Spiritualitate, filozofie, ocultism
Dalai Lama (tala'i blama ཏ་ཱལའི་བླ་མ་) a fost cel mai înalt grad spiritual în Tibetul secolului XVII-lea si până în secolul al XX-lea. Budiștii din Tibet consideră că Dalai Lama este una din multiplele reîncarnări ale lui Avalokiteśvara.
Dalai Lama, al XIV-lea, este Tenzin Gyatso.
Sfinția Sa Tenzin Gyatso, al patrusprezecelea Dalai Lama, este șeful spiritual și temporal al Tibetului. S-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de țărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La vârsta de patru ani și jumătate, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, și instalat pe tron în calitate de șef suprem temporal și spiritual al Tibetului. Copilăria și-a petrecut-o mai ales în compania călugărilor și a discipolilor, făcând foarte rar vizite familiei sale din satul natal.
Înclinația înnăscută pentru studiu și curiozitatea pentru lumea din jurul Tibetului l-au determinat să-și lărgească permanent cunoștințele – inclusiv studii de limba engleză, știință și matematici – însă partea cea mai importantă a educației sale a fost făcută în manieră tradițională tibetană (așa cum va descrie mai târziu în autobiografia sa). Scopul principal al sistemului tibetan constă în lărgirea și cultivarea minții printr-o mare varietate de cunoștințe. În ceea ce privește standardele avansate de educație seculară, programa școlară include teatrul, dansul și muzica, astrologia, poezia și compoziția. Cursurile de instrucție superioară includ arta vindecării, sanscrita, dialectica, artele și meseriile, metafizica și filozofia religiilor. Dintre aceste "cinci subiecte elevate", după cum mai sunt numite, ultimul este considerat fundamental. Sfinția Sa și-a început educația la vârsta de șase ani, iar la douăzeci și cinci și-a luat doctoratul în filozofie buddhistă. Periodic a fost examinat de cercurile profesorale de la principalele universități monastice: Drepung, Sera și Ganden. Examinarea finală a avut loc la Jokhang, Lhasa, în fața congregațiilor de profesori.
De la vârsta de șaisprezece ani, Dalai Lama și-a asumat întreaga putere temporală și timp de nouă ani a urmărit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, în anul 1959 la Lhasa izbucnește o revoltă împotriva Chinei, iar Dalai Lama este nevoit să părăsească Tibetul și să se stabilească în India, unde este urmat de peste o sută de mii de conaționali. Spre deosebire de predecesorii săi, al Patrusprezecelea Dalai Lama a efectuat vizite în numeroase țări și a întreținut un dialog constant cu personalități aparținând unor spații culturale, religioase și ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputația sa de om al păcii și înțelegerii a crescut neîncetat. Sfinția Sa a primit numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în 1989.
În ultimii ani, multe universități occidentale i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa ca o recunoaștere a importanței scrierilor sale asupra filozofiei buddhiste și a rolului pe care personalitatea sa îl joacă în dialogul ecumenic și în menținerea armoniei între marile religii ale lumii. În timpul călătoriilor pe care le-a efectuat în străinătate, Sfinția Sa a susținut cu tărie necesitatea respectului reciproc și a unei mai bune înțelegeri între diferitele credințe ale lumii. În aparițiile sale publice, Dalai Lama urmărește să transmită neobositul său mesaj de iubire, compasiune și non-violență, precum și sentimentul universalei responsabilități pentru destinele acestei lumi, pentru pace.
