Osho

  • Osho
  • Osho
  • Osho

Spiritualitate, filozofie, ocultism

Osho, pe numele său la naștere Chandra Mohan Jain (în hindi चन्द्र मोहन जैन), numit în anii 1960 Acharya Rajneesh, apoi Bhagwan Shree Rajneesh (भगवान श्री रजनीश,în anii 1970-1980), apoi Osho (ओशो) în ultimii ani ai vieții (11 decembrie 1931 – 19 ianuarie 1990) a fost un filozof, guru și învățător spiritual indian, fondator al curentului spiritual Neo-Sannyas, Rajnish sau Oshoism.

Osho s-a născut în Kuchawada, India, la 11 decembrie 1931. Tatăl său a fost negustor de haine și aparținea religiei jainiste. În 1946, Osho are experiența primului său satori.

De-a lungul anilor experiențele sale meditative au devenit din ce în ce mai profunde. La vârsta de 21 de ani atinge ceea ce el denumea iluminarea, „cea mai înaltă culme a conștiinței omenești”. În acel moment, spune Osho, biografia lui exterioară a luat sfârșit; de atunci el s-a văzut trăind o stare de totală unitate cu legile intime ale existenței. În plan exterior și-a continuat studiile la Universitatea din Sagar, unde a absolvit cu onoruri Prima Clasă de Filozofie. A fost Campionul unui concurs al dezbaterilor pe întreaga Indie, câștigând Medalia de Aur. Dupa terminarea facultății, este numit profesor de filozofie la Colegiul Sanskrit din Rajpur și apoi la Universitatea din Jabalpur.

Întreprinde călătorii în intreaga Indie, vorbind în fața unui larg auditoriu și polemizând cu liderii religioși în dezbateri publice. În 1966 Osho demisionează pentru a se dedica în întregime scopului de a iniția omul modern în arta meditației. Începe să conducă tabere de meditație; se adresează curent unor mulțimi de 20.000 – 50.000 de persoane în cadrul adunărilor ce aveau loc în aer liber. În 1974 este inaugurat ashramul de la Poona.

Influența lui spirituală este de nivel mondial. Grupurile de terapie existente în jurul lui Osho în acea vreme combinau tehnicile meditative din Orient cu psihoterapia occidentală. Cuvantul "Osho" provine din japoneza veche: "O" înseamnă "cu multă recunostință, iubire, gratitudine" dar și "echilibru, armonie". "Sho" înseamnă "extinderea multidimensională a conștiinței" și "total binecuvantat de existență". Osho a decedat la 19 ianuarie 1990; fără să fie resemnat sau fatalist, el a explicat discipolilor săi că: "Existența a hotărât că i-a venit timpul". Pentru el devenise limpede că a rămâne în limitele trupului nu era lucrul cