Politică, istorie, avocat
Harry S. Truman (n. 8 mai 1884 – d. 26 decembrie 1972) a fost al 33-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (1945–1953). În calitate de vicepreședinte ales în 1944 împreună cu președintele Franklin D. Roosevelt, Truman a devenit președinte la 12 aprilie 1945, când Roosevelt a murit după câteva luni în care sănătatea sa s-a deteriorat. În timpul președinției lui Truman, Statele Unite au încheiat cu succes participarea la al Doilea Război Mondial; imediat după conflict, tensiunile cu Uniunea Sovietică au escaladat, iar perioada a marcat începutul Războiului Rece.
Truman s-a născut în Missouri, și și-a petrecut mare parte din tinerețe la ferma familiei lui. În timpul Primului Război Mondial, Truman a luptat în Franța ca ofițer de artilerie în unitatea Gărzii Naționale din Missouri. După război, a fost pentru scurt timp proprietarul unei mercerii și a intrat în mașina politică democrată a lui Tom Pendergast din Kansas City, Missouri. Prima funcție publică în care a fost ales a fost cea de consilier local al comitatului, iar în 1935 a devenit senator federal de Missouri. A devenit cunoscut în toată țara ca președinte al Comisiei Truman care a activat în timpul războiului și a scos în evidență risipa de bani publici, frauda și corupția din jurul unor contracte pentru efortul de război.
Deși Germania a capitulat la doar câteva săptămâni după ce Truman a devenit președinte, războiul cu Japonia părea că va mai dura cel puțin un an. Truman a ordonat utilizarea armelor atomice împotriva Japoniei, cu scopul de a forța capitularea Japoniei și de a evita morțile în rândurile americanilor ce ar fi putut surveni în urma unei invazii; hotărârea sa rămâne în continuare controversată. Președinția sa a fost un punct de cotitură în domeniul relațiilor externe, țara susținând o politică externă internaționalistă în cooperare cu aliații europeni. Colaborând îndeaproape cu Congresul, Truman a contribuit la finanțarea Națiunilor Unite, a proclamat Doctrina Truman — o politică de combatere a comunismului — și a promovat Planul Marshall, un ajutor financiar în valoare de 13 miliarde de dolari care a contribuit la reconstrucția Europei, inclusiv a fostelor țări ale Axei, în timp ce fosta aliată din timpul războiului, Uniunea Sovietică, a devenit un dușman pe timp de pace în Războiul Rece. A supervizat podul aerian al Berlinului în 1948 și înființarea NATO în 1949. Când Coreea de Nord comunistă a invadat Coreea de Sud în 1950, a trimis imediat armata SUA și a obținut aprobarea ONU pentru Războiul din Coreea. După succesele inițiale, forțele ONU au fost respinse de intervenția chineză și conflictul a rămas blocat în ultimii ani ai președinției Truman. În politica internă, legile promovate de Truman s-au confruntat adesea cu opoziția unui congres controlat de republicani, dar administrația sa a reușit să îndrume economia americană printr-o perioadă de recesiune postbelică și a început integrarea rasială a armatei.