În 2014, Tenzin Gyatso a recomandat ca după moartea sa să nu mai fie ales alt Dalai Lama, deoarece instituția și-a pierdut semnificația: importanța sa a constat în puterea politică, pe care acum nu o mai are. După 450 de ani de funcționare a instituției Dalai Lama, aceasta nu mai este necesară, deoarece budismul tibetan are o organizare foarte bună, dispune de călugări cu o educație excepțională, astfel că nu mai depinde de un sigur individ.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 166 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Rac |
| Zodiac chinezesc | Porc de Lemn |
| Zodiac aztec | Cerb |
| Zodiac arboricol | Brad |
| Zodiac egiptean | Anubis |
| Zodiac floral | Mac |
| Zodiac indian | Șarpe |
| Zodiac grecesc | Sirenă |
| Temperament | sanguin |
| Număr destin | 22 / 4 |
| Număr psihic | 6 |
Dalai Lama XIV
6 iulie 1935, 04:38 (GMT+8) 36°37′N 101°47′E
Qinghai, China
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Peștele focar Soare
- Peștele focar Pluton
- Corabia cu pânze focar Mercur
- Dreptunghiul mistic
- Dreptunghiul mistic
- Zmeul (Parașuta) focar Luna
- Zmeul (Parașuta) focar Uranus
- Zmeul (Parașuta) focar Neptun
- Cortul (Vaporul)
- Cortul (Vaporul)
- Cortul (Vaporul)
- Cortul (Vaporul)
- Nicovala
- Nicovala
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Piramida element apă
- Piramida element apă
- Careul în T vârf Mercur, modalitate mutabil
- Triunghiul minor focar Luna
- Triunghiul minor focar Uranus
- Triunghiul minor focar Neptun
- Triunghiul minor focar Soare
- Triunghiul minor focar Soare
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 12°52′ ♋︎ | 1 | |
| 9°07′ ♍︎ | 4 | |
| 25°30′ ♊︎ | 1 | |
| 28°11′ ♌︎ | 3 | |
| 18°14′ ♎︎ | 5 | |
| 13°28′ ♏︎ ℞ | 5 | |
| 10°03′ ♓︎ ℞ | 10 | |
| 4°58′ ♉︎ | 11 | |
| 12°16′ ♍︎ | 4 | |
| 25°15′ ♋︎ | 2 | |
| 22°00′ ♑︎ | 8 | |
| 12°23′ ♍︎ ℞ | 4 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Sirius | 13°11′ ♋︎ | 0°19′ | |
| Procyon | 24°53′ ♋︎ | 0°21′ | |
| Regulus | 28°56′ ♌︎ | 0°44′ | |
| Zubenelgenubi | 14°10′ ♏︎ | 0°42′ | |
| Fomalhaut | 2°56′ ♓︎ | 0°44′ |
Casele (Placidus)
| 23°25′ ♊︎ | |
| 2°12′ ♓︎ | |
| 1 | 23°25′ ♊︎ |
| 2 | 14°56′ ♋︎ |
| 3 | 6°37′ ♌︎ |
| 4 | 2°12′ ♍︎ |
| 5 | 5°06′ ♎︎ |
| 6 | 15°03′ ♏︎ |
| 7 | 23°25′ ♐︎ |
| 8 | 14°56′ ♑︎ |
| 9 | 6°37′ ♒︎ |
| 10 | 2°12′ ♓︎ |
| 11 | 5°06′ ♈︎ |
| 12 | 15°03′ ♉︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 3°44′ | ap. | |||
| 5°22′ | ap. | |||
| 0°35′ | ap. | |||
| 2°49′ | sep. | |||
| 0°35′ | sep. | |||
| 0°29′ | sep. | |||
| 0°55′ | ap. | |||
| 4°09′ | sep. | |||
| 3°08′ | ap. | |||
| 3°15′ | ap. | |||
| 6°55′ | ||||
| 2°41′ | sep. | |||
| 7°15′ | ap. | |||
| 2°04′ | ||||
| 7°00′ | ap. | |||
| 3°45′ | ap. | |||
| 5°10′ | ||||
| 3°24′ | sep. | |||
| 1°11′ | ap. | |||
| 1°05′ | sep. | |||
| 2°13′ | sep. | |||
| 2°19′ | ap. | |||
| 7°51′ | ||||
| 7°18′ | ap. | |||
| 7°25′ | ap. | |||
| 2°45′ | ||||
| 0°06′ | ap. | |||
| 3°15′ | sep. |
Configurații speciale
Această configurație este alcătuită dintr-o Piramidă și un Triunghi minor, deci cuprinde patru planete. Într-o anumită manieră, Zmeul se exprimă mai ușor decât Piramida, căci dispune de o opoziție ce îl face dinamic și de o planetă focar care este un canal, o ieșire pentru energiile conținute în această configurație. Pe de altă parte, această configurație are tendința de a conserva prea mult în ea posibilitățile de expresie, capacitățile creatoare, fără a le face să treacă într-un plan concret, și astfel potențialul hărții cerului nu este pe deplin exprimat. Planeta focar subliniază în ce sector și în ce manieră vor fi dezvoltate talentele individului. Planeta opusă focarului arată care va fi stimulul mental în vederea canalizării capacităților creatoare spre focar. Folosit bine, Zmeul este sinonim cu reușita.
