Venus Williams

  • Venus Williams
  • Venus Williams
  • Venus Williams

Sport, fotomodel

Venus Ebony Starr Williams (n. 17 iunie 1980) este o jucătoare profesionistă de tenis din SUA, ocupanta poziției a cincea în clasamentul mondial. A fost lider al lumii în ierarhia WTA în trei rânduri. În cariera sa, a câștigat 20 de titluri de Grand Slam: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și două la dublu mixt. A câștigat și trei medalii olimpice, două la dublu feminin și una la simplu. Este sora mai mare a jucătoarei de tenis Serena Williams.

A jucat prima finală în US Open la 17 ani, devenind prima tenismenă din 1978 încoace care ajunge în ultimul act la turneul new-york-ez încă de la prima participare. În 1998 a intrat între cele mai bune zece jucătoare ale lumii, ulterior victoriei în turneul Lipton Championships din Miami. În anii 2000 și 2001 a câștigat patru dintre cele șase turnee de Mare Șlem la care a participat. În 2000 a înregistrat o serie de 35 de meciuri consecutive victorioase. În februarie 2002 a devenit prima oară numărul unu mondial.

În 2002 a suferit o accidentare abdominală din cauza căreia a stat departe de teren peste jumătate de an. A revenit la începutul lui 2004, dar a avut o evoluție inconstantă. Abia în 2005 a redevenit campioană a unui turneu de Grand Slam, impunându-se la Wimbledon. Din cauza unei noi accidentări, acum la încheietură, a evoluat rar în perioada imediat următoare, iar în februarie 2006 căzuse pe locul 54 în lume.

În 2007 a devenit cea mai slab clasată jucătoare învingătoare în turneul de la Wimbledon, iar în 2009 a revenit între cele mai bune trei tenismene ale lumii. Cu cele 43 de titluri câștigate la simplu în carieră, Venus Williams se află între cele mai titrate 10 jucătoare din istorie, și cea mai titrată încă în activitate.

Înălțime184 cm
Zodiac europeanGemeni
Zodiac chinezescMaimuță de Metal
Zodiac aztecȘarpe
Zodiac arboricolSmochin
Zodiac egipteanSeth
Zodiac floralMargaretă
Zodiac indianDiamant
Zodiac grecescSatir
Temperamentsanguin
Număr destin5
Număr psihic8

Venus Williams
17 iunie 1980, 14:12 (GMT-7) 33°56′N 118°13′V
Lynwood, SUA – California

Harta natală

Placidus

♈︎♉︎♊︎♋︎♌︎♍︎♎︎♏︎♐︎♑︎♒︎♓︎MintakaSiriusCanopusCastorAlphardDenebolaASC123IC456DSC789MC10111222°♊︎44′℞26°♊︎47′20°♋︎57′21°♌︎34′27°♌︎40′4°♍︎05′17°♍︎56′20°♍︎46′12°♎︎53′℞19°♎︎00′℞22°♏︎13′℞21°♐︎08′℞

Forța aspectelor

Configurații speciale

  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Careul în T vârf Marte, modalitate mutabil
  • Careul în T vârf Saturn, modalitate mutabil
  • Careul în T vârf Marte, modalitate mutabil
  • Careul în T vârf Saturn, modalitate mutabil
  • Triunghiul minor focar Marte
  • Triunghiul minor focar Saturn

Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.

Aspectarium

Poziții și case în detaliu
CorpPozițieCasa
26°47′ ♊︎9
27°40′ ♌︎11
20°57′ ♋︎10
22°44′ ♊︎ ℞9
17°56′ ♍︎12
4°05′ ♍︎11
20°46′ ♍︎12
22°13′ ♏︎ ℞2
21°08′ ♐︎ ℞3
19°00′ ♎︎ ℞1
21°34′ ♌︎11
12°53′ ♎︎ ℞12

Stele fixe conjuncte cu corpurile natale

SteaPozițieConjunctă cuOrb
Mintaka22°05′ ♊︎0°38′
Sirius13°48′ ♋︎0°58′
Canopus14°42′ ♋︎0°05′
Castor19°58′ ♋︎0°58′
Alphard27°00′ ♌︎0°39′
Denebola21°20′ ♍︎0°33′

Casele (Placidus)

13°32′ ♎︎
14°47′ ♋︎
113°32′ ♎︎
211°26′ ♏︎
312°13′ ♐︎
414°47′ ♑︎
517°14′ ♒︎
617°17′ ♓︎
713°32′ ♈︎
811°26′ ♉︎
912°13′ ♊︎
1014°47′ ♋︎
1117°14′ ♌︎
1217°17′ ♍︎
Aspecte în detaliu
CorpAspectCorpOrb
0°52′sep.
4°03′sep.
6°00′sep.
5°38′sep.
7°47′sep.
5°26′sep.
6°31′sep.
6°05′sep.
3°00′sep.
0°10′sep.
1°16′ap.
1°57′sep.
7°25′
6°09′
4°48′ap.
1°57′ap.
1°35′ap.
3°44′ap.
1°09′ap.
2°50′ap.
3°12′ap.
3°08′
1°26′ap.
0°21′ap.
0°38′ap.
7°25′
2°08′ap.
0°25′sep.
2°34′sep.
6°06′sep.
5°28′
4°12′
0°38′
1°53′