Corupția administrației Truman, care a fost pusă în legătură cu anumiți membri ai cabinetului și ai staffului de la Casa Albă, a fost o temă centrală a campania prezidențială din 1952, în care Adlai Stevenson, succesorul lui Truman la candidatura democrată, a pierdut în fața republicanului Dwight D. Eisenhower. Evaluarea populară, dar și cea făcută de specialiști, a președinției sale a fost la început una negativă, dar în cele din urmă Truman a fost reevaluat după retragerea din viața politică. Răsturnarea de situație de la alegerile din 1948 când a obținut un nou mandat de președinte este adesea amintită de candidații slab cotați în sondaje.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 175 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Taur |
| Zodiac chinezesc | Maimuță de Lemn |
| Zodiac aztec | Vânt |
| Zodiac arboricol | Plop |
| Zodiac egiptean | Anubis |
| Zodiac floral | Margaretă |
| Zodiac indian | Capră |
| Zodiac grecesc | Cerber |
| Temperament | sanguin-flegmatic |
| Număr destin | 7 |
| Număr psihic | 8 |
Harry S. Truman
8 mai 1884, 16:00 (GMT-6) 37°30′N 94°19′V
Lamar, SUA – Missouri
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Casa focar Jupiter
- Nicovala
- Nicovala
- Careul în T vârf Marte, modalitate fix
- Careul în T vârf Marte, modalitate fix
- Triunghiul minor focar Jupiter
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 18°39′ ♉︎ | 8 | |
| 4°59′ ♏︎ | 1 | |
| 1°16′ ♊︎ ℞ | 8 | |
| 3°58′ ♋︎ | 9 | |
| 17°12′ ♌︎ | 11 | |
| 28°04′ ♋︎ | 10 | |
| 10°16′ ♊︎ | 9 | |
| 24°13′ ♍︎ ℞ | 12 | |
| 20°41′ ♉︎ | 8 | |
| 0°24′ ♊︎ | 8 | |
| 23°03′ ♎︎ ℞ | 1 | |
| 23°24′ ♏︎ | 2 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Sirius | 12°29′ ♋︎ | 0°42′ | |
| Spica | 22°13′ ♎︎ | 0°50′ | |
| Arcturus | 22°37′ ♎︎ | 0°26′ |
Casele (Placidus)
| 10°28′ ♎︎ | |
| 11°47′ ♋︎ | |
| 1 | 10°28′ ♎︎ |
| 2 | 7°46′ ♏︎ |
| 3 | 8°36′ ♐︎ |
| 4 | 11°47′ ♑︎ |
| 5 | 14°42′ ♒︎ |
| 6 | 14°42′ ♓︎ |
| 7 | 10°28′ ♈︎ |
| 8 | 7°46′ ♉︎ |
| 9 | 8°36′ ♊︎ |
| 10 | 11°47′ ♋︎ |
| 11 | 14°42′ ♌︎ |
| 12 | 14°42′ ♍︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 1°26′ | sep. | |||
| 5°34′ | ap. | |||
| 2°01′ | ap. | |||
| 4°45′ | sep. | |||
| 1°01′ | sep. | |||
| 6°47′ | ||||
| 0°52′ | ap. | |||
| 6°30′ | ||||
| 7°49′ | ||||
| 3°28′ | ap. | |||
| 6°12′ | sep. | |||
| 3°51′ | sep. | |||
| 5°01′ | sep. | |||
| 4°40′ | ap. | |||
| 0°11′ | ||||
| 3°32′ | ap. | |||
| 0°49′ | ap. | |||
| 2°43′ | sep. |
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Balanță
Inteligența este imaginativă și alunecă adesea spre iluzie. Are o tendință puternică de a tinde către altul și de a nu putea trăi singur în viață, sub nici o formă. Este o fire schimbătoare, se adaptează ușor la toate schimbările. Când are dificultăți, își revine destul de repede și se apucă iute să dreagă pierderile suferite. Nativul este guraliv, dualist, diplomat și un bun negociator. Poate prezenta o problemă de pe două poziții opuse, cu argumente bine justificate. Are un înalt spirit al justiției și corectitudinii, respect pentru lege și autoritate.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Scorpion
Succesul financiar va veni dintr-o muncă în legătură cu moartea (maestru de funeralii, autopsier, constructor de monumente funerare etc) ori grație unei moșteniri.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Săgetător
Va studia multă vreme, va fi erudit. Foarte inteligent, un spirit deschis și independent, va avea legături cu țări străine. Inteligență fertilă.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Capricorn
După ce va munci toată viața ca să-și atingă țelurile și în final va reuși, va dori să se retragă în pace și liniște, resorbit într-o perfectă contemplație, închis în propria natură. Va gestiona banii cu mare grijă. Va fi pus să administreze proprietăți.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Vărsător
Nu-i place rutina și banalul. Este romantic, plin de fantezie și imaginație. El este prietenul pe care se poate conta.
