Film, teatru, actorMuzică, cântăreț, compozitor
Philip David Charles Collins (n. 30 ianuarie 1951, Chiswick, Londra) este un cântăreț, compozitor, toboșar și actor englez. Este cunoscut cel mai mult ca solist și toboșar al trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind un câștigător al Premiilor Grammy și al Premiilor Oscar. Este, deasemenea, un actor bun, apărând în numeroase filme.
Între anii 1984 și 1989 Collins, prin cântecele sale, este prezent în opt topuri americane dintre care în șapte participă ca un artist solo și într-un top ca solist al trupei Genesis. Majoritatea cântecelor sale au o tentă romantică, de dragoste, după cum reiese în cântece precum In The Air Tonight și Sussudio, iar în mică măsură întâlnim și cântece cu tentă politică, un exemplu fiind Another Day in Paradise devenind unul din șlagărele sale. Fiind cunoscut și pe plan internațional, Collins ajunge să fie în diverse topuri, printre acestea aflându-se și în topurile MTV. A început cariera artiscă fiind membru al unei formații mai puțin cunoscută numită Flaming Youth, și apoi fiind membru al formației Genesis. Fiind membru al formației Genesis, Collins era toboșar dar și compozitorul formației. Cântecele sale erau cântate de solistul formației pe atunci Peter Gabriel, dar neavând priză la public drept dovadă intrând în topurile muzicale numai cu două cântece. Din 1975, Collins preia conducerea formației și devine solistul acesteia deoarece Peter Gabriel părăsește formația. La sfârșitul anilor '70, cântecul Follow You, Follow Me a însemnat pentru Genesis un pas important înnainte deoarece a ajuns în primele locuri ale topurilor muzicale. Artistul încearcă un experiment pentru a putea obține succesul, el începe și cariera solo dar continuă și alături de Genesis, acesta fiind un succes drept dovadă fiind confirmarea casei de discuri Atlantic Records ce constată vânzarea a peste 100 de milioane de discuri.
Philip David Charles Collins s-a născut pe 30 ianuarie 1951 în Chiswick, Hounslow, în familia lui Winifred M. "June" (născută Strange), un agent teatral, și Greville Philip Austin Collins, un agent de asigurare. Totul a început când Collins a primit cadou la vârsta de 5 ani un set de tobe. Fiind copil, Collins devine interesat din ce în ce mai mult de sunetul tobelor sale. Datorită interesului deosebit față de muzică instrumentală, unchiul său îi confecționează un set de tobe mai performante și mai apropiate de cele adevărate pentru a putea să își aprofundeze studiul. Pe măsură ce Collins creștea, părinții săi i-au cumpărat diverse seturi de tobe din ce în ce mai performante. Deși copil fiind, aptitudinile sale muzicale s-au dezvoltat datorită prezenței sale la diverse emisiuni de radio și televiziune chiar dacă nu cunoștea notele muzicale. Până la vârsta de 14 ani nu a ratat nicio ocazie de a fi cunoscut, iar pentru a aprofunda studiile muzicale acesta se înscrie la școala de specialitate, Barbara Speake. Pe lângă cariera muzicală, Collins avea aptitudini atât de model, cât și de actor astfel de la o vârstă fragedă primește rolul The Artful Dodger într-o producție numită Oliver!. În adolescență, Collins era fascinat de cântecele formației Beatles mergând la concertele acestora. La unul din cencertele formației Beatles numit A Hard Day's Night, el urcă pe scenă alături de alți adolescenți și obține privilegiul de a se fotografia numai el și membrii formației Beatles. Collins participă la un casting pentru rolul Romeo din filmul Romeo și Julieta (1968) dar fără succes. În '70, având 19 ani Collins interpreta la tobe melodia lui George Harrison, numită The Art of Dying, iar mai târziu, în anul 2000, Collins face un nou aranjament muzical al melodiilor acestuia de pe albumul în care se regăsea și melodia cântată de el în tinerețe.
În 1970, Phil Collins a cântat la tobe pe cântecul lui George Harrison, The Art of Dying; Harrison trecându-l pe el în notele liniare al CD-ului său recreat din 2000. În ciuda începutului carierei sale de actor, Collins a început a gravita în jurul muzicii. Pe când era prezent în Chiswick Community School a creat o trupă numita The Real Thing și apoi s-a alăturat trupei The Freehold. Cu cel de-al doilea grup creând primul său cântec, numindu-se "Lying, Crying, Dying". Primul său record ca fiind toboșar l-a avut cu trupa The Flaming Youth, cu care a eliberat primul album single, Ark 2 (1969). Un album concept inspirat de atenția recentă înconjurată de aterizarea pe lună, Ark 2, nu a avut un succes comercial, în ciuda criticilor pozitive și a revizuirilor. Melody Maker caracterizând albumul ca "Pop Album of the Month" (Albumul Pop al lunii) descriindu-l ca "adult music beautifully played with nice tight harmonies". Single-ul principal al albumului, "From Now On" fiind falit la radio. După un an de călătorii, tensiunile trupei și lipsa de succes comercial au desființat trupa.
