Om de afaceri
Aristotel Onassis (în greacă: Αριστοτέλης Ωνάσης; n. 20 ianuarie 1906, Smyrna – d. 15 martie 1975, Paris) a fost un armator grec.
Aristotelis Sokratis Onassis, s-a născut la 20 ianuarie 1906, în orașul Smyrna (astăzi Izmir, Turcia), într-o familie din clasa de mijloc. În acea perioadă, orașul trecea printr-o perioadă prosperă, aflat sub ocupație greacă, perioadă însă ce nu va dura prea mult. În vâltoarea evenimentelor ulterioare Primului Război Mondial, orașul este recucerit de Turcia, și acesta este punctul ce marchează declinul familiei Onassis, care-și pierde afacerile cu tutun și tot ce acumulase de pe urma lor, lucru ce-i determină să se refugieze în Grecia.
În 1923, la șaptesprezece ani, fuge in Argentina, cu doar câțiva dolari asupra lui. La Buenos Aires reușește să fie angajat ca telefonist, și profită de ocazie pentru a investi în vechile afaceri ale familiei lui, încetul cu încetul acestea ajungând să prospere. Importul de tutun și fabricația țigărilor îi aduc câștiguri fabuloase, se implică in activități variate, se dedică muncii și pune pasiune în ceea ce face, astfel încât caștigă primul milion de dolari înainte de împlinirea vârstei de 25 de ani, ajungând să dețină multe nave de linie, petroliere și baleniere. Este urmărit de FBI, în 1954, fiind cercetat sub acuzația de fraudă împotriva Guvernului American, în ceea ce privește legile transporturilor navale. Pledează vinovat și plătește o amendă de 7 milioane de dolari. în 1957 pune bazele Olympic Airways (astăzi Olympic Airlines) compania națională de transport aerian a Greciei.
Onassis se căsătorește pe 28 decembrie 1946 cu Athina Livanos, fiica lui Stavros Livanos, magnat al transporturilor. Fiul lor, Alexander (30 aprilie 1948 – 23 ianuarie 1973), și fiica lor Christina (11 decembrie 1950 – 19 noiembrie 1988), se nasc la New York. După divorțul lor, Athina se căsătorește cu John-Spencer Churchill, marchiz de Blandford. Mai târziu ea se va căsători cu Stavros Niarchos, fostul soț al surorii ei decedate și rivalul lui Onassis în domeniul transporturilor.
În ciuda faptului că amândoi erau căsătoriți, Onassis și soprana Maria Callas au avut o aventură de notorietate publică. Potrivit publicației Greek Fire, în urma acestei aventuri ar fi rezultat și un copil, un băiat, ce a decedat la scurt timp după naștere, pe 30 martie 1960. Onassis și-a încheiat aventura prin căsătoria cu Jacqueline Kennedy, văduva președintelui american John F. Kennedy, căsătorie ce a avut loc la data de 20 octombrie 1968. Se vehiculează faptul că Jacqueline ar fi insistat asupra unei căsătorii în locul unei aventuri romantice pentru a evita să-și supere copii din căsnicia anterioara (Caroline și John). Callas pare totuși să fi fost dragostea vieții lui Onassis, mărturie stând faptul că fericirea lui alături de Jackie a fost una de scurtă durată (a încercat să divorțeze dar nu a reușit datorită legilor grecești de la acea vreme), și din numeroasele ocazii când a încercat s-o viziteze pe Callas pe parcursul căsniciei cu Jackie. La moartea fiului său Alexander într-un accident de avion, Onassis s-a dus la Paris, unde Callas traia dupa retragerea din viața artistică. "Dacă fiul nostru ar fi trăit…", ar fi spus Callas, referindu-se la copilul pe care cei doi se presupune că l-ar fi avut împreună în 1960. Onassis nu și-a revenit niciodată în urma acestei pierderi.
