Astrologie modernăAstrologie tradițională
Casa V
Generalități
În casă V a cerului se oglindesc instinctele, mai eles cele erotice, precum și consecințele lor în destin, prin urmare caracterul și desfășurarea raporturilor amintite cu progeniturile posibile. La femeie, se vor găsi totdeauna indicații clare în privința mersului concepției, sarcinii și nașterii. Celelalte aspecte: speculația, jocul de noroc, plăcerile de tot felul și prezentarea veselă în societate se încadrează în acest domeniu. În aproape toate cazurile, casa indică raporturile interioare sufletești cu tineretul și cu copilul, evidențiind pedagogia și profesoratul. Pozițiile planetare dezarmonice în casă V, mai ales Soarele și Luna, par să provoace – lucru ciudat și inexplicabil – boli de urechi sau, în orice caz, o deficiență în auz, în timpul fragedei copilării.
Cuvinte cheie
Titluri și imagine publică, creativitate, iubire, copii, educație, pedagogie, teatre, cluburi, câmpuri de curse, dragoste, ambasadori, diplomație, favoruri, speculație.
| Analogie | Leu |
| Culoare | gri, galben ca mierea |
| Domiciliu | Soare |
| Exaltare | Neptun, Pluton |
| Trigonocrație | Marte, Jupiter |
| Cădere | Mercur, Saturn |
| Exil | Uranus |
| Bucurie | Venus |
| Cosemnificator | Venus |
Fiziologic
Capacitățile energetice ale subiectului, anduranță, capacitățile de recuperare, fecunditatea.
Organic
Inima, coloana vertebrală.
Bibliografie
Armand Constantinescu – Tratat de astrologie
Dan Ciupercă – Astrologia în noua eră
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.