În 1970, Collins a răspuns unui anunț din Melody Maker pentru:"…a drummer sensitive to acoustic music, and acoustic twelve-string guitarist." (… un toboșar sensibil pentru muzică acustică, și un chitarist pentru chitară cu 12 coarde). Audiția avea loc la casa părinteasca a lui Peter Gabriel. Viitorii candidați exersaseră piese de pe al doilea album al trupei, Trespass (1970). Collins a ajuns mai devreme, ascultând celelalte audiții și memorizând piesele înnainte să-i vină rândul. Collins a câștigat audiția și, un an mai târziu, Nursery Cryme (1971) a fost eliberat. Deși rolul său ar rămâne ca fiind un toboșar și, doar ocazional, vocalist secundar, pe o perioadă de cinci ani, a cântat de două ori ca solistul trupei în piesele "For Absent Friends"(din albumul Nuresry Cryme) și "More Fool Me" (din albumul Selling England by the Pound) (1973).
În 1974. pe când înregistra albumul The Lamb Lies Down On Broadway, Brian Eno (cel care a enosificat vocea lui Peter) avea nevoie de un toboșar pentru albumul său, Another Green World și Phil a fost trimis să cânte la tobe ca plată pentru comportamentul său cu trupa.
În 1975, urmărind turneul final de sprijin pentru albumul concept The Lamb Lies Down on Broadway, Gabriel părăsește grupul pentru a realiza proiecte solo. Collins a devenit solistul principal, după căutarea inutilă a unui înlocuitor al lui Gabriel. În scurt timp, trupa începătoare Yes și toboșarul trupei King Crimson, Bill Bruford a început să cânte în timpul spectacolelor live ale lui Genesis, cu toate că Collins a continuat să cânte în timpul părților instrumentale mai lungi. Tobele lui Burford pot fi auzite pe piesa The Cinema Show de pe albumul live Seconds Out. Bruford a fost rapid înlocuit de liberul membru al trupei lui Frank Zappa, Chester Thompson care a devenit omul de nădejde în concertele live. Primul album în care Collins a fost solistul trupei a fost albumul A Trick of The Tail lansat în 1976. Albumul a ajuns în American Top 40, iar pe tabelele din Marea Britanie a ajuns pe locul 3. Revista Rolling Stone spunea că: "Genesis a reușit să facă din plecarea lui Gabriel primul lor suces American bazat pe tabele". ("Genesis has managed to turn the possible catastrophe of Gabriel's departure into their first broad-based American success." Collins a interpretat simultan cu trupa de jazz contopit Brand X. Trupa a înregistrat primul său album, Unorthodox Behaviour, Collins fiind toboșarul. Deoarece prețuia mai mult prioritatea lui Genesis, au eixstat câteva turnee și albume fără Collins. Collins onorează Brand X ca prima dată când a mânuit atât de bine tobele și la fel de simplu pe cât folosea mașina de casete cu 8 piese muzicale.
Pe măsură ce deceniul se închidea, Genesis a făcut o schimbare de la rădăcinile sale de rock progresiv la muzică pop. Deși albumul lor din 1978, …And Then There Were Three… conținea influențe de rock progresiv, este cunoscut ca primul single al lor, "Follow You, Follow Me" a apărut în UK Top 10 și US Top 40. În anii '80 Genesis a avut o serie de scoruri de albume cu succes, unele din ele fiind: Duke(1980), Abacab (1981), Genesis (1983) și Invisible Touch (1986). Piesa cu numele albumului a ajuns pe locul întâi în topul Billboard American, acesta fiind primul cântec al trupei care a reușit să se ridice atât de sus. Formația a primit o nominalizare pentru "Videoclipul Anului" ("Clip of the Year") în 1987 pentru piesa "Land of Confusion, acesta fiind alt single din album, deși ironic fiind, au pierdut hitul lui Gabriel, "Sledgehammer".