Configurații speciale

Nicovala

Configurația este alcătuită din două careuri ce generează un sextil și un trigon. Ea cere travaliu dificil asupra sinelui în vederea transformării, permițând o intensă purificare a ființei. Este în analogie cu Fecioara și Capricornul, cu planetele Marte, Saturn și Vulcan, la un nivel mai spiritual. Sextilul și trigonul indică oportunități ce decurg din travaliul interior impus de careuri. Configurația conține un mare potențial de concentrare și de cercetare interioară, incitând individul spre a-și descoperi în sine chintesența, pentru a o releva ulterior. Odată ce conflictele interioare sunt utilizate ca energie de transformare mai mult decât ca formă de angoasă, o anumită formă de creativitate concretă se poate degaja și îl ajută pe individ să se elibereze de anumite limite. Este important de imaginat ce ar putea însemna o planetă care s-ar găsi în poziția de ieșire. Eventual, simbolul sabian al acestei ieșiri poate fi revelator pentru lucrul ce este cerut de această configurație.

Aripile de pasăre

Această configurație poate să se reprezinte în două feluri diferite, dar care se pot interpreta la fel. Este constituită din două careuri, dar, în prima versiune, aceste careuri sunt asociate cu două sextile, în timp ce, în cealaltă variantă, ele sunt asociate cu două trigoane. Careurile subliniază schimbări de efectuat pentru a beneficia de potențialul sextilelor sau trigoanelor. Configurația este în legătură cu semnele de aer și cu planeta Mercur, căci ea îl împinge aproape întotdeauna pe individ spre domeniul comunicației, în funcție de temă sau de individ, sau este vorba de un lucru făcut în raport cu comunicația și expresia de sine. El trebuie să-și modeleze supleța de spirit, toleranța și adaptabilitatea. Configurația cu trigoane e mai ușor de condus, deoarece ea nu pune în joc decât două elemente, pe când varianta cu sextile folosește toate cele patru elemente. Prima variantă reprezintă o progresie în raport cu cea de-a doua.

Careul în T
vârf Saturn, modalitate mutabil
vârf Marte, modalitate mutabil
vârf Saturn, modalitate mutabil

Este format de două planete în opoziție și de o a treia aflată în careu cu primele două, numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete. Această configurație este foarte frecventă. Puternic motivantă, ea poate arăta însă și o irosire a energiilor. Individul are tendința de a se concentra prea mult pe o singură direcție (cea din focar), căutând apoi sprijin în punctul opus focarului. Planeta-focar este cheia talentului individului, dar ea poate fi și un loc de frustrare, chiar de nevroză. Focarul este una din planetele cele mai puternice ale temei. Secretul realizării configurației constă în a exprima pozitiv planeta focar. Punctul opus focarului trebuie dezvoltat în mod conștient. Gradul simbolic al acestui punct va trebui studiat cu grijă, deoarece el indică frecvent calitatea ce trebuie dezvoltată. Guvernatorul semnului în care se găsește acest punct opus va arăta modul de exprimare a acestei calități.

Careul în T mutabil este foarte instabil, foarte schimbător și influențabil. Angoasat, el va trebui să-și găsească un scop, o misiune ce îl va împinge într-o direcție precisă. Favorabil călătoriilor, comunicațiilor și educației.

Triunghiul minor
focar Saturn

Este format dintr-o planetă aflată în sextil cu celelalte două, acestea fiind în relație de trigon. Prima planetă este deci la jumătatea distanței dintre celelalte două și se numește focar, căci ea primește energia celorlalte două planete și împinge această configurație spre acțiune. Permite exprimarea calităților creatoare, făcând dovadă de obiectivitate, de inventivitate și de concretizare. Acțiunea focarului este ca un organ de comunicare ce îl ajută pe individ să se exprime, să comunice mai bine cu sensibilitate și intuiție. Triunghiul minor dispune de un potențial mai scăzut decât Piramida, dar mai ușor de utilizat practic, mai orientabil, mai exteriorizat.


I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător

Casa I în Balanță
Inteligența este imaginativă și alunecă adesea spre iluzie. Are o tendință puternică de a tinde către altul și de a nu putea trăi singur în viață, sub nici o formă. Este o fire schimbătoare, se adaptează ușor la toate schimbările. Când are dificultăți, își revine destul de repede și se apucă iute să dreagă pierderile suferite. Nativul este guraliv, dualist, diplomat și un bun negociator. Poate prezenta o problemă de pe două poziții opuse, cu argumente bine justificate. Are un înalt spirit al justiției și corectitudinii, respect pentru lege și autoritate.

II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie

Casa II în Scorpion
Succesul financiar va veni dintr-o muncă în legătură cu moartea (maestru de funeralii, autopsier, constructor de monumente funerare etc) ori grație unei moșteniri.

III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte

Casa III în Săgetător
Va studia multă vreme, va fi erudit. Foarte inteligent, un spirit deschis și independent, va avea legături cu țări străine. Inteligență fertilă.

IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți

Casa IV în Capricorn
După ce va munci toată viața ca să-și atingă țelurile și în final va reuși, va dori să se retragă în pace și liniște, resorbit într-o perfectă contemplație, închis în propria natură. Va gestiona banii cu mare grijă. Va fi pus să administreze proprietăți.

V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste

Casa V în Vărsător
Nu-i place rutina și banalul. Este romantic, plin de fantezie și imaginație. El este prietenul pe care se poate conta.

VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu

Casa VI în Pești
Va lucra în comerț. Punct vulnerabil: rinichii.

VII. Relații cu alți oameni, parteneri

Casa VII în Berbec
Dragoste la prima vedere, căsătorie pripită. Nu va dori să-și schimbe obiceiurile, deci neînțelegerile familiale sunt previzibile.

VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe

Casa VIII în Taur
Bătrânețe fericită, moarte naturală. Moșteniri.

IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate

Casa IX în Gemeni
Îi place studiul, este deschis pentru tot ce este nou, acceptă și își recunoaște erorile, evoluează totdeauna în sens pozitiv. Îi plac călătoriile, descoperirile, să întâlnească oameni noi.

X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție

Casa X în Rac
Îi place contactul cu publicul, cu mulțimile. Profesie care presupune întâlniri cu multă lume. Succesul profesional vine grație simțului datoriei.

XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe

Casa XI în Leu
Prietenii sunt ajutați cu bunăvoință, dar și puține avantaje. Capacitate de a participa la viața comunității, generozitate, posibile tensiuni din cauza unor interese ascunse.

XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate

Casa XII în Fecioară
Lucrează într-un laborator de cercetări.


Soarele

Soarele în Gemeni
Această zodie este o zodie mercuriană, a treia din serie. Rezultă că această poziție dă influența combinată a Soarelui, a lui Mercur și a Casei a III-a. Favorizează exprimarea lui Mercur care animă corzile vocale și produce calitatea sunetului în laringele Taurului. Îi favorizează de asemenea pe scriitori și pe călători. Intelectul este iluminat de Soare în Gemeni și când persoana trebuie să călătorească, câștigă atât fizic cât și mental; are o dispoziție agreabilă și amicală, ceea ce face să fie în general iubită în cercul cunoștințelor sale.

Soarele în Casa IX
Această poziție face intelectul strălucitor, inspiră subiectului un ideal înalt și mari ambiții, îl face generos, tolerant cu părerile celuilalt, nobil și binevoitor. Cu nevoia înnăscută de a învăța de ce-ul și cum-ul lucrurilor, intelectul se întoarce firesc spre filosofie, religie și lege. Cum excelăm întotdeauna în ceea ce iubim, persoanele care au Soarele în Casa a IX-a devin oameni de Stat, jurisconsulți sau preoți excelenți. Strălucesc în orice carieră intelectuală sau științifică. Misiunea lor îi antrenează adesea în țări străine.

Soarele în sextil cu Luna (0°52)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.

Soarele în conjuncție cu Venus (4°03)
Indică un aspect fermecător, gust pentru artă, o inimă afectuoasă, predispoziție pentru dragoste la prima vedere și căsătorie timpurie, o fire blândă, amabilă, cultivată. Persoana iubește luxul, are talent pentru muzică și artă, precum și o mare atracție pentru sexul opus. Se poate realiza ușor în viață, beneficiind de voință și de o vitalitate excepțională, precum și de noroc.

Soarele în careu cu Saturn (6°00)
Indică egoism, pesimism, tendință de autocompătimire. Persoana este mereu criticată, are caracter contradictoriu, posedă simț politic dar este lipsită de voință și de simțul oportunității. Sănătate slabă, posibile probleme cardiace, dușmani printre oamenii politici. Fire necinstită, lașitate; intrigă și cafomnie la adresa dușmanilor săi, certuri și scandaluri, cu pierderea reputației, destrămarea familiei.

Soarele în opoziție cu Neptun (5°38)
Indică atracție pentru câștiguri ușoare, imoralitate, decepții sentimentale, necazuri provocate de femei, boli de factură nervoasă, tulburări oculare, stări de leșin, înclinație spre înșelătorie și minciună, obsesii și vise stranii, fantastice. Cel în cauză poate suferi în relațiile cu străinii; deziluzii sentimentale, instabilitate psihică, răsturnări spectaculoase în profesie. Tipul de escroc sentimental, voință dublă, fățărnicie, hiperemotivitate; aleargă după himere. Abuzuri și excese de tot felul.

Soarele în trigon cu Pluton (7°47)
Indică un caracter reformator, o mare mediumnitate, orientare spre progres, capacitate de a se reface după orice criză. Posibilă implicare într-o revoltă sau revoluție; capacități artistice creatoare foarte puternice. Nativul poate să-și atingă țelurile, oricât de greu ar fi acest lucru.

Luna

Luna în Leu
Luna în Leu luminează inteligența și dă un caracter puternic, încrezător în sine, o natură îndrăzneață, temerară și un rar talent ca organizator. Este motivul pentru care persoanele care au Luna în această poziție ajung de obicei să dirijeze persoanele din imediata lor apropiere. Sunt de o probitate absolută, atât în materie financiară, cât și socială; sunt nobile și generoase în raporturile lor cu ceilalți și sunt de asemenea foarte căutate.