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Pești
Va lucra în comerț. Punct vulnerabil: rinichii.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Berbec
Dragoste la prima vedere, căsătorie pripită. Nu va dori să-și schimbe obiceiurile, deci neînțelegerile familiale sunt previzibile.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Taur
Bătrânețe fericită, moarte naturală. Moșteniri.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Gemeni
Îi place studiul, este deschis pentru tot ce este nou, acceptă și își recunoaște erorile, evoluează totdeauna în sens pozitiv. Îi plac călătoriile, descoperirile, să întâlnească oameni noi.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Rac
Îi place contactul cu publicul, cu mulțimile. Profesie care presupune întâlniri cu multă lume. Succesul profesional vine grație simțului datoriei.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Leu
Prietenii sunt ajutați cu bunăvoință, dar și puține avantaje. Capacitate de a participa la viața comunității, generozitate, posibile tensiuni din cauza unor interese ascunse.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Fecioară
Lucrează într-un laborator de cercetări.
Soarele
Soarele în Taur
Este o poziție favorabilă norocului financiar, dar dă și o tendință la extravaganță, mai ales vestimentară; o atracție puternică față de sexul opus, ducând câteodată la consecințe supărătoare; o mare forță fizică; o mândrie care-l împinge pe nativ să se expună pentru a i se admira vitejiile. Taurul guvernează laringele, e motivul pentru care Soarele în Taur adaugă forța corzilor vocale și dă persoanei o voce puternică și agreabilă.
Soarele în Casa VIII
Casa a VIII-a este unghiul sub care acționează toate forțele ce privesc moartea; cum Soarele este distribuitorul vieții, este evident că această poziție este extrem de dezavantajoasă în ceea ce privește vitalitatea subiectului. O viață ce dă mari speranțe se termină adesea prematur. Se întâmplă adesea și ca atunci când un geniu a fost neînțeles și a trecut obscur poarta morții, o celebritate postumă și imortalitatea îi sunt rezervate datorită acestei poziții a Soarelui. În timp ce Casa a II-a semnifică situația financiară a persoanei și arată utilizarea pe care o dă banului câștigat, Casa a VIII-a arată ceea ce persoana capătă în afara propriilor sale eforturi, adică prin moștenire, prin căsătorie etc. Deci, Soarele în Casa a VIII-a indică o creștere a averii după căsătorie, cât și o tendință a perechii de a fi prea generoasă și a-și împrăștia resursele.
Soarele în careu cu Marte (1°26)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.
Soarele în trigon cu Uranus (5°34)
Indică abilitate organizatorică, inventivitate. Nativul poate beneficia de câștiguri bruște și de o reușită socială rapidă. Are o voință puternică, spirit de independență, o viață socială bogată în contacte, dar și tendința de a dramatiza și exagera. Este o fire excitabilă și reacționează rapid la provocări sau atacuri.
Soarele în conjuncție cu Neptun (2°01)
Indică o fire fermecătoare, intuitivă, muzicalitate, talent artistic, coregrafie, teatru, abilitate în a influența publicul. Persoana are o voință pe care o poate canaliza spre un ideal. Beneficiază de facultăți psihice dezvoltate; posibile deziluzii în dragoste, gusturi ieșite din comun, ce definesc un caracter puternic. Are un auz bine dezvoltat, ureche muzicală, tendințe spre misticism, temperament poetic, lipsă de simț practic. Va avea activități în domenii legate de distracții și plăcere.
Soarele în opoziție cu Lilith (4°45)
Predispune la dificultăți în relațiile cu tatăl și în problemele afective, datorită tendinței de a nu acorda prea multă atenție inițiativei celorlalți și de a se manifesta prea rigid și interiorizat. Trebuie să învețe să-și pună în valoare calitățile și să-și învingă complexele față de cei care dau dovadă de mai multă inițiativă sau de o capacitate de acțiune mai mare. Are nevoie de maturitate emoțională, de sinceritate față de sine și de eliminarea sentimentelor negative, pentru a-și găsi echilibrul sufletesc. Tensiune puternică, angoasă, gelozie, aflarea unor secrete, reputație amenințată, respingerea imaginii tatălui și a oricărei autorități, tată autoritar, inaccesibil. Pentru o femeie: probleme cu bărbații, uneori moartea tatălui sau a soțului.
