Om de știință, inventator, explorator
Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor/Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost un medic neuropsihiatru evreu austriac, fondator al școlii psihologice de psihanaliză.
Sigmund Freud s-a născut într-o familie de evrei așkenazi din Freiberg, Moravia. Și-a luat numele de "Sigmund" abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din cei nouă copii ai familiei, dar mai avea și alți frați (vitregi) din căsătoriile precedente ale tatălui său. Cu toate că familia sa nu era o familie înstărită și trăiau într-un apartament mic și aglomerat, părinții săi au făcut totul pentru ca Sigmund să aibă parte de cele mai bune condiții, uneori și cu prețul defavorizării celorlalți copii ai familiei.
Freud a fost un copil precoce din punct de vedere intelectual și deosebit de silitor. Șase ani la rând a fost primul din clasă, iar la terminarea școlii avea nu numai cunoștințe temeinice de greacă, latină, germană și ebraică, ci învățase și franceza și engleza. Viața de familie se organiza în funcție de programul său de studiu. El își lua masa de seară separat de restul familiei, iar pianul surorii sale Anna a fost mutat din apartament pentru a nu-l deranja.
Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea an de studii a început să lucreze în laboratorul de fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von Brücke, fiind în special preocupat de funcțiunea Sistemului Nervos Central. El s-a lăsat atât de mult absorbit de această activitate, încât a neglijat celelalte discipline, terminând facultatea abia în 1881, cu o întârziere de trei ani. Dorind să câștige experiență practică, după doi ani începe să lucreze ca medic în spital, în secțiile de psihiatrie și dermatologie. În 1885 obține un post de docent în neuropatologie la Universitatea din Viena și – având o bursă din partea statului austriac – petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului nervos de la spitalul Salpêtrière, condusă de Jean Martin Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
În 1886 Freud deschide la Viena un cabinet privat de psihiatrie, specializat pe tulburări cerebrale și nervoase. Din cauza faptului că aplica metodele și concepțiile lui Charcot, socotite neortodoxe de către corpul medical vienez, Freud s-a lovit de dificultăți din partea colegilor. Aceasta explică și faptul că, mai târziu, teoriile lui asupra nevrozelor au fost acceptate cu multă reticență.
Fugind de persecuția nazistă din Viena în 1938, Freud s-a refugiat la Londra, unde a petrecut ultimul an al vieții sale. Casa situată la Maresfield Gardens nr. 20 în zona Hampstead din Londra, care a aparținut familiei până la moartea din 1982 a fiicei cele mai mici a lui Freud, Anna Freud, a fost ulterior transformată în muzeu. În muzeu se păstrează și mobila lui Freud, printre care se numără și celebra sa canapea.
Din cauza fumatului excesiv, în ultimii ani din viață s-a luptat cu o formă de cancer. A suferit numeroase operații dar, deoarece nu a renunțat la acest viciu (fuma chiar și 20 de trabucuri pe zi), boala s-a agravat și a murit prin eutanasiere, asistată de un medic care i-a administrat o doză mărită de morfină.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 172 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Taur |
| Zodiac chinezesc | Dragon de Foc |
| Zodiac aztec | Trestie |
| Zodiac arboricol | Plop |
| Zodiac egiptean | Horus |
| Zodiac floral | Mac |
| Zodiac indian | Capră |
| Zodiac grecesc | Cerber |
| Temperament | sanguin-flegmatic |
| Număr destin | 22 / 4 |
| Număr psihic | 6 |
Sigmund Freud