Onassis se stinge din viață la vârsta de 69 de ani, pe 15 martie 1975, în Neuilly-Sur-Seine, Franța, din cauza unei pneumonii, o complicație a afecțiunii de care suferea în ultimii săi ani de viață, miastenia gravis. Conform testamentului, fiica sa Christina a moștenit 55% din averea Onassis, în timp ce restul de 45% au fost folosiți pentru "Fundația Alexander S. Onassis" înființată în memoria fiului său Alexander Onassis. Această parte de 45% ar fi fost cea pe care fiul său ar fi moștenit-o dacă nu ar fi decedat în 1973. Jacqueline Kennedy se pare că ar fi primit o sumă declarată de circa 10.000.000$ (26 milioane conform altor surse), sumă ce a fost negociată de fostul ei cumnat, Teddy Kennedy (această sumă va crește mai târziu la câteva sute de milioane sub îndrumarea financiară a lui Maurice Tempelsman, omul ce i-a fost alături până la moarte). Partea Christinei din averea Onassis a trecut între timp în posesia Athinei Onassis, singurul ei copil, făcând din ea una din cele mai bogate femei din lume.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 165 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Capricorn |
| Zodiac chinezesc | Șarpe de Lemn |
| Zodiac aztec | Iepure |
| Zodiac arboricol | Ulm |
| Zodiac egiptean | Ra |
| Zodiac floral | Bujor |
| Zodiac indian | Arcaș |
| Zodiac grecesc | Centaur |
| Temperament | melancolic-flegmatic |
| Număr destin | 1 |
| Număr psihic | 2 |
Aristotle Onassis
20 ianuarie 1906, 10:00 (GMT+1:56) 38°24′N 27°09′E
İzmir, Turcia
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
Nu am găsit configurații speciale de aspecte în această hartă.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 29°22′ ♑︎ | 11 | |
| 2°03′ ♐︎ | 8 | |
| 10°10′ ♑︎ | 10 | |
| 23°20′ ♑︎ | 11 | |
| 18°08′ ♓︎ | 12 | |
| 26°27′ ♉︎ ℞ | 2 | |
| 1°14′ ♓︎ | 12 | |
| 5°49′ ♑︎ | 10 | |
| 8°27′ ♋︎ ℞ | 4 | |
| 21°03′ ♊︎ ℞ | 3 | |
| 21°05′ ♌︎ ℞ | 6 | |
| 0°41′ ♊︎ | 2 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Capella | 20°32′ ♊︎ | 0°30′ | |
| Mintaka | 21°03′ ♊︎ | 0°00′ |
Casele (Placidus)
| 24°32′ ♓︎ | |
| 26°58′ ♐︎ | |
| 1 | 24°32′ ♓︎ |
| 2 | 6°27′ ♉︎ |
| 3 | 4°36′ ♊︎ |
| 4 | 26°58′ ♊︎ |
| 5 | 18°52′ ♋︎ |
| 6 | 15°20′ ♌︎ |
| 7 | 24°32′ ♍︎ |
| 8 | 6°27′ ♏︎ |
| 9 | 4°36′ ♐︎ |
| 10 | 26°58′ ♐︎ |
| 11 | 18°52′ ♑︎ |
| 12 | 15°20′ ♒︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 6°02′ | ap. | |||
| 2°54′ | sep. | |||
| 0°49′ | sep. | |||
| 1°22′ | sep. | |||
| 4°21′ | sep. | |||
| 1°42′ | sep. | |||
| 3°07′ | ap. | |||
| 1°11′ | ||||
| 2°55′ | ap. | |||
| 6°23′ | ||||
| 5°22′ | sep. | |||
| 1°55′ | ||||
| 7°13′ | ap. | |||
| 0°33′ | ap. | |||
| 2°38′ | ap. | |||
| 0°01′ | ap. | |||
| 3°28′ | ||||
| 5°55′ | ||||
| 5°53′ |
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Pești
Este foarte sensibil și intuitiv, având o imaginație bogată pe care nu știe să o controleze. Trăiește mai mult într-o lume a visurilor. Este oscilant, nehotărât, mereu cu toane și capricii. Este foarte dualist și înclinat spre simulare, temându-se mereu de a nu se face de râs. Îi place schimbarea, adesea rătăcind fără nici un scop. Se consideră un neînțeles și are un caracter dificil și greu de înțeles. Îi lipsește voința.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Taur
Succesul social va fi atins printr-o muncă laborioasă, de lungă durată și care necesită multă răbdare.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Gemeni
Se va adapta bine și cu entuziasm, oricărui fel de schimbare. Nu-i place monotonia. Va fi nevoit să se mute din rațiuni de serviciu.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Gemeni