Luna
Luna în Scorpion
Luna în Scorpion dă un caracter curajos, independent, energic. Persoana care va avea această configurație nu va permite să se intervină în planurile sale și nu va suporta nici o constrângere. Este adesea foarte bruscă în manierele și cuvintele sale, iute la mânie, indiferentă la amenințări, dar sensibilă la bunăvoință. Are o voință puternică și încăpățânată, cu hotărârea bine stabilită de a-și atinge scopurile, orice ar face. Această poziție dă și o mare atracție spre științele oculte, dar dacă este stresată, predispune la dezmăț și atrage neplăceri cu femeile. Cauzează dificultăți la nașteri.
Luna în Casa I
Atunci când Luna răsare în Casa Întâi, la naștere, și mai ales într-o zodie cardinală sau comună, ea dă subiectului o natură foarte instabilă. Acesta va încerca în mod constant să-și schimbe situația, anturajul, ocupația. Rezultă o nevoie insațiabilă de a vagabonda, de a fi întotdeauna gata să plece în aventură. Luna într-un semn fix indică mai multă stabilitate dar, chiar și atunci, subiectul va cheltui, probabil, o mare parte din timpul său într-o existență rătăcitoare. Persoanele cu Luna în Casa Întâi sunt de obicei mai senzitive, mai ales dacă Luna este într-un semn psihic, Racul sau Peștii. Au imaginația foarte vie și sunt foarte intuitive. Această poziție a Lunii are o putere puternică asupra sănătății, mai ales în tema de nativitate a unei femei, aspectele pe care le primește Luna determinând vigoarea constituției. Este și o indicație de succes în ocupații în care persoana se va găsi în contact cu publicul.
Luna în trigon cu Venus (1°01)
Indică o fire senzorială, populară, talente artistice; afectivitate mare, exprimare de sine rafinată, liniște și fericire în familie, capacitate de a-și stimula partenerul. Nativul este mereu vesel și optimist, iubește plăcerile și senzualitatea.
Mercur
Mercur a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Mercur în Gemeni
Mercur în Gemeni dă plăcerea de deplasări și de călătorii. Persoana este întotdeauna gata să facă vreo nouă investigație sau să meargă în vreun loc nou din plăcerea schimbării: pe scurt tot ce este nou îl atrage. Dar în același timp dacă Mercur este bine fortificat, nativul va câștiga mult din această stare de fluiditate mentală căci este clarvăzător și pătrunzător în judecățile sale și, de îndată ce a putut să-și dea seama de un lucru, îl apreciază la valoarea sa, fără a fi influențat de idei preconcepute sau de opinii stabilite. Cei care au Mercur în Gemeni sunt, în consecință, abili oameni de afaceri și capacitatea lor de a judeca sănătos lucrurile face din ei judicioși oameni ai legii. Reușesc la fel de bine ca și agenți comerciali.
Mercur în Casa VIII
Mercur în Casa a VIII-a, dacă e bine plasat, asigură câștiguri prin agenții literare, științifice sau alte ocupații din domeniul lui Mercur, cu condiția să fie cu titlu de asociat. Această poziție indică și o moștenire și succesul financiar al căsătoriei. Dar dacă Mercur este stresat, poziția sa în Casa a VIII-a prevestește probleme financiare aduse de partener și, probabil, o afacere litigioasă relativ la o moștenire făcută nativului.
Mercur în conjuncție cu Pluton (0°52)
Indică o fire sâcâitoare, excesiv de zeloasă, agitată, irascibilă. Persoana posedă o mare forță în exprimare, dar tinde să exagereze. Nu are simțul măsurii și încercând să facă prea mult, ajunge să strice.
Venus
Venus în Rac
Venus în Rac prezintă amestecul caracteristicilor lui Venus, celor ale Lunii și ale naturii psihice a Racului. De aceea această poziție dă persoanei o imaginație foarte fertilă și o face aptă să intre în contact cu locuitorii lumilor invizibile sau, cel puțin, să se afilieze la vreo modă de religie mistică. Totuși, aceasta nu este lipsită de pericol, căci Venus este negativă și atrage spre ea fără să aleagă sau să distingă, de unde rezultă că nativul poate deveni pradă spiritelor controloare și să suporte pericolele date de mediumnitate.