6 mai 1856, 18:30 (GMT+0:57) 49°38′N 18°09′E
Příbor, Republica Cehă
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
Nu am găsit configurații speciale de aspecte în această hartă.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 16°19′ ♉︎ | 7 | |
| 14°40′ ♊︎ | 8 | |
| 27°47′ ♉︎ | 7 | |
| 26°11′ ♈︎ | 6 | |
| 3°22′ ♎︎ ℞ | 11 | |
| 29°34′ ♓︎ | 5 | |
| 27°32′ ♊︎ | 8 | |
| 20°35′ ♉︎ | 7 | |
| 19°51′ ♓︎ | 4 | |
| 4°26′ ♉︎ | 6 | |
| 24°19′ ♈︎ ℞ | 6 | |
| 9°19′ ♎︎ ℞ | 11 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Alcyone | 27°59′ ♉︎ | 0°11′ | |
| Rigel | 14°49′ ♊︎ | 0°09′ | |
| Betelgeuse | 26°45′ ♊︎ | 0°47′ | |
| Acrux | 9°52′ ♏︎ | 0°17′ |
Casele (Placidus)
| 10°09′ ♏︎ | |
| 23°38′ ♌︎ | |
| 1 | 10°09′ ♏︎ |
| 2 | 8°56′ ♐︎ |
| 3 | 14°54′ ♑︎ |
| 4 | 23°38′ ♒︎ |
| 5 | 26°14′ ♓︎ |
| 6 | 21°02′ ♈︎ |
| 7 | 10°09′ ♉︎ |
| 8 | 8°56′ ♊︎ |
| 9 | 14°54′ ♋︎ |
| 10 | 23°38′ ♌︎ |
| 11 | 26°14′ ♍︎ |
| 12 | 21°02′ ♎︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 4°15′ | ap. | |||
| 3°31′ | ap. | |||
| 6°09′ | ||||
| 7°18′ | ||||
| 5°11′ | ap. | |||
| 5°21′ | sep. | |||
| 1°46′ | ap. | |||
| 7°12′ | sep. | |||
| 4°09′ | ||||
| 1°21′ | ap. | |||
| 1°52′ | sep. | |||
| 2°33′ | ||||
| 5°57′ | ap. | |||
| 2°01′ | sep. | |||
| 7°41′ | sep. | |||
| 3°13′ | sep. | |||
| 3°54′ | ||||
| 0°43′ | sep. | |||
| 3°03′ | ||||
| 5°43′ | ||||
| 0°40′ |
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Scorpion
Are spirit de observație, o fire înclinată spre critică și dispută, mult curaj, de multe ori mergând până la impudență și un comportament imprevizibil. Este foarte intuitiv și sesizează repede cele mai ascunse aspecte ale problemelor. Își apără întotdeauna drepturile, fără să se supună vreodată la ceea ce i se impune, în timp ce calcă fără rușine drepturile altora.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Săgetător
Succesul social îi va veni dintr-o profesie sau printr-o companie de import-export care va face afaceri cu țări străine.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Capricorn
Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, totul este calculat, disecat încet și metodic, măsoară de două ori pentru a tăia odată, în pace și liniște cu el însuși. Este introvertit și nu vorbește despre planurile lui până când acestea nu sunt pornite.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Vărsător
Va părăsi căminul natal de tânăr. Îi place libertatea, își dorește o viață originală, neobișnuită și bineînțeles acest punct de vedere nu corespunde cu cel al părinților.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Pești
Cu sentimente înalte, este plin de tandrețe și sentimentalism. Posibilă dragoste cu o persoană căsătorită, sau prea tânără, ori dintr-un alt gen de familie ori strat social, cu care va dori să plece împreună în cel mai mare secret, așteptând șansa de a se legaliza situația în liniște, fără probleme. Această atitudine îl va face melancolic. Din această unire va rezulta o familie frumoasă.
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Berbec
Abilitate pentru a comanda. Știe cum să-și asume responsabilități în muncă. Punct vulnerabil: migrene, febră.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Taur
Căsătoria poate fi o afacere de dragoste dar și una financiară. Mai bine amândouă.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Gemeni
Dacă este scriitor, pictor sau implicat într-o altă artă și nu ajunge faimos în timpul vieții, atunci recunoașterea va fi postumă. Mici moșteniri de la apropiați. Punct vulnerabil: plămânii. Este recomandabil să nu fumeze (de fapt asta-i valabil la oricine).