Îi este imposibil să stea locului. Își va schimba des casa. Dacă serviciul este monoton, îl va schimba. Profesia ideală va fi una care să-i ofere schimbări, mișcare, deplasări, întâlniri cu alți oameni. Se poate aștepta să fie la fel de nestatornică și în dragoste, în viața sentimentală.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Rac
Se va îndrăgosti de multe ori, asta până în ziua în care va face alegerea. Apoi flirturile rămânând în urmă va avea un singur scop: să-și clădească o familie cu cât mai mulți copii posibil.
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Leu
Abilitate de a comanda, autoritate în muncă. Punct vulnerabil: inima, aparatul circulator, ochii.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Fecioară
Căsătorie făcută mai mult cu mintea decât cu inima. Partenerul este onest, muncitor, inteligent și iscusit.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Scorpion
Prea marea vivacitate și grabă vor pune viața în pericol prea des până când se va umple paharul.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Săgetător
Lungi călătorii în depărtări. Atracție spre a se stabili într-o țară străină. Muncă intelectuală, minte matematică.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Săgetător
Serviciu ce presupune călătorii, în special la distanță și dacă este posibil chiar riscante.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Capricorn
Relații de prietenie dificile, în afară de faptul când se bazează pe o profundă afinitate. Acordul cu ceilalți generat mai mult de rațiuni decât de sentimente. Pericol de ruptură din lipsa de entuziasm și exces de pedanterie.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Vărsător
Prietenii îi pot crea multe probleme.
Soarele
Soarele în Capricorn
Este un bun indiciu că persoana se va înălța în viață cu ajutorul oamenilor sus-puși, că va fi demnă de merit și își va achita cu onoare sarcina într-un post de responsabilitate și de încredere; că va fi prudentă, fidelă și onestă. Judecătorii cu acest indiciu nu pot fi cumpărați; administrează dreptatea așa cum o concep și egală pentru toți. Le place să joace cinstit și, prin aceasta, câștigă respectul și stima întregului lor anturaj.
Soarele în Casa XI
Este un semn bun, căci speranțele, dorințele și aspirațiile subiectului se vor realiza. Această poziție îi atrage oameni care prin poziția lor, sunt capabili să-l ajute și înclinați să o facă.
Soarele în conjuncție cu Venus (6°02)
Indică un aspect fermecător, gust pentru artă, o inimă afectuoasă, predispoziție pentru dragoste la prima vedere și căsătorie timpurie, o fire blândă, amabilă, cultivată. Persoana iubește luxul, are talent pentru muzică și artă, precum și o mare atracție pentru sexul opus. Se poate realiza ușor în viață, beneficiind de voință și de o vitalitate excepțională, precum și de noroc.
Soarele în trigon cu Jupiter (2°54)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Luna
Luna în Săgetător
Luna în Săgetător face ca persoana să fie alertă și activă, o face să adore mersul pe jos, plimbările cu calul sau orice altă formă de exercițiu fizic; dă o natură vagabondă, plăcerea de călătorii în străinătate, iubirea de animale, mai ales de cai și câini; o înclinație vie pentru studiul religiei, dreptului, filosofiei sau științelor oculte. Întotdeauna într-o bună dispoziție, optimist și vesel, subiectul este un partener ideal, cu condiția ca Luna să nu fie afectată: poziția sa în Săgetător conduce atunci la indolență și la excese.
Luna în Casa VIII
Luna în Casa a VIII-a asigură câștiguri prin căsătorie, moșteniri, dacă este în bune aspecte. Crește numărul copiilor, deși există riscul ca acești copii să nu trăiască. Dacă Luna este stresată, eșecuri financiare vor fi resimțite după căsătorie și, dacă survin moșteniri, vor aduce o serie de procese pe care persoana le va pierde.
Luna în careu cu Saturn (0°49)
Indică probleme familiale, tendință spre celibat, complexe de inferioritate, timiditate, stări depresive, seriozitate excesivă, risc de moarte a partenerului, pesimism, descurajare, sterilitate, boli de stomac. Refugiere în profesie, tendința de a-i domina pe ceilalți, fire risipitoare, imaginație lentă; lipsă de scrupule.
Luna în opoziție cu Lilith (1°22)
Indică refuzul mamei și a tot ce vine din partea ei, conflict cu mama, imaginație bolnăvicioasă, impulsul de a mărturisi totul, simț exagerat al vinovăției și nevoia de a se pedepsi. În tema masculină indică lipsa modelului inconștient al femeii iubite, castrare psihică datorată mamei sau autocastrare pentru femei în general, teamă bolnăvicioasă de femei, mergând de la misoginie până la impotență și tendințe homosexuale. Imagine maternă negativă, blocaj afectiv, gelozie, rivalitate, fantasme, probleme cu femeile. Tendința de a-și reprima sensibilitatea, intuiția și imaginația.
Mercur
Mercur în Capricorn
Mercur în Capricorn dă un spirit critic și pătrunzător, ușor bănuitor, meditativ, diplomatic. Acești subiecți sunt spioni minunați și agenți din poliția secretă, știind să depisteze un secret dintre cele mai ingenioase. Au de asemenea persistența Saturnienilor, gratificată de semnul Capricornului, astfel încât nu abandonează niciodată o pistă de vreme ce încă nu și-au atins scopul. Această poziție dă iubirea pentru știință – pentru chimie în special. Sunt foarte atrași de ocultism. Sunt practici și economi; țin la ceea ce au și sunt astfel bine dotați pentru zilele rele. Dacă Mercur este afectat în Capricorn, persoana este avară, crudă, dură, malițioasă, răzbunătoare și ranchiunoasă.
Mercur în Casa X
Mercur în Casa a X-a, bine plasat, indică o capacitate de adaptare și sagacitate, făcând apt să pareze în orice eventualitate. Această poziție dă conferențiarii, publiciștii, scriitorii distinși. Este o poziție favorabilă și succesului în ocultism. Dacă Mercur este plasat într-un semn de aer, puterea sa de expresie este mult ridicată. Se întâmplă adesea ca persoane având această poziție să aibă mai multe ocupații; dar, în general, ele reușesc mai bine ca subordonați.
Mercur în conjuncție cu Uranus (4°21)
Indică o fire originală, inventivă, schimbătoare și imprevizibilă, intuitivă, cu înclinații spre metafizică și ocultism. Persoana manifestă independență intelectuală, este atrasă de tendințele de reformă și înnoire, dispunând de talent în literatură sau științele psihologice. Are prieteni intelectuali, poate face călătorii neașteptate, manifestă o mare atracție față de vehicule de sport, aviație etc.
Mercur în opoziție cu Neptun (1°42)
Indică o imaginație vie, o fire nervoasă, foarte sensibilă și ușor de rănit, tentată să tragă concluzii eronate. Persoana este naivă, credulă, dezordonată, ușor de manipulat, posedând o memorie slabă, tendință spre simulare și fraudă, neglijență și indolență, tendințe spre dezechilibru nervos și mental și spre o stare de somnolență și apatie, având parte, ca atare, de multe decepții și obsesii.
Venus
Venus în Capricorn
Venus în Capricorn zodia Casei a X-a, asigură succese sociale; dar Venus se înțelege rău cu Saturn, guvernatorul Capricornului. De aceea există o ușoară tendință spre melancolie la persoanele care au Venus în această poziție. Nu sunt niciodată sigure nici de favorurile care pot să le vină de la altcineva, nici din propria lor popularitate căci Saturn are o tendință de a le răsturna atunci când ajung în vârf. De aceea nu sunt niciodată sigure că-și vor păstra situația, deși această influență îi poate ajuta să urce scara avansării, fie în cercurile sociale, fie în afaceri. Această poziție o face foarte formalistă în ceea ce privește onoarea, iar dacă este răsturnată de raza lui Saturn, pune totul la inimă. Venus în zodia lui Saturn orbește adesea nativul asupra faptului că o mare diferență de vârstă este nefastă fericirii conjugale: dacă este tânăr, se va căsători cu o persoană mult mai în vârstă, și invers, dacă are o anumită vârstă, se va căsători cu cineva aflat în toată strălucirea tinereții. Atunci va surveni rezultatul inevitabil: necazuri domestice și desfacerea legăturii. Se mai întâmplă frecvent ca o persoană având această poziție să facă o căsătorie de afacere sau de conveniență. Pe scurt, Venus nu ajunge niciodată la exprimarea legitimă a iubirii în casa lui Saturn și este întotdeauna o sursă de suferințe și de nemulțumiri pentru părțile în cauză.
Venus în Casa XI
Venus în Casa a XI-a, bine aspectată, aduce persoanei o mulțime de prieteni doritori în a o ajuta să-și realizeze dorințele și speranțele. Totuși, acest ajutor va depinde de natura și de caracterul zodiei în care Venus este plasată, cât și de forța aspectelor. Dacă, de exemplu, Venus se găsește în Casa a XI-a și într-o zodie martiană în care este slabă, Berbecul sau Scorpionul, și este atinsă doar de sextilele lui Mercur și ale Lunii, va fi de puțin ajutor comparativ cu ceea ce ar da dacă ar fi în propriile sale zodii, Taurul sau Balanța, și atinsă de trigoanele Soarelui și ale lui Jupiter. În primul caz, prietenii atrași de nativ pot fi sinceri în dorința de a-l ajuta, dar nu vor fi capabili să o facă. În al doilea caz, vor exercita o puternică influență și vor face minuni. Dacă Venus este stresată în Casa a XI-a, se întâmplă adesea ca nativul să-și atragă prieteni care să se servească de el pentru propriile lor interese, apoi, după ce l-au folosit bine, să-l părăsească.
Venus în conjuncție cu Soarele (6°02)
Indică un aspect fermecător, gust pentru artă, o inimă afectuoasă, predispoziție pentru dragoste la prima vedere și căsătorie timpurie, o fire blândă, amabilă, cultivată. Persoana iubește luxul, are talent pentru muzică și artă, precum și o mare atracție pentru sexul opus. Se poate realiza ușor în viață, beneficiind de voință și de o vitalitate excepțională, precum și de noroc.
Venus în trigon cu Jupiter (3°07)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Pești
Marte în Pești, bine aspectat, dă îndemânare ca polițist, gardian de închisoare sau chirurg într-un spital și alte situații în care persoana nu este în contact direct cu publicul, ci își exercită autoritatea într-un mod mai discret. Această poziție, dă de asemenea o tendință spre iubiri secrete, pe care persoana trebuie să le ascundă de ochii publicului, atunci când Marte este afectat în Pești, aceste relații clandestine duc la numeroase neplăceri. Există de asemenea pericolul de atacuri secrete din partea dușmanilor, de afaceri judiciare și de închisoare sau de o înclinație dereglată pentru băutură, care ar putea conduce la o internare sau închisoare. Multe neplăceri și nefericiri sunt indicate din cauza naturii neloiale a subiectului.
Marte în Casa XII
Marte în Casa a XII-a, atunci când este în bun aspect, poate aduce subiectului beneficiul tuturor lucrurilor semnificate de către această casă: spitale, închisori, instituții de binefacere, fie că e gardian, fie că e chirurg; ca administrator al unei proprietăți sau ca agent al poliției secrete. Cu Marte afectat în Casa a XII-a, persoana va fi predispusă la a suferi necazuri, neplăceri și vicisitudii toată viața. Va fi expusă dușmăniilor anturajului său, va putea fi închisă în închisoare sau într-un azil de alienați. Dacă Racul sau Peștii se găsesc pe cuspida Casei a XII-a, Marte va conduce la beție sau la risipire. Dacă Scorpionul se află pe cuspidă, vitalitatea va fi distrusă de abuzul de plăceri senzuale sau de onanism. În amândouă cazurile, Marte afectat în Casa XII-a dă un declasat, doar dacă alte configurații în horoscop nu răscumpără această poziție.
Marte în careu cu Pluton (2°55)
Indică un temperament dur, crud, nemilos, brutal, răzbunător, certăreț. Nativul are o mare forță fizică și energie mentală pe care o pune în slujba unor scopuri egoiste și distructive. Poate fi un geniu al răului. Oricum, va beneficia de popularitate, dar mai mult de natură scandaloasă.
Jupiter
Jupiter a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Jupiter în Taur
Jupiter în Taur, în bună configurație, dă o fire eminamente bună și simpatică față de toți, dar o iubire profundă, vie și tandră pentru cei față de care relațiile familiale permit această exprimare a iubirii. Această poziție atrage bogăție și dă dispoziții generoase pentru a ajuta în acțiuni filantropice; totuși Jupiter în Casa a II-a nu este niciodată excesiv și extravagant în generozitatea sa, ci mai degrabă conservator și înclinat să examineze cu grijă avantajele oricărei propuneri înainte de a da o mână de ajutor; pe de altă parte, este numai generozitate pentru ai săi. Căminul său, familia sa sunt totul pentru el. Când Jupiter este afectat în Taur, împinge spre cheltuieli extravagante din ostentație sau pentru satisfacerea naturii inferioare. Subiectul va fi foarte gurmand și va fi predispus, ca rezultat al lăcomiei sale, la boli indicate de natura diferitelor aspecte ale planetelor. Va avea adesea dificultăți financiare, neplăceri cu creanțierii săi.
Jupiter în Casa II
Jupiter în Casa a II-a, în bune aspecte, mai ales cu Soarele sau cu Luna, pronostichează o mare prosperitate financiară; este, sub acest raport, o poziție fericită chiar și atunci când Jupiter este afectat; doar că în acest caz, persoana este susceptibilă de a avea pierderi printr-o administrare proastă. Când Jupiter nu are nici un aspect, nu ajută în nici vreun fel, iar persoana poate fi atunci redusă la cea mai profundă mizerie.
Jupiter în trigon cu Soarele (2°54)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Jupiter în trigon cu Venus (3°07)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Saturn
Saturn în Pești
Saturn în Pești, atunci când este bine plasat, tinde spre succes pe o cale calmă, într-o situație liniștită în care nativul, născut sedentar, nu va fi în contact cu publicul: lucrări de laborator, de cercetare sau slujbe în instituții de supraveghere sau chiar tutela unei comunități. Dar când Saturn este stresat în această zodie, există pericolul închiderii în închisoare sau a retragerii ca urmare a unei boli cronice. Persoana își va face mulți dușmani care o vor persecuta fără încetare și fără milă.
Saturn în Casa XII
Saturn în Casa a XII-a predispune la o viață solitară sau o slujbă care va ține persoana în afara oricărui contact cu publicul. Bine aspectat, este un indiciu de succes într-o sarcină oficială într-o instituție publică: azil, spital, închisoare, etc. Dacă este stresat, arată un semn de pericol de a sta la pat ani lungi sau de a fi închis, eventual indică un funcționar într-un post subaltern.