Venus în Casa IX
Venus în Casa a IX-a este o poziție foarte favorabilă dacă astrul este bine aspectat, căci fiind astfel înălțat, exercită asupra vieții o influență considerabilă și face caracterul binevoitor, simpatic și săritor, astfel încât, prin aceste calități, persoana câștigă stima tuturor și este căutată mai ales pentru operele filantropice sau religioase căci această poziție dezvoltă și latura pioasă a naturii persoanei în cauză. Acest aspect dă iubirea de muzică, de arte în general, de artă dramatică, cât și de orice lucru care poate avea o influență asupra înălțării sufletului. De fiecare dată când persoana se va deplasa, fie pentru afaceri, fie pentru propria-i plăcere, Venus în Casa a IX-a va pregăti drumul în fața ei în așa fel încât să-i facă agreabilă călătoria din toate punctele de vedere. Din contra, dacă Venus este stresat, persoana va dori să facă toate aceste lucruri, dar va întâlni atât de multe dificultăți încât îi va fi imposibil să-și realizeze dorințele.
Venus în trigon cu Luna (1°01)
Indică o fire senzorială, populară, talente artistice; afectivitate mare, exprimare de sine rafinată, liniște și fericire în familie, capacitate de a-și stimula partenerul. Nativul este mereu vesel și optimist, iubește plăcerile și senzualitatea.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Leu
Marte în Leu, bine aspectat, dă o fire muncitoare, cinstită, întreprinzătoare și independentă, sentimentul onoarei și al responsabilității, ceea ce duce repede la ocuparea unui post de încredere în afacerile publice sau private. Aceste persoane sunt entuziaste și energice, atât în muncă, cât și în distracție; le plac în general sporturile și momentele agreabile; au o admirație foarte ardentă pentru sexul opus și curtează obiectul înflăcărării lor cu o intensitate care abolește dificultățile, ia totul și ajunge la o consumare rapidă. Aceste persoane nu se ascund niciodată după deget pentru a spune ceea ce gândesc și o fac într-un mod brutal, care este adesea extrem de jenant. Argumentele lor sunt puternice și tranșante pentru sau împotriva a ceea ce spun, sau contestă, de unde rezultă vii opoziții din partea interlocutorilor lor cu opinii diferite. Acești oameni sunt foarte aventurosi și se laudă cu riscurile la care s-au expus fie în plăceri, fie în afaceri. Marte afectat în Leu, dă un temperament de foc, foarte violent, predispus febrei, bolilor inflamatorii, palpitațiilor inimii, crizelor biliare, halucinațiilor. Există riscul legăturilor ilegale, neplăceri în timpul logodnei, pierderi de copii, pierderi financiare prin speculații. Un Marte afectat în Leu dă aceeași îndrăzneală ca atunci când este bine aspectat, dar pericolul de accidente este mai mare, deoarece persoana care are planeta afectată aici, este cutezătoare și irațională.
Marte în Casa XI
Marte în Casa a XI-a dă liderii de cercuri sociale, entuziaști în urmărirea plăcerilor și atrăgând numeroși prieteni, recrutați dintre martieni și atletici. Acest aspect dă energia și ardoarea pentru a realiza dorințele, speranțele și aspirațiile. Dar dacă Marte este afectat în Casa a XI-a, aceste persoane vor fi susceptibile, extrem de iritabile pentru prietenii lor și, în consecință, nepopulare și predispuse la a-și face rău lor înșiși, prin dorința lor ardentă de a-și realiza ambițiile.
Marte în careu cu Soarele (1°26)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.
Marte în careu cu Neptun (3°28)
Indică o fire evazivă, fricoasă. Cel în cauză își canalizează prost energiile, suferind de complexe de inferioritate, este supus viciilor și are tendințe autodistructive. Are o imaginație prea bogată și nerealistă. Pericol de accident, rănire, scandaluri.