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Rac
Imaginație fertilă. Este foarte ușor influențabil. Îi plac călătoriile, mai ales croazierele.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Leu
Are toate calitățile de lider: autoritate, simț al organizării, inițiativă, inteligență, sprijinul celorlalți. Este un luptător.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Fecioară
Prietenii trebuie să-i semene. Oricine are idei diferite sau altă manieră de a se manifesta, nu-i poate fi prieten.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Balanță
Mariajul nu merge prea bine.
Soarele
Soarele în Taur
Este o poziție favorabilă norocului financiar, dar dă și o tendință la extravaganță, mai ales vestimentară; o atracție puternică față de sexul opus, ducând câteodată la consecințe supărătoare; o mare forță fizică; o mândrie care-l împinge pe nativ să se expună pentru a i se admira vitejiile. Taurul guvernează laringele, e motivul pentru care Soarele în Taur adaugă forța corzilor vocale și dă persoanei o voce puternică și agreabilă.
Soarele în Casa VII
Asociațiile sunt adesea nefericite din cauza egoismului participanților; dar cel care are Soarele în Casa a VII-a nu are de ce să se plângă sub acest raport, va ști întotdeauna, când va avea nevoie de un asociat să atragă spre el vreunul având un simț înalt al onoarei; ori, cum căsătoria este cea mai intimă dintre asociații, Soarele în Casa a VII-a este, sub acest raport, o poziție mai ales norocoasă, căci îi va aduce un însoțitor constant și loial pe care va putea să se sprijine fără grijă până la moarte, în toate nevoile și vicisitudinile vieții. Cum nici o comoară terestră nu echivalează cu o astfel de iubire, aceasta este poate cea mai bună dintre toate pozițiile solare. Dacă, din nefericire, persoana ar fi implicată într-o afacere litigioasă, Soarele în Casa a VII-a ar trezi bunăvoința judecătorului și ea ar obține un rezultat fericit.
Soarele în conjuncție cu Uranus (4°15)
Indică popularitate, succes public, o fire independentă, originală, excentrică și rebelă, controlându-și foarte greu emoțiile. Persoana are spirit științific și este atrasă de reforme sociale. Poate avea necazuri cauzate de consumul exagerat de alcool și de unele evenimente total neașteptate, care îl surprind nepregătit. Este tentat să iasă din tiparele obișnuite și să descopere metode noi. Posedă magnetism personal, înclinație spre ocultism și viață spirituală. Poate avea capacități psihice puternice (hipnotism).
Soarele în sextil cu Neptun (3°31)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.
Luna
Luna în Gemeni
Luna în Gemeni conferă o inteligență agilă, pasionată de literatură și științe, plină de resurse și capabilă a se măsura cu vicisitudinile vieții. Spiritul este larg, liberal, gata de a adopta ideile noi de progres de care se prinde cu aviditate. Subiectul este puternic atras de muncile literare, dar mai ales de ziaristică, care îi va permite să treacă de la un subiect la altul cum o cere turnura sa de spirit extrem de mișcătoare. Această poziție dă și un gust marcat pentru călătorii și pentru orice profesie care îl pune în raport cu publicul; favorizează deci slujbe de comisi-voiajori, agenți electorali sau alte ocupații de acest gen.
Luna în Casa VIII
Luna în Casa a VIII-a asigură câștiguri prin căsătorie, moșteniri, dacă este în bune aspecte. Crește numărul copiilor, deși există riscul ca acești copii să nu trăiască. Dacă Luna este stresată, eșecuri financiare vor fi resimțite după căsătorie și, dacă survin moșteniri, vor aduce o serie de procese pe care persoana le va pierde.
Luna în careu cu Neptun (5°11)
Indică o imaginație dezorganizată, imoralitate, necinste, destrămarea căminului, abandon și fugă de răspundere, contractare asociații păgubitoase, tendință de autoamăgire și de evadare din realitate. Decepții sentimentale, dezechilibre psihice, pericol de accidente și întâmplări ciudate, inexplicabile. Pericol de scandal, pierderea reputației, boli incurabile, tulburări în finalul vieții.