Luna în Casa XI
Luna în Casa a XI, în configurație bună, dă subiectului numeroși prieteni, mai ales printre femei; dar dacă este stresată, cei care vor veni la el cu masca prieteniei o vor face în speranța de a obține de la el un profit personal.

Luna în sextil cu Soarele (0°52)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.

Luna în careu cu Uranus (5°26)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.

Luna în trigon cu Neptun (6°31)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Luna în conjuncție cu Nodul Nord (6°05)
Indică realizări într-un domeniu public și o promovare a valorilor feminine. Nativul trebuie să fie receptiv, fiind capabil să aibă succes într-un loc în care să țină seama de sugestiile și cererile celorlalți. Sensul său este legat de recunoașterea necesităților celorlalți și de adaptarea sa emoțională la ceea ce i se cere.

Mercur

Mercur în Rac
Mercur în Rac dă o inteligență clară, o memorie bună și o minunată adaptabilitate. Persoanele care au Mercur astfel plasat sunt capabile să îndeplinească orice lucru, să ocupe orice slujbă, adaptându-se ușor ideilor și părerilor celorlalți. Se bucură când sunt flatați și lăudați și de aceea evită cu grijă tot ceea ce ar putea face să piardă opinia bună a celorlalți.

Mercur în Casa X
Mercur în Casa a X-a, bine plasat, indică o capacitate de adaptare și sagacitate, făcând apt să pareze în orice eventualitate. Această poziție dă conferențiarii, publiciștii, scriitorii distinși. Este o poziție favorabilă și succesului în ocultism. Dacă Mercur este plasat într-un semn de aer, puterea sa de expresie este mult ridicată. Se întâmplă adesea ca persoane având această poziție să aibă mai multe ocupații; dar, în general, ele reușesc mai bine ca subordonați.

Mercur în sextil cu Marte (3°00)
Indică forță mentală, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forță de exprimare, putere de convingere, tendința de a-și impune părerea proprie, o fire coordonată, armonioasă, care face totul cu o mare ușurință. Inteligență practică, cu mari șanse de realizare, precum și tenacitate de a-și urmări proiectele până la finalizare.

Mercur în sextil cu Saturn (0°10)
Indică o minte ordonată, metodică, precaută și responsabilă, demnă de încredere, mari calități de administrator și coordonator. Fire muncitoare, serioasă, memorie bună, abilitate pentru operații cu elemente abstracte, atracție spre spiritualitate și ocultism, având o mare fidelitate și respect față de lege și autorități. Persoana posedă talente matematice, istorice sau filozofice, având o mare ambiție intelectuală.

Mercur în trigon cu Uranus (1°16)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.

Mercur în careu cu Pluton (1°57)
Indică o fire iritabilă, distructivă, sarcastică și cinică, explozivă și violentă, trăgând concluzii mult prea repede, pe baza unor date incomplete. Persoana are multe capricii, oscilații și schimbări radicale de atitudine, suferind de un conflict permanent între instinct și logica rațională; poate suferi pierderea unui frate. Dezacord între dezvoltarea intelectuală și exprimarea sexuală, care rămâne la nivel instinctual, primitiv.

Venus

Venus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Venus în Gemeni
Venus în Gemeni aliază frumusețea lui Venus capacității de exprimare a lui Mercur, în așa fel încât, cel care are această configurație este capabil să-și aleagă cuvintele cu o ușurință singulară și să infuzeze un ritm, care este ca o muzică suavă urechilor auditoriului. Este o poziție care dă poeți, numai să nu se opună, bineînțeles, alte indicații ale temei astrologice. Trebuie ca studentul să-și amintească bine că o poziție sau un aspect izolat nu sunt suficiente pentru a determina o caracteristică predominantă, pe care o poate da tema astrologică în ansamblu. Această poziție înalță mentalul și înclină spre cariere artistice sau literare. Persoana va fi iubită de frații săi și de surorile sale, de vecinii săi și de tot anturajul său. Acest aspect înclină spre căsătorie și, adesea, persoana se căsătorește de mai multe ori. Favorizează călătoriile pentru afaceri sau pentru agrement, mai ales călătoriile de scurtă durată.

Venus în Casa IX
Venus în Casa a IX-a este o poziție foarte favorabilă dacă astrul este bine aspectat, căci fiind astfel înălțat, exercită asupra vieții o influență considerabilă și face caracterul binevoitor, simpatic și săritor, astfel încât, prin aceste calități, persoana câștigă stima tuturor și este căutată mai ales pentru operele filantropice sau religioase căci această poziție dezvoltă și latura pioasă a naturii persoanei în cauză. Acest aspect dă iubirea de muzică, de arte în general, de artă dramatică, cât și de orice lucru care poate avea o influență asupra înălțării sufletului. De fiecare dată când persoana se va deplasa, fie pentru afaceri, fie pentru propria-i plăcere, Venus în Casa a IX-a va pregăti drumul în fața ei în așa fel încât să-i facă agreabilă călătoria din toate punctele de vedere. Din contra, dacă Venus este stresat, persoana va dori să facă toate aceste lucruri, dar va întâlni atât de multe dificultăți încât îi va fi imposibil să-și realizeze dorințele.