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 168 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Vărsător |
| Zodiac chinezesc | Tigru de Metal |
| Zodiac aztec | Jaguar |
| Zodiac arboricol | Chiparos |
| Zodiac egiptean | Mut |
| Zodiac floral | Papucul doamnei |
| Zodiac indian | Vultur |
| Zodiac grecesc | Centaur |
| Temperament | sanguin-flegmatic |
| Număr destin | 2 |
| Număr psihic | 3 |
Phil Collins
30 ianuarie 1951, 00:05 (GMT+0) 51°31′N 0°08′V
Londra, Anglia
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Piramida element apă
- Piramida element apă
- Careul în T vârf Saturn, modalitate cardinal
- Careul în T vârf Neptun, modalitate cardinal
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 9°17′ ♒︎ | 4 | |
| 1°09′ ♏︎ | 1 | |
| 15°29′ ♑︎ | 3 | |
| 27°42′ ♒︎ | 4 | |
| 5°52′ ♓︎ | 4 | |
| 10°42′ ♓︎ | 4 | |
| 2°04′ ♎︎ ℞ | 11 | |
| 6°11′ ♋︎ ℞ | 9 | |
| 19°30′ ♎︎ ℞ | 12 | |
| 18°52′ ♌︎ ℞ | 10 | |
| 19°42′ ♓︎ | 5 | |
| 11°01′ ♋︎ | 9 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Vega | 14°36′ ♑︎ | 0°52′ |
Casele (Placidus)
| 27°47′ ♎︎ | |
| 7°08′ ♌︎ | |
| 1 | 27°47′ ♎︎ |
| 2 | 24°49′ ♏︎ |
| 3 | 28°39′ ♐︎ |
| 4 | 7°08′ ♒︎ |
| 5 | 11°12′ ♓︎ |
| 6 | 7°37′ ♈︎ |
| 7 | 27°47′ ♈︎ |
| 8 | 24°49′ ♉︎ |
| 9 | 28°39′ ♊︎ |
| 10 | 7°08′ ♌︎ |
| 11 | 11°12′ ♍︎ |
| 12 | 7°37′ ♎︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 7°12′ | sep. | |||
| 2°08′ | ||||
| 4°42′ | ap. | |||
| 5°02′ | ap. | |||
| 5°59′ | ||||
| 4°01′ | ap. | |||
| 4°28′ | ap. | |||
| 0°05′ | ||||
| 4°50′ | ap. | |||
| 0°19′ | ap. | |||
| 5°09′ | sep. | |||
| 4°30′ | sep. | |||
| 0°19′ | sep. | |||
| 4°07′ | ap. | |||
| 4°49′ | sep. | |||
| 0°38′ | sep. |
Configurații speciale
Este formată din trei planete în același element, în trigon fiecare cu celelalte două. Poate exista o conjuncție la unul din punctele triunghiului, ceea ce va întări această configurație. Aduce o șansă, o energie ce curge liber, o puternică motivație, talent, oportunități, dar și o anumită comoditate, inerție, posibilitatea de „a se învârti pe loc”, repliere internă (în universul său închis, trăind în circuit închis). De notat că, dacă una din planetele Piramidei este o planetă pivot (aparținând mai multor configurații), ea va fi cheia de expresie a talentelor incluse în cele două configurații. De reținut că Piramidele au nevoie de careuri și de opoziții pentru a se exprima din plin. Ele conțin un înalt potențial creativ, de intuiție, de inspirație și de încredere în sine. Dar acesta poate rămâne pasiv dacă individul nu are un mare simț al echilibrului pentru a dezvolta corect acest potențial, ce sugerează calități stăpânite în alte existențe.
Piramida de apă conferă potențialul cel mai creativ. Individul posedă o înțelegere subtilă și intuitivă a celorlalți. Are o viață bogată emoțional și un înalt grad de sensibilitate, dar îi lipsește obiectivitatea. Este foarte sensibil la stările de conștiință interioară. Are capacități de detecție, de imaginație, de creație, de psihologie, daruri de vindecător. Nu acționează decât atunci când este sigur de rezultatul final. Este senzual. Uneori, el se închide în sine și evadează. Reușită în profesiile creative sau în esoterism.
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Balanță
Inteligența este imaginativă și alunecă adesea spre iluzie. Are o tendință puternică de a tinde către altul și de a nu putea trăi singur în viață, sub nici o formă. Este o fire schimbătoare, se adaptează ușor la toate schimbările. Când are dificultăți, își revine destul de repede și se apucă iute să dreagă pierderile suferite. Nativul este guraliv, dualist, diplomat și un bun negociator. Poate prezenta o problemă de pe două poziții opuse, cu argumente bine justificate. Are un înalt spirit al justiției și corectitudinii, respect pentru lege și autoritate.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Scorpion
Succesul financiar va veni dintr-o muncă în legătură cu moartea (maestru de funeralii, autopsier, constructor de monumente funerare etc) ori grație unei moșteniri.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Săgetător
Va studia multă vreme, va fi erudit. Foarte inteligent, un spirit deschis și independent, va avea legături cu țări străine. Inteligență fertilă.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Vărsător
Va părăsi căminul natal de tânăr. Îi place libertatea, își dorește o viață originală, neobișnuită și bineînțeles acest punct de vedere nu corespunde cu cel al părinților.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Pești
Cu sentimente înalte, este plin de tandrețe și sentimentalism. Posibilă dragoste cu o persoană căsătorită, sau prea tânără, ori dintr-un alt gen de familie ori strat social, cu care va dori să plece împreună în cel mai mare secret, așteptând șansa de a se legaliza situația în liniște, fără probleme. Această atitudine îl va face melancolic. Din această unire va rezulta o familie frumoasă.
