Om de știință, inventator, explorator
Alfred Adler (n. 7 februarie 1870 – d. 28 mai 1937) a fost un doctor și psiholog austriac, fondator al școlii de psihologie individuală; a doua școală vieneză de psihoterapie, în ordine cronologică (după psihanaliza lui Sigmund Freud și înainte de logoterapia lui Viktor Frankl).
Alfred Adler a fost întemeietorul școlii de psihologie individuală. S-a născut din părinți evrei, a absolvit Facultatea de Medicină de la Universitatea din Viena. În colaborare cu Sigmund Freud și un mic grup de colegi ai lui Freud, Adler s-a aflat printre cofondatorii mișcării psihanalitice, ca membru de bază al Societății Psihanalitice din Viena. A fost prima figură importantă care s-a desprins de psihanaliză pentru a forma o școală independentă de psihoterapie și teorie a personalității. Faptul a avut loc după ce Freud a declarat ideile lui Adler prea diferite, chiar contrare ideilor sale și a ajuns să dea un ultimatum tuturor membrilor Societății (pe care Freud o păstorea) să-l părăsească pe Adler sau să se supună excluderii, dezavuând astfel dreptul la disidență. Adler a fundamentat astfel o nouă metodă de intervenție psihoterapeutică, denumită ulterior psihoterapia adleriană.
În urma rupturii, punctul de vedere al lui Adler va ajunge să aibă o influență enormă, independentă asupra disciplinelor consilierii și psihoterapiei așa cum s-au dezvoltat acestea în secolul XX. Adler a înrâurit figuri însemnate din școlile de psihoterapie de mai târziu, precum Rollo May, Viktor Frankl, Abraham Maslow și Albert Ellis. Descoperirile sale au precedat și au fost uneori surprinzător de coerente cu intuițiile unor neo-freudieni ulteriori, de exemplu acelea reliefate în scrierile lui Karen Horney, Harry Stack Sullivan și Erich Fromm.
Adler a subliniat importanța egalității în prevenirea diferitelor forme de psihopatologie, și a susținut dezvoltarea interesului social, existent de la naștere, și a unor structuri familiale democratice ca etos ideal pentru creșterea copiilor. Cea mai faimoasă descoperire a lui este complexul de inferioritate, care ține de felul cum se percepe pe sine omul și are efecte negative asupra sănătății psihice, sau poate duce uneori, în chip paradoxal, la reversul său, la năzuința de a fi superior, cu consecințe la fel de nocive.
A reliefat dinamica puterii pornind de la voința de putere concepută de Nietzsche. Adler a argumentat în favoarea holismului, analizând individul mai degrabă din perspectiva întregului vieții psihice decât reducționist – reducționismul fiind pe atunci felul dominant de a vedea lucrurile. S-a numărat printre primii care au susținut psihologic feminismul, considerând că dinamica puterii între bărbați și femei este crucială pentru înțelegerea psihologiei omului. Adler este considerat, alături de Freud și Jung, unul dintre cei trei fondatori ai psihologiei abisale, care pune accentul pe inconștient și pe dinamica psihică.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | – |
|---|---|
| Zodiac european | Vărsător |
| Zodiac chinezesc | Cal de Metal |
| Zodiac aztec | – |
| Zodiac arboricol | Plop |
| Zodiac egiptean | Ra |
| Zodiac floral | Orhidee |
| Zodiac indian | Caleașcă |
| Zodiac grecesc | Centaur |
| Temperament | sanguin-flegmatic |
| Număr destin | 7 |
| Număr psihic | 7 |
Alfred Adler
7 februarie 1870, 14:00 (LMT) 48°13′N 16°22′E
Vienna, Austria
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Triunghiul minor focar Jupiter
- Triunghiul minor focar Pluton
- Triunghiul minor focar Soare
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 18°36′ ♒︎ | 8 | |
| 5°12′ ♉︎ | 11 | |
| 9°05′ ♒︎ ℞ | 8 | |
| 12°28′ ♓︎ ℞ | 9 | |
| 25°48′ ♒︎ | 9 | |
| 12°49′ ♉︎ | 11 | |
| 25°50′ ♐︎ | 6 | |
| 18°47′ ♋︎ ℞ | 1 | |
| 17°15′ ♈︎ | 10 | |
| 16°02′ ♉︎ | 11 | |
| 28°14′ ♋︎ ℞ | 1 | |
| 20°46′ ♈︎ ℞ | 10 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Hamal | 5°50′ ♉︎ | 0°38′ | |
