Isaac Asimov

  • Isaac Asimov
  • Isaac Asimov
  • Isaac Asimov

Scriitor, poet

Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 – d. 6 aprilie 1992; rusă: Исаак Азимов; pronunție în original în engleză conform AFI – /ˈaɪzək ˈæzɪmˌɔf/) a fost un autor american născut în Rusia și un biochimist, un scriitor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de lucrări non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 de volume și estimativ 90.000 de scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey, cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke. A fost considerat a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale.

Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i făcea mare plăcere — i-a descris drept „combativi intelectual”. Prefera mai degrabă să activeze drept președinte al Asociației Umaniste Americane (American Humanist Association — AHA). Asteroidul 5020 Asimov este numit în onoarea sa.

Asimov s-a născut în jurul lui 2 ianuarie 1920 (aceasta este data sa de naștere menționată pentru scopuri oficiale; data exactă nu este cunoscută) în orășelul Petrovici din regiunea Smolensk, RSFSR (astăzi Rusia), în familia de morari evrei a Anei Rașela Berman (Anna Rachel Berman) și a lui Iuda (Judah). Au emigrat în Statele Unite când Asimov avea trei ani; cum părinții vorbeau cu el doar idiș și engleză, nu a învățat niciodată rusa. Crescând în Brooklyn, New York, a învățat singur să citească până la vârsta de cinci ani, și în tot timpul vieții, pe lângă engleză, a rămas fluent și în idiș. Părinții lui dețineau un magazin de dulciuri și era de așteptat ca întreaga familie să lucreze acolo. A văzut revistele pulp (reviste ieftine de ficțiune) expuse pentru vânzare în magazin și a început să le citească. În anii copilăriei sale a început să scrie propriile povești și până la vârsta de 19 ani a început să le și vândă revistelor de science-fiction.

A absolvit Universitatea Columbia în 1939, însă abia în 1948 a revenit să susțină acolo și doctoratul, în biochimie. În această perioadă, a petrecut trei ani din Al doilea război mondial lucrând la Stația de experimente aero-navale a Portului Militar din Philadelphia. După ce războiul s-a încheiat, a fost recrutat în Armata Statelor Unite, servind timp de nouă luni înainte de a fi disponibilizat onorabil. În cursul scurtei sale cariere militare, s-a ridicat la gradul de caporal pe baza abilităților sale de dactilografiere și a evitat pe puțin participarea în 1946 la testele bombei atomice din Atolul Bikini. După obținerea doctoratului, a predat în cadrul Universității Boston, cu care a rămas asociat toată viața. Din 1958, s-a decis să se preocupe în principal de cariera sa literară, întrucât venitul provenit din scrierile sale îl depășea deja pe cel datorat îndatoririlor academice, rămânând la Universitate doar într-o capacitate non-pedagogică. Asimov a rămas în facultate ca profesor asociat, fiind promovat în 1979 ca profesor titular ca recunoaștere a meritelor sale literare. Documentele sale personale sunt arhivate, începând cu 1965, în Biblioteca Memorială Mugar din cadrul Universității din Boston, căreia i le-a donat în urma cererii curatorului acesteia, Howard Gottlieb. Colecția ocupă 464 cutii de-a lungul a 71 de metri de spațiu de raft. În 1985, a devenit Președinte al Asociației Umaniste Americane, ocupând această poziție până la moartea sa în 1992; succesorul său a fost prietenul și scriitorul Kurt Vonnegut. A fost un prieten apropiat al creatorului Star Trek, Gene Roddenberry.

S-a căsătorit cu Gertrude Blugerman (1917-1990) la 26 iulie 1942, cu care a avut doi copii, David (n. 1951) și Robyn Joan (n. 1955). După o separare de mare durată, au divorțat în 1973, iar Asimov s-a căsătorit cu Janet O. Jeppson mai târziu în acel an. Gertrude, născută în Canada, a murit în Boston în 1990.

Asimov a fost un claustrofil; adică se bucura de spațiile mici, închise. În primul său volum de autobiografie, își amintește o dorință din copilărie de a deține un stand propriu de reviste într-o stație a Metroului din New York, în care s-ar fi închis pentru a citi în timp ce asculta zgomotul trenurilor.

Asimov se temea de zburat, făcând astfel doar două călătorii cu avionul în întreaga viață (odată în cursul muncii de la Stația experimentală aero-navală din Philadelphia în timpul celui de-al doilea război mondial și o dată la întoarcerea acasă de la baza armată din Oahu, Hawaii în 1946). Rareori călătorea pe distanțe mari, în parte pentru că aversiunea sa pentru avioane făcea călătoriile la mare distanță extrem de complicate. În ultimii săi ani, a aflat că îl binedispun călătoriile de croazieră și, în mai multe rânduri, a devenit o parte a distracției croazierei, purtând discuții pe tema științei pe vapoare precum RMS Queen Elizabeth 2.

Avea un caracter extraordinar de jovial și de locvace, ceea ce-l făcea să fie deseori invitat să țină conferințe. Ieșit din comun era și simțul timpului: nu se uita niciodată la ceas, dar reușea fără excepție să vorbească exact cât fusese prevăzut.