Marte în careu cu Lilith (6°12)
Predispune la voință slabă, o capacitate de a intra în situații dramatice sau în relații fatale, distructive. Poate determina reacții agresive față de sexul masculin, incapacitatea de a exprima sau de a accepta virilitatea la nivel sexual. Nativul trebuie să-și depășească propriile resentimente și răni pentru a putea dobândi, prin echilibrul său psihic, toată energia necesară unei activități creatoare. Agresivitate puternică, defulare prin sport, război. Refuz al virilității, mare violență exercitată sau suportată (uneori crimă), impulsivitate. Pentru o femeie: teamă de bărbați sau autoritarism ce inspiră teama bărbaților. Operații chirurgicale, crime pasionale, divorț, femeie senzuală, uneori homosexualitate.
Jupiter
Jupiter în Rac
Influența lui Jupiter, fie în bine, fie în rău, nu se va face niciodată simțită pe de-a-ntregul înainte de mijlocul vieții și mai ales în cazul în care este plasat în zodia a patra sau în Casa a IV-a. Bine aspectat, dă un caracter extrem de liniștit, binevoitor și politicos față de toți; o imaginație vie, fertilă în proiecte imaginare care nu se vor finaliza niciodată; un gust pronunțat pentru ocultism și pentru misticism. Există totuși o latură practică în natura subiectului, iar acest aspect îl face ambițios să ajungă la succese materiale. Va fi norocos în plasamentele sale de case, pământuri sau mine, în așa fel încât va aduna avere și va trăi bine, mai ales în a doua jumătate a vieții sale. Această poziție indică de asemenea că persoana va primi mult ajutor de la părinții săi în timpul vieții lor și o moștenire după moartea lor. Jupiter în Rac face ca persoana să fie înclinată spre plăcerile mesei, dacă acest astru este în aspecte bune, persoana va ști să se abțină și sănătatea sa nu va avea de suferit, dar dacă Jupiter este afectat, duce spre un exces de mâncare, care – eventual – va afecta sângele și va cauza boli și excrescențe nocive.
Jupiter în Casa X
Jupiter în Casa a X-a, bine aspectat prevestește o viață eminentă, prosperă și virtuoasă, mai ales dacă este în bună configurație cu Saturn, Soarele și Luna deoarece atunci persoana se va ridica la o înaltă poziție în Biserică, Stat sau jurisprudență și va câștiga bogăție, onoare și stimă publică. În plus, își va merita toate aceste avantaje căci caracterul său va fi de cea mai înaltă noblețe. Dar Jupiter slab sau afectat, mai ales de către Saturn sau luminători indică un caracter puțin onorabil. Persoana va putea să se ridice pe scara socială, dar acțiunile sale rele o vor demasca și o vor face să resimtă răsturnări financiare sau pierderea prestigiului său.
Saturn
Saturn în Gemeni
Saturn în Gemeni, atunci când este în bună configurație, dă un spirit profund, ordonat, științific, capabil de a se adapta circumstanțelor și să înfrunte toate dificultățile vieții; iubirea de matematică este în general foarte pronunțată și, dacă persoana are vocația de scriitor, subiectele cele mai serioase, ca industria și mecanica, vor fi preferatele sale. Atunci când Saturn este stresat în Gemeni, persoana va fi susceptibilă de avea neplăceri cu frații și surorile sale, cu legea și de a fi în pericol în timpul călătoriilor de scurtă durată. Acest aspect prevestește și o tendință spre boli pulmonare, de aceea nativul ar trebui să aibă grijă să nu răcească.
Saturn în Casa IX
Saturn în Casa a IX-a, atunci când este bine aspectat dă un spirit profund, grav, meditativ, cu gustul pentru studiu, pentru jurisprudență, pentru științe, filosofie, fizică și metafizică. Este o configurație splendidă pentru un președinte al unei corporații sau directorul unui colegiu, un judecător, un preot. Astfel de persoane își fac întotdeauna drum în viață; întinderea succesului lor depinde, bine înțeles, de aspectele temei și de calea aleasă de ele ca și câmp de acțiune. Saturn afectat în Casa a IX-a dă un bigot cu spirit îngust, critic și sarcastic; predispune de asemenea la necazuri și la pierderi prin procese; la pericole în călătorii; la neplăceri în țări străine.