Saturn în careu cu Luna (0°49)
Indică probleme familiale, tendință spre celibat, complexe de inferioritate, timiditate, stări depresive, seriozitate excesivă, risc de moarte a partenerului, pesimism, descurajare, sterilitate, boli de stomac. Refugiere în profesie, tendința de a-i domina pe ceilalți, fire risipitoare, imaginație lentă; lipsă de scrupule.
Uranus
Uranus în Capricorn
Uranus în Capricorn, atunci când este bine aspectat, dă un caracter ambițios și întreprinzător, o fire serioasă și perseverentă, un viu simț al responsabilităților, idei originale despre afacerile care îi vor aduce succesul, mai ales în carierele legate de electricitate sau aerotehnică. Uranus afectat dă un spirit oscilant, excentric, voluntar, încăpățânat, care trebuie sau să conducă sau să distrugă, certăreț, în termeni răi cu societatea în general și cu familia în particular. Aduce, deci, ca urmare, un mare număr de necazuri și neplăceri implicând adesea schimbări bruște de situație sau de anturaj.
Uranus în Casa X
Uranus în Casa a X-a indică un caracter original și excentric, disprețuind tot ceea ce este convențional, urmându-și propriile idei, fără grijă de ce cred sau spun ceilalți; acești oameni sunt adesea considerați ca oaia neagră a familiei și ținuți la distanță; nu par a considera această ostracizare ca pe un necaz, căci sunt gata să sacrifice totul, chiar și viața, pentru o libertate absolută. Aceste caracteristici aduc de asemenea discreditarea și opoziția opiniei publice. Viața este plină de schimbări bruște, în bine sau în rău, în funcție de celelalte aspecte planetare dominante. Dacă Uranus este foarte afectat, aceste persoane nu vor ajunge la nimic și nu vor avea niciodată nimic decât necazuri, griji, dezamăgiri și eșecuri. Cu Uranus bine aspectat, geniul se va revela și va fi cunoscut, cel puțin într-o anumită măsură, cel mai adesea în lucrări cu orientări progresiste.
Uranus în conjuncție cu Mercur (4°21)
Indică o fire originală, inventivă, schimbătoare și imprevizibilă, intuitivă, cu înclinații spre metafizică și ocultism. Persoana manifestă independență intelectuală, este atrasă de tendințele de reformă și înnoire, dispunând de talent în literatură sau științele psihologice. Are prieteni intelectuali, poate face călătorii neașteptate, manifestă o mare atracție față de vehicule de sport, aviație etc.
Neptun
Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Neptun în Rac
Neptun în Rac, bine aspectat, dă o natură simpatică, intuitivă, iubitoare, gata să înțeleagă necazurile și bucuriile celorlalți și să le simtă cu ei și pentru ei. Rezultă că aceste persoane sunt în general foarte iubite, atât în familia lor cât și în cercul lor de relații apropiate. Această poziție le pune în contact cu forțele cele mai subtile ale naturii; le face capabile să cultive capacități spirituale ca psihometria, le dă un fel de intuiție prin care pot intra când vor, în relație cu oameni și lucruri, pentru binele altora. Sunt capabile de a se dezvolta spiritual pe diferite laturi și se pot înălța la mari înălțimi prin devotamentul de care sunt animate. Neptun afectat în Rac, predispune la un fel de lasă-mă să te las care creează o atmosferă dezastruoasă în casă, poate mai mult prin insinuare decât printr-o acuzație directă. Această poziție dă de asemenea gusturi și apetituri bizare care vor aduce mari tulburări în organele digestiv, cât și o înclinație puternică pentru alcool și droguri.