Dexteritatea sa fizică era foarte scăzută. Nu a învățat niciodată să înoate sau să meargă pe bicicletă, deși a învățat să conducă o mașină, însă abia după ce s-a mutat în Boston. În cartea sa de glume Asimov râde din nou, descrie șofatul în Boston ca „anarhie pe roți”.

Asimov a murit la 6 aprilie 1992. La zece ani după moartea sa, ediția lui Janet Asimov a autobiografiei lui Isaac, A fost o viață bună, a dezvăluit că moartea sa a fost cauzată de SIDA; a contactat virusul HIV dintr-o transfuzie de sânge infectată, în timpul operației la inimă din 1983. Cauza propriu-zisă a morții a fost cedarea cardiacă și renală, drept complicații ale SIDA. Janet Asimov susține că doctorii lui Isaac i-au încurajat în a nu dezvălui boala sa, în timp ce revista Locus publicase în aprilie 2002 că însăși Janet a vrut să păstreze acest fapt secret.

Înălțime–
Zodiac europeanCapricorn
Zodiac chinezescOaie de Pământ
Zodiac aztecCasă
Zodiac arboricolBrad
Zodiac egipteanHapi
Zodiac floralBujor
Zodiac indianLotus
Zodiac grecescMinotaur
Temperamentsanguin-coleric
Număr destin6
Număr psihic2

Isaac Asimov
2 ianuarie 1920, 14:00 (GMT+3) 53°59′N 32°09′E
Petrovichi, Rusia

Harta natală

Placidus

♈︎♉︎♊︎♋︎♌︎♍︎♎︎♏︎♐︎♑︎♒︎♓︎RasalhagueASC123IC456DSC789MC10111223°♉︎07′6°♋︎38′℞10°♌︎55′℞16°♌︎52′℞11°♍︎35′℞17°♎︎13′23°♏︎54′27°♏︎43′21°♐︎43′29°♐︎32′℞10°♑︎46′29°♒︎01′

Forța aspectelor

Configurații speciale

  • Crucea cosmică modalitate fix
  • Peștele focar Soare
  • Peștele focar Luna
  • Peștele focar Saturn
  • Peștele focar Saturn
  • Corabia cu pânze focar Luna
  • Corabia cu pânze focar Luna
  • Corabia cu pânze focar Venus
  • Cortul (Vaporul)
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Piramida element pământ
  • Careul în T vârf Marte, modalitate cardinal
  • Careul în T vârf Jupiter, modalitate fix
  • Careul în T vârf Uranus, modalitate fix
  • Careul în T vârf Luna, modalitate fix
  • Careul în T vârf Venus, modalitate fix
  • Triunghiul minor focar Marte
  • Triunghiul minor focar Marte
  • Triunghiul minor focar Mercur

Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.

Aspectarium

Poziții și case în detaliu
CorpPozițieCasa
10°46′ ♑︎9
23°07′ ♉︎12
21°43′ ♐︎7
27°43′ ♏︎6
17°13′ ♎︎6
16°52′ ♌︎ ℞4
11°35′ ♍︎ ℞5
29°01′ ♒︎11
10°55′ ♌︎ ℞4
6°38′ ♋︎ ℞2
23°54′ ♏︎6
29°32′ ♐︎ ℞8

Stele fixe conjuncte cu corpurile natale

SteaPozițieConjunctă cuOrb
Rasalhague21°19′ ♐︎0°24′

Casele (Placidus)

0°40′ ♊︎
25°56′ ♑︎
10°40′ ♊︎
222°43′ ♊︎
39°07′ ♋︎
425°56′ ♋︎
518°04′ ♌︎
626°16′ ♍︎
70°40′ ♐︎
822°43′ ♐︎
99°07′ ♑︎
1025°56′ ♑︎
1118°04′ ♒︎
1226°16′ ♓︎
Aspecte în detaliu
CorpAspectCorpOrb
6°26′ap.
0°49′ap.
4°07′sep.
4°36′ap.
6°14′sep.
5°54′ap.
0°47′ap.
2°49′
4°50′sep.
7°48′ap.
1°17′ap.
3°49′sep.
1°47′
0°20′sep.
5°57′ap.
7°01′sep.
5°07′sep.
0°30′ap.
2°02′

Configurații speciale

Careul în T
vârf Uranus, modalitate fix

Este format de două planete în opoziție și de o a treia aflată în careu cu primele două, numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete. Această configurație este foarte frecventă. Puternic motivantă, ea poate arăta însă și o irosire a energiilor. Individul are tendința de a se concentra prea mult pe o singură direcție (cea din focar), căutând apoi sprijin în punctul opus focarului. Planeta-focar este cheia talentului individului, dar ea poate fi și un loc de frustrare, chiar de nevroză. Focarul este una din planetele cele mai puternice ale temei. Secretul realizării configurației constă în a exprima pozitiv planeta focar. Punctul opus focarului trebuie dezvoltat în mod conștient. Gradul simbolic al acestui punct va trebui studiat cu grijă, deoarece el indică frecvent calitatea ce trebuie dezvoltată. Guvernatorul semnului în care se găsește acest punct opus va arăta modul de exprimare a acestei calități.