| Menkar | 12°30′ ♉︎ | 0°19′ | |
| Castor | 18°26′ ♋︎ | 0°21′ | |
| Achernar | 13°27′ ♓︎ | 0°59′ |
Casele (Placidus)
| 14°14′ ♋︎ | |
| 16°28′ ♓︎ | |
| 1 | 14°14′ ♋︎ |
| 2 | 1°15′ ♌︎ |
| 3 | 20°48′ ♌︎ |
| 4 | 16°28′ ♍︎ |
| 5 | 22°35′ ♎︎ |
| 6 | 6°47′ ♐︎ |
| 7 | 14°14′ ♑︎ |
| 8 | 1°15′ ♒︎ |
| 9 | 20°48′ ♒︎ |
| 10 | 16°28′ ♓︎ |
| 11 | 22°35′ ♈︎ |
| 12 | 6°47′ ♊︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 7°12′ | ap. | |||
| 5°46′ | sep. | |||
| 1°20′ | sep. | |||
| 2°33′ | sep. | |||
| 2°10′ | ap. | |||
| 3°53′ | ap. | |||
| 7°37′ | ap. | |||
| 3°44′ | sep. | |||
| 6°56′ | sep. | |||
| 0°21′ | sep. | |||
| 6°19′ | sep. | |||
| 3°34′ | sep. | |||
| 1°46′ | ||||
| 4°00′ | ||||
| 0°01′ | ap. | |||
| 3°12′ | ap. | |||
| 1°24′ | ||||
| 3°39′ | ||||
| 5°03′ | sep. | |||
| 1°31′ | ap. | |||
| 2°45′ | ap. | |||
| 1°59′ | ap. | |||
| 4°33′ | ||||
| 2°18′ | ||||
| 3°31′ | ap. | |||
| 3°01′ | ||||
| 1°48′ | ||||
| 0°26′ | ||||
| 7°27′ | sep. | |||
| 6°32′ |
Configurații speciale
Această configurație poate să se reprezinte în două feluri diferite, dar care se pot interpreta la fel. Este constituită din două careuri, dar, în prima versiune, aceste careuri sunt asociate cu două sextile, în timp ce, în cealaltă variantă, ele sunt asociate cu două trigoane. Careurile subliniază schimbări de efectuat pentru a beneficia de potențialul sextilelor sau trigoanelor. Configurația este în legătură cu semnele de aer și cu planeta Mercur, căci ea îl împinge aproape întotdeauna pe individ spre domeniul comunicației, în funcție de temă sau de individ, sau este vorba de un lucru făcut în raport cu comunicația și expresia de sine. El trebuie să-și modeleze supleța de spirit, toleranța și adaptabilitatea. Configurația cu trigoane e mai ușor de condus, deoarece ea nu pune în joc decât două elemente, pe când varianta cu sextile folosește toate cele patru elemente. Prima variantă reprezintă o progresie în raport cu cea de-a doua.
Este format dintr-o planetă aflată în sextil cu celelalte două, acestea fiind în relație de trigon. Prima planetă este deci la jumătatea distanței dintre celelalte două și se numește focar, căci ea primește energia celorlalte două planete și împinge această configurație spre acțiune. Permite exprimarea calităților creatoare, făcând dovadă de obiectivitate, de inventivitate și de concretizare. Acțiunea focarului este ca un organ de comunicare ce îl ajută pe individ să se exprime, să comunice mai bine cu sensibilitate și intuiție. Triunghiul minor dispune de un potențial mai scăzut decât Piramida, dar mai ușor de utilizat practic, mai orientabil, mai exteriorizat.
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Rac
Are un temperament retras, o predispoziție pentru tradiție și visare. Își exprimă și apără convingerile cu tărie. Își folosește mai mult imaginația și intuiția. Este un diplomat perfect și are o abilitate fantastică de a se adapta la orice situație obținând ceea ce dorește. Dragoste pentru familie, tendința de a iubi puternic și de a fi iubit.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Leu
Succesul financiar va fi atins foarte ușor grație sprijinului unor persoane influente. Tendința de a cheltui mai mult decât câștigă.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Leu
Este un foarte bun organizator. Totul este atent studiat, explicat și prompt executat.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Fecioară
Va fi un bun tată. Veghează asupra copiilor, făcând nopți albe la capul copilului bolnav, îngrijindu-l cu multă răbdare. Îl poți cunoaște după perfecțiunea din casă, după cum iese din dificultăți grație simțului practic și inteligenței.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Balanță
Este delicat și plin de bune maniere, cu gust pentru lux, prietenii lui de asemenea, fini și cu slujbe foarte bune. Dorește să se căsătorească (și nu numai să trăiască cu partenerul).