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Berbec
Abilitate pentru a comanda. Știe cum să-și asume responsabilități în muncă. Punct vulnerabil: migrene, febră.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Berbec
Dragoste la prima vedere, căsătorie pripită. Nu va dori să-și schimbe obiceiurile, deci neînțelegerile familiale sunt previzibile.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Taur
Bătrânețe fericită, moarte naturală. Moșteniri.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Gemeni
Îi place studiul, este deschis pentru tot ce este nou, acceptă și își recunoaște erorile, evoluează totdeauna în sens pozitiv. Îi plac călătoriile, descoperirile, să întâlnească oameni noi.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Leu
Are toate calitățile de lider: autoritate, simț al organizării, inițiativă, inteligență, sprijinul celorlalți. Este un luptător.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Fecioară
Prietenii trebuie să-i semene. Oricine are idei diferite sau altă manieră de a se manifesta, nu-i poate fi prieten.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Balanță
Mariajul nu merge prea bine.
Soarele
Soarele în Vărsător
Aceasta este o combinație între influențele Soarelui, ale lui Uranus și ale Casei a XI-a care dă persoanei o percepere intuitivă a naturii lucrurilor, o pune în contact cu forțele și ideile regatelor spirituale, o incită, atunci când se prezintă ocazia, să se ralieze noilor culte mai avansate sau să adopte noile metode curative ca Naturismul, Electroterapia, Astroterapia, Psihoterapia etc. și să-l atragă spre cercetări științifice sau spre religii ultraintelectuale. Această poziție dă multă popularitate și aduce prieteni din cei capabili de a-i face servicii și a-l ajuta să-și realizeze ambițiile.
Soarele în Casa IV
Această poziție este, într-un anumit sens, dintre cele mai nenorocite deoarece privează individul de ajutorul influenței solare în cea mai mare parte a vieții sale care devine, din această cauză, o luptă constantă și grea. Totuși, cum Casa a IV-a guvernează sfârșitul vieții, e consolant să știi că ultimii ani ai subiectului vor fi iluminați de Soarele succesului. Această certitudine va face sarcina mai ușor de purtat.
Soarele în trigon cu Saturn (7°12)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.
Luna
Luna în Scorpion
Luna în Scorpion dă un caracter curajos, independent, energic. Persoana care va avea această configurație nu va permite să se intervină în planurile sale și nu va suporta nici o constrângere. Este adesea foarte bruscă în manierele și cuvintele sale, iute la mânie, indiferentă la amenințări, dar sensibilă la bunăvoință. Are o voință puternică și încăpățânată, cu hotărârea bine stabilită de a-și atinge scopurile, orice ar face. Această poziție dă și o mare atracție spre științele oculte, dar dacă este stresată, predispune la dezmăț și atrage neplăceri cu femeile. Cauzează dificultăți la nașteri.
Luna în Casa I
Atunci când Luna răsare în Casa Întâi, la naștere, și mai ales într-o zodie cardinală sau comună, ea dă subiectului o natură foarte instabilă. Acesta va încerca în mod constant să-și schimbe situația, anturajul, ocupația. Rezultă o nevoie insațiabilă de a vagabonda, de a fi întotdeauna gata să plece în aventură. Luna într-un semn fix indică mai multă stabilitate dar, chiar și atunci, subiectul va cheltui, probabil, o mare parte din timpul său într-o existență rătăcitoare. Persoanele cu Luna în Casa Întâi sunt de obicei mai senzitive, mai ales dacă Luna este într-un semn psihic, Racul sau Peștii. Au imaginația foarte vie și sunt foarte intuitive. Această poziție a Lunii are o putere puternică asupra sănătății, mai ales în tema de nativitate a unei femei, aspectele pe care le primește Luna determinând vigoarea constituției. Este și o indicație de succes în ocupații în care persoana se va găsi în contact cu publicul.
Luna în trigon cu Marte (4°42)
Indică spirit polemic, combativitate, șansă, noroc neașteptat, mare rezistență la boli, curaj, ambiție, spirit întreprinzător, încredere în sine, realizare în domenii pragmatice care necesită îndrăzneală și tupeu, tendința de a acționa în mijlocul unui anturaj, generozitate, fire hotărâtă.
