Pictor, sculptor, fotograf
Oscar-Claude Monet (n. 14 noiembrie 1840, Paris – d. 5 decembrie 1926, Giverny) a fost un pictor impresionist din Franța.
Monet s-a născut la Paris, Franța. Familia sa s-a mutat la Le Havre în Normandia când el avea cinci ani. Tatăl său ar fi dorit ca Monet să intre în afacerea familiei, băcănia, dar Oscar Monet voia să picteze. Eugène Boudin, un artist care a lucrat în mare parte la picturi plein air – schițe rapide făcute în aer liber – pe plajele Normandiei, l-a învățat câteva tehnici ale picturii în 1856. La început artistul nu era deloc de acord cu lucrările facute de Boudin, dar acesta l-a învățat să deschidă ochii asupra naturii : "… în sfârșit ,ochii mi s-au deschis și am înțeles cu adevărat natura. Am învățat în același timp s-o iubesc."
Monet a trebuit să meargă în armată în Algeria. Mătușa sa Lecadre a fost de acord să-l scape de armată, dacă va fi urmat un curs de artă la universitate. El a părăsit armata, dar stilurile de pictură tradițională predate la universitate nu i-au fost pe plac.
În 1862 el a studiat arta cu Charles Gleyre la Paris, unde l-a întâlnit pe Pierre-Auguste Renoir împreună cu care a fondat mișcarea impresionistă. Ei au pictat împreună și au rămas prieteni toată viața.
Monet putea să folosească și studioul pentru a-și picta modelele la un preț redus. El a pictat-o pe Camille Doncieux și, mai târziu, s-au căsătorit. Monet a pictat Femei în Grădină la sfârșitul anilor 1860. După nașterea primului lor copil, Jean, s-au mutat la o casă în Argenteuil, în apropierea Râului Sena. Au locuit acolo timp de șase ani, până când Camille a murit; el a pictat-o moartă pe pat. Monet s-a mutat apoi la o casă din Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, unde a plantat o grădină mare.
În 1872 (sau 1873) Monet a pictat Impression, soleil levant (franceză: Impresie, răsărit de soare – acum în Musée Marmottan, Paris), un peisaj din Le Havre, care a fost expus la prima expoziție impresionistă din 1874. Se spune că Louis Leroy, un critic ostil, a folosit numele de "Impresioniste" din titlul acestei picturi, comentând că picturile lui Monet erau mai degrabă "impresii" decât lucrări de artă terminate. La a treia expoziție, din 1876, pictorii pe care noi îi grupăm cu termenul de impresioniști, foloseau deja termenul acesta pentru a se descrie.
În anul 1892 Monet a pictat o serie de lucrări reprezentând Catedrala Rouen, din diverse unghiuri și la perioade diferite ale zilei. Douăzeci de vederi ale catedralei au fost expuse la galeria Durand-Ruel în 1895. El a pictat de asemenea și câteva mori de făină.
Lui Monet îi plăcea foarte mult să picteze natură controlată – grădina sa, eleșteul, nuferii săi sau podul său. În grădină avea o livadă cu sălcii și o mlaștină. Monet a pictat între altele și malurile Senei. În 1914, Monet a început o nouă serie de picturi ale nuferilor săi la sugestia prietenului său, politicianul Georges Clemenceau. În anul 1911 artistul își pierde soția, Alice, urmând ca peste doar trei ani să-și piardă și primul său fiu, Jean. În 1923 suferă o intervenție chirurgicală la unul din ochi deoarece artistul suferea tot mai mult de pierderi de vedere.
“Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.”
Cu aceste cuvinte Claude Monet își definea în 1926 propria activitate la sfârșitul unei lungi existențe dedicate cu pasiune, în totalitate, picturii. El a rămas în istorie drept părintele fondator al mișcării impresioniste și cel care a inspirat o nouă poetică a momentului și a unei sensibilități formale și lirice a materiei. Se stinge din viață pe data de 5 decembrie 1926, fiind înconjurat de prieteni.
Este înmormântat la Cimitirul Bisericii Giverny, Giverny, Eure, în regiunea Haute-Normandie, Franța.