Este formată din trei planete în același element, în trigon fiecare cu celelalte două. Poate exista o conjuncție la unul din punctele triunghiului, ceea ce va întări această configurație. Aduce o șansă, o energie ce curge liber, o puternică motivație, talent, oportunități, dar și o anumită comoditate, inerție, posibilitatea de „a se învârti pe loc”, repliere internă (în universul său închis, trăind în circuit închis). De notat că, dacă una din planetele Piramidei este o planetă pivot (aparținând mai multor configurații), ea va fi cheia de expresie a talentelor incluse în cele două configurații. De reținut că Piramidele au nevoie de careuri și de opoziții pentru a se exprima din plin. Ele conțin un înalt potențial creativ, de intuiție, de inspirație și de încredere în sine. Dar acesta poate rămâne pasiv dacă individul nu are un mare simț al echilibrului pentru a dezvolta corect acest potențial, ce sugerează calități stăpânite în alte existențe.
Piramida de apă conferă potențialul cel mai creativ. Individul posedă o înțelegere subtilă și intuitivă a celorlalți. Are o viață bogată emoțional și un înalt grad de sensibilitate, dar îi lipsește obiectivitatea. Este foarte sensibil la stările de conștiință interioară. Are capacități de detecție, de imaginație, de creație, de psihologie, daruri de vindecător. Nu acționează decât atunci când este sigur de rezultatul final. Este senzual. Uneori, el se închide în sine și evadează. Reușită în profesiile creative sau în esoterism.
Este format dintr-o planetă aflată în sextil cu celelalte două, acestea fiind în relație de trigon. Prima planetă este deci la jumătatea distanței dintre celelalte două și se numește focar, căci ea primește energia celorlalte două planete și împinge această configurație spre acțiune. Permite exprimarea calităților creatoare, făcând dovadă de obiectivitate, de inventivitate și de concretizare. Acțiunea focarului este ca un organ de comunicare ce îl ajută pe individ să se exprime, să comunice mai bine cu sensibilitate și intuiție. Triunghiul minor dispune de un potențial mai scăzut decât Piramida, dar mai ușor de utilizat practic, mai orientabil, mai exteriorizat.
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Gemeni
Este foarte sociabil, comunicativ, adaptabil, abil, înclinat spre teorie și abstract. Vrea să știe totul, dar îi lipsește perseverența de a termina cercetarea. Se ferește să ofenseze pe cineva, chiar dacă este provocat. Nu trebuie subestimat deoarece este destul de abil în a folosi metode inteligente pentru a-și atinge scopurile.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Rac
Succesul financiar poate întârzia, poate veni din sfera comerțului.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Leu
Este un foarte bun organizator. Totul este atent studiat, explicat și prompt executat.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Fecioară
Va fi un bun tată. Veghează asupra copiilor, făcând nopți albe la capul copilului bolnav, îngrijindu-l cu multă răbdare. Îl poți cunoaște după perfecțiunea din casă, după cum iese din dificultăți grație simțului practic și inteligenței.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Balanță
Este delicat și plin de bune maniere, cu gust pentru lux, prietenii lui de asemenea, fini și cu slujbe foarte bune. Dorește să se căsătorească (și nu numai să trăiască cu partenerul).
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Scorpion
Îi plac profesiunile riscante. Punct vulnerabil: zona organelor genitale.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Săgetător
Căsătorie în străinătate, căsătorie cu un străin sau căsătorie cu un străin în străinătate.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Capricorn
Risc de izolare spirituală, de pagube economice, de moarte în familie. Dinamism scăzut în fața înfruntării cu fapte negative. Gelozie și respingere din cauza unor probleme legate de proprietate. Îndepărtare și răceală în fața ideii de moarte. Moarte naturală la o vârstă foarte înaintată. Moșteniri.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Vărsător
Este inovativ și original în profesie. Îi place să călătorească, să comunice cu diferiți oameni.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Pești
Succes profesional în profesii solitare. Arhivist, librar, istoric etc.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Berbec
Îi place să fie înconjurat de prieteni viguroși, solizi, spirituali.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Taur
Dificultățile sunt privite cu calm. Simț puternic al proprietății, sprijinire pe lucruri. Risc de a renunța și subaprecia plăcerea existenței. Resemnare exagerată în fața adversităților.