Luna în trigon cu Uranus (5°02)
Indică imaginație puternică, ambiție, calități psihice, romantism, mulți prieteni, o personalitate strălucitoare și plină de energie, beneficiind de succese neașteptate. Nativul poate avea relații cu televiziunea, cinematografia, invenții moderne. Este atras de miraculos și de necunoscut; poate obține succesul prin metode neobișnuite; are parte de prietenii feminine.
Mercur
Mercur în Capricorn
Mercur în Capricorn dă un spirit critic și pătrunzător, ușor bănuitor, meditativ, diplomatic. Acești subiecți sunt spioni minunați și agenți din poliția secretă, știind să depisteze un secret dintre cele mai ingenioase. Au de asemenea persistența Saturnienilor, gratificată de semnul Capricornului, astfel încât nu abandonează niciodată o pistă de vreme ce încă nu și-au atins scopul. Această poziție dă iubirea pentru știință – pentru chimie în special. Sunt foarte atrași de ocultism. Sunt practici și economi; țin la ceea ce au și sunt astfel bine dotați pentru zilele rele. Dacă Mercur este afectat în Capricorn, persoana este avară, crudă, dură, malițioasă, răzbunătoare și ranchiunoasă.
Mercur în Casa III
Mercur în Casa a III-a, bine dispus, are o influență minunată asupra calităților mentale ale nativului. Îi dă un intelect ponderat și optimist, înclinație spre studiu și spre muncile de cercetare și o mare facilitate de elocuție. Îi asigură succesul în călătorii scurte și aduce relații armonioase cu frații și surorile. Când Mercur este stresat în Casa a III-a, nativul este predispus la griji, la pesimism; va avea neplăceri cu frații și surorile sale și va suferi dezamăgiri în timpul scurtelor călătorii care le va face.
Mercur în careu cu Neptun (4°01)
Indică o imaginație vie, o fire nervoasă, foarte sensibilă și ușor de rănit, tentată să tragă concluzii eronate. Persoana este naivă, credulă, dezordonată, ușor de manipulat, posedând o memorie slabă, tendință spre simulare și fraudă, neglijență și indolență, tendințe spre dezechilibru nervos și mental și spre o stare de somnolență și apatie, având parte, ca atare, de multe decepții și obsesii.
Mercur în opoziție cu Lilith (4°28)
Gândire ciudată și uneori perversă, cerebralitate excesivă, neliniștitoare, sensibilitate nesănătoasă, însoțită de refuzul de a-i înțelege pe cei din jur și de a comunica. Nativul trebuie să aibă curajul de a-și recunoaște inhibițiile sau complexele, căci adesea refuză să le acorde atenție, ceea ce face să se mențină un blocaj la nivel intelectual sau sexual.
Venus
Venus în Vărsător
Venus în Vărsător indică un amestec din calitățile lui Uranus: independență, nerăbdare sub restricție, dispreț față de convențiile sociale, dorință de originalitate, sinceritate, intransigență inflexibilă, intuiție, adăugate atributelor lui Venus, ceea ce dă ca rezultat persoane care refuză să se supună regulilor societății în ceea ce privește afacerile lor de dragoste și care își urmează înclinațiile inimii, fără a le păsa de ceea ce pot spune sau gândi ceilalți. Cred cu tărie în teoria sufletelor-surori, afinităților etc. și sunt capabile să acționeze într-un mod atât de neprevăzut, cu o atâta bruschețe încât nu pot prevedea nici ele ce vor putea spune sau face la un moment dat. Dar, în același timp, sunt atât de iubitoare, atât de sincere în convingerile lor, încât prietenii nu îi abandonează niciodată; și, oricare ar fi succesele la care pot ajunge, vor fi în general datorate eforturilor acestor prieteni care le ajută să-și realizeze speranțele, dorințele și aspirațiile lor.
Venus în Casa IV
Venus în Casa a IV-a indică fericite condiții familiale, mai ales în ultima parte a vieții; anunță o moștenire și, dacă subiectul posedă imobile, acestea îi vor aduce mari beneficii și satisfacții.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Pești
Marte în Pești, bine aspectat, dă îndemânare ca polițist, gardian de închisoare sau chirurg într-un spital și alte situații în care persoana nu este în contact direct cu publicul, ci își exercită autoritatea într-un mod mai discret. Această poziție, dă de asemenea o tendință spre iubiri secrete, pe care persoana trebuie să le ascundă de ochii publicului, atunci când Marte este afectat în Pești, aceste relații clandestine duc la numeroase neplăceri. Există de asemenea pericolul de atacuri secrete din partea dușmanilor, de afaceri judiciare și de închisoare sau de o înclinație dereglată pentru băutură, care ar putea conduce la o internare sau închisoare. Multe neplăceri și nefericiri sunt indicate din cauza naturii neloiale a subiectului.