Luna în trigon cu Lilith (5°21)
Capacitate de a transmite celorlalți puterea de a-și depăși temerile și inhibițiile, printr-o afecțiune care elimină barierele de comunicare. Astfel, nativul își întreține încrederea proprie în soluțiile optimiste și realizează că poate ieși din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuală. Imagine excentrică și puternică, magnetism, fantasme. Mamă autoritară, dar percepută cu luciditate. Pentru un bărbat: atracție pentru femei de tip Lilith.
Mercur
Mercur în Taur
Mercur în Taur dă un spirit care are timp să se gândească, dar o dată ce a ajuns la o hotărâre, este aproape la fel de dificil să-l faci să și-o schimbe; este ca și cum ai vrea să modifici legea Mezilor și Perșilor. Totuși, judecata nativului este demnă de încredere, căci este întotdeauna bazată pe reflecție și rațiune. Nativul crede în vechea maximă: Tăcerea este de aur, și o observă. E un bun consilier căruia putem, fără grijă, să-i încredințăm un secret. Totuși nativul este departe de a trăi sechestrat; are, dimpotrivă, o fire amabilă și sociabilă. Îi place să glumească și să se amuze; are înclinație spre muzică, arte, literatură – aceasta dacă Mercur este bine plasat. Dar dacă este afectată, subiectul este încăpățânat, prefăcut și avar.
Mercur în Casa VII
Mercur în Casa a VII-a, bine plasat, face ca persoana să fie populară în cercurile literare și științifice. Este o bună poziție pentru oratori, conferențiari și pentru toți cei care urmează o carieră de activitate mercuriană de natură publică. Dar dacă Mercur este stresat în Casa a VII-a, această poziție va aduce numeroase critici ostile din partea publicului, capabile să implice persoana într-un proces făcut în vederea de a se apăra împotriva scrierilor defăimătoare sau, dimpotrivă, ca să răspundă scrierilor injurioase împotriva altor persoane. Mercur bine plasat în Casa a VII-a indică o căsătorie fericită cu cineva din anturaj sau un salariat; dar dacă Mercur este prost aspectat, nativul sau partenerul va avea un caracter de neîmblânzit, astfel viața conjugală va fi teatrul disputelor, certurilor constante datorate neimplicării sau chiar a infidelităților comise.
Mercur în sextil cu Jupiter (1°46)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.
Mercur în conjuncție cu Uranus (7°12)
Indică o fire originală, inventivă, schimbătoare și imprevizibilă, intuitivă, cu înclinații spre metafizică și ocultism. Persoana manifestă independență intelectuală, este atrasă de tendințele de reformă și înnoire, dispunând de talent în literatură sau științele psihologice. Are prieteni intelectuali, poate face călătorii neașteptate, manifestă o mare atracție față de vehicule de sport, aviație etc.
Venus
Venus în Berbec
Venus în Berbec dă ardoare înclinațiilor afective ale lui Venus unindu-le cu focurile lui Marte, guvernatorul Berbecului, și face persoana foarte ardentă în exprimarea afecțiunii sale. Această dispoziție face ca persoana să fie foarte căutată, mai ales de sexul opus, și să rezulte o căsătorie precipitată; dar acest fel de dragoste nu este, nu poate fi durabil. Eventual, focul pasiunii arde iubirea, în așa fel încât căsătoriile încheiate sub aceste auspicii sunt o sursă permanentă de nefericiri conjugale. Această poziție tinde de asemenea să-l facă pe nativ impulsiv și irațional, de fiecare dată când se face apel la înțelegerea sa; de aceea, ajută adesea cauzele rele. Incită de asemenea persoana la cheltuieli extravagante.
Venus în Casa VI
Venus în Casa a VI-a dă persoanei salariați fideli care lucrează pentru interesul său, dacă este patron. Dacă este salariat, Venus îl va face îndrăgit de patronii săi și de prietenii săi. Poziția este destul de bună în ceea ce privește sănătatea, doar dacă persoana nu abuzează, deoarece trebuie spus că, chiar dacă este armonioasă, constituția nu e foarte viguroasă. Dacă avem grijă de sănătatea noastră, va rămâne bună toată viața; dar cel mai mic abuz poate înclina balanța de cealaltă parte și să ne transforme în invalizi.
Venus în sextil cu Saturn (1°21)
Indică loialitate, rațiune, logică deductivă, responsabilitate, modestie, calm, siguranță, caracter puternic, stăpânire a instinctelor și a senzualității. Nativul este econom, prevăzător, are gusturi rafinate, abilitate în afaceri, știind să tragă foloase din orice. Posibilă căsătorie cu persoană mai în vârstă, care are o poziție înaltă pe scara socială. Sentimente constante, fidelitate, bătrânețe fericită, maturitate în manifestări încă de la o vârstă fragedă.
Venus în conjuncție cu Nodul Nord (1°52)
Facilitează exprimarea artistică și împlinirea sentimentală. Nativul își găsește sensul în domeniul în care trebuie să-și exprime afectivitatea și capacitatea de a se asocia cu alții, de a colabora și de a construi o armonie în conviețuire. Poate avea o carieră artistică sau într-un domeniu legat de frumusețe și de femei. Trebuie să-și valorifice talentele artistice, calitățile estetice, frumusețea sau grația fizică, afectivitatea și sociabilitatea, sau să-și construiască o cale în care îi ajută pe ceilalți să-și pună în valoare asemenea aspecte ale personalității lor.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Marte în Balanță
Marte în Balanță, bine aspectat, dă o fire ardentă, demonstrativă, iubitoare, foarte atrasă de sexul opus, predispusă deci la o căsătorie timpurie. Dă de asemenea o plăcere entuziastă pentru frumusețe și artă sub toate manifestările ei; asigură popularitatea publică și socială; este o poziție excelentă pentru un om al legii, căci îl va favoriza în acest sens. Este, în general, indiciul unei bune sănătăți. Marte afectat în Balanță face ca persoana să fie foarte nepopulară, predispusă opoziției și criticii; o expune pericolului unui scandal public, a urmare a infidelității în relațiile amoroase, deoarece Marte în Balanță produce întotdeauna o atracție puternică pentru sexul opus, și, dacă este afectat, firea este aprinsă și zburătoare, din care rezultă neplăceri inevitabile pentru că s-a jucat cu afecțiunea celuilalt.
Marte în Casa XI
Marte în Casa a XI-a dă liderii de cercuri sociale, entuziaști în urmărirea plăcerilor și atrăgând numeroși prieteni, recrutați dintre martieni și atletici. Acest aspect dă energia și ardoarea pentru a realiza dorințele, speranțele și aspirațiile. Dar dacă Marte este afectat în Casa a XI-a, aceste persoane vor fi susceptibile, extrem de iritabile pentru prietenii lor și, în consecință, nepopulare și predispuse la a-și face rău lor înșiși, prin dorința lor ardentă de a-și realiza ambițiile.
Marte în conjuncție cu Lilith (5°57)
În cazul unei femei, indică o atracție fizică (erotică) spre bărbați perverși, ciudați, agresivi, obsedați sexual (eventual gigolo), către procurarea cu bani a unor servicii sexuale. Feminitatea este serios perturbată din cauza pornirilor agresive, violente, de concurență cu bărbații (amazoană, de competiție egotică. Apetitul sexual este exacerbat, disarmonios, rupt de latura sentimentală. În cazul unui bărbat, indică agresivitate, porniri violente în plan sexual (viol), înclinații distructive sau autodistructive.
Jupiter
Jupiter în Pești
Jupiter în Pești dă o fire caritabilă, simpatică și ospitalieră, plăcându-i să-i ajute pe paria societății. Aceste persoane sunt adevărați îngeri de compasiune, ocupându-se cu solicitudine de toate suferințele corpului, ale sufletului și ale spiritului. Bolnavii și prizonierii îi cunosc bine. Fiind dotați cu o mare sensibilitate și predispuși influențelor lumii invizibile, au adesea manifestări psihice și devin adepți ai ocultismului. Le place muzica, artele, literatura, și dacă Jupiter este în bună configurație cu Venus în Pești, indică o mare abilitate de executare. Jupiter afectat în Pești dă un spirit nehotărât, o natură apatică, lașă, se complac în viciu și în depravarea cea mai rușinoasă; ei sunt paraziții societății.
Jupiter în Casa V
Jupiter în Casa a V-a, în configurație bună, va crește numărul copiilor care vor fi pentru părinții lor o sursă de încântare și profit; asigură popularitatea, buni prieteni care vor fi de mare ajutor nativului. Această poziție dă un caracter sociabil și iubirea de divertismente, o mare inteligență. Pronostichează câștiguri prin speculația succeselor în educație, publicații și ziaristică. Nativul va fi un profesor excelent și va avea o manieră convingătoare de a prezenta lucrurile. Jupiter afectat în Casa a V-a, mai ales în Săgetător, dă pasiunea jocului, gustul de sporturi, aversiunea față de muncă. Indică neplăceri cu copiii.
Jupiter în sextil cu Mercur (1°46)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.
Saturn
Saturn în Gemeni
Saturn în Gemeni, atunci când este în bună configurație, dă un spirit profund, ordonat, științific, capabil de a se adapta circumstanțelor și să înfrunte toate dificultățile vieții; iubirea de matematică este în general foarte pronunțată și, dacă persoana are vocația de scriitor, subiectele cele mai serioase, ca industria și mecanica, vor fi preferatele sale. Atunci când Saturn este stresat în Gemeni, persoana va fi susceptibilă de avea neplăceri cu frații și surorile sale, cu legea și de a fi în pericol în timpul călătoriilor de scurtă durată. Acest aspect prevestește și o tendință spre boli pulmonare, de aceea nativul ar trebui să aibă grijă să nu răcească.
Saturn în Casa VIII
Saturn în Casa a VIII-a, atunci când este într-o configurație bună sau plasat într-una din propriile sale zodii, Capricornul sau Balanța, indică câștiguri prin căsătorie sau prin moștenire, cu aptitudinea de a veghea cu grijă asupra averii obținute. Este și un semn de viață lungă și de moarte naturală; dar dacă Saturn este stresat în Casa a VIII-a sau slab prin zodie, mai ales în Berbec sau în Rac, indică răsturnări negative de avere și pe de altă din punct de vedere al sănătății, o debilitate cronică.
Saturn în sextil cu Venus (1°21)
Indică loialitate, rațiune, logică deductivă, responsabilitate, modestie, calm, siguranță, caracter puternic, stăpânire a instinctelor și a senzualității. Nativul este econom, prevăzător, are gusturi rafinate, abilitate în afaceri, știind să tragă foloase din orice. Posibilă căsătorie cu persoană mai în vârstă, care are o poziție înaltă pe scara socială. Sentimente constante, fidelitate, bătrânețe fericită, maturitate în manifestări încă de la o vârstă fragedă.
Uranus
Uranus în Taur
Uranus în Taur dă o natură foarte intuitivă, dar încăpățânată și voluntară; de aceea, atunci când aceste persoane au hotărât ceva nimic în lume nu poate să-i facă să se răzgândească: se atașează de scopul lor, de ideea lor cu o determinare calmă și o constanță pe care nici persuasiunea, nici amenințările nu o pot mișca. Dacă Uranus este afectat, persoana va fi bănuitoare, geloasă; ea va fi de asemenea predispusă la pierderea averii brusc și pe nepusă masă. Cu Uranus bine aspectat, putem dimpotrivă să ne bazăm pe condiții financiare satisfăcătoare.