Vânzarea recentă a unei picturi a lui Monet a depășit 18 milioane de euro.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | – |
|---|---|
| Zodiac european | Scorpion |
| Zodiac chinezesc | Șobolan de Metal |
| Zodiac aztec | Crocodil |
| Zodiac arboricol | Castan |
| Zodiac egiptean | Thoth |
| Zodiac floral | Iris |
| Zodiac indian | Leu |
| Zodiac grecesc | Sfinx |
| Temperament | – |
| Număr destin | 2 |
| Număr psihic | 5 |
Claude Monet
14 noiembrie 1840, ora necunoscută 48°51′N 2°21′E
Paris, Franța
Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Peștele focar Luna
- Peștele focar Luna
- Peștele focar Uranus
- Peștele focar Uranus
- Casa focar Marte
- Casa focar Marte
- Casa focar Neptun
- Zmeul (Parașuta) focar Marte
- Zmeul (Parașuta) focar Marte
- Nicovala
- Nicovala
- Nicovala
- Nicovala
- Nicovala
- Nicovala
- Nicovala
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Piramida element apă
- Piramida element apă
- Careul în T vârf Mercur, modalitate mutabil
- Careul în T vârf Venus, modalitate mutabil
- Careul în T vârf Saturn, modalitate mutabil
- Yodul vârf Pluton
- Triunghiul minor focar Marte
- Triunghiul minor focar Marte
- Triunghiul minor focar Neptun
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție |
|---|---|
| 22°13′ ♏︎ | |
| 27°57′ ♋︎ | |
| 14°36′ ♐︎ | |
| 21°11′ ♐︎ | |
| 20°25′ ♍︎ | |
| 27°53′ ♏︎ | |
| 20°32′ ♐︎ | |
| 16°30′ ♓︎ ℞ | |
| 12°11′ ♒︎ | |
| 18°20′ ♈︎ ℞ | |
| 22°44′ ♒︎ ℞ | |
| 2°43′ ♐︎ ℞ |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Rasalhague | 20°12′ ♐︎ | 0°19′ |
Luna în acea zi: de la 20°46′ Rac (ora 00:00) până la 05°03′ Leu (ora 24:00).
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 5°44′ | sep. | |||
| 1°48′ | sep. | |||
| 5°39′ | ap. | |||
| 5°43′ | sep. | |||
| 0°31′ | ap. | |||
| 0°04′ | sep. | |||
| 6°34′ | sep. | |||
| 5°48′ | ap. | |||
| 5°55′ | ap. | |||
| 1°53′ | ap. | |||
| 2°25′ | sep. | |||
| 3°43′ | ap. | |||
| 0°46′ | sep. | |||
| 0°39′ | sep. | |||
| 4°41′ | sep. | |||
| 2°51′ | sep. | |||
| 1°33′ | ap. | |||
| 0°06′ | ap. | |||
| 3°55′ | sep. | |||
| 5°08′ | sep. | |||
| 4°01′ | sep. | |||
| 2°11′ | sep. | |||
| 2°12′ | ap. |
Configurații speciale
Este format de două planete în opoziție și de o a treia aflată în careu cu primele două, numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete. Această configurație este foarte frecventă. Puternic motivantă, ea poate arăta însă și o irosire a energiilor. Individul are tendința de a se concentra prea mult pe o singură direcție (cea din focar), căutând apoi sprijin în punctul opus focarului. Planeta-focar este cheia talentului individului, dar ea poate fi și un loc de frustrare, chiar de nevroză. Focarul este una din planetele cele mai puternice ale temei. Secretul realizării configurației constă în a exprima pozitiv planeta focar. Punctul opus focarului trebuie dezvoltat în mod conștient. Gradul simbolic al acestui punct va trebui studiat cu grijă, deoarece el indică frecvent calitatea ce trebuie dezvoltată. Guvernatorul semnului în care se găsește acest punct opus va arăta modul de exprimare a acestei calități.
Careul în T mutabil este foarte instabil, foarte schimbător și influențabil. Angoasat, el va trebui să-și găsească un scop, o misiune ce îl va împinge într-o direcție precisă. Favorabil călătoriilor, comunicațiilor și educației.