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Săgetător
Îl atrag serviciile ce presupun deplasări, pe distanțe cât mai mari. Punct vulnerabil: circulația sângelui.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Capricorn
Pericol de răceală, greutate, austeritate inflexibilă, moralism. Relații sporadice. Ambient înconjurător melancolic. Viață retrasă, insensibilitate și suspiciune intrinseci în căsnicie, și în general în toate asocierile.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Vărsător
Moștenire neașteptată.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Vărsător
Este inovativ și original în profesie. Îi place să călătorească, să comunice cu diferiți oameni.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Pești
Succes profesional în profesii solitare. Arhivist, librar, istoric etc.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Berbec
Îi place să fie înconjurat de prieteni viguroși, solizi, spirituali.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Gemeni
Anxietate, preocupat de iubita lui.
Soarele
Soarele în Vărsător
Aceasta este o combinație între influențele Soarelui, ale lui Uranus și ale Casei a XI-a care dă persoanei o percepere intuitivă a naturii lucrurilor, o pune în contact cu forțele și ideile regatelor spirituale, o incită, atunci când se prezintă ocazia, să se ralieze noilor culte mai avansate sau să adopte noile metode curative ca Naturismul, Electroterapia, Astroterapia, Psihoterapia etc. și să-l atragă spre cercetări științifice sau spre religii ultraintelectuale. Această poziție dă multă popularitate și aduce prieteni din cei capabili de a-i face servicii și a-l ajuta să-și realizeze ambițiile.
Soarele în Casa VIII
Casa a VIII-a este unghiul sub care acționează toate forțele ce privesc moartea; cum Soarele este distribuitorul vieții, este evident că această poziție este extrem de dezavantajoasă în ceea ce privește vitalitatea subiectului. O viață ce dă mari speranțe se termină adesea prematur. Se întâmplă adesea și ca atunci când un geniu a fost neînțeles și a trecut obscur poarta morții, o celebritate postumă și imortalitatea îi sunt rezervate datorită acestei poziții a Soarelui. În timp ce Casa a II-a semnifică situația financiară a persoanei și arată utilizarea pe care o dă banului câștigat, Casa a VIII-a arată ceea ce persoana capătă în afara propriilor sale eforturi, adică prin moștenire, prin căsătorie etc. Deci, Soarele în Casa a VIII-a indică o creștere a averii după căsătorie, cât și o tendință a perechii de a fi prea generoasă și a-și împrăștia resursele.
Soarele în conjuncție cu Marte (7°12)
Indică, în funcție de poziția în Zodie, energie și dinamism, sau risipirea acestora în scopuri inutile, distrugeri prin exces de zel. Persoana are voință, forță, impetuozitate și poate să depășească orice obstacole, fiind ușor impulsivă și agresivă, greșind prin faptul că vrea prea mult, iar nu atât cât este necesar.
Soarele în careu cu Jupiter (5°46)
Indică o vitalitate slabă, tulburări ale ficatului, aroganță, orgoliu, extravaganță, snobism, piedici în afirmarea socială, caracter necinstit, dar numai dacă este indicat și de alte aspecte rele. Nativul este cheltuitor, își risipește energiile, dă dovadă de indulgență prea mare cu sine însuși, tendință de îngrășare datorită abuzului de hrană.
Soarele în sextil cu Neptun (1°20)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.
Soarele în careu cu Pluton (2°33)
Indică o fire dictatorială, comportament nemilos, supus transformărilor, atracție pentru putere. Persoana este tentată să-i manipuleze pe ceilalți, are nevoie să învețe credință.
Soarele în sextil cu Lilith (2°10)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Luna
Luna în Taur
Taurul este zodia de exaltare a Lunii, iar efectul său este, în consecință, foarte puternic în bine, dacă acest astru este liber de constrângeri și dacă este bine plasat, căci natura fixă a Taurului temperează atunci instabilitatea Lunii care se amestecă și cu raza lui Venus și face astfel caracterul mai blând, amabil, deși hotărât și încrezător în sine. Această poziție dă perseverență, previziune, bunătate – ceea ce îi atrage persoanei toate fericirile vieții: sănătate, avere, prieteni, familie, case și proprietăți cu posibilitatea de a se bucura din plin de toate aceste daruri, căci este sociabilă, ospitalieră, prietenă distracțiilor sănătoase, a artelor, muzicii și a tot ceea ce face frumusețea vieții.
Luna în Casa XI
Luna în Casa a XI, în configurație bună, dă subiectului numeroși prieteni, mai ales printre femei; dar dacă este stresată, cei care vor veni la el cu masca prieteniei o vor face în speranța de a obține de la el un profit personal.
Luna în careu cu Mercur (3°53)
Indică hipersensibilitate, nehotărâre, instabilitate, oscilație, dificultăți în concentrare, îngrijorare, agitație, tendința de a fi indiscret și plin de resentimente. Persoana posedă o imaginație bolnăvicioasă; totodată, are o conștiință morală foarte elastică, fiind tentată de înșelăciune și fraudă. Poate avea păreri foarte diferite de ale celorlalți, intrând în conflict cu aceștia și fiind deseori criticată.
Luna în conjuncție cu Jupiter (7°37)
Indică o fire omenoasă, optimism, sănătate, tendințe de îngrășare, posibilitatea de realizare în viață, atracție pentru călătorii. Perspicacitate, popularitate, magnetism personal puternic, imaginație remarcabilă.
Mercur
Mercur a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Mercur în Vărsător
Mercur în Vărsător dă calități uraniene de originalitate și o iubire neîmblânzită a libertății spiritului. Persoanele având Mercur în această poziție, sunt capabile de a repudia toate convențiile mondene, și de a trăi în acord cu concepțiile lor ideale cele mai înalte. Nu se preocupă să urmeze moda și se îmbracă după gustul lor. Devin partizanele ideilor sociale cu o mie de ani înaintea stadiului actual de dezvoltare. De exemplu, teoria sufletelor-surori și afinităților care, în zilele noastre, cauzează atâtea tulburări – datorate faptului că avansarea spirituală a inovatorilor săi nu a ajuns încă în punctul de a face abstracție de sex și de a trăi adevărata viață de iubire uraniană, care este pe de-a-ntregul spirituală. Ceea ce precede se aplică mai ales la Mercur în configurație cu Uranus și persoanele descrise aici sunt produsul extrem al lui Mercur în Vărsător. Toți cei care au această configurație sunt foarte intelectuali; au un ideal înalt, aspirații nobile, iubind științele umaniste, dar și matematica. Sunt în general atrași de științele oculte, mai ales de astrologie, căci au un talent veritabil în a descifra o temă astrologică. Sunt binevoitori, sociabili, le place să se înconjoare de prieteni și atrag un număr mare de intelectuali în cercul lor de cunoștințe. Dacă Mercur este afectat, face ca persoana să fie neloială, gata de a-și nedreptăți prietenii, să-i critice sau chiar să-i bârfească.
Mercur în Casa VIII
Mercur în Casa a VIII-a, dacă e bine plasat, asigură câștiguri prin agenții literare, științifice sau alte ocupații din domeniul lui Mercur, cu condiția să fie cu titlu de asociat. Această poziție indică și o moștenire și succesul financiar al căsătoriei. Dar dacă Mercur este stresat, poziția sa în Casa a VIII-a prevestește probleme financiare aduse de partener și, probabil, o afacere litigioasă relativ la o moștenire făcută nativului.
Mercur în careu cu Luna (3°53)
Indică hipersensibilitate, nehotărâre, instabilitate, oscilație, dificultăți în concentrare, îngrijorare, agitație, tendința de a fi indiscret și plin de resentimente. Persoana posedă o imaginație bolnăvicioasă; totodată, are o conștiință morală foarte elastică, fiind tentată de înșelăciune și fraudă. Poate avea păreri foarte diferite de ale celorlalți, intrând în conflict cu aceștia și fiind deseori criticată.
Mercur în careu cu Jupiter (3°44)
Indică posibile tulburări digestive, posibil diabet sau boli ale pancreasului. Nativul este intolerant, își provoacă multe necazuri prin comportament contradictoriu, calomnie și minciună. Manifestă intoleranță, încăpățânare, neclaritate în gândire, având o fire indiscretă, șovăielnică, tinzând mereu să exagereze, și neavând răbdare, fapt care generează multe schimbări neașteptate în viața sa.
Mercur în careu cu Pluton (6°56)
Indică o fire iritabilă, distructivă, sarcastică și cinică, explozivă și violentă, trăgând concluzii mult prea repede, pe baza unor date incomplete. Persoana are multe capricii, oscilații și schimbări radicale de atitudine, suferind de un conflict permanent între instinct și logica rațională; poate suferi pierderea unui frate. Dezacord între dezvoltarea intelectuală și exprimarea sexuală, care rămâne la nivel instinctual, primitiv.
Venus
Venus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Venus în Pești
Venus în Pești este în propria sa zodie de exaltare, unde își amestecă din nou razele sale benefice cu cele ale lui Jupiter. În plus, cum Peștii sunt o zodie de apă, această poziție semnifică o mare emotivitate îmblânzită, stăpânită de elementul durerii inerente a Casei a XII. Această poziție îl indică deci pe cineva care este capabil de a resimți un sentiment ca acela simțit de Salvatorul Nostru când a spus: Veniți la mine, voi toți cei ce sunteți slabi și împovărați, vă voi oferi odihnă. Venus în Pești indică deci o natură ce aspiră să-i ușureze pe toți cei care suferă de trup și suflet. Adesea nativul, împins de o blândă milă își ia o slujbă într-o închisoare, un spital sau o instituție caritabilă unde găsește o soluție pentru compasiunea sa. Această poziție dă și o iubire intensă de muzică și, dacă alte aspecte sunt favorabile, un mare talent vocal sau instrumental, căci muzica este cea mai minunată refulare oferită emoțiilor celor mai profunde pe care o poate resimți sufletul omenesc. Persoanele care au Venus în Pești sunt mai ales predispuse să fie înșelate în afaceri și să aibă probleme ca urmare a unei legături ilegale.