Uranus în Casa VII
Uranus în Casa a VII-a indică o căsătorie romanescă, bruscă și irațională; uneori o legătură liberă. Adesea perechea este o persoană cu care nu s-ar fi gândit că se va căsători niciodată dacă raza lui Uranus nu ar fi constrâns la căsătorie sub impulsul momentului. Persoanele având Uranus în Casa a VII-a sunt de obicei nefericite în căsătorie, pentru că partenerul, de natură uraniană spasmodică, inconstantă, independentă, revoltându-se împotriva oricărei constrângeri, nu poate rămâne fidel nici unei persoane și se lasă sedus sau antrenat în relații clandestine ce duc la divorț. Această poziție face adesea loc unui scandal public sau morții partenerului, amândouă determinate de natura aspectelor. Persoanele care au Uranus în Casa a VII-a, ar trebui să evite ajungerea în justiție, căci, oricât de dreaptă le-ar fi cauza, vor fi contracarate și vor eșua din cauza unei circumstanțe bruște, stranii, neprevăzute, care îi va face să-și piardă cauza. Ar trebui de asemenea, să nu accepte o funcție publică, căci oricât de oneste ar fi, ar putea fi amestecate în probleme și scandaluri în ceea ce privește profesiunea lor. Însumând, această poziție nu este bună nici pentru relațiile de orice fel cu publicul și nici unde este implicată legea sau asocierile de orice fel.
Uranus în conjuncție cu Soarele (4°15)
Indică popularitate, succes public, o fire independentă, originală, excentrică și rebelă, controlându-și foarte greu emoțiile. Persoana are spirit științific și este atrasă de reforme sociale. Poate avea necazuri cauzate de consumul exagerat de alcool și de unele evenimente total neașteptate, care îl surprind nepregătit. Este tentat să iasă din tiparele obișnuite și să descopere metode noi. Posedă magnetism personal, înclinație spre ocultism și viață spirituală. Poate avea capacități psihice puternice (hipnotism).
Uranus în conjuncție cu Mercur (7°12)
Indică o fire originală, inventivă, schimbătoare și imprevizibilă, intuitivă, cu înclinații spre metafizică și ocultism. Persoana manifestă independență intelectuală, este atrasă de tendințele de reformă și înnoire, dispunând de talent în literatură sau științele psihologice. Are prieteni intelectuali, poate face călătorii neașteptate, manifestă o mare atracție față de vehicule de sport, aviație etc.
Neptun
Neptun în Pești
Neptun în Pești, în aspecte bune, dă iubirea față de misticism și tendința cercetărilor în lumea ocultă subiectului, care își va putea dezvolta capacitățile spirituale și să obțină cunoașterea directă. Compătimitor, modest, reținut în manierele sale; va fi foarte iubit și va primi adesea de la ceilalți un ajutor dat cu mare inimă. Atunci când Neptun este afectat în Pești, persoana este predispusă mediumității, obsesiei și decepțiilor cauzate de dușmani secreți. Există pericolul închiderii, o tendință de a-i place băuturile, narcoticele, ceea ce nu aduce decât necaz și conduce la decădere.
Neptun în Casa IV
Neptun în Casa a IV-a, bine aspectat, semnifică o atmosferă spirituală în casă și condiții speciale pentru dezvoltarea spirituală, grație asociațiilor, relațiilor care se vor forma acolo. Neptun afectat anunță fraude, decepții, nenorociri, situații stranii, numeroase schimbări de reședință; sărăcie extremă spre sfârșitul vieții, chiar internarea într-o instituție de caritate.
Neptun în sextil cu Soarele (3°31)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.
Neptun în careu cu Luna (5°11)
Indică o imaginație dezorganizată, imoralitate, necinste, destrămarea căminului, abandon și fugă de răspundere, contractare asociații păgubitoase, tendință de autoamăgire și de evadare din realitate. Decepții sentimentale, dezechilibre psihice, pericol de accidente și întâmplări ciudate, inexplicabile. Pericol de scandal, pierderea reputației, boli incurabile, tulburări în finalul vieții.
Pluton
Pluton în Taur
Aici a fost Pluton între 1850 și 1882. Poziția stimulează conservatorismul și păstrarea patrimoniului și a tradițiilor. Perioada corespunde în mare parte epocii victoriene, un model de îndelungată menținere a unei anumite ordini sociale și a unor concepții sociale vechi în pofida marilor progrese științifice. Indică tendința spre lăcomie, înclinație spre speculații, gelozie, simț erotic rafinat, fire răzbunătoare, capabilă de violență și crimă, duritate în relațiile intime. Capacitate și abilitate oratorică, talent de a cânta, atracție pentru artă și creație artistică, puternic impuls spre procreație.
Pluton în Casa VI
Indică o fire caritabilă, tendință de a se sacrifica pe sine, atracție pentru medicină, igienă și educație sanitară. Persoana trebuie să învețe să nu aștepte prea mult de la ceilalți, deoarece va fi dezamăgită. Posibile boli rare, cu apariție bruscă, tendință spre ipohondrie.
Nodul Nord
Nodul Nord în Berbec
În viața anterioară a fost un om comod, problemele personale le atribuia altora și când se afla în situații dificile era incapabil să ia decizii. A făcut multe compromisuri, își dorea armonie și nu era capabil să spună NU. În această viață trebuie să-și dezvolte voința și conștientul. Misiunea lui este să acționeze independent și să-și realizeze ideile personale.
Nodul Nord în Casa VI
În viața anterioară nativul s-a amestecat în afaceri de înșelăciune, trădări și alte acțiuni oculte pe bază de credință sau superstiție. În această viață sănătatea este punctul cel mai slab pe tot parcursul vieții. Trebuie să învețe să privească viața într-un mod constructiv și pozitiv.
Nodul Nord în conjuncție cu Venus (1°52)
Facilitează exprimarea artistică și împlinirea sentimentală. Nativul își găsește sensul în domeniul în care trebuie să-și exprime afectivitatea și capacitatea de a se asocia cu alții, de a colabora și de a construi o armonie în conviețuire. Poate avea o carieră artistică sau într-un domeniu legat de frumusețe și de femei. Trebuie să-și valorifice talentele artistice, calitățile estetice, frumusețea sau grația fizică, afectivitatea și sociabilitatea, sau să-și construiască o cale în care îi ajută pe ceilalți să-și pună în valoare asemenea aspecte ale personalității lor.
Lilith
Lilith în Balanță
Este amplificată sfera sentimentală și manifestările poetice ale nativului, care simte o mare nevoie de a seduce.
Lilith în Casa XI
Nativul atrage prieteni pe care nu se poate baza. Are tendința de a stabili relații sexuale cu un prieten sau prietenă. Ideile despre erotism sunt extrem de liberale.
Lilith în trigon cu Luna (5°21)
Capacitate de a transmite celorlalți puterea de a-și depăși temerile și inhibițiile, printr-o afecțiune care elimină barierele de comunicare. Astfel, nativul își întreține încrederea proprie în soluțiile optimiste și realizează că poate ieși din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuală. Imagine excentrică și puternică, magnetism, fantasme. Mamă autoritară, dar percepută cu luciditate. Pentru un bărbat: atracție pentru femei de tip Lilith.
Lilith în conjuncție cu Marte (5°57)
În cazul unei femei, indică o atracție fizică (erotică) spre bărbați perverși, ciudați, agresivi, obsedați sexual (eventual gigolo), către procurarea cu bani a unor servicii sexuale. Feminitatea este serios perturbată din cauza pornirilor agresive, violente, de concurență cu bărbații (amazoană, de competiție egotică. Apetitul sexual este exacerbat, disarmonios, rupt de latura sentimentală. În cazul unui bărbat, indică agresivitate, porniri violente în plan sexual (viol), înclinații distructive sau autodistructive.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