Soarele
Soarele în Scorpion
Soarele în Scorpion, atunci când are aspecte bune, dă o mare energie, un curaj la orice probă, un caracter independent. Face mentalul activ; favorizează succesul în anumite cariere cum ar fi cea de chirurg sau de soldat. Tinde de asemenea să amelioreze finanțele după căsătorie, dar duce și la risipire. Dacă Soarele este în cădere în această zodie, persoana va avea maniere bruște și puțin curtenitoare, sentimentul că părerea lui valorează mai mult decât cea a altora și o tendință de a călca în picioare persoanele și lucrurile care se găsesc în drumul său. Aceasta îl face adesea indiferent la durerile celuilalt și îl poate schimba pe chirurg în măcelar.
Soarele în trigon cu Luna (5°44)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.
Soarele în sextil cu Marte (1°48)
Indică energie, dinamism, acțiune, spirit întreprinzător, acțiuni calculate și ordonate, abilități de conducere, fizic puternic depășind orice problemă de sănătate. Persoana are tact, vitalitate, curaj, încredere în forțele proprii, talent pentru sport, perseverență, tenacitate în urmărirea scopurilor, putând să ajungă rapid în funcții importante, posibil în aparatul de stat; este apreciată pentru forța sa, fiind un adversar de temut.
Soarele în conjuncție cu Jupiter (5°39)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Soarele în trigon cu Uranus (5°43)
Indică abilitate organizatorică, inventivitate. Nativul poate beneficia de câștiguri bruște și de o reușită socială rapidă. Are o voință puternică, spirit de independență, o viață socială bogată în contacte, dar și tendința de a dramatiza și exagera. Este o fire excitabilă și reacționează rapid la provocări sau atacuri.
Soarele în careu cu Nodul Nord (0°31)
Predispune la încercări care tind să distrugă egoismul nativului, provocând frustrări și amânări în tentativele sale de ridicare socială sau de creație, până când el își descoperă un sens altruist și își dirijează activitatea în folosul celorlalți. Dorința de afirmare sau ambițiile vor trebui să fie reconstruite pe un fond de conștiință superioară față de rolul pe care îl joacă nativul în societate. Arată că personalitatea individului (latura sa egotică, mai precis) reprezintă un obstacol în calea realizării menirii sale existențiale. Depășirea egoului, altruismul sunt necesare în procesul evoluției.
Luna
Luna în Rac
Luna în Rac dă un caracter amabil, sociabil, simpatic dar indolent, dușman al oricărui efort fizic, moral sau mental. Acestor persoane le place să fie duși de curent și doar biciul necesității poate să le stimuleze. Sunt adesea sensibile la condițiile psihice, mai ales dacă Luna este în conjuncție cu Neptun sau cu Uranus: natura acestui aspect decide atunci dacă influența este sau nu favorabilă. Această poziție dă și iubirea de căminul familial și de confortul său. Activează digestia și, în consecință, acționează într-un mod favorabil asupra sănătății, dacă aspectele sunt bune; dacă sunt rele, va cauza tulburări digestive.
Luna în trigon cu Soarele (5°44)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.
Luna în trigon cu Jupiter (0°04)
Indică o fire norocoasă. Nativul poate beneficia de moșteniri, este optimist, are șanse de succes în viața publică. Bunăvoință, popularitate, sănătate bună, caracter sincer, prietenos, succes material, căsătorie fericită spre sfârșitul vieții, existând posibilitatea de a ajunge fericit și bogat. Intuiție și sensibilitate deosebită, talent pentru afaceri și speculații financiare.
Mercur
Mercur în Săgetător
Mercur în Săgetător este una dintre cele mai tari poziții ale acestei planete și, dacă e bine plasată, dotează persoana cu un spirit excesiv de nobil cu tendință religioasă și filosofică ce disprețuiește obstacolele convenționale peste tot pe unde acestea blochează libertatea gândirii și a cuvântului, fără a se rătăci totuși pe căile contrare a ceea ce este acceptat de obicei ca regulă a științei vieții și a bunelor moravuri. Subiectul se restrânge întotdeauna în limitele legii și ale ordinii, ceea ce face ca persoanele care au Mercur în această poziție, să fie foarte respectate de societate. Mercur în Săgetător dă gustul pentru călătorii, cu scopul de a admira frumusețile naturii și de a cunoaște obiceiurile popoarelor străine. Dă de asemenea, iubirea pentru animale, pentru animalele preferate. Când Mercur este afectat, duce la dispreț față de lege, la rea credință, la sofism, la înșelătorie.