Venus în Casa IX
Venus în Casa a IX-a este o poziție foarte favorabilă dacă astrul este bine aspectat, căci fiind astfel înălțat, exercită asupra vieții o influență considerabilă și face caracterul binevoitor, simpatic și săritor, astfel încât, prin aceste calități, persoana câștigă stima tuturor și este căutată mai ales pentru operele filantropice sau religioase căci această poziție dezvoltă și latura pioasă a naturii persoanei în cauză. Acest aspect dă iubirea de muzică, de arte în general, de artă dramatică, cât și de orice lucru care poate avea o influență asupra înălțării sufletului. De fiecare dată când persoana se va deplasa, fie pentru afaceri, fie pentru propria-i plăcere, Venus în Casa a IX-a va pregăti drumul în fața ei în așa fel încât să-i facă agreabilă călătoria din toate punctele de vedere. Din contra, dacă Venus este stresat, persoana va dori să facă toate aceste lucruri, dar va întâlni atât de multe dificultăți încât îi va fi imposibil să-și realizeze dorințele.
Venus în sextil cu Jupiter (0°21)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Venus în trigon cu Uranus (6°19)
Indică popularitate, calități artistice, atracție pentru speculații, câștiguri financiare. Nativul trăiește schimbări cu efect benefic, tânjind după libertate și după aventuri romantice; are talent în literatură. Sentimentele și le manifestă rapid, uneori și în afara căsătoriei. Are talent creator în cinema și teatru, fiind o fire patimașă și demonstrativă. Va avea câștiguri și va beneficia de succes și popularitate. Poate avea și mari talente muzicale. Indică popularitate, inventivitate, simț artistic, noroc în speculații financiare. Persoana trăiește schimbări benefice, este dornică de libertate și aventuri romantice. Posibilă iubire în afara căsătoriei, talent creator în muzică și cinema, manifestări bruște ale sentimentelor. Beneficiază de multe șanse, pe care le fructifică și cu ajutorul celor apropiați.
Venus în sextil cu Pluton (3°34)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Vărsător
Marte în Vărsător, atunci când este bine aspectat, anunță o persoană spirituală și intuitivă, ingenioasă și originală, întreprinzătoare și ambițioasă, muncitoare neobosită pentru a-și asigura succesul în cariera aleasă, astfel ea va câștiga prietenia persoanelor care vor fi gata să o ajute să-și realizeze speranțele și dorințele. Acești oameni sunt foarte abili și în mecanică și în lucrurile care au legătură cu electricitatea; reușesc și ca administratori sau angajați într-o asociație filantropică sau o societate de utilitate publică. Marte afectat în Vărsător, face ca persoana să fie prea independentă, pompoasă și predispusă să urască orice autoritate, directă în discursul și comportamentul său față de ceilalți și ranchiunoasă în cel mai înalt grad, dacă nu o tratăm cu respectul și considerația care i se par datorate. Aceste persoane foarte dificile de caracter se ceartă adesea cu anturajul lor. Vor avea tendința să suporte pierderi prin joc și speculații. Un Marte afectat în Vărsător predispune la tulburări vizuale pentru că Vărsătorul guvernează eterurile. Prin acțiunea reflexă în semnul opus, Leul, poate cauza palpitații cardiace.
Marte în Casa IX
Marte în Casa a IX-a, bine aspectat, dă vederi liberale, largi, progresiste asupra tuturor problemelor vieții. Persoanele care au Marte în această poziție, ar putea îmbrățișa o cauză având ca obiectiv înălțarea socială și spirituală a omenirii, ar putea deveni adepți entuziaști ai cultului care le va fi trezit simpatia. Acestor persoane le place viața vagabondă și obțin profit din schimbări, mai ales în țări străine. Au un spirit clar, pătrunzător, prompt, un fel angajant în a-și expune părerile; astfel devin misionari excelenți, oricare ar fi brânșa de propagandă în care se angajează. Dacă Marte este afectat în Casa a IX-a, aceste persoane vor fi bigote, fanatice, adevărați energumeni care îi vor șoca pe toți cei pe care vor încerca să-i ralieze ideilor lor, religioase sau atee. Ar trebui ca aceste persoane să nu călătorească niciodată, ci să rămână în locul de naștere, vor fi mereu expuse la accidente de călătorie; deși ar putea fi detestate în locul lor de naștere, ele ar fi mult mai prost primite în țările străine.
Marte în conjuncție cu Soarele (7°12)
Indică, în funcție de poziția în Zodie, energie și dinamism, sau risipirea acestora în scopuri inutile, distrugeri prin exces de zel. Persoana are voință, forță, impetuozitate și poate să depășească orice obstacole, fiind ușor impulsivă și agresivă, greșind prin faptul că vrea prea mult, iar nu atât cât este necesar.
Marte în sextil cu Saturn (0°01)
Indică rezistență fizică, capacitate de efort prelungit, curaj, perseverență, tenacitate, ambiție, mare forță de caracter. Nativul disprețuiește pericolul, putând să se afirme ușor în cariera politică sau militară. Este serios, responsabil, calculat, convenționalist, materialist, are calități de conducere, spirit de observație, concentrare și forță, impetuozitate în urmărirea scopurilor sale. Beneficiază de vitalitate și viață lungă.
Jupiter
Jupiter în Taur
Jupiter în Taur, în bună configurație, dă o fire eminamente bună și simpatică față de toți, dar o iubire profundă, vie și tandră pentru cei față de care relațiile familiale permit această exprimare a iubirii. Această poziție atrage bogăție și dă dispoziții generoase pentru a ajuta în acțiuni filantropice; totuși Jupiter în Casa a II-a nu este niciodată excesiv și extravagant în generozitatea sa, ci mai degrabă conservator și înclinat să examineze cu grijă avantajele oricărei propuneri înainte de a da o mână de ajutor; pe de altă parte, este numai generozitate pentru ai săi. Căminul său, familia sa sunt totul pentru el. Când Jupiter este afectat în Taur, împinge spre cheltuieli extravagante din ostentație sau pentru satisfacerea naturii inferioare. Subiectul va fi foarte gurmand și va fi predispus, ca rezultat al lăcomiei sale, la boli indicate de natura diferitelor aspecte ale planetelor. Va avea adesea dificultăți financiare, neplăceri cu creanțierii săi.
Jupiter în Casa XI
Jupiter bine aspectat în Casa a XI-a anunță prieteni bogați și influenți pe care nativul va putea să conteze pentru a-l ajuta să-și realizeze speranțele, dorințele și ambițiile sale. Această poziție dă de asemenea un caracter sociabil și iubirea de plăceri. În nativitatea unui bărbat, înseamnă că mariajul va fi fecund și că copiii săi îl vor onora și ajuta; totuși, înainte de a emite o părere în acest sens, e bine să examinăm nativitatea femeii pentru a vedea dacă ea merge în acest sens, altfel pronosticurile trebuie să fie modificate. Atunci când Jupiter este afectat în Casa a XI-a, persoana va întâlni prieteni buni și sinceri în dorința lor de a o ajuta, dar vor fi incapabili să o facă sau își va atrage prieteni care vor veni spre ea cu un scop egoist. În ambele cazuri, puțin ajutată de către prieteni, va trebui să se bazeze pe propriile sale resurse pentru a-și atinge scopul.
Jupiter în careu cu Soarele (5°46)
Indică o vitalitate slabă, tulburări ale ficatului, aroganță, orgoliu, extravaganță, snobism, piedici în afirmarea socială, caracter necinstit, dar numai dacă este indicat și de alte aspecte rele. Nativul este cheltuitor, își risipește energiile, dă dovadă de indulgență prea mare cu sine însuși, tendință de îngrășare datorită abuzului de hrană.
Jupiter în conjuncție cu Luna (7°37)
Indică o fire omenoasă, optimism, sănătate, tendințe de îngrășare, posibilitatea de realizare în viață, atracție pentru călătorii. Perspicacitate, popularitate, magnetism personal puternic, imaginație remarcabilă.
Jupiter în careu cu Mercur (3°44)
Indică posibile tulburări digestive, posibil diabet sau boli ale pancreasului. Nativul este intolerant, își provoacă multe necazuri prin comportament contradictoriu, calomnie și minciună. Manifestă intoleranță, încăpățânare, neclaritate în gândire, având o fire indiscretă, șovăielnică, tinzând mereu să exagereze, și neavând răbdare, fapt care generează multe schimbări neașteptate în viața sa.
Jupiter în sextil cu Venus (0°21)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Saturn
Saturn în Săgetător
Saturn în Săgetător, atunci când este bine aspectat, dă o fire caritabilă, filantropică și o dorință de a ajuta omenirea să se înalțe din ea însăși sub legi drepte și sub o independență hotărât religioasă. Îmbină toate virtuțile saturniene binevoitorului spirit de aspirație al lui Jupiter, în așa fel încât subiectul vizează să lucreze pentru binele public pe măsura capacităților sale și situației sale sociale. De aceea este respectat, onorat, căutat pentru funcții în care sunt cerute aceste calități, într-un cerc fie social, fie religios. Dar Saturn afectat în Săgetător, face ca subiectul să fie fals, cinic, sarcastic, ambițios în a atinge posturi de onoare și de încredere doar în vederea interesului său; susceptibil de a avea probleme cu justiția și de a suporta mari pierderi. Această poziție afectează plămânii și ar trebui să aibă mare grijă să nu răcească.