Careul în T fix este foarte hotărât și voluntar, el dezvoltă o mare putere de concentrare pentru atingerea scopurilor și satisfacerea dorințelor. Individul este prea posesiv, prea rigid și trebuie să învețe să se detașeze de material.


I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător

Casa I în Gemeni
Este foarte sociabil, comunicativ, adaptabil, abil, înclinat spre teorie și abstract. Vrea să știe totul, dar îi lipsește perseverența de a termina cercetarea. Se ferește să ofenseze pe cineva, chiar dacă este provocat. Nu trebuie subestimat deoarece este destul de abil în a folosi metode inteligente pentru a-și atinge scopurile.

II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie

Casa II în Gemeni
Succesul financiar va fi atins grație activităților variate, schimbând des activitatea sau locul de muncă.

III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte

Casa III în Rac
Singurele călătorii pe care va dori să le facă vor fi vizitarea familiei și prietenilor. Familia și persoana iubită sunt foarte importanți pentru el, aceștia pot conta totdeauna pe el când vor avea dificultăți sau necazuri.

IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți

Casa IV în Rac
Îi place viața de familie, copiii având un loc aparte în inima sa. Are o natură calmă, afectuoasă, delicată și tandră.

V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste

Casa V în Leu
Poate să iubească doar o persoană onestă, cinstită și inteligentă. Îi place să-și admire partenerul. O dragoste sinceră, stabilă și fidelă. Educație rafinată.

VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu

Casa VI în Fecioară
Muncile în mediul medical sau paramedical îi vor fi cele mai potrivite. Punct vulnerabil: nervii și intestinele.

VII. Relații cu alți oameni, parteneri

Casa VII în Săgetător
Căsătorie în străinătate, căsătorie cu un străin sau căsătorie cu un străin în străinătate.

VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe

Casa VIII în Săgetător
Moartea va surveni într-o țară străină sau într-o călătorie mai lungă. Cu toate acestea va fi o moarte liniștită după o viață lungă, când corpul este prea istovit pentru a continua. Moarte ușoară.

IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate

Casa IX în Capricorn
Respectă religia în care s-a născut, statornic în credință. Îi place justiția și loialitatea.

X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție

Casa X în Capricorn
Încredere totală în muncă. Respectabil, ireproșabil în muncă și în ce privește calitățile morale, scrupulos și demn de toată lauda.

XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe

Casa XI în Vărsător
Îi place să reconstruiască lumea împreună cu prietenii săi. Aceste discuții pot dura toată noaptea și cu această lume nou creată, se va retrage la culcare.

XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate

Casa XII în Pești
Contradicții și neplăceri.


Soarele

Soarele în Capricorn
Este un bun indiciu că persoana se va înălța în viață cu ajutorul oamenilor sus-puși, că va fi demnă de merit și își va achita cu onoare sarcina într-un post de responsabilitate și de încredere; că va fi prudentă, fidelă și onestă. Judecătorii cu acest indiciu nu pot fi cumpărați; administrează dreptatea așa cum o concep și egală pentru toți. Le place să joace cinstit și, prin aceasta, câștigă respectul și stima întregului lor anturaj.

Soarele în Casa IX
Această poziție face intelectul strălucitor, inspiră subiectului un ideal înalt și mari ambiții, îl face generos, tolerant cu părerile celuilalt, nobil și binevoitor. Cu nevoia înnăscută de a învăța de ce-ul și cum-ul lucrurilor, intelectul se întoarce firesc spre filosofie, religie și lege. Cum excelăm întotdeauna în ceea ce iubim, persoanele care au Soarele în Casa a IX-a devin oameni de Stat, jurisconsulți sau preoți excelenți. Strălucesc în orice carieră intelectuală sau științifică. Misiunea lor îi antrenează adesea în țări străine.

Soarele în careu cu Marte (6°26)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.

Soarele în trigon cu Saturn (0°49)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.

Soarele în opoziție cu Pluton (4°07)
Indică o fire dictatorială, comportament nemilos, supus transformărilor, atracție pentru putere. Persoana este tentată să-i manipuleze pe ceilalți, are nevoie să învețe credință.

Luna

Luna în Taur
Taurul este zodia de exaltare a Lunii, iar efectul său este, în consecință, foarte puternic în bine, dacă acest astru este liber de constrângeri și dacă este bine plasat, căci natura fixă a Taurului temperează atunci instabilitatea Lunii care se amestecă și cu raza lui Venus și face astfel caracterul mai blând, amabil, deși hotărât și încrezător în sine. Această poziție dă perseverență, previziune, bunătate – ceea ce îi atrage persoanei toate fericirile vieții: sănătate, avere, prieteni, familie, case și proprietăți cu posibilitatea de a se bucura din plin de toate aceste daruri, căci este sociabilă, ospitalieră, prietenă distracțiilor sănătoase, a artelor, muzicii și a tot ceea ce face frumusețea vieții.

Luna în Casa XII
Luna în Casa a XII-a, în bune aspecte, va asigura succesul oricărei munci îndeplinite în locuri retrase, departe de ochii lumii, în închisori, spitale sau instituții de caritate. Ea indică de asemenea posibilitatea de a avea o legătură amoroasă clandestină care va rămâne secretă, dacă Luna este bine aspectată. Luna stresată indică pericol din partea dușmanilor secreți care vor suscita suferințe și persecuții.