Mercur în conjuncție cu Venus (6°34)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.
Mercur în careu cu Marte (5°48)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.
Mercur în conjuncție cu Saturn (5°55)
Indică o fire serioasă, inhibată, prea conservatoare, sceptică. Persoana are mari puteri de concentrare, dar este foarte pesimistă și neliniștită. Înclinație spre politică, spre studii spirituale, nativul putând accede la funcții științifice sau guvernamentale.
Mercur în careu cu Uranus (1°53)
Indică excentricitate, o fire neconvențională, risipindu-și energiile, înclinată spre dogmă și încăpățânare. Persoana are un spirit sarcastic, cinic, tendința de a merge în contra curentului; va avea de suportat calomnii, și își va vedea bunele intenții subminate de alții. Va cunoaște șovăieli și dezechilibru în idei, având mari șanse de a suporta accidente sau depresii nervoase. Poate suferi mari necazuri cauzate de un frate sau soră, ceea ce ar duce la ruperea relațiilor de familie. Exprimare brutală, cu tendințe de a toca și de a enerva interlocutorul.
Mercur în sextil cu Neptun (2°25)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.
Mercur în trigon cu Pluton (3°43)
Indică o fire abilă. Persoana este dotată cu multă diplomație, știind să critice cu talent, fără a jigni sau supăra, având o exprimare fermecătoare, cu un mare spirit de observație și analiză, percepând esența subtilă a fenomenelor și cauzele cele mai ascunse. Are o mare forță creatoare, în special în domeniul literaturii și oratoriei, favorizându-i-se o carieră în politică.
Venus
Venus în Săgetător
Venus în Săgetător este altă poziție dintre cele mai puternice, deoarece calitățile lui Venus se unesc cu cele ale lui Jupiter, planeta bunăvoinței, pentru a alimenta iubirea și bunăvoința printre oameni. Această poziție indică și un caracter vesel și optimist, o inimă înțelegătoare, bună și generoasă; o iubire pentru Dumnezeu exprimată prin devoțiunea religioasă sau o iubire pentru omenire manifestată prin filantropie și caritate. Indică un spirit rafinat, cultivat, pasionat de arta dramatică, de artă în general, și de muzică. Dă viață imaginației, intuiției și, la fel ca celelalte semne duble, Gemenii și Peștii, indică mai multe căsătorii.
Venus în conjuncție cu Mercur (6°34)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.
Venus în careu cu Marte (0°46)
Indică o sexualitate puternică, lipsă de tact, imprudențe financiare, indulgență față de sine însuși, dificultăți în viața afectivă și în autoexprimare, tendință spre adulter și legături clandestine, schimbări bruște de comportament și prea multă importanță acordată plăcerilor. Fire capricioasă, arogantă, impulsivă, neglijentă, extravagantă, capabilă de a-și transforma iubirea în ură și de a deveni distructivă.
Venus în conjuncție cu Saturn (0°39)
Indică frustrare, predispoziție pentru a fi înșelat, autocenzură în exprimarea sentimentelor, amânarea manifestării lor până în a doua jumătate a vieții, atracție față de persoane mai în vârstă, fire geloasă, blocaje și dificultăți emoționale.
Venus în careu cu Uranus (4°41)
Indică o fire influențabilă, sensibilă la farmecele sexului opus; posibile neplăceri și pierderi datorate speculațiilor, necazuri în dragoste, posibil divorț, inconstanță în sentimente. Persoana are reacții explozive în stările dificile, are dificultăți emoționale, fiind înclinată spre refulare și frustrări. Poate avea succes în profesie și dezastru în viața intimă. Indică asocieri neobișnuite, relații afective neobișnuite, idealism, hipersensibilitate. Cel în cauză este influențabil, fascinat de sexul opus, are probleme emoționale, precum și pierderi neașteptate datorate speculațiilor. Posibilitate de divorț, necazuri cauzate de prieteni, inconstanță afectivă. Succes în modă, excentricitate. Posibile despărțiri neașteptate, rupturi de logodnă. Tendință spre refulare și vicii.