Soarele
Soarele în Rac
Racul este a patra zodie, este guvernat de Lună, astfel încât Soarele în Rac este un amestec de influențe ale Soarelui, ale Lunii și ale Casei a IV-a. În horoscopul fundamental în care Berbecul este la Ascendent, Racul este la nadir, iar vitalitatea este în procentul său cel mai slab; de aceea subiectul al cărui Soare este în Rac este înclinat spre indolență, chiar dacă nu este deloc bolnav, e lipsit de răutate, evită certurile. În familie se arată de un caracter liniștit și amical, atâta vreme cât nu i se cere să lucreze prea mult. Această poziție a Soarelui face prima parte a vieții sterilă, dar aduce succesul în ultimii ani. Racul este un semn psihic; de aceea, când Soarele se găsește în el, nativul are o tendință spre ocultism și adesea să facă experiențe psihice.
Soarele în Casa I
Soarele este sursa vitalității. Casa Întâi semnifică starea constituției noastre și căminul copilăriei noastre; astfel că Soarele în aspect bun în Casa Întâi adaugă vitalitate zodiei Ascendente și mărește puterea de asimilație. Însorește viața de-a lungul copilăriei, stabilizează firea (natura), făcând persoana mai veselă, doritoare de a reuși în viață, curajoasă în fața obstacolelor. Aspectul vieții este vesel și optimist ceea ce îi mărește șansele de succes. Oamenii care au Soarele în această poziție, le place să-i conducă pe ceilalți și să-și exerseze autoritatea asupra lor; sunt foarte doritori de stima anturajului lor; sunt integri și onești în afaceri. Când Soarele este stresat în Casa Întâi, diminuează vitalitatea; indică timiditatea, nehotărârea și o lipsă de curaj și de ambiție. Rezultă că șansele unei vieți prospere sunt slabe, doar dacă mai multe aspecte bune nu modifică această condiție.
Soarele în sextil cu Luna (3°44)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.
Soarele în careu cu Marte (5°22)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.
Soarele în trigon cu Jupiter (0°35)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Soarele în trigon cu Saturn (2°49)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.
Soarele în sextil cu Neptun (0°35)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.
Soarele în sextil cu Lilith (0°29)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Luna
Luna în Fecioară
Luna în Fecioară exaltă calitățile mentale, dacă este bine aspectată; dă atunci o memorie minunată, iubirea pentru studiul științelor sau a ocultismului și ambiția de a excela. Chimia este știința favorită a acestor subiecți; se autodepășesc ca igieniști și dieteticieni. Sunt mai degrabă calmi și rezervați în modul lor de a fi și detestă să flateze sau să fie flatați după cum nu suportă nici manifestarea ostentativului. Dacă nu se dedică dieteticii, reușesc mai bine ca subalterni sau angajați decât într-o afacere personală.
Luna în Casa IV
Luna în Casa a IV-a, dacă este bine aspectată arată condiții fericite în căsătorie și viața familială, mai ales spre sfârșitul vieții; dar dacă Luna este rău aspectată, prevestește contrariul. Această poziție dă și o tendință spre experiențe psihice, mai ales dacă Luna ocupă zodia sa proprie, Racul, sau Peștii, alt semn de apă. Ea indică și numeroase schimbări de reședință, care vor fi fericite sau nefericite, în funcție de celelalte aspecte ale Lunii.
Luna în sextil cu Soarele (3°44)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.
Luna în opoziție cu Saturn (0°55)
Indică probleme familiale, tendință spre celibat, complexe de inferioritate, timiditate, stări depresive, seriozitate excesivă, risc de moarte a partenerului, pesimism, descurajare, sterilitate, boli de stomac. Refugiere în profesie, tendința de a-i domina pe ceilalți, fire risipitoare, imaginație lentă; lipsă de scrupule.
Luna în trigon cu Uranus (4°09)
Indică imaginație puternică, ambiție, calități psihice, romantism, mulți prieteni, o personalitate strălucitoare și plină de energie, beneficiind de succese neașteptate. Nativul poate avea relații cu televiziunea, cinematografia, invenții moderne. Este atras de miraculos și de necunoscut; poate obține succesul prin metode neobișnuite; are parte de prietenii feminine.
Luna în conjuncție cu Neptun (3°08)
Indică hipersenzitivitate, fire inspirată și vizionară, lipsă de simț practic, visare cu ochii deschiși, înclinație spre misticism, ocultism, tendințe de evadare din realitate. Atracție pentru ape, imaginație bogată, calități psihice și simț muzical, manifestări capricioase și nehotărâre. Persoana beneficiază de noroc în viață, și va avea copii inteligenți și talentați.