Luna în opoziție cu Venus (4°36)
Indică vulgaritate și senzualitate de prost-gust, lipsă de conduită morală, indolență, neglijență, fire cheltuitoare, capricioasă, bârfitoare, provocatoare de neînțelegeri și certuri cu cei din jur și cu familia. Persoana are mare nevoie de dragoste, fiind în stare să-și dăruiască afectivitatea tuturor. Posibile tulburări digestive sau sanguine. Pierdere de reputație, scandaluri, divorț, separație, necazuri cu sexul opus.

Luna în careu cu Jupiter (6°14)
Indică necazuri în familie din cauza femeilor, complicații și întâmplări imprevizibile în călătorii, fire cheltuitoare, posibile asocieri nechibzuite, pierderi financiare. Tendința de a mânca excesiv, nepăsare, indiferență, reputație proastă, separarea familiei, dificultăți cu legea, boli ale ficatului. Nativul are tendința de a se supraestima, poate fi incorect, extravagant, orgolios, tentat de fraude; este posibil să fie acuzat pe nedrept.

Luna în careu cu Uranus (5°54)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.

Luna în opoziție cu Nodul Nord (0°47)
Emotivitate fragilă, consolidată prin încercări în familie. Risc de decepții în cariera publică, din lipsa de încredere în sine și din faptul că depinde prea mult de acordul celor din familie. Trebuie să-și construiască echilibrul emoțional fără să aștepte confirmări din afară.

Mercur

Mercur în Săgetător
Mercur în Săgetător este una dintre cele mai tari poziții ale acestei planete și, dacă e bine plasată, dotează persoana cu un spirit excesiv de nobil cu tendință religioasă și filosofică ce disprețuiește obstacolele convenționale peste tot pe unde acestea blochează libertatea gândirii și a cuvântului, fără a se rătăci totuși pe căile contrare a ceea ce este acceptat de obicei ca regulă a științei vieții și a bunelor moravuri. Subiectul se restrânge întotdeauna în limitele legii și ale ordinii, ceea ce face ca persoanele care au Mercur în această poziție, să fie foarte respectate de societate. Mercur în Săgetător dă gustul pentru călătorii, cu scopul de a admira frumusețile naturii și de a cunoaște obiceiurile popoarelor străine. Dă de asemenea, iubirea pentru animale, pentru animalele preferate. Când Mercur este afectat, duce la dispreț față de lege, la rea credință, la sofism, la înșelătorie.

Mercur în Casa VII
Mercur în Casa a VII-a, bine plasat, face ca persoana să fie populară în cercurile literare și științifice. Este o bună poziție pentru oratori, conferențiari și pentru toți cei care urmează o carieră de activitate mercuriană de natură publică. Dar dacă Mercur este stresat în Casa a VII-a, această poziție va aduce numeroase critici ostile din partea publicului, capabile să implice persoana într-un proces făcut în vederea de a se apăra împotriva scrierilor defăimătoare sau, dimpotrivă, ca să răspundă scrierilor injurioase împotriva altor persoane. Mercur bine plasat în Casa a VII-a indică o căsătorie fericită cu cineva din anturaj sau un salariat; dar dacă Mercur este prost aspectat, nativul sau partenerul va avea un caracter de neîmblânzit, astfel viața conjugală va fi teatrul disputelor, certurilor constante datorate neimplicării sau chiar a infidelităților comise.

Mercur în trigon cu Jupiter (4°50)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.

Mercur în conjuncție cu Lilith (7°48)
Indică dificultăți de comunicare din cauza unei funcționări extremiste a minții. Tensiuni în relațiile cu anturajul (dorința de dominare a celor apropiați, de a avea relații sexuale cu persoane din anturaj, uneori incestuoase). Cruzime, duritate la nivel mental. Luciditatea persoanei este afectată serios (dificultăți de a privi lucrurile în mod coerent, obiectiv). Poate fi vorba de dezechilibre mentale (boli neuropsihice).

Venus

Venus în Scorpion
Venus în Scorpion este cea mai rea poziție în care această planetă poate fi plasată; căci și aici raza de iubire a lui Venus se topește în focul martian al pasiunii în zodia care guvernează organele genitale, în așa fel încât, dacă nu există alte influențe salvatoare sau restrictive în tema de nativitate, iubirea se va transforma în dezmăț (viciu), în dorințe nestăvilite pentru plăcerile cărnii, mai ales dacă Luna și Marte sunt și ele în această zodie. Toate acestea tind să mineze constituția nativului și, deși efectul poate să nu fie aparent un timp destul de lung, vitalitatea astfel săpată va produce într-o zi o prostrație generală care nu reprezintă, în rest, nimic în comparație cu efectul moral produs de practicile pe care această pasiune le inspiră. Trebuie să adăugăm, în interesul celor care au această poziție în tema lor, că e puțin important dacă aceste abuzuri sunt comise în sau în afara căsătoriei; natura nu se preocupă de a legaliza legile inventate de oameni: din punctul său de vedere, aceste practici sunt o violare a legii vieții și vor fi pedepsite, că vor fi sau nu sancționate de societate. Această poziție dezvoltă și iubirea pentru lux, pentru orice lucru care trezește emoțiile și gratifică simțurile. Dar ceea ce este destul de curios, e că uneori dă nativului un simț de profundă devoțiune care servește astfel de ieșire pentru sentimentele exagerate ale nativului. Acest aspect creează și griji și gelozie în căsătorie iar persoana este predispusă la a fi defăimată. Venus bine plasată în Scorpion este susceptibilă de a procura o moștenire.

Venus în Casa VI
Venus în Casa a VI-a dă persoanei salariați fideli care lucrează pentru interesul său, dacă este patron. Dacă este salariat, Venus îl va face îndrăgit de patronii săi și de prietenii săi. Poziția este destul de bună în ceea ce privește sănătatea, doar dacă persoana nu abuzează, deoarece trebuie spus că, chiar dacă este armonioasă, constituția nu e foarte viguroasă. Dacă avem grijă de sănătatea noastră, va rămâne bună toată viața; dar cel mai mic abuz poate înclina balanța de cealaltă parte și să ne transforme în invalizi.

Venus în opoziție cu Luna (4°36)
Indică vulgaritate și senzualitate de prost-gust, lipsă de conduită morală, indolență, neglijență, fire cheltuitoare, capricioasă, bârfitoare, provocatoare de neînțelegeri și certuri cu cei din jur și cu familia. Persoana are mare nevoie de dragoste, fiind în stare să-și dăruiască afectivitatea tuturor. Posibile tulburări digestive sau sanguine. Pierdere de reputație, scandaluri, divorț, separație, necazuri cu sexul opus.

Venus în careu cu Uranus (1°17)
Indică o fire influențabilă, sensibilă la farmecele sexului opus; posibile neplăceri și pierderi datorate speculațiilor, necazuri în dragoste, posibil divorț, inconstanță în sentimente. Persoana are reacții explozive în stările dificile, are dificultăți emoționale, fiind înclinată spre refulare și frustrări. Poate avea succes în profesie și dezastru în viața intimă. Indică asocieri neobișnuite, relații afective neobișnuite, idealism, hipersensibilitate. Cel în cauză este influențabil, fascinat de sexul opus, are probleme emoționale, precum și pierderi neașteptate datorate speculațiilor. Posibilitate de divorț, necazuri cauzate de prieteni, inconstanță afectivă. Succes în modă, excentricitate. Posibile despărțiri neașteptate, rupturi de logodnă. Tendință spre refulare și vicii.

Venus în conjuncție cu Nodul Nord (3°49)
Facilitează exprimarea artistică și împlinirea sentimentală. Nativul își găsește sensul în domeniul în care trebuie să-și exprime afectivitatea și capacitatea de a se asocia cu alții, de a colabora și de a construi o armonie în conviețuire. Poate avea o carieră artistică sau într-un domeniu legat de frumusețe și de femei. Trebuie să-și valorifice talentele artistice, calitățile estetice, frumusețea sau grația fizică, afectivitatea și sociabilitatea, sau să-și construiască o cale în care îi ajută pe ceilalți să-și pună în valoare asemenea aspecte ale personalității lor.

Marte

Marte în Balanță
Marte în Balanță, bine aspectat, dă o fire ardentă, demonstrativă, iubitoare, foarte atrasă de sexul opus, predispusă deci la o căsătorie timpurie. Dă de asemenea o plăcere entuziastă pentru frumusețe și artă sub toate manifestările ei; asigură popularitatea publică și socială; este o poziție excelentă pentru un om al legii, căci îl va favoriza în acest sens. Este, în general, indiciul unei bune sănătăți. Marte afectat în Balanță face ca persoana să fie foarte nepopulară, predispusă opoziției și criticii; o expune pericolului unui scandal public, a urmare a infidelității în relațiile amoroase, deoarece Marte în Balanță produce întotdeauna o atracție puternică pentru sexul opus, și, dacă este afectat, firea este aprinsă și zburătoare, din care rezultă neplăceri inevitabile pentru că s-a jucat cu afecțiunea celuilalt.

Marte în Casa VI
Marte în casa a VI-a, atunci când este în configurație bună, dă o persoană muncitoare, vie, energică, capabilă de a se ridica la o poziție eminentă în subordine, astfel încât cu cât firma la care va lucra va fi mai importantă, cu atât mai mare îi va fi șansa. Ar trebui să se ferească de a se lansa în afaceri pe cont propriu, căci oamenii cu Marte în Casa a VI-a reușesc întotdeauna mai bine ca angajați, decât ca patroni. Această poziție crește și vitalitatea, și, dacă în urma altor configurații planetare, persoana devenea predispusă bolii, energia dinamică și puterea regeneratoare ale lui Marte, ar fi ars și eliminat repede otrăvurile organismului și ar fi dat o sănătate mai bună decât înainte. Atunci când Marte este afectat în Casa a VI-a, există pericolul neplăcerilor și certurilor cu angajații sau cu patronul. Dacă persoana ar fi ea însăși în capul unei afaceri, ea ar fi mereu în dezacord cu angajații săi, și predispusă pierderilor fie prin furt sau prin necinstea acestor din urmă; angajații ar risipi mărfurile sale și nu s-ar preocupa de interesele sale. Această poziție dă o tendință spre febră, spre boli inflamatorii; ea indică pericolul de arsuri sau de opăreli, de incendii sau de accidente survenite în timpul lucrului.