Venus în trigon cu Pluton (2°51)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.
Venus în sextil cu Nodul Nord (1°33)
Ajutor financiar, susținere afectivă, posibile calități estetice în aspectul fizic, constituie tot atâtea avantaje prin care nativul își poate găsi ușor un loc și un sens în viață, în acord cu dorințele sale cele mai profunde.
Marte
Marte în Fecioară
Marte în Fecioară, în aspectele bune, dă o fire ambițioasă, o inteligență trează, capabilă de a prinde o idee și de a o analiza până la capăt. Fortifică calitățile mentale și le dă o turnură specifică, cu simțul aplicativ al acestor capacități, fie spre o muncă științifică, fie spre afaceri. Persoanele cu acest aspect sunt energice, întreprinzătoare; finețea și vivacitatea inteligenței lor le asigură succesul și avansarea în meseriile aflate în raport cu bolnavii, așa ca cele de infirmieri, doctori, chimiști, igieniști, dieteticieni, etc. Dacă persoanele care au Marte în Fecioară, se află ele însele sub imperiul bolii, această poziție le va da posibilitatea de a-și reface repede forțele și le face mai puțin predispuse bolilor cronice, cum se întâmplă adesea nativilor din Fecioară. Marte afectat în Fecioară, predispune mentalul la neliniște, la iritare și dă o tendință în a trece prin sită de nenumărate ori necazuri pur imaginare. Oricare ar fi munca sau locul în care acești oameni lucrează, își critică întotdeauna camarazii sau patronii, sunt nemulțumiți de tot ceea ce este legat de munca lor, au o fire puțin cinstită, nu li se poate încredința nici un post de responsabilitate. Această poziție predispune la lăcomie și, în consecință, la probleme intestinale.
Marte în sextil cu Soarele (1°48)
Indică energie, dinamism, acțiune, spirit întreprinzător, acțiuni calculate și ordonate, abilități de conducere, fizic puternic depășind orice problemă de sănătate. Persoana are tact, vitalitate, curaj, încredere în forțele proprii, talent pentru sport, perseverență, tenacitate în urmărirea scopurilor, putând să ajungă rapid în funcții importante, posibil în aparatul de stat; este apreciată pentru forța sa, fiind un adversar de temut.
Marte în careu cu Mercur (5°48)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.
Marte în careu cu Venus (0°46)
Indică o sexualitate puternică, lipsă de tact, imprudențe financiare, indulgență față de sine însuși, dificultăți în viața afectivă și în autoexprimare, tendință spre adulter și legături clandestine, schimbări bruște de comportament și prea multă importanță acordată plăcerilor. Fire capricioasă, arogantă, impulsivă, neglijentă, extravagantă, capabilă de a-și transforma iubirea în ură și de a deveni distructivă.
Marte în careu cu Saturn (0°06)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.
Marte în opoziție cu Uranus (3°55)
Indică incapacitatea de a-și stăpâni instinctele, lipsă de autocontrol, o fire iritabilă, extravagantă, fanatică; intoleranță, imprudență, muncă în salturi, viață instabilă. Nativul își canalizează foarte rău energiile, fiind ineficient și risipitor, sau chiar distrugător. Este lipsit de tact, hipersensibil, având un comportament imprevizibil și irațional.
Jupiter
Jupiter în Scorpion
Jupiter în Scorpion dă o natură ardentă, agresivă, încrezătoare în ea însăși, un spirit entuziast, inventiv, plin de resurse, având curajul de a înfrunta fără a slăbi toate circumstanțele posibile ale vieții; capacitatea de a-și asigura succesul prin ocupații practice. Anunță o mare familie și mijloacele de a furniza din plin necesarul. Această poziție duce spre cercetările oculte. Dar Jupiter afectat în Scorpion, indică depravarea sexuală și gustul pentru o hrană prea grea; în consecință, pronostichează pierderi de bani, probleme grave și boli.