Marte în Casa IV
Marte în Casa a IV-a, atunci când este bine aspectat, dă o constituție viguroasă, care se va menține chiar și la o vârstă avansată. Sunt bune mai ales funcțiile digestive; sănătatea și vigoarea sunt de asemenea robuste. Acest aspect face persoana foarte agresivă în eforturile sale de a-și umple sacul și de a tezauriza în vederea bătrâneții și a zilelor negre. Există posibilitatea de moștenire din partea părinților. Este o poziție foarte favorabilă mai ales dacă Marte este în Berbec, Leu sau Capricorn; dar dacă Marte este slab, ca în Rac sau în Pești, și afectat de un careu sau de o opoziție, tulburări digestive sau o viață împrăștiată vor distruge vitalitatea, iar persoana va deveni din ce în ce mai certăreață și dezagreabilă. Există pericolul de accident prin incendiere în casă; febră și boli inflamatorii de asemenea. Persoanele cu Marte în Casa a IV-a ar trebui să-și părăsească locul de naștere pe cât de repede posibil și să încerce astfel să înlăture pericolele.
Marte în trigon cu Luna (4°42)
Indică spirit polemic, combativitate, șansă, noroc neașteptat, mare rezistență la boli, curaj, ambiție, spirit întreprinzător, încredere în sine, realizare în domenii pragmatice care necesită îndrăzneală și tupeu, tendința de a acționa în mijlocul unui anturaj, generozitate, fire hotărâtă.
Marte în conjuncție cu Jupiter (4°50)
Indică necazuri cu sănătatea datorită exceselor, fire energică, aventuroasă, curajoasă; șansă de a câștiga bani cu ușurință și tendința de a-i cheltui la fel de repede. Lipsă de scrupule, abilități de conducător, violență, cinism, impulsivitate și tendință de dominare în relațiile cu prietenii.
Marte în trigon cu Uranus (0°19)
Indică un spirit original, practic, minte ageră și vioaie, voință puternică, spirit vesel, optimist, ironie și critică distructivă. Este un individ înclinat spre cercetare și spre tot ce este nou, fiind o fire științifică, originală, inventivă. Are o mare încredere în sine și beneficiază de o mare energie mentală și fizică. Capacități bioenergetice mari, dar care pot rămâne nefolosite.
Marte în trigon cu Lilith (5°09)
Beneficiază de șansa de a-și recunoaște agresivitatea și de a și-o depăși printr-o înțelegere a propriilor tendințe într-un sens constructiv. Succes în viața sexuală, dar cu experiențe din care are de învățat autocontrolul și corecta canalizare a energiilor. Capabil să-și stăpânească pornirile instinctive. Pentru un bărbat implică virilitate, căutarea unei expresii violente, agresivitate (sport, război), instincte puternice. Pentru o femeie: provocatoare, virilă, autoritară. Uneori homosexualitate.
Jupiter
Jupiter în Pești
Jupiter în Pești dă o fire caritabilă, simpatică și ospitalieră, plăcându-i să-i ajute pe paria societății. Aceste persoane sunt adevărați îngeri de compasiune, ocupându-se cu solicitudine de toate suferințele corpului, ale sufletului și ale spiritului. Bolnavii și prizonierii îi cunosc bine. Fiind dotați cu o mare sensibilitate și predispuși influențelor lumii invizibile, au adesea manifestări psihice și devin adepți ai ocultismului. Le place muzica, artele, literatura, și dacă Jupiter este în bună configurație cu Venus în Pești, indică o mare abilitate de executare. Jupiter afectat în Pești dă un spirit nehotărât, o natură apatică, lașă, se complac în viciu și în depravarea cea mai rușinoasă; ei sunt paraziții societății.
Jupiter în Casa IV
Jupiter în Casa a IV-a, în bune aspecte, este prevestitorul celei mai reușite fericiri familiale, mai ales în ultima parte a vieții. Persoanele care au Jupiter în această poziție vor reuși mai bine în locul lor de naștere decât în orice altă parte. Vor primi un mare ajutor din partea părinților și probabil o moștenire venind de la ei. Afacerile lor se vor sprijini pe o bază solidă și se vor desfășura fără piedici, în așa fel încât la sfârșitul vieții, ele vor fi adunat o avere considerabilă în raport cu situația lor și oportunitățile oferite de anturajul lor. Zilele lor vor trece în pace și vor sfârși în mijlocul unui cerc de prieteni în bogăție și prosperitate. Dar când Jupiter este afectat în această casă, subiectul va trebui să-și părăsească orașul său natal, devreme în viață, căci acolo condițiile îi vor prejudicia succesul. Excese, cheltuieli extravagante, iubirea de fast și alte tendințe costisitoare, îi vor epuiza resursele și-l vor împinge la ruină. Între altele, un fals orgoliu îl va împiedica să întreprindă reforma radicală genului său de viață, chiar și atunci când se va găsi în fața faptului care ar trebui să-l oblige și când își va da seama că singurul mod de a ieși din aceasta ar fi să-și încerce norocul în alt oraș.