Luna în conjuncție cu Lilith (3°15)
În cazul unui bărbat, acest aspect afectează imaginea femeii interioare (arhetipul femeii ideale), acesta fiind atras (la nivel sufletesc) de femei stranii, demoniace, dezechilibrate psihic, prostituate, vrăjitoare, obsedate sexual etc. Dificultăți în relația cu mama sau soția (moarte prematură, divorț, tensiuni). Pentru o femeie, indică o manifestare extremistă a laturii feminine a personalității (obsesii sexuale, duritate, porniri distructive, refuzul feminității, sensibilitate față de tot ce este straniu, malefic, aberant, morbid).
Mercur
Mercur în Gemeni
Mercur în Gemeni dă plăcerea de deplasări și de călătorii. Persoana este întotdeauna gata să facă vreo nouă investigație sau să meargă în vreun loc nou din plăcerea schimbării: pe scurt tot ce este nou îl atrage. Dar în același timp dacă Mercur este bine fortificat, nativul va câștiga mult din această stare de fluiditate mentală căci este clarvăzător și pătrunzător în judecățile sale și, de îndată ce a putut să-și dea seama de un lucru, îl apreciază la valoarea sa, fără a fi influențat de idei preconcepute sau de opinii stabilite. Cei care au Mercur în Gemeni sunt, în consecință, abili oameni de afaceri și capacitatea lor de a judeca sănătos lucrurile face din ei judicioși oameni ai legii. Reușesc la fel de bine ca și agenți comerciali.
Mercur în Casa I
Mercur la Ascendent sau în Casa I, dă persoanei un spirit viu și tranșant, în acord cu natura semnului Ascendent și aspectele pe care le primește de la celelalte planete. Semnele de foc și semnele de aer au, sub acest raport, cea mai puternică influență. În Berbec sau în Leu, este mai agil, decât atunci când răsare în Săgetător; dar cele mai bune semne sunt Gemenii, Balanța și Vărsătorul. Când Mercur răsare într-un semn de apă, cum ar fi Racul, Peștii, intelectul este somnolent, dar dacă răsare în Scorpion în care este inflamat (chiar incendiat) de energia martiană a guvernatorului acestei zodii și înarmat cu acul otrăvitor al Scorpionului, are o influență aproape asemănătoare cu cea a lui Marte, deși mai puțin pronunțată.
Mercur în sextil cu Venus (2°41)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.
Mercur în trigon cu Marte (7°15)
Indică forță mentală, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forță de exprimare, putere de convingere, tendința de a-și impune părerea proprie, o fire coordonată, armonioasă, care face totul cu o mare ușurință. Inteligență practică, cu mari șanse de realizare, precum și tenacitate de a-și urmări proiectele până la finalizare.
Venus
Venus în Leu
Venus în Leu este toată iubire, căci Leul guvernează inima, iar cel care are această poziție va avea inima foarte tandră. Contrar ideilor acceptate de obicei, există în Leu o trăsătură crudă dar, când acolo se află Venus, nu există în Zodiac o zodie mai tandră și mai iubitoare. În plus, Leul fiind o zodie fixă, Venus în această poziție dă o stabilitate fără egal afecțiunilor și o fidelitate infailibilă pentru cei iubiți. Leul, fiind a cincea zodie, Venus în Leu asigură succesul în întreprinderile legate de divertismentul de toate felurile sau raportate la educație. Strălucirea lui Venus amestecată cu strălucirea solară atrage favoarea celor care sunt deasupra nativului pe scara socială.
Venus în Casa III
Venus în Casa a III-a are, în mod particular, un efect benefic asupra calităților spiritului: persoana este veselă și înclinată să vadă totul în roz. Această configurație dă iubirea de muzică, de artă, de literatură, de tot ceea ce are o influență de rafinament; o capacitate extraordinară de a se exprima într-o manieră corectă, fie în oral, fie în scris. Dă plăcerea călătoriilor de care persoana se va bucura și va beneficia enorm. Asigură buna înțelegere a subiectului cu frații și surorile sale, vecinii săi, prietenii și cunoștințele din sfera sa imediată de activitate.