Jupiter în conjuncție cu Soarele (5°39)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Jupiter în trigon cu Luna (0°04)
Indică o fire norocoasă. Nativul poate beneficia de moșteniri, este optimist, are șanse de succes în viața publică. Bunăvoință, popularitate, sănătate bună, caracter sincer, prietenos, succes material, căsătorie fericită spre sfârșitul vieții, existând posibilitatea de a ajunge fericit și bogat. Intuiție și sensibilitate deosebită, talent pentru afaceri și speculații financiare.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Saturn
Saturn în Săgetător
Saturn în Săgetător, atunci când este bine aspectat, dă o fire caritabilă, filantropică și o dorință de a ajuta omenirea să se înalțe din ea însăși sub legi drepte și sub o independență hotărât religioasă. Îmbină toate virtuțile saturniene binevoitorului spirit de aspirație al lui Jupiter, în așa fel încât subiectul vizează să lucreze pentru binele public pe măsura capacităților sale și situației sale sociale. De aceea este respectat, onorat, căutat pentru funcții în care sunt cerute aceste calități, într-un cerc fie social, fie religios. Dar Saturn afectat în Săgetător, face ca subiectul să fie fals, cinic, sarcastic, ambițios în a atinge posturi de onoare și de încredere doar în vederea interesului său; susceptibil de a avea probleme cu justiția și de a suporta mari pierderi. Această poziție afectează plămânii și ar trebui să aibă mare grijă să nu răcească.
Saturn în conjuncție cu Mercur (5°55)
Indică o fire serioasă, inhibată, prea conservatoare, sceptică. Persoana are mari puteri de concentrare, dar este foarte pesimistă și neliniștită. Înclinație spre politică, spre studii spirituale, nativul putând accede la funcții științifice sau guvernamentale.
Saturn în conjuncție cu Venus (0°39)
Indică frustrare, predispoziție pentru a fi înșelat, autocenzură în exprimarea sentimentelor, amânarea manifestării lor până în a doua jumătate a vieții, atracție față de persoane mai în vârstă, fire geloasă, blocaje și dificultăți emoționale.
Saturn în careu cu Marte (0°06)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.
Uranus
Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Uranus în Pești
Uranus în Pești, bine aspectat, indică un gust pronunțat pentru artele oculte și facilitatea de a face mari progrese pe această cale. Indică de asemenea prieteni și asociații care vor favoriza aceste studii. Această planetă prost aspectată provoacă mediumitatea, obsesia și chiar demența, dacă este favorizată tendința de a coresponda cu spiritele. Această poziție face ca subiectul să fie indolent și susceptibil de a trăi nefericiri neprevăzute, scandal sau sinucidere, chiar dacă norocul îi surâde, chiar dacă cerul este fără nori, va fi bântuit de teama unui pericol din umbră.
Uranus în trigon cu Soarele (5°43)
Indică abilitate organizatorică, inventivitate. Nativul poate beneficia de câștiguri bruște și de o reușită socială rapidă. Are o voință puternică, spirit de independență, o viață socială bogată în contacte, dar și tendința de a dramatiza și exagera. Este o fire excitabilă și reacționează rapid la provocări sau atacuri.
Uranus în careu cu Mercur (1°53)
Indică excentricitate, o fire neconvențională, risipindu-și energiile, înclinată spre dogmă și încăpățânare. Persoana are un spirit sarcastic, cinic, tendința de a merge în contra curentului; va avea de suportat calomnii, și își va vedea bunele intenții subminate de alții. Va cunoaște șovăieli și dezechilibru în idei, având mari șanse de a suporta accidente sau depresii nervoase. Poate suferi mari necazuri cauzate de un frate sau soră, ceea ce ar duce la ruperea relațiilor de familie. Exprimare brutală, cu tendințe de a toca și de a enerva interlocutorul.
Uranus în careu cu Venus (4°41)
Indică o fire influențabilă, sensibilă la farmecele sexului opus; posibile neplăceri și pierderi datorate speculațiilor, necazuri în dragoste, posibil divorț, inconstanță în sentimente. Persoana are reacții explozive în stările dificile, are dificultăți emoționale, fiind înclinată spre refulare și frustrări. Poate avea succes în profesie și dezastru în viața intimă. Indică asocieri neobișnuite, relații afective neobișnuite, idealism, hipersensibilitate. Cel în cauză este influențabil, fascinat de sexul opus, are probleme emoționale, precum și pierderi neașteptate datorate speculațiilor. Posibilitate de divorț, necazuri cauzate de prieteni, inconstanță afectivă. Succes în modă, excentricitate. Posibile despărțiri neașteptate, rupturi de logodnă. Tendință spre refulare și vicii.