Venus în conjuncție cu Soarele (4°03)
Indică un aspect fermecător, gust pentru artă, o inimă afectuoasă, predispoziție pentru dragoste la prima vedere și căsătorie timpurie, o fire blândă, amabilă, cultivată. Persoana iubește luxul, are talent pentru muzică și artă, precum și o mare atracție pentru sexul opus. Se poate realiza ușor în viață, beneficiind de voință și de o vitalitate excepțională, precum și de noroc.

Venus în careu cu Marte (4°48)
Indică o sexualitate puternică, lipsă de tact, imprudențe financiare, indulgență față de sine însuși, dificultăți în viața afectivă și în autoexprimare, tendință spre adulter și legături clandestine, schimbări bruște de comportament și prea multă importanță acordată plăcerilor. Fire capricioasă, arogantă, impulsivă, neglijentă, extravagantă, capabilă de a-și transforma iubirea în ură și de a deveni distructivă.

Venus în careu cu Saturn (1°57)
Indică energie mentală consumată în relații sexuale, goană după plăceri, dificultăți în relațiile cu femeile și cu persoane mai în vârstă, înclinație spre gelozie, inhibiție, înstrăinare, dificultăți emoționale, deseori celibat. Fire schimbătoare, posomorâtă, șireată; sexualitate agresivă, purtări indecente, obiceiuri depravate. Țelurile afective nu sunt realizabile; infidelitate și adulter.

Venus în opoziție cu Neptun (1°35)
Indică o fire schimbătoare, influențabilă, capabilă să cadă în robia simțurilor, dezamăgiri în dragoste, înșelăciune din partea prietenilor, pierderi financiare datorate lipsei de realism, pericol de scandal și pierderea reputației, infidelitate. Nativul își întâlnește idealul în dragoste, dar nu-l păstrează; trădare în sentimente. Are vise contradictorii și trăiește intens dramele emoționale. Lipsă de afecțiune, scandal în familie, decepție din partea femeilor; indulgență față de sine însuși.

Venus în trigon cu Pluton (3°44)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.

Venus în sextil cu Nodul Nord (1°09)
Ajutor financiar, susținere afectivă, posibile calități estetice în aspectul fizic, constituie tot atâtea avantaje prin care nativul își poate găsi ușor un loc și un sens în viață, în acord cu dorințele sale cele mai profunde.

Marte

Marte în Fecioară
Marte în Fecioară, în aspectele bune, dă o fire ambițioasă, o inteligență trează, capabilă de a prinde o idee și de a o analiza până la capăt. Fortifică calitățile mentale și le dă o turnură specifică, cu simțul aplicativ al acestor capacități, fie spre o muncă științifică, fie spre afaceri. Persoanele cu acest aspect sunt energice, întreprinzătoare; finețea și vivacitatea inteligenței lor le asigură succesul și avansarea în meseriile aflate în raport cu bolnavii, așa ca cele de infirmieri, doctori, chimiști, igieniști, dieteticieni, etc. Dacă persoanele care au Marte în Fecioară, se află ele însele sub imperiul bolii, această poziție le va da posibilitatea de a-și reface repede forțele și le face mai puțin predispuse bolilor cronice, cum se întâmplă adesea nativilor din Fecioară. Marte afectat în Fecioară, predispune mentalul la neliniște, la iritare și dă o tendință în a trece prin sită de nenumărate ori necazuri pur imaginare. Oricare ar fi munca sau locul în care acești oameni lucrează, își critică întotdeauna camarazii sau patronii, sunt nemulțumiți de tot ceea ce este legat de munca lor, au o fire puțin cinstită, nu li se poate încredința nici un post de responsabilitate. Această poziție predispune la lăcomie și, în consecință, la probleme intestinale.

Marte în Casa XII
Marte în Casa a XII-a, atunci când este în bun aspect, poate aduce subiectului beneficiul tuturor lucrurilor semnificate de către această casă: spitale, închisori, instituții de binefacere, fie că e gardian, fie că e chirurg; ca administrator al unei proprietăți sau ca agent al poliției secrete. Cu Marte afectat în Casa a XII-a, persoana va fi predispusă la a suferi necazuri, neplăceri și vicisitudii toată viața. Va fi expusă dușmăniilor anturajului său, va putea fi închisă în închisoare sau într-un azil de alienați. Dacă Racul sau Peștii se găsesc pe cuspida Casei a XII-a, Marte va conduce la beție sau la risipire. Dacă Scorpionul se află pe cuspidă, vitalitatea va fi distrusă de abuzul de plăceri senzuale sau de onanism. În amândouă cazurile, Marte afectat în Casa XII-a dă un declasat, doar dacă alte configurații în horoscop nu răscumpără această poziție.

Marte în sextil cu Mercur (3°00)
Indică forță mentală, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forță de exprimare, putere de convingere, tendința de a-și impune părerea proprie, o fire coordonată, armonioasă, care face totul cu o mare ușurință. Inteligență practică, cu mari șanse de realizare, precum și tenacitate de a-și urmări proiectele până la finalizare.