Uranus
Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Uranus în Fecioară
Uranus în Fecioară, bine aspectat, dă un spirit fin, original, gustul pentru știință, mecanică, o capacitate de intuiție foarte dezvoltată, un simț ascuțit al afacerilor care va contribui la succes și-i va asigura mari profituri ca patron. Dacă Uranus este afectat în Fecioară, persoana poate fi predispusă la boli stranii, ipohondră, schimbătoare, răutăcioasă și iritabilă, o greutate pentru ea însăși precum și pentru anturajul său. Această poziție pronostichează o mulțime de decepții în scopurile și ambițiile sale mai ales din cauza dificultăților pe care persoana va fi incapabilă să le învingă fie ca patron, fie ca angajat.
Uranus în Casa XII
Uranus în Casa a XII-a indică pierderea reputației, exilul, depărtarea de casă, un număr mare de boli, în momente diferite ale vieții, închiderea în spitale, dacă Uranus este fără configurație, sau chiar dacă este bine aspectat. Dar dacă este serios afectat, va duce la închisoare sau la internarea într-o casă de sănătate precum și multe necazuri cauzate de acțiunile ipocrite ale dușmanilor secreți. Bine aspectată planeta aduce succesul pentru tot ceea ce are raport cu artele și cu instituțiile oculte sau cu procedeele chimice pe care autorul lor – din păcate – le păstrează ascunse, în loc să le protejeze printr-un brevet. Aceste persoane sunt bântuite toată viața de o vagă teamă de un pericol amenințător.
Uranus în trigon cu Soarele (5°34)
Indică abilitate organizatorică, inventivitate. Nativul poate beneficia de câștiguri bruște și de o reușită socială rapidă. Are o voință puternică, spirit de independență, o viață socială bogată în contacte, dar și tendința de a dramatiza și exagera. Este o fire excitabilă și reacționează rapid la provocări sau atacuri.
Neptun
Neptun în Taur
Neptun în Taur dă un caracter amabil, sociabil, cu gustul frumosului și al artei, iubirea muzicii și a tuturor plăcerilor vieții. Această poziție este de asemenea de bun augur pentru achiziționarea de pământuri și proprietăți. Neptun afectat în Taur dă o natură senzuală și pasionată, o puternică tendință spre lăcomie, care, cu timpul, va sfârși prin a aduce neplăceri și suferințe.
Neptun în Casa VIII
Neptun în Casa a VIII-a, bine aspectat, pronostichează îmbogățirea prin căsătorie, dar nu pe cale obișnuită, ci într-un mod bizar. Această poziție este de asemenea favorabilă pentru cercetările oculte și face adesea ca persoana să fie capabilă să parvină la cunoașterea directă. Atunci când Neptun este afectat în Casa a VIII-a, există pierdere prin fraudă sau decepție din partea partenerului; neplăceri financiare în legătură cu proprietățile sau cu corporațiile; moarte stranie, extraordinară.
Neptun în conjuncție cu Soarele (2°01)
Indică o fire fermecătoare, intuitivă, muzicalitate, talent artistic, coregrafie, teatru, abilitate în a influența publicul. Persoana are o voință pe care o poate canaliza spre un ideal. Beneficiază de facultăți psihice dezvoltate; posibile deziluzii în dragoste, gusturi ieșite din comun, ce definesc un caracter puternic. Are un auz bine dezvoltat, ureche muzicală, tendințe spre misticism, temperament poetic, lipsă de simț practic. Va avea activități în domenii legate de distracții și plăcere.
Neptun în careu cu Marte (3°28)
Indică o fire evazivă, fricoasă. Cel în cauză își canalizează prost energiile, suferind de complexe de inferioritate, este supus viciilor și are tendințe autodistructive. Are o imaginație prea bogată și nerealistă. Pericol de accident, rănire, scandaluri.