Jupiter în conjuncție cu Marte (4°50)
Indică necazuri cu sănătatea datorită exceselor, fire energică, aventuroasă, curajoasă; șansă de a câștiga bani cu ușurință și tendința de a-i cheltui la fel de repede. Lipsă de scrupule, abilități de conducător, violență, cinism, impulsivitate și tendință de dominare în relațiile cu prietenii.
Saturn
Saturn a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Saturn în Balanță
Saturn în Balanță este exaltat și foarte puternic, iar aspectele sale, în consecință, exaltă toate calitățile lui Saturn, ceea ce-i asigură persoanei stima și aprecierea publicului. Partenerul va fi cast și la fel de pur ca aurul; această poziție dă, între altele, o bună sănătate și asigură o viață lungă. Atunci când Saturn este stresat în acest semn, partenerul va fi infidel sau va fi luat printr-o moarte prematură. Dacă persoana trebuie să facă apel la lege, este expusă să piardă și să devină obiectul defavorii generale; va fi de asemenea predispusă la boli ale căilor urinare.
Saturn în Casa XI
Saturn în Casa a XI-a, când e bine aspectat, aduce din rândul persoanelor în vârstă, un anumit noroc, dar și prieteni care vor fi prețioși nativului, ajutându-l să-și realizeze ambițiile; dar dacă Saturn este stresat subiectul va trebui să nu-și caute prieteni mai în vârstă decât el, căci aceștia vor căuta să se servească de el pentru scopuri personale și se vor îndepărta de el de îndată ce nu va mai putea să le servească la nimic.
Saturn în trigon cu Soarele (7°12)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.
Uranus
Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Uranus în Rac
Racul este un semn psihic, și, atunci când în el se află Uranus, indică o persoană senzitivă, acordată la vibrațiile psihice și capabilă de a cultiva aceste puteri, fie pentru bine, fie pentru rău, în funcție de aspecte. Dacă Uranus este afectat, va exista tendința la indigestii nervoase, căci Racul guvernează stomacul și, dacă nu suntem atenți, putem să ne așteptăm la o afecțiune gravă a stomacului. Aceste persoane sunt expuse la a fi separate de familiile lor, adesea împotriva voinței lor; din cauza spiritului lor versatil, a caracterului lor iritabil și nerăbdător, sunt în general singurele responsabile de izolarea lor pe drept.
Uranus în Casa IX
Uranus în Casa a IX-a dă un spirit progresist, independent, un mod de a vedea lucrurile original și inventiv, mergând uneori până la geniu, intuiția fiind foarte dezvoltată; aceste persoane se complac în a visa la construcții capabile să transforme lumea. Ar fi posibil cu timpul, cu condiția, bineînțeles, ca Uranus să fie bine aspectat. Totuși, ele sunt considerate ca fiind dezechilibrate, căci ideile lor sunt atât de utopice și atât de înaintea stadiului nostru actual de evoluție încât persoanele cu o inteligență comună nu pot să le priceapă. Dacă Uranus este afectat în Casa a IX-a, mai ales de către Marte, aceste persoane devin niște anarhiste sălbatice care nu vor da înapoi nici chiar în fața vărsării de sânge, pentru a atinge ceea ce ele cred a fi idealul: sunt fanatice, în orice cauză pe care o îmbrățișează. Această poziție a lui Uranus indică de asemenea neplăceri în călătorie, mai ales pe mare, precum și pericole de accidente comune. De regulă, aspectarea îi dă pe pionieri și pe exploratori.
Uranus în trigon cu Luna (5°02)
Indică imaginație puternică, ambiție, calități psihice, romantism, mulți prieteni, o personalitate strălucitoare și plină de energie, beneficiind de succese neașteptate. Nativul poate avea relații cu televiziunea, cinematografia, invenții moderne. Este atras de miraculos și de necunoscut; poate obține succesul prin metode neobișnuite; are parte de prietenii feminine.
Uranus în trigon cu Marte (0°19)
Indică un spirit original, practic, minte ageră și vioaie, voință puternică, spirit vesel, optimist, ironie și critică distructivă. Este un individ înclinat spre cercetare și spre tot ce este nou, fiind o fire științifică, originală, inventivă. Are o mare încredere în sine și beneficiază de o mare energie mentală și fizică. Capacități bioenergetice mari, dar care pot rămâne nefolosite.