Marte în careu cu Venus (4°48)
Indică o sexualitate puternică, lipsă de tact, imprudențe financiare, indulgență față de sine însuși, dificultăți în viața afectivă și în autoexprimare, tendință spre adulter și legături clandestine, schimbări bruște de comportament și prea multă importanță acordată plăcerilor. Fire capricioasă, arogantă, impulsivă, neglijentă, extravagantă, capabilă de a-și transforma iubirea în ură și de a deveni distructivă.

Marte în conjuncție cu Saturn (2°50)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.

Marte în careu cu Neptun (3°12)
Indică o fire evazivă, fricoasă. Cel în cauză își canalizează prost energiile, suferind de complexe de inferioritate, este supus viciilor și are tendințe autodistructive. Are o imaginație prea bogată și nerealistă. Pericol de accident, rănire, scandaluri.

Jupiter

Jupiter în Fecioară
Jupiter în Fecioară dă o natură prudentă, analitică și practică având capacitatea, aproape de neînvins de a ști să discearnă realitatea de aparență, adevărul de eroare și să ajungă la fapte. Aceste persoane nu vor putea, e adevărat, să descopere secretele prin metode clandestine ca Saturn în Capricorn, care dă detectivul ideal, ci dacă un judecător are Jupiter în Fecioară, nimeni nu va fi destul de abil în a-i ascunde adevărul. Un Jupiter, bine aspectat în acest semn, este o marcă de succes în ceea ce privește servitorii care-i vor fi loiali și fideli, întotdeauna gata să execute ordinele stăpânilor lor: prevestește de asemenea prosperitatea în afaceri sau în profesie. Dar Jupiter afectat în Fecioară face ca persoana să fie cinică, critică, neîncrezătoare față de toți și, din aceasta, expusă la pierderi prin angajații și servitorii săi: anunță insuccesul în afaceri și o mare dificultate de a păstra un loc; în orice caz condiția sa va fi una din cele inferioare.

Jupiter în Casa XI
Jupiter bine aspectat în Casa a XI-a anunță prieteni bogați și influenți pe care nativul va putea să conteze pentru a-l ajuta să-și realizeze speranțele, dorințele și ambițiile sale. Această poziție dă de asemenea un caracter sociabil și iubirea de plăceri. În nativitatea unui bărbat, înseamnă că mariajul va fi fecund și că copiii săi îl vor onora și ajuta; totuși, înainte de a emite o părere în acest sens, e bine să examinăm nativitatea femeii pentru a vedea dacă ea merge în acest sens, altfel pronosticurile trebuie să fie modificate. Atunci când Jupiter este afectat în Casa a XI-a, persoana va întâlni prieteni buni și sinceri în dorința lor de a o ajuta, dar vor fi incapabili să o facă sau își va atrage prieteni care vor veni spre ea cu un scop egoist. În ambele cazuri, puțin ajutată de către prieteni, va trebui să se bazeze pe propriile sale resurse pentru a-și atinge scopul.

Saturn

Saturn în Fecioară
Saturn în Fecioară dă un spirit studios, profund, științific, înclinat spre studiul problemelor celor mai profunde ale vieții. Indică o abilitate înnăscută în a-i conduce pe ceilalți. Dă ordine, economie, frugalitate; dar dacă Saturn este afectat în această zodie, spiritul se concentrează asupra bolii, iar subiectul devine un ipohondru înveterat. Acești oameni sunt cei mai buni clienți ai vânzătorilor de remedii brevetate pentru boli mai întotdeauna imaginare. Această poziție, totuși, face ca nativul să fie susceptibil de boli intestinale.

Saturn în Casa XII
Saturn în Casa a XII-a predispune la o viață solitară sau o slujbă care va ține persoana în afara oricărui contact cu publicul. Bine aspectat, este un indiciu de succes într-o sarcină oficială într-o instituție publică: azil, spital, închisoare, etc. Dacă este stresat, arată un semn de pericol de a sta la pat ani lungi sau de a fi închis, eventual indică un funcționar într-un post subaltern.

Saturn în careu cu Soarele (6°00)
Indică egoism, pesimism, tendință de autocompătimire. Persoana este mereu criticată, are caracter contradictoriu, posedă simț politic dar este lipsită de voință și de simțul oportunității. Sănătate slabă, posibile probleme cardiace, dușmani printre oamenii politici. Fire necinstită, lașitate; intrigă și cafomnie la adresa dușmanilor săi, certuri și scandaluri, cu pierderea reputației, destrămarea familiei.

Saturn în sextil cu Mercur (0°10)
Indică o minte ordonată, metodică, precaută și responsabilă, demnă de încredere, mari calități de administrator și coordonator. Fire muncitoare, serioasă, memorie bună, abilitate pentru operații cu elemente abstracte, atracție spre spiritualitate și ocultism, având o mare fidelitate și respect față de lege și autorități. Persoana posedă talente matematice, istorice sau filozofice, având o mare ambiție intelectuală.