Uranus în opoziție cu Marte (3°55)
Indică incapacitatea de a-și stăpâni instinctele, lipsă de autocontrol, o fire iritabilă, extravagantă, fanatică; intoleranță, imprudență, muncă în salturi, viață instabilă. Nativul își canalizează foarte rău energiile, fiind ineficient și risipitor, sau chiar distrugător. Este lipsit de tact, hipersensibil, având un comportament imprevizibil și irațional.
Neptun
Neptun în Vărsător
Neptun în Vărsător, bine aspectat, predispune spre altruism și utopie, o dorință de a emancipa lumea întreagă de toate relele sociale, mentale sau fizice care se constată. Ca urmare, aceste persoane, mult prea înaintate pentru epoca lor ca să fie înțelese, sunt considerate ca visătoare, vizionari, idealiști și le găsim periculoase pentru societate din cauza originalității și independenței lor față de convențiile stabilite, totuși sunt foarte stimate de către progresiști. Captează cu ușurință forțele subtile ale naturii și sunt pionieri pe câmpuri de acțiune încă neexplorate și de neconceput în vremurile prezente. Neptun afectat în Vărsător, dă aceeași originalitate, aceeași independență în ceea ce privește convențiile, dar există multe probabilități ca persoanele și ideile lor să suporte discreditarea și dizgrația.
Neptun în sextil cu Mercur (2°25)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.
Pluton
Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Pluton în Berbec
Aici a fost Pluton între 1822 și 1850. Stimulează tendința de autoafirmare prin inițiative sociale radicale, propunând schimbarea ordinii sociale și susținând-o prin acțiuni energice. Perioada a culminat cu revoluțiile europene de la 1848. Indică o fire inspirată, pasională, energică, atrasă de domenii de cercetare, de aventură, o personalitate puternică, încercând să provoace schimbări la cei din jur. Nativul este individualist, entuziast, un pionier în domenii de avangardă, tentat de reforme sociale și politice.
Pluton în trigon cu Mercur (3°43)
Indică o fire abilă. Persoana este dotată cu multă diplomație, știind să critice cu talent, fără a jigni sau supăra, având o exprimare fermecătoare, cu un mare spirit de observație și analiză, percepând esența subtilă a fenomenelor și cauzele cele mai ascunse. Are o mare forță creatoare, în special în domeniul literaturii și oratoriei, favorizându-i-se o carieră în politică.
Pluton în trigon cu Venus (2°51)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.
Nodul Nord
Nodul Nord în Vărsător
În viața anterioară nativul și-a creat un orgoliu puternic și un sentiment de superioritate. Nu-și dorea decât să strălucească și era sfidător. În această viață îi va fi greu să renunțe la privilegii și să trăiască ca un om obișnuit. Trebuie să renunțe la egoism și să-și sacrifice interesele personale în favoarea celor colective. Realizarea misiunii sale va fi posibilă dacă își va găsi un ideal și își află rostul vieții sale.
Nodul Nord în careu cu Soarele (0°31)
Predispune la încercări care tind să distrugă egoismul nativului, provocând frustrări și amânări în tentativele sale de ridicare socială sau de creație, până când el își descoperă un sens altruist și își dirijează activitatea în folosul celorlalți. Dorința de afirmare sau ambițiile vor trebui să fie reconstruite pe un fond de conștiință superioară față de rolul pe care îl joacă nativul în societate. Arată că personalitatea individului (latura sa egotică, mai precis) reprezintă un obstacol în calea realizării menirii sale existențiale. Depășirea egoului, altruismul sunt necesare în procesul evoluției.
Nodul Nord în sextil cu Venus (1°33)
Ajutor financiar, susținere afectivă, posibile calități estetice în aspectul fizic, constituie tot atâtea avantaje prin care nativul își poate găsi ușor un loc și un sens în viață, în acord cu dorințele sale cele mai profunde.
Lilith
Lilith în Săgetător
Sentimentele sunt blocate și anihilate, nefiind lăsate să se exprime liber. Există probleme afective, ascunse sub o mască a mulțumirii afișate.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