Neptun
Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Neptun în Balanță
Neptun în Balanță, bine aspectat, dă un temperament muzical, poetic, artistic și indică o uniune de o natură înalt spirituală care va asigura fericirea persoanei. Neptun afectat în Balanță anunță o tendință spre relații clandestine, ilegale, neregulate, fie din partea persoanei în cauză, fie din cea a partenerului, în funcție de natura aspectelor lui Neptun. Subiectul va fi slab de caracter, superemotiv, ceea ce va aduce, pe drept cuvânt, animozitatea anturajului său apropiat.
Neptun în Casa XII
Neptun în Casa a XII-a, în configurație bună, asigură succesul în muncile de cercetare științifică sau ocultă, munci îndeplinite în secret. Indică o unire de suflete, secretă, onorabilă, de un mare avantaj celor doi prieteni din care unul este adesea în lumea spiritelor; legătura, în acest caz, este mult mai strânsă decât ar putea fi între prieteni locuind în planul fizic. Neptun afectat în Casa a XII-a indică posibilitatea de a face închisoare sau de a fi internat într-un spital sau un azil ca urmare a manipulărilor unor dușmani secreți dar puternici; prevestește de asemenea boală cronică, alienare mentală sau demență datorate practicilor corupte.
Neptun în careu cu Mercur (4°01)
Indică o imaginație vie, o fire nervoasă, foarte sensibilă și ușor de rănit, tentată să tragă concluzii eronate. Persoana este naivă, credulă, dezordonată, ușor de manipulat, posedând o memorie slabă, tendință spre simulare și fraudă, neglijență și indolență, tendințe spre dezechilibru nervos și mental și spre o stare de somnolență și apatie, având parte, ca atare, de multe decepții și obsesii.
Pluton
Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Pluton în Leu
Aici a fost Pluton între 1939 și 1958. Poziția stimulează conflictele de orgoliu și tendințele de impunere a autorității pe baza unei superiorități mai mult sau mai puțin reale, prin cultivarea voinței de a învinge în orice condiții. Perioada corespunde marii confruntări din Al Doilea Război Mondial și apoi începutului Războiului Rece. Indică legături sentimentale cu final trist, lipsa copiilor sau posibilitatea de a-i pierde în copilărie, mare încredere în sine, mare simț al proprietății asupra ideilor și sferelor de influență, tendința de a se simți ca un rege, respect pentru guvern și autoritate.
Pluton în Casa X
Indică fire independentă, autoritară. Persoana suferă de complexul puterii, schimbă multe ocupații, este înclinată spre metode dictatoriale și duritate, poate avea numeroase scandaluri; posibilă pierdere a reputației. Posibilă poziție de conducere în a doua parte a vieții.
Nodul Nord
Nodul Nord în Pești
În viața anterioară și-a dezvoltat capacitatea intelectuală ajungând la o gândire practică și logică, s-a interesat de subiecte raționale încercând să găsească explicații pentru tot ce există. În această viață trebuie să se deschidă intuiției și sensibilității, să acorde mai multă importanță întâmplărilor și lucrurilor inexplicabile.
Nodul Nord în Casa V
În viața anterioară imaginația și inventivitatea nativului au făcut minuni. Pentru a-și realiza dorințele și proiectele s-a folosit de prietenii săi. În această viață va avea probleme în relațiile cu prietenii, existând riscul de a fi înșelat și escrocat de aceștia. Trebuie să se bazeze pe munca sa, să dezvolte o activitate de creație și să realizeze ceva important prin forțele sale proprii.
Lilith
Lilith în Rac
Nativul este imaginativ și sensibil. Trăirile erotice sunt amplificate, existând tendințe spre adulter și infidelitate.
Lilith în Casa IX
Aventurile erotice pot fi îmbrăcate sub o formă spirituală, gen Tantra Yoga. Pot exista vise erotice puternice, putându-se ajunge la obsesii.
Lilith în opoziție cu Mercur (4°28)
Gândire ciudată și uneori perversă, cerebralitate excesivă, neliniștitoare, sensibilitate nesănătoasă, însoțită de refuzul de a-i înțelege pe cei din jur și de a comunica. Nativul trebuie să aibă curajul de a-și recunoaște inhibițiile sau complexele, căci adesea refuză să le acorde atenție, ceea ce face să se mențină un blocaj la nivel intelectual sau sexual.
Lilith în trigon cu Marte (5°09)
Beneficiază de șansa de a-și recunoaște agresivitatea și de a și-o depăși printr-o înțelegere a propriilor tendințe într-un sens constructiv. Succes în viața sexuală, dar cu experiențe din care are de învățat autocontrolul și corecta canalizare a energiilor. Capabil să-și stăpânească pornirile instinctive. Pentru un bărbat implică virilitate, căutarea unei expresii violente, agresivitate (sport, război), instincte puternice. Pentru o femeie: provocatoare, virilă, autoritară. Uneori homosexualitate.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.