Venus în sextil cu Mercur (2°41)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Balanță
Marte în Balanță, bine aspectat, dă o fire ardentă, demonstrativă, iubitoare, foarte atrasă de sexul opus, predispusă deci la o căsătorie timpurie. Dă de asemenea o plăcere entuziastă pentru frumusețe și artă sub toate manifestările ei; asigură popularitatea publică și socială; este o poziție excelentă pentru un om al legii, căci îl va favoriza în acest sens. Este, în general, indiciul unei bune sănătăți. Marte afectat în Balanță face ca persoana să fie foarte nepopulară, predispusă opoziției și criticii; o expune pericolului unui scandal public, a urmare a infidelității în relațiile amoroase, deoarece Marte în Balanță produce întotdeauna o atracție puternică pentru sexul opus, și, dacă este afectat, firea este aprinsă și zburătoare, din care rezultă neplăceri inevitabile pentru că s-a jucat cu afecțiunea celuilalt.
Marte în Casa V
Marte în Casa a V-a, când este bine aspectat dă o natură arzătoare, demonstrativă, iubitoare. Această poziție face ca persoana să fie pasionată de exercițiile atletice, sport și eforturi musculare; face ca bărbatul să fie sigur de el, puternic, foarte admirat de sexul opus, sau o femeie cu adevărat potrivită perechii sale. Aceste persoane sunt instructori excelenți, foarte iubiți de către elevii lor. Reușesc chiar mai bine ca director sau director adjunct al unei instituții de instrucție, căci sunt mai buni ca șefi decât ca subordonați. Marte afectat în Casa a V-a face ca persoana să fie inconstantă în sentimentele sale: se va arunca într-o nouă iubire fără să fi terminat încă cu cea veche, flirtând în jurul ei și atrăgându-și multe neplăceri. Abandonându-se voluptății își va ruina vitalitatea și își va crea o stare de sănătate supărătoare. În nativitatea unei femei, această poziție va cauza nașteri grele. În tema unui copil, de orice sex, este un pericol de moarte prematură. Persoanele care îl au pe Marte afectat în Casa a V-a sunt de asemenea susceptibile de pierderi la joc sau în speculația asupra valorilor.
Marte în careu cu Soarele (5°22)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.
Marte în trigon cu Mercur (7°15)
Indică forță mentală, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forță de exprimare, putere de convingere, tendința de a-și impune părerea proprie, o fire coordonată, armonioasă, care face totul cu o mare ușurință. Inteligență practică, cu mari șanse de realizare, precum și tenacitate de a-și urmări proiectele până la finalizare.
Marte în careu cu Pluton (7°00)
Indică un temperament dur, crud, nemilos, brutal, răzbunător, certăreț. Nativul are o mare forță fizică și energie mentală pe care o pune în slujba unor scopuri egoiste și distructive. Poate fi un geniu al răului. Oricum, va beneficia de popularitate, dar mai mult de natură scandaloasă.
Marte în careu cu Nodul Nord (3°45)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.
Jupiter
Jupiter a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Jupiter în Scorpion
Jupiter în Scorpion dă o natură ardentă, agresivă, încrezătoare în ea însăși, un spirit entuziast, inventiv, plin de resurse, având curajul de a înfrunta fără a slăbi toate circumstanțele posibile ale vieții; capacitatea de a-și asigura succesul prin ocupații practice. Anunță o mare familie și mijloacele de a furniza din plin necesarul. Această poziție duce spre cercetările oculte. Dar Jupiter afectat în Scorpion, indică depravarea sexuală și gustul pentru o hrană prea grea; în consecință, pronostichează pierderi de bani, probleme grave și boli.
Jupiter în Casa V
Jupiter în Casa a V-a, în configurație bună, va crește numărul copiilor care vor fi pentru părinții lor o sursă de încântare și profit; asigură popularitatea, buni prieteni care vor fi de mare ajutor nativului. Această poziție dă un caracter sociabil și iubirea de divertismente, o mare inteligență. Pronostichează câștiguri prin speculația succeselor în educație, publicații și ziaristică. Nativul va fi un profesor excelent și va avea o manieră convingătoare de a prezenta lucrurile. Jupiter afectat în Casa a V-a, mai ales în Săgetător, dă pasiunea jocului, gustul de sporturi, aversiunea față de muncă. Indică neplăceri cu copiii.