Saturn în Casa VI
Saturn în Casa a VI-a, bine amplasat, dă subiectului abilitatea de a dirija funcționari și muncitori în maniera cea mai bună, căci este calm și ponderat, ferm și serios. Are un mod foarte personal de a impune respectul care cere o supunere imediată, fără a trezi resentiment pentru aceasta, cum ar face modul zgomotos și tunător al lui Marte. Saturn stresat în Casa a VI-a indică multe boli și dacă, pe de altă parte, se află într-o zodie slabă, cum e Fecioara, de exemplu, persoana este amenințată de a deveni un invalid cronic, căci o dată cuprinsă de boală, forța recuperatorie este atât de slabă ca-i este aproape imposibil de a-și recăpăta sănătatea: natura principală a bolii este indicată de zodia care ocupă cuspida Casei a VI-a sau a XII-a; dar de obicei cu astfel de subiecți se poate conta pe un număr mare de complicații agravante. În plus, o persoană cu Saturn stresat în Casa a VI-a are mari dificultăți în a-și găsi un loc de muncă și e evident că viața îi va fi dură, fiind incapabilă de a-și câștiga subzistența, chiar și când oricine în locul ei, în aceleași condiții, ar fi fost în stare să o facă.
Saturn în sextil cu Marte (0°01)
Indică rezistență fizică, capacitate de efort prelungit, curaj, perseverență, tenacitate, ambiție, mare forță de caracter. Nativul disprețuiește pericolul, putând să se afirme ușor în cariera politică sau militară. Este serios, responsabil, calculat, convenționalist, materialist, are calități de conducere, spirit de observație, concentrare și forță, impetuozitate în urmărirea scopurilor sale. Beneficiază de vitalitate și viață lungă.
Uranus
Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Uranus în Rac
Racul este un semn psihic, și, atunci când în el se află Uranus, indică o persoană senzitivă, acordată la vibrațiile psihice și capabilă de a cultiva aceste puteri, fie pentru bine, fie pentru rău, în funcție de aspecte. Dacă Uranus este afectat, va exista tendința la indigestii nervoase, căci Racul guvernează stomacul și, dacă nu suntem atenți, putem să ne așteptăm la o afecțiune gravă a stomacului. Aceste persoane sunt expuse la a fi separate de familiile lor, adesea împotriva voinței lor; din cauza spiritului lor versatil, a caracterului lor iritabil și nerăbdător, sunt în general singurele responsabile de izolarea lor pe drept.
Uranus în Casa I
Uranus în Casa I, chiar și atunci când planeta este bine aspectată, face ca persoana să fie foarte originală și foarte excentrică. Pare că-i face plăcere să acționeze împotriva convențiilor și obiceiurilor, doar pentru a părea stranie. Găsește întotdeauna un mod original de a face lucrurile, diferit de cel al lumii celeilalte, convinsă că modurile sale de realizare și ideile sale sunt mai bune decât ale celorlalți. Dacă Uranus este afectat în vreun fel, își va apăra ideile față de toți și împotriva tuturor, exagerând. Un Uranus bine aspectat în Casa I indică, în general, toleranță față de părerile celorlalți, un spirit de amabilitate opus sentimentelor dure, concepute de un Uranus afectat. Uranus la Ascendent indică o natură neliniștită, numeroase schimbări bruște, bune sau rele, în funcție de aspecte. În orice caz, chemarea locurilor îndepărtate, bogate în speranță, fără încetare prezente în ochii spiritului, face ca Uranienii să fie mereu gata de a deveni pionierii noilor acțiuni, noilor cauze, din simplul fapt că există șansa de a trăi aventura – chiar și riscul.
Uranus în trigon cu Venus (6°19)
Indică popularitate, calități artistice, atracție pentru speculații, câștiguri financiare. Nativul trăiește schimbări cu efect benefic, tânjind după libertate și după aventuri romantice; are talent în literatură. Sentimentele și le manifestă rapid, uneori și în afara căsătoriei. Are talent creator în cinema și teatru, fiind o fire patimașă și demonstrativă. Va avea câștiguri și va beneficia de succes și popularitate. Poate avea și mari talente muzicale. Indică popularitate, inventivitate, simț artistic, noroc în speculații financiare. Persoana trăiește schimbări benefice, este dornică de libertate și aventuri romantice. Posibilă iubire în afara căsătoriei, talent creator în muzică și cinema, manifestări bruște ale sentimentelor. Beneficiază de multe șanse, pe care le fructifică și cu ajutorul celor apropiați.