Marte în careu cu Soarele (6°26)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.

Marte în sextil cu Jupiter (0°20)
Indică încredere în capacitățile proprii, faimă, glorie, atracție pentru funcții înalte în armată sau în administrație, caracter aventuros, dornic de amuzament și de plăceri, iubind parada și gesturile demonstrative; protecție și ajutor în momente de criză. Curaj, generozitate, spirit justițiar, neacceptând constrângerile, ambițios, gelos, combativ și norocos. Persoana beneficiază de o imensă energie fizică și subtilă, poate avea abilități creatoare sau poate fi un bun terapeut prin bioenergie, dacă aceasta este indicată și de alte aspecte.

Jupiter

Jupiter a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Jupiter în Leu
Jupiter în Leu dă o fire directă, combinând bunăvoința cu curajul, fermitatea cu fidelitatea, voința cu compasiunea, mila cu dreptatea. Indică, între altele, un model de virtuți care nu poate fi întrecut în altă parte. Dă o abundență de vitalitate și o constituție puternică: de aceea indică un leader din punct de vedere fizic, moral și spiritual. O astfel de persoană nu se mulțumește niciodată doar să supraviețuiască, ci se îndreaptă spre posturi de încredere, de mare responsabilitate, iar cele mai înalte îi par cele mai bune. Întotdeauna la înălțimea sarcinii sale, nu abuzează niciodată de încrederea celor care i-au încredințat-o. Se arată generoasă, extrem de inteligentă, se pasionează de tot ceea ce tinde spre înălțarea omenirii; este o natură profund religioasă, sinceră. Această poziție prevestește succesul în plasamente speculative. Atunci când Jupiter este afectat în Leu, persoana este crudă, senzuală, pasionată de plăceri și predispusă la pierderi prin plasamente proaste, speculații și jocuri de noroc.

Jupiter în Casa IV
Jupiter în Casa a IV-a, în bune aspecte, este prevestitorul celei mai reușite fericiri familiale, mai ales în ultima parte a vieții. Persoanele care au Jupiter în această poziție vor reuși mai bine în locul lor de naștere decât în orice altă parte. Vor primi un mare ajutor din partea părinților și probabil o moștenire venind de la ei. Afacerile lor se vor sprijini pe o bază solidă și se vor desfășura fără piedici, în așa fel încât la sfârșitul vieții, ele vor fi adunat o avere considerabilă în raport cu situația lor și oportunitățile oferite de anturajul lor. Zilele lor vor trece în pace și vor sfârși în mijlocul unui cerc de prieteni în bogăție și prosperitate. Dar când Jupiter este afectat în această casă, subiectul va trebui să-și părăsească orașul său natal, devreme în viață, căci acolo condițiile îi vor prejudicia succesul. Excese, cheltuieli extravagante, iubirea de fast și alte tendințe costisitoare, îi vor epuiza resursele și-l vor împinge la ruină. Între altele, un fals orgoliu îl va împiedica să întreprindă reforma radicală genului său de viață, chiar și atunci când se va găsi în fața faptului care ar trebui să-l oblige și când își va da seama că singurul mod de a ieși din aceasta ar fi să-și încerce norocul în alt oraș.

Jupiter în careu cu Luna (6°14)
Indică necazuri în familie din cauza femeilor, complicații și întâmplări imprevizibile în călătorii, fire cheltuitoare, posibile asocieri nechibzuite, pierderi financiare. Tendința de a mânca excesiv, nepăsare, indiferență, reputație proastă, separarea familiei, dificultăți cu legea, boli ale ficatului. Nativul are tendința de a se supraestima, poate fi incorect, extravagant, orgolios, tentat de fraude; este posibil să fie acuzat pe nedrept.

Jupiter în trigon cu Mercur (4°50)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.

Jupiter în sextil cu Marte (0°20)
Indică încredere în capacitățile proprii, faimă, glorie, atracție pentru funcții înalte în armată sau în administrație, caracter aventuros, dornic de amuzament și de plăceri, iubind parada și gesturile demonstrative; protecție și ajutor în momente de criză. Curaj, generozitate, spirit justițiar, neacceptând constrângerile, ambițios, gelos, combativ și norocos. Persoana beneficiază de o imensă energie fizică și subtilă, poate avea abilități creatoare sau poate fi un bun terapeut prin bioenergie, dacă aceasta este indicată și de alte aspecte.

Saturn

Saturn a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Saturn în Fecioară
Saturn în Fecioară dă un spirit studios, profund, științific, înclinat spre studiul problemelor celor mai profunde ale vieții. Indică o abilitate înnăscută în a-i conduce pe ceilalți. Dă ordine, economie, frugalitate; dar dacă Saturn este afectat în această zodie, spiritul se concentrează asupra bolii, iar subiectul devine un ipohondru înveterat. Acești oameni sunt cei mai buni clienți ai vânzătorilor de remedii brevetate pentru boli mai întotdeauna imaginare. Această poziție, totuși, face ca nativul să fie susceptibil de boli intestinale.