Jupiter în trigon cu Soarele (0°35)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Saturn
Saturn a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Saturn în Pești
Saturn în Pești, atunci când este bine plasat, tinde spre succes pe o cale calmă, într-o situație liniștită în care nativul, născut sedentar, nu va fi în contact cu publicul: lucrări de laborator, de cercetare sau slujbe în instituții de supraveghere sau chiar tutela unei comunități. Dar când Saturn este stresat în această zodie, există pericolul închiderii în închisoare sau a retragerii ca urmare a unei boli cronice. Persoana își va face mulți dușmani care o vor persecuta fără încetare și fără milă.
Saturn în Casa X
Saturn în Casa a X-a dă o natură energică, încrezătoare în ea însăși, ambițioasă, cu răbdarea și perseverența care caracterizează persoana destinată să se înalțe în viață prin muncă proprie. Este o semnătură a propriului crez creator, culegând succesul virtuților saturniene în esență: tact, previziune, cinste, interes sistematic pentru afaceri. Această poziție dă șefii de industrie, președinții de bănci, persoanele exersând o funcție având mari responsabilități. Atunci când Saturn este stresat sau slab prin zodie, va da persoanei aceeași capacitate de a se înălța, dar va fi un adept al manevrelor clandestine, cu ajutorul metodelor abjecte sau cel puțin indezirabile. Saturn în Casa a X-a a adus căderea lui Napoleon.
Saturn în trigon cu Soarele (2°49)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.
Saturn în opoziție cu Luna (0°55)
Indică probleme familiale, tendință spre celibat, complexe de inferioritate, timiditate, stări depresive, seriozitate excesivă, risc de moarte a partenerului, pesimism, descurajare, sterilitate, boli de stomac. Refugiere în profesie, tendința de a-i domina pe ceilalți, fire risipitoare, imaginație lentă; lipsă de scrupule.
Uranus
Uranus în Taur
Uranus în Taur dă o natură foarte intuitivă, dar încăpățânată și voluntară; de aceea, atunci când aceste persoane au hotărât ceva nimic în lume nu poate să-i facă să se răzgândească: se atașează de scopul lor, de ideea lor cu o determinare calmă și o constanță pe care nici persuasiunea, nici amenințările nu o pot mișca. Dacă Uranus este afectat, persoana va fi bănuitoare, geloasă; ea va fi de asemenea predispusă la pierderea averii brusc și pe nepusă masă. Cu Uranus bine aspectat, putem dimpotrivă să ne bazăm pe condiții financiare satisfăcătoare.
Uranus în Casa XI
Uranus, stăpânul Casei a XI-a, se află în domiciliu în această casă, mai mult decât în oricare alta; aici exercită o influență considerabilă aducând prietenii stranii și excentrice cu persoane având un fel de a fi inventiv și original care vor fi de un ajutor de neprețuit, mai ales dacă Uranus este bine aspectat. Această poziție indică de asemenea că cu ajutorul acestor prietenii dorințele, speranțele și aspirațiile vor fi urmate de succes care se obține cu ajutorul lor. Dacă din contra Uranus este afectat în această casă, prietenii vor fi capabili de a deveni trădători sau, cel puțin, de a nu se folosi de persoană decât pentru scopuri egoiste și atât cât vor putea.
Uranus în trigon cu Luna (4°09)
Indică imaginație puternică, ambiție, calități psihice, romantism, mulți prieteni, o personalitate strălucitoare și plină de energie, beneficiind de succese neașteptate. Nativul poate avea relații cu televiziunea, cinematografia, invenții moderne. Este atras de miraculos și de necunoscut; poate obține succesul prin metode neobișnuite; are parte de prietenii feminine.
Neptun
Neptun în Fecioară
Mercur, planeta intelectului, logicii și a rațiunii este exaltat în Fecioară, iar Neptun, planeta ocultă, profetică, spirituală, religioasă și muzicală este octava lui Mercur; în consecință, amestecul de calități mercuriene și neptuniene, produs de Neptun în Fecioară, dă capacități mentale excesiv de rafinate, de inspirație profetică, devotamentul față de un ideal și mai înalt atunci când Neptun este într-o configurație bună, căci atunci Neptun adaugă căldură și simpatie răcelii lui Mercur. Totuși astfel de persoane au idei stranii, mai ales în ceea ce privește căsătoria pe care o consideră ca fiind pur platonică. Dacă Neptun este afectat în Fecioară, le dă tendințe de ipohondrie și mania de a-și descoperi tot felul de boli de care aud vorbindu-se, ceea ce le face viața mizerabilă. Această poziție indică o tendință de a deveni jucăria spiritelor-control, nu numai ca medium, ci prin obsesie directă; atunci când această calamitate a apărut, este foarte dificil să eliberezi corpul de entitatea obsedantă.