Pluton
Pluton în Gemeni
Aici a fost Pluton între 1882 și 1914. Poziția amplifică procesele de circulației informației, stimulând transformarea radicală a mijloacelor de transport și telecomunicație. Este o perioadă în care multe teorii intelectuale moderne au prins viață. Indică energie spirituală, inventivitate, aventurism, instabilitate, îngâmfare, snobism, vocație multiplă, capacitate de a raționa foarte exact, talentul de a observa slăbiciunile celorlalți. Posibilă depresie nervoasă, moartea unei rude; comunicare radicală, o exprimare colorată.
Pluton în Casa VIII
Indică un puternic instinct erotic, atracție pentru ocultism, pentru studiul fenomenelor subtile ale vieții și ale morții. Persoana este tentată de preocupări morbide, distructive, trăind crize periodice de factură diversă, fiind capabilă să-și transforme personalitatea într-un mod radical. Posibilitate de accidente, necazuri cu legea, posibile boli rare.
Pluton în conjuncție cu Mercur (0°52)
Indică o fire sâcâitoare, excesiv de zeloasă, agitată, irascibilă. Persoana posedă o mare forță în exprimare, dar tinde să exagereze. Nu are simțul măsurii și încercând să facă prea mult, ajunge să strice.
Nodul Nord
Nodul Nord în Balanță
În viața anterioară nativul a fost un om energic, care nu știa ce înseamnă imposibilul, s-a străduit să fie primul în toate iar voința și-a folosit-o doar în scopuri personale. Formarea capacității de adaptare, acomodarea este problema pe care trebuie să o rezolve în această viață. Trebuie să învețe să creeze o legătură afectivă și să împartă succesele cu alții.
Nodul Nord în Casa I
În trecut nativul s-a sprijinit prea mult pe alții. Acum trebuie să învețe să acționeze cu încredere de sine, să-și corecteze spiritul justițiar spre corectarea propriilor acțiuni, să-și afirme punctul de vedere, să-și dezvolte spiritul de inițiativă și independență.
Lilith
Lilith în Scorpion
Instinctele erotice sunt puternice, sexul având o importanță deosebită în viața nativului. Pot exista tendințe sadice, distructive.
Lilith în Casa II
Nativul întâmpină obstacole și dificultăți în obținerea veniturilor. Există tendința de a câștiga bani prin metode incorecte.
Lilith în opoziție cu Soarele (4°45)
Predispune la dificultăți în relațiile cu tatăl și în problemele afective, datorită tendinței de a nu acorda prea multă atenție inițiativei celorlalți și de a se manifesta prea rigid și interiorizat. Trebuie să învețe să-și pună în valoare calitățile și să-și învingă complexele față de cei care dau dovadă de mai multă inițiativă sau de o capacitate de acțiune mai mare. Are nevoie de maturitate emoțională, de sinceritate față de sine și de eliminarea sentimentelor negative, pentru a-și găsi echilibrul sufletesc. Tensiune puternică, angoasă, gelozie, aflarea unor secrete, reputație amenințată, respingerea imaginii tatălui și a oricărei autorități, tată autoritar, inaccesibil. Pentru o femeie: probleme cu bărbații, uneori moartea tatălui sau a soțului.
Lilith în careu cu Marte (6°12)
Predispune la voință slabă, o capacitate de a intra în situații dramatice sau în relații fatale, distructive. Poate determina reacții agresive față de sexul masculin, incapacitatea de a exprima sau de a accepta virilitatea la nivel sexual. Nativul trebuie să-și depășească propriile resentimente și răni pentru a putea dobândi, prin echilibrul său psihic, toată energia necesară unei activități creatoare. Agresivitate puternică, defulare prin sport, război. Refuz al virilității, mare violență exercitată sau suportată (uneori crimă), impulsivitate. Pentru o femeie: teamă de bărbați sau autoritarism ce inspiră teama bărbaților. Operații chirurgicale, crime pasionale, divorț, femeie senzuală, uneori homosexualitate.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