Saturn în careu cu Venus (1°57)
Indică energie mentală consumată în relații sexuale, goană după plăceri, dificultăți în relațiile cu femeile și cu persoane mai în vârstă, înclinație spre gelozie, inhibiție, înstrăinare, dificultăți emoționale, deseori celibat. Fire schimbătoare, posomorâtă, șireată; sexualitate agresivă, purtări indecente, obiceiuri depravate. Țelurile afective nu sunt realizabile; infidelitate și adulter.

Saturn în conjuncție cu Marte (2°50)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.

Uranus

Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Uranus în Scorpion
Uranus în Scorpion, bine aspectat, dă persoanei o voință puternică și hotărâtă, capabilă să învingă orice obstacol și să îndeplinească ceea ce a întreprins cu o perseverență, o încăpățânare și o hotărâre de neștrămutat; o inteligență fină, subtilă, circumspectă, capabilă de a prinde cele mai mici detalii și de a se concentra profund asupra oricărei probleme care apare. Indică o abilitate mecanică ieșită din comun, o iubire pentru știința ocultă, cât și pentru știința fizică. Uranus afectat în Scorpion indică accidente, asasinat sau moarte bruscă prin explozie, electrocutare, aeroplane, etc. Dă o tendință spre bolile organelor genitale, datorită abuzului de funcția creatoare, prin perversiune sau onanism.

Uranus în Casa II
Uranus în Casa a II-a care guvernează averea indică o stare de avut instabilă; multe suișuri și coborâșuri în viață, și chiar dacă persoana este favorizată de alte aspecte bune care o pun să se gândească pe drept și la alte subiecte, se întâmplă ca din punctul de vedere al banilor să fie incapabilă să se apere împotriva pierderilor bruște, neprevăzute sau a câștigurilor. Pentru ea nu există plasament sigur, solid deoarece condiții dintre cele mai neprevăzute pot surveni care să o facă să câștige sume neașteptate sau să suporte pierderi importante cu o așa de mare repeziciune, încât nu va avea nici un mijloc de apărare; este deci imposibil să dăm o părere în materie de bani unor astfel de persoane, căci și un plasament la fel de solid ca proverbiala stâncă din Gibraltar ar putea fi scuturat de un cutremur de pământ.

Uranus în careu cu Luna (5°26)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.

Uranus în trigon cu Mercur (1°16)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.

Neptun

Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Neptun în Săgetător
Neptun în Săgetător, bine aspectat accentuează tendințele de aspirație, de devoțiune, de religiozitate indicate de nativitate. Dă naștere viselor, viziunilor, manifestărilor oculte. Înseamnă plăcerea călătoriilor și bucuria pe care o obține din acestea. Atunci când Neptun este afectat în Săgetător, subiectul este predispus la temeri, presentimente, vise de pericol și viziuni de disperare care sunt în mentalul său și fac viața mizerabilă. Uneori, aceste persoane au o mare dorință a de călători, dorință pe care nu o pot satisface, sau, dacă reușesc să facă aceste călătorii, nu au decât neplăceri și accidente.

Neptun în Casa III
Neptun în Casa a III-a, bine aspectat, dezvoltă considerabil capacitățile mentale și dă o mare capacitate literară și oratorie de înaltă inspirație. Dar dacă Neptun este afectat în Casa a III-a, mentalitatea este inferioară; subiectul este viclean, ipocrit, uneori imbecil, idiot cu gusturi fanteziste (ciudate, bizare) și cu simțurile pervertite. Neptun în Casa a III-a anunță călătorii frecvente, mai ales pe apă, dar pentru a ști dacă sunt norocoase sau nu, trebuie consultate aspectele.

Neptun în opoziție cu Soarele (5°38)
Indică atracție pentru câștiguri ușoare, imoralitate, decepții sentimentale, necazuri provocate de femei, boli de factură nervoasă, tulburări oculare, stări de leșin, înclinație spre înșelătorie și minciună, obsesii și vise stranii, fantastice. Cel în cauză poate suferi în relațiile cu străinii; deziluzii sentimentale, instabilitate psihică, răsturnări spectaculoase în profesie. Tipul de escroc sentimental, voință dublă, fățărnicie, hiperemotivitate; aleargă după himere. Abuzuri și excese de tot felul.

Neptun în trigon cu Luna (6°31)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Neptun în opoziție cu Venus (1°35)
Indică o fire schimbătoare, influențabilă, capabilă să cadă în robia simțurilor, dezamăgiri în dragoste, înșelăciune din partea prietenilor, pierderi financiare datorate lipsei de realism, pericol de scandal și pierderea reputației, infidelitate. Nativul își întâlnește idealul în dragoste, dar nu-l păstrează; trădare în sentimente. Are vise contradictorii și trăiește intens dramele emoționale. Lipsă de afecțiune, scandal în familie, decepție din partea femeilor; indulgență față de sine însuși.