Neptun în Casa IV
Neptun în Casa a IV-a, bine aspectat, semnifică o atmosferă spirituală în casă și condiții speciale pentru dezvoltarea spirituală, grație asociațiilor, relațiilor care se vor forma acolo. Neptun afectat anunță fraude, decepții, nenorociri, situații stranii, numeroase schimbări de reședință; sărăcie extremă spre sfârșitul vieții, chiar internarea într-o instituție de caritate.
Neptun în opoziție cu Mercur (1°42)
Indică o imaginație vie, o fire nervoasă, foarte sensibilă și ușor de rănit, tentată să tragă concluzii eronate. Persoana este naivă, credulă, dezordonată, ușor de manipulat, posedând o memorie slabă, tendință spre simulare și fraudă, neglijență și indolență, tendințe spre dezechilibru nervos și mental și spre o stare de somnolență și apatie, având parte, ca atare, de multe decepții și obsesii.
Pluton
Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Pluton în Gemeni
Aici a fost Pluton între 1882 și 1914. Poziția amplifică procesele de circulației informației, stimulând transformarea radicală a mijloacelor de transport și telecomunicație. Este o perioadă în care multe teorii intelectuale moderne au prins viață. Indică energie spirituală, inventivitate, aventurism, instabilitate, îngâmfare, snobism, vocație multiplă, capacitate de a raționa foarte exact, talentul de a observa slăbiciunile celorlalți. Posibilă depresie nervoasă, moartea unei rude; comunicare radicală, o exprimare colorată.
Pluton în Casa III
Indică un mental activ, înclinat spre cercetare, un spirit de observație deosebit; atracție pentru călătorii, ocultism și mister. Subiect al unor gelozii puternice în familie, tendință spre cinism, o fire foarte senzitivă, intuind mereu ce gândește cel din fața sa și având un limbaj mult prea expresiv uneori.
Pluton în careu cu Marte (2°55)
Indică un temperament dur, crud, nemilos, brutal, răzbunător, certăreț. Nativul are o mare forță fizică și energie mentală pe care o pune în slujba unor scopuri egoiste și distructive. Poate fi un geniu al răului. Oricum, va beneficia de popularitate, dar mai mult de natură scandaloasă.
Nodul Nord
Nodul Nord în Leu
Nativul în viața anterioară a trăit înconjurat de oameni care probabil îl ajutau pentru rezolvarea problemelor sale. Nu a avut curaj de a rezolva ceva de unul singur și se simțea în siguranță numai sub protecția prietenilor. În această viață misiunea lui este de a-și dezvolta creativitatea și aceasta numai prin forțe proprii.
Nodul Nord în Casa VI
În viața anterioară nativul s-a amestecat în afaceri de înșelăciune, trădări și alte acțiuni oculte pe bază de credință sau superstiție. În această viață sănătatea este punctul cel mai slab pe tot parcursul vieții. Trebuie să învețe să privească viața într-un mod constructiv și pozitiv.
Lilith
Lilith în Gemeni
Relația este trecută prin filtrul minții și al gândirii, trăirea afectivă fiind neglijată. Dragostea este manifestată în mod declarativ.
Lilith în Casa II
Nativul întâmpină obstacole și dificultăți în obținerea veniturilor. Există tendința de a câștiga bani prin metode incorecte.
Lilith în opoziție cu Luna (1°22)
Indică refuzul mamei și a tot ce vine din partea ei, conflict cu mama, imaginație bolnăvicioasă, impulsul de a mărturisi totul, simț exagerat al vinovăției și nevoia de a se pedepsi. În tema masculină indică lipsa modelului inconștient al femeii iubite, castrare psihică datorată mamei sau autocastrare pentru femei în general, teamă bolnăvicioasă de femei, mergând de la misoginie până la impotență și tendințe homosexuale. Imagine maternă negativă, blocaj afectiv, gelozie, rivalitate, fantasme, probleme cu femeile. Tendința de a-și reprima sensibilitatea, intuiția și imaginația.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