Saturn în Casa V
Saturn în Casa a V-a, dacă formează aspecte bune cu Soarele și Jupiter, va fi favorabil speculației în domeniul lucrurilor guvernate de Saturn: case, pământuri, mine. Această poziție și aceste aspecte vor da de asemenea persoanei șansa de a obține o slujbă publică, mai ales în materie de educație. Saturn stresat în Casa a V-a indică neplăceri, dezamăgiri, amânări în iubire, mai ales în prima tinerețe. E posibil de asemenea, ca subiectul să-și concentreze afecțiunile asupra unei persoane mult mai în vârstă decât el. Această poziție reduce numărul copiilor, prevestește moartea probabilă a celor care se vor naște, multe necazuri și griji.

Saturn în trigon cu Soarele (0°49)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.

Uranus

Uranus în Vărsător
Uranus în Vărsător, atunci când este bine aspectat, este una dintre cele mai bune poziții care există căci planeta guvernatoare a acestui semn este, din acest fapt, în armonie cu toate vibrațiile sale. Această poziție fortifică deci intuiția și originalitatea și îndreaptă eforturile umane într-un sens umanitar de devoțiune, de altruism, de dorință sinceră de a-i ajuta pe cei ce suferă. Persoanele care au Uranus în această poziție își fac mulți prieteni și își realizează în general speranțele, dorințele și ambițiile, pentru că firea lor este atât de impersonală, încât doresc binele omenirii mai degrabă, decât un câștig personal. Au de asemenea mari aptitudini pentru mecanică, originalitate și un spirit inventiv. Cu Uranus afectat în Vărsător, deși ambițiile sunt puternice, și uneori la fel de bune și la fel de pure ca și cu un Uranus bine aspectat, subiectul va avea un caracter atât de schimbător încât îi va fi imposibil să le realizeze și nu-i vor aduce decât neplăceri prin prieteni sau așa-zis prieteni, care nu se vor folosi de el decât pentru scopuri egoiste.

Uranus în Casa XI
Uranus, stăpânul Casei a XI-a, se află în domiciliu în această casă, mai mult decât în oricare alta; aici exercită o influență considerabilă aducând prietenii stranii și excentrice cu persoane având un fel de a fi inventiv și original care vor fi de un ajutor de neprețuit, mai ales dacă Uranus este bine aspectat. Această poziție indică de asemenea că cu ajutorul acestor prietenii dorințele, speranțele și aspirațiile vor fi urmate de succes care se obține cu ajutorul lor. Dacă din contra Uranus este afectat în această casă, prietenii vor fi capabili de a deveni trădători sau, cel puțin, de a nu se folosi de persoană decât pentru scopuri egoiste și atât cât vor putea.

Uranus în careu cu Luna (5°54)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.

Uranus în careu cu Venus (1°17)
Indică o fire influențabilă, sensibilă la farmecele sexului opus; posibile neplăceri și pierderi datorate speculațiilor, necazuri în dragoste, posibil divorț, inconstanță în sentimente. Persoana are reacții explozive în stările dificile, are dificultăți emoționale, fiind înclinată spre refulare și frustrări. Poate avea succes în profesie și dezastru în viața intimă. Indică asocieri neobișnuite, relații afective neobișnuite, idealism, hipersensibilitate. Cel în cauză este influențabil, fascinat de sexul opus, are probleme emoționale, precum și pierderi neașteptate datorate speculațiilor. Posibilitate de divorț, necazuri cauzate de prieteni, inconstanță afectivă. Succes în modă, excentricitate. Posibile despărțiri neașteptate, rupturi de logodnă. Tendință spre refulare și vicii.

Neptun

Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Neptun în Leu
Neptun în Leu, bine aspectat, dă un caracter generos, simpatic, cordial, o natură sociabilă, gustul pentru plăceri (distracții) și pentru studiile artistice. Aceste persoane reușesc în cariera educativă unde prezintă un mare talent pentru că au o înțelegere intimă a naturii celorlalți, dar și capacitatea de a le inocula știința pe care o posedă. Sunt fericite în problemele lor amoroase. Neptun afectat în Leu dă o natură suprasenzuală și din acest fapt, o face susceptibilă de a trăi decepții în iubire. Aceste persoane sunt guvernate mult mai mult prin impulsuri decât prin rațiune; le lipsește energia pentru a face față circumstanțelor; sunt lașe, capricioase, inconstante, nu se poate conta pe ele; sunt, în general, detestate.

Neptun în Casa IV
Neptun în Casa a IV-a, bine aspectat, semnifică o atmosferă spirituală în casă și condiții speciale pentru dezvoltarea spirituală, grație asociațiilor, relațiilor care se vor forma acolo. Neptun afectat anunță fraude, decepții, nenorociri, situații stranii, numeroase schimbări de reședință; sărăcie extremă spre sfârșitul vieții, chiar internarea într-o instituție de caritate.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Pluton în Rac
Aici a fost Pluton între 1914 și 1939. Poziția stimulează transformările profunde prin crize emoționale și prin reconsiderarea tradițiilor sau prin proliferarea aspectelor naționaliste. A corespuns cu primul război mondial, când multe state naționale au apărut în Europa după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, iar în Rusia s-a schimbat complet sistemul, și apoi a continuat cu dezvoltarea mișcărilor naționaliste și dictatoriale în Germania, Italia, Spania. Indică devotament familial, atenție deosebită pentru satisfacerea partenerului, atracție deosebită pentru ocultism, intuiție, vigoare sexuală deosebită, forță creatoare, artistică, cultivarea ceremonialului, tenacitate extremă, revalorificarea tradițiilor, interes și abilitate pentru magie.