Neptun în careu cu Marte (3°12)
Indică o fire evazivă, fricoasă. Cel în cauză își canalizează prost energiile, suferind de complexe de inferioritate, este supus viciilor și are tendințe autodistructive. Are o imaginație prea bogată și nerealistă. Pericol de accident, rănire, scandaluri.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Pluton în Balanță
Aici s-a aflat Pluton între 1973 și 1985. Poziția stimulează reformularea relațiilor sociale și o atitudine mai deschisă față de potențialul artistic al societății. Este perioada în care a luat amploare show-business-ul iar artele cu impact în masă, precum muzica și filmul, au avut un cuvânt greu de spus în formarea opiniei publice. Indică o carieră politică, tendințe reformatoare în această direcție, existând posibilitatea de a fi atras de pacte militare, asociații paramilitare; carieră artistică puternică, talent în desen, sculptură, pictură, ce poate aduce popularitate și succes. Posibilitate de a avea mai multe căsătorii; viața este privită ca un joc, ca o aventură; tendința de a rezolva totul prin mijloacele artei.

Pluton în Casa I
Indică o personalitate puternică, inteligentă, autoritară, conservatoare, sceptică, trăind o viață intensă cu multe experiențe, unele foarte dure, având crize și transformări radicale în viața personală. Nativul trebuie să învețe să fie mai tolerant și mai constructiv, deoarece este foarte critic și generează distrugere în jurul său.

Pluton în trigon cu Soarele (7°47)
Indică un caracter reformator, o mare mediumnitate, orientare spre progres, capacitate de a se reface după orice criză. Posibilă implicare într-o revoltă sau revoluție; capacități artistice creatoare foarte puternice. Nativul poate să-și atingă țelurile, oricât de greu ar fi acest lucru.

Pluton în careu cu Mercur (1°57)
Indică o fire iritabilă, distructivă, sarcastică și cinică, explozivă și violentă, trăgând concluzii mult prea repede, pe baza unor date incomplete. Persoana are multe capricii, oscilații și schimbări radicale de atitudine, suferind de un conflict permanent între instinct și logica rațională; poate suferi pierderea unui frate. Dezacord între dezvoltarea intelectuală și exprimarea sexuală, care rămâne la nivel instinctual, primitiv.

Pluton în trigon cu Venus (3°44)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.

Nodul Nord

Nodul Nord în Leu
Nativul în viața anterioară a trăit înconjurat de oameni care probabil îl ajutau pentru rezolvarea problemelor sale. Nu a avut curaj de a rezolva ceva de unul singur și se simțea în siguranță numai sub protecția prietenilor. În această viață misiunea lui este de a-și dezvolta creativitatea și aceasta numai prin forțe proprii.

Nodul Nord în Casa XI
În viața anterioară nativul a trăit numeroase istorii de dragoste doar pentru a-și satisface egoul. A fost orgolios și tiranic cu altul. În această viață trebuie să învețe valorile prieteniei. Să renunțe la mândria egoistă și să accepte viața așa cum este.

Nodul Nord în conjuncție cu Luna (6°05)
Indică realizări într-un domeniu public și o promovare a valorilor feminine. Nativul trebuie să fie receptiv, fiind capabil să aibă succes într-un loc în care să țină seama de sugestiile și cererile celorlalți. Sensul său este legat de recunoașterea necesităților celorlalți și de adaptarea sa emoțională la ceea ce i se cere.

Nodul Nord în sextil cu Venus (1°09)
Ajutor financiar, susținere afectivă, posibile calități estetice în aspectul fizic, constituie tot atâtea avantaje prin care nativul își poate găsi ușor un loc și un sens în viață, în acord cu dorințele sale cele mai profunde.

Lilith

Lilith în Balanță
Este amplificată sfera sentimentală și manifestările poetice ale nativului, care simte o mare nevoie de a seduce.

Lilith în Casa XII
Nativul are o viață erotică duplicitară, ascunsă. Există tendința de izolare, datorită educației rigide primite.

Merlin

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.

Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.

Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.

Sprijină site-ul

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat.

Calendar astrologicLegenda calendarului

  • Lună Nouă
  • Primul Pătrar
  • Lună Plină
  • Ultimul Pătrar
  • Eclipsă de Soare
  • Eclipsă de Lună
  • 12Ziua de azi
  • O planetă intră în mișcare retrogradă
  • O planetă intră în mișcare directă
  • Soarele intră într-un semn
  • O planetă intră într-un semn
  • Luna intră într-un semn
  • 12Sfânt sau sărbătoare
  • 12Aniversare din Jurnalul tău

Dacă într-o zi sunt mai multe evenimente, apare cel mai important; pe toate le vezi trecând cu mouse-ul peste zi. VOC = Luna fără aspecte majore (void of course).

L M M J V S D
2 4 6 7
11
16 18 19 21
23 25 27 29

Planete acum

15 noiembrie 2026 0:21 (GMT)

  • 22° ♏︎ 38′ 42″
  • 25° ♑︎ 32′ 32″
  • 05° ♏︎ 11′ 58″
  • 22° ♎︎ 53′ 00″
  • 25° ♌︎ 19′ 40″
  • 25° ♌︎ 47′ 01″
  • 08° ♈︎ 31′ 36″℞
  • 04° ♊︎ 07′ 50″℞
  • 01° ♈︎ 49′ 47″℞
  • 03° ♒︎ 16′ 48″
  • 25° ♒︎ 11′ 35″℞
  • 11° ♑︎ 00′ 48″
  • 27° ♈︎ 27′ 38″℞