Neptun în Casa IV
Neptun în Casa a IV-a, bine aspectat, semnifică o atmosferă spirituală în casă și condiții speciale pentru dezvoltarea spirituală, grație asociațiilor, relațiilor care se vor forma acolo. Neptun afectat anunță fraude, decepții, nenorociri, situații stranii, numeroase schimbări de reședință; sărăcie extremă spre sfârșitul vieții, chiar internarea într-o instituție de caritate.
Neptun în sextil cu Soarele (0°35)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.
Neptun în conjuncție cu Luna (3°08)
Indică hipersenzitivitate, fire inspirată și vizionară, lipsă de simț practic, visare cu ochii deschiși, înclinație spre misticism, ocultism, tendințe de evadare din realitate. Atracție pentru ape, imaginație bogată, calități psihice și simț muzical, manifestări capricioase și nehotărâre. Persoana beneficiază de noroc în viață, și va avea copii inteligenți și talentați.
Pluton
Pluton în Rac
Aici a fost Pluton între 1914 și 1939. Poziția stimulează transformările profunde prin crize emoționale și prin reconsiderarea tradițiilor sau prin proliferarea aspectelor naționaliste. A corespuns cu primul război mondial, când multe state naționale au apărut în Europa după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, iar în Rusia s-a schimbat complet sistemul, și apoi a continuat cu dezvoltarea mișcărilor naționaliste și dictatoriale în Germania, Italia, Spania. Indică devotament familial, atenție deosebită pentru satisfacerea partenerului, atracție deosebită pentru ocultism, intuiție, vigoare sexuală deosebită, forță creatoare, artistică, cultivarea ceremonialului, tenacitate extremă, revalorificarea tradițiilor, interes și abilitate pentru magie.
Pluton în Casa II
Indică venituri obținute din surse ciudate, capacități nebănuite. Cel în cauză este supus unor teribile fluctuații financiare, fiind înclinat spre risipă și spre a obține bani prin metode incorecte. Trebuie să învețe să fie econom și să respecte proprietatea altuia.
Pluton în careu cu Marte (7°00)
Indică un temperament dur, crud, nemilos, brutal, răzbunător, certăreț. Nativul are o mare forță fizică și energie mentală pe care o pune în slujba unor scopuri egoiste și distructive. Poate fi un geniu al răului. Oricum, va beneficia de popularitate, dar mai mult de natură scandaloasă.
Nodul Nord
Nodul Nord în Capricorn
Nativul mai multe vieți la rând s-a împotrivit maturizării sale, personalitatea sa fiind cea a „copilului veșnic” care se împotrivește durității vieții. Sarcina sa actuală este dobândirea responsabilității și a autocontrolului. I se cere maturizarea și asumarea răspunderii pentru faptele sale.
Nodul Nord în Casa VIII
În viața anterioară nativul a fost posesiv, gelos, iar atașamentul său i-a creat probleme relaționale. În această viață păstrează o latură materialistă și se bazează pe manifestarea magnetismului său sexual. Dacă va învăța să respecte valorile spirituale și să renunțe la materialism va fi scutit de multe boli și va evita multe accidente.
Nodul Nord în careu cu Marte (3°45)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.
Lilith
Lilith în Fecioară
Există o teamă față de iubire, atât de a da cât și de a primi. Instinctul erotic este înfrânat și manifestat în mod cerebral.
Lilith în Casa IV
Educația sexuală primită în familie cântărește greu în viața nativului. Acesta are tendința de a fi autoritar și violent sau să suporte aceste manifestări.
Lilith în sextil cu Soarele (0°29)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Lilith în conjuncție cu Luna (3°15)
În cazul unui bărbat, acest aspect afectează imaginea femeii interioare (arhetipul femeii ideale), acesta fiind atras (la nivel sufletesc) de femei stranii, demoniace, dezechilibrate psihic, prostituate, vrăjitoare, obsedate sexual etc. Dificultăți în relația cu mama sau soția (moarte prematură, divorț, tensiuni). Pentru o femeie, indică o manifestare extremistă a laturii feminine a personalității (obsesii sexuale, duritate, porniri distructive, refuzul feminității, sensibilitate față de tot ce este straniu, malefic, aberant, morbid).

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