Neptun
Neptun în Berbec
Neptun în Berbec, bine dispus, umple subiectul de un entuziasm religios, dându-i în același timp energia și ambiția de a-și croi drum până în primul rând, oricare ar fi genul său de gândire sau de credință. Această poziție aduce dorința de a înălța omenirea la un plan de viață mai înalt și mai nobil și pune persoana în relief cu mai multă sau mai puțină importanță, în funcție de aspectele și caracterul general al naivității. Neptun afectat în Berbec predispune la tendințe distructive, cu aceeași dorință de a înălța omenirea la regiunile fericirii, dar prin metode anarhiste înțelegând uciderea celor presupuși a fi dușmanii societății; de aceea, persoana va fi expusă închiderii pentru conspirație împotriva guvernului sau a celor care sunt la putere.
Neptun în Casa X
Neptun în Casa a X-a, bine aspectat, semnifică înalte aspirații ale subiectului spiritual dotat, care va putea ajunge la dirijarea afacerilor, la celebritate, la onoruri, fie în vreo societate mistică, fie ca urmare a cercetărilor științifice. Această poziție a lui Neptun indică și un accident, probabil pe apă a unuia dintre părinții subiectului copil fiind, în cazul unei configurații rele; atunci când planeta este bine aspectată, o moștenire vine adesea. Neptun în Casa a X-a în trigon cu Soarele sau cu Luna este un semn de capacitate de dezvoltare a viziunii spirituale în această viață, un mare număr de clarvăzători bine cunoscuți au acest aspect. Atunci când Neptun este afectat în Casa a X-a, indică fraude, decepții, furturi care, cu timpul, își vor aduce retribuția lor de necazuri, de neplăceri, de scandaluri.
Neptun în sextil cu Soarele (1°20)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.
Pluton
Pluton în Taur
Aici a fost Pluton între 1850 și 1882. Poziția stimulează conservatorismul și păstrarea patrimoniului și a tradițiilor. Perioada corespunde în mare parte epocii victoriene, un model de îndelungată menținere a unei anumite ordini sociale și a unor concepții sociale vechi în pofida marilor progrese științifice. Indică tendința spre lăcomie, înclinație spre speculații, gelozie, simț erotic rafinat, fire răzbunătoare, capabilă de violență și crimă, duritate în relațiile intime. Capacitate și abilitate oratorică, talent de a cânta, atracție pentru artă și creație artistică, puternic impuls spre procreație.
Pluton în Casa XI
Indică idei vizionare, influență asupra maselor, popularitate, spirit reformator, câștiguri și beneficii de pe urma prietenilor, ajutor în situații critice. Nativul se angrenează cu entuziasm în acțiuni umanitare, dar poate fi deturnat de la scopurile curate de alții.
Pluton în careu cu Soarele (2°33)
Indică o fire dictatorială, comportament nemilos, supus transformărilor, atracție pentru putere. Persoana este tentată să-i manipuleze pe ceilalți, are nevoie să învețe credință.
Pluton în careu cu Mercur (6°56)
Indică o fire iritabilă, distructivă, sarcastică și cinică, explozivă și violentă, trăgând concluzii mult prea repede, pe baza unor date incomplete. Persoana are multe capricii, oscilații și schimbări radicale de atitudine, suferind de un conflict permanent între instinct și logica rațională; poate suferi pierderea unui frate. Dezacord între dezvoltarea intelectuală și exprimarea sexuală, care rămâne la nivel instinctual, primitiv.
Pluton în sextil cu Venus (3°34)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.
Nodul Nord
Nodul Nord în Rac
Nativul și-a ținut sub control impulsurile și instinctele personale. A trăit doar pt a atinge un statut social dar nu a făcut nimic pentru familie sau viața sa afectivă. În această viață îi va fi greu să acorde prioritate aspectelor afective. Este posibil să fie nevoit să facă un sacrificiu sau să renunțe la ceva în favoarea familiei.
Nodul Nord în Casa I
În trecut nativul s-a sprijinit prea mult pe alții. Acum trebuie să învețe să acționeze cu încredere de sine, să-și corecteze spiritul justițiar spre corectarea propriilor acțiuni, să-și afirme punctul de vedere, să-și dezvolte spiritul de inițiativă și independență.
Lilith
Lilith în Berbec
Personalitatea este puternic marcată de sexualitate, nativul având nevoie să-și exteriorizeze sentimentele și instinctele erotice. Nativul caută mereu ceva nou și interesant într-o relație, existând pericolul de a se plictisi.
Lilith în Casa X
Erotismul poate fi folosit de nativ pentru ascensiunea socială.
Lilith în sextil cu Soarele (2°10)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