Pluton în Casa II
Indică venituri obținute din surse ciudate, capacități nebănuite. Cel în cauză este supus unor teribile fluctuații financiare, fiind înclinat spre risipă și spre a obține bani prin metode incorecte. Trebuie să învețe să fie econom și să respecte proprietatea altuia.

Pluton în opoziție cu Soarele (4°07)
Indică o fire dictatorială, comportament nemilos, supus transformărilor, atracție pentru putere. Persoana este tentată să-i manipuleze pe ceilalți, are nevoie să învețe credință.

Nodul Nord

Nodul Nord în Scorpion
În viața anterioară nativul s-a agitat foarte mult pentru a-și aduna și păstra averea. Valorile spirituale nu prezentau interes pentru el și nu avea idealuri înalte. În această viață va trebui să renunțe la posesiune și la teama de a-și pierde averea. Trebuie să se acomodeze cu schimbarea permanentă, să-și schimbe scara de valori și să pună elementele spirituale înaintea celor materiale.

Nodul Nord în Casa VI
În viața anterioară nativul s-a amestecat în afaceri de înșelăciune, trădări și alte acțiuni oculte pe bază de credință sau superstiție. În această viață sănătatea este punctul cel mai slab pe tot parcursul vieții. Trebuie să învețe să privească viața într-un mod constructiv și pozitiv.

Nodul Nord în opoziție cu Luna (0°47)
Emotivitate fragilă, consolidată prin încercări în familie. Risc de decepții în cariera publică, din lipsa de încredere în sine și din faptul că depinde prea mult de acordul celor din familie. Trebuie să-și construiască echilibrul emoțional fără să aștepte confirmări din afară.

Nodul Nord în conjuncție cu Venus (3°49)
Facilitează exprimarea artistică și împlinirea sentimentală. Nativul își găsește sensul în domeniul în care trebuie să-și exprime afectivitatea și capacitatea de a se asocia cu alții, de a colabora și de a construi o armonie în conviețuire. Poate avea o carieră artistică sau într-un domeniu legat de frumusețe și de femei. Trebuie să-și valorifice talentele artistice, calitățile estetice, frumusețea sau grația fizică, afectivitatea și sociabilitatea, sau să-și construiască o cale în care îi ajută pe ceilalți să-și pună în valoare asemenea aspecte ale personalității lor.

Lilith

Lilith în Săgetător
Sentimentele sunt blocate și anihilate, nefiind lăsate să se exprime liber. Există probleme afective, ascunse sub o mască a mulțumirii afișate.

Lilith în Casa VIII
Sexualitatea este manifestată excesiv, existând porniri sadice. Nativul are tendința de a-i manipula pe cei din jurul său, în special pe partener.

Lilith în conjuncție cu Mercur (7°48)
Indică dificultăți de comunicare din cauza unei funcționări extremiste a minții. Tensiuni în relațiile cu anturajul (dorința de dominare a celor apropiați, de a avea relații sexuale cu persoane din anturaj, uneori incestuoase). Cruzime, duritate la nivel mental. Luciditatea persoanei este afectată serios (dificultăți de a privi lucrurile în mod coerent, obiectiv). Poate fi vorba de dezechilibre mentale (boli neuropsihice).

Merlin

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.

Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.

Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.

Sprijină site-ul

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat.

Calendar astrologicLegenda calendarului

  • Lună Nouă
  • Primul Pătrar
  • Lună Plină
  • Ultimul Pătrar
  • Eclipsă de Soare
  • Eclipsă de Lună
  • 12Ziua de azi
  • O planetă intră în mișcare retrogradă
  • O planetă intră în mișcare directă
  • Soarele intră într-un semn
  • O planetă intră într-un semn
  • Luna intră într-un semn
  • 12Sfânt sau sărbătoare
  • 12Aniversare din Jurnalul tău

Dacă într-o zi sunt mai multe evenimente, apare cel mai important; pe toate le vezi trecând cu mouse-ul peste zi. VOC = Luna fără aspecte majore (void of course).

L M M J V S D
2 4 6 7
11
16 18 19 21
23 25 27 29

Planete acum

15 noiembrie 2026 0:21 (GMT)

  • 22° ♏︎ 38′ 42″
  • 25° ♑︎ 32′ 32″
  • 05° ♏︎ 11′ 58″
  • 22° ♎︎ 53′ 00″
  • 25° ♌︎ 19′ 40″
  • 25° ♌︎ 47′ 01″
  • 08° ♈︎ 31′ 36″℞
  • 04° ♊︎ 07′ 50″℞
  • 01° ♈︎ 49′ 47″℞
  • 03° ♒︎ 16′ 48″
  • 25° ♒︎ 11′ 35″℞
  • 11° ♑︎ 00′ 48″
  • 27° ♈︎ 27′ 38″℞