Evenimente

În acel timp, Biserica era persecutată. Împăratul Valerian a pornit o prigoană împotriva creștinilor, în timpul căreia însuși episcopul Romei, arestat și condamnat la moarte, i-a cerut lui Laurențiu să împartă săracilor tot ceea ce avea.

Era în anul 258. Împăratul Valerian dăduse poruncă să fie arestați și condamnați toți episcopii, preoții și colaboratorii lor. Papa Leon cel Mare (400-461), o personalitate importantă din istoria Bisericii, scria că „nelegiuitul persecutor s-a înrăit împotriva acestui slujitor și îl urmărea atât din cauza ministeriului său sacru, cât și din cauza că avea misiunea de a administra bunurile bisericești”.

Cu patru zile înainte de a fi arestat, Laurențiu a distribuit săracilor bunurile pe care le administra, pentru a nu fi luate de autoritățile romane. Când împăratul i-a poruncit lui Laurențiu să-i predea bunurile pe care, după cum fusese informat, le deținea Biserica, acesta a chemat în fața împăratului Valerian mulțimea de săraci pe care îi ajutase, și i-a spus: „Iată comorile noastre, care nu scad niciodată, aduc venit întotdeauna și pot fi găsite oriunde!”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale martirului, care a fost ars pe un grătar de fier pus deasupra cărbunilor aprinși.

Trupul lui a fost depus într-un mormânt la Roma, pe Via Tiburtina. În cinstea lui, au fost ridicate numeroase biserici, dintre care una chiar pe ruinele teatrului lui Pompei, la inițiativa papei Damasus.

Mesajul pe care Laurențiu l-a imprimat în memoria creștinilor este, fără îndoială, iubirea față de cei săraci și responsabilitatea în administrarea bunurilor.

Sfântul Laurențiu este cinstit de catolici și ortodocși la 10 august. În Occident este cinstit ca patron al diaconilor și, de asemenea, ca patron al bucătarilor și al pompierilor.

Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creștină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeași pedeapsă au suferit-o și cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianăche.

Pentru o viață îmbunătățită că aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu și învață popoarele sfântă bună credință și le întărea spre nevoințele cele mucenicești, fiind atunci prigonire a păgânului împărat Deciu. Iar după moartea lui Deciu și după încetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. Și cinstea pomenirile sfinților mucenici care au pătimit pentru Hristos în vremea prigonirii, și făcea multe minuni și puteri.

El a oprit curgerea unui râu; căci râul umflându-se, și un bărbat slăvit, anume Triton, având mare nevoie să treacă râul, sfântul episcop a oprit repejunea râului și nu l-a lăsat să curgă până ce acel bărbat, trecând dincolo, s-a întors iarăși înapoi. Iar după ce s-a întors acela, Sfântul Miron a trimis toiagul său, poruncind râului ca iarăși să curgă în calea sa. Și ajungând trimișii, când au tulburat apă cu toiagul sfântului, spunându-i ei poruncă arhiereului, îndată a curs răul cu mare pornire și s-a îndreptat în curgerea sa ca mai înainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu a făcut și alte minuni că acestea și petrecând toată viața lui cu iubire de Dumnezeu și cu cuvioșie, s-a mutat la Domnul, având vârsta de 100 de ani.

Înainte de a fi omorât, temnicerii i-au permis să meargă acasă și să-și ia rămas bun de la soție și familie. Natalia, când a văzut că Adrian vine acasă, a încuiat ușa. Se temea că acesta a lepădat credința în Hristos și pentru acest lucru a fost eliberat. Dar când a aflat scopul venirii sale, de îndată supărarea i s-a schimbat în bucurie. După ce și-a luat rămas bun, s-a întors împreună cu ea la temniță. Pe drum ea l-a îndemnat să nu se îngrijească de cele pământești, ci să cugete la bunătățile cerești.

L-a întărit în suferință spunându-i: "Scurte sunt caznele, dar cele ce urmează sunt fără de sfârșit; scurtă este suferința, dar slava muceniciei veșnică. Suferă durerea numai puțină vreme și curând te vei bucura cu îngerii”.

După torturi prelungite, împăratul a poruncit ca brațele și picioarele mucenicilor să fie zdrobite cu ciocanul pe nicovală. În aceste chinuri și-au dat duhul Adrian și cei 23 de creștini.

După câteva zile de la trecerea lor la cele veșnice, Natalia l-a văzut pe Adrian în vedenie și acesta i-a descoperit că în curând va veni și ea în lumina cerească. După ce timpul s-a împlinit conform celor vestite, Natalia și-a dat duhul, alaturându-se soțului ei în împărăția lui Dumnezeu.

Începutul propovăduirii eretice a lui Arie este pus între anii 312 și 320. Este posibil ca doctrina eretică să fi apărut în mintea sa ceva mai devreme de 320, dar a devenit o realitate în jurul acestui an. Claudio Moreschinni subliniază aspectele esențiale ale ereziei ariene: "Fiul, nefiind Dumnezeu adevărat, nu putea să fie decât creatură, chiar dacă cea mai perfectă dintre creaturi. Ceea ce nu reprezintă un impediment pentru că Tatăl să fie Tată, doar că acesta este părinte pentru o ființă diferită de El. Este adevărat că Fiul este numit Dumnezeu, dar numai într-un sens impropriu: El este bun și înțelept, se bucură de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, în vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. În schimb, existența sa nu se identifica nicidecum cu realitatea divină: El este pentru totdeauna contingent. (…) Mântuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu constă într-o înnoire a naturii lor, săvârșită grație înălțării, prin Hristos, a aceleiași naturi umane, ci în oferirea unui model de viață și în revelarea credinței adevărate" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii vechi, grecești și latine, vol. ÎI/1, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 37).

Sfântul Alexandru a trecut la cele veșnice în anul 337, la vârsta de 98 de ani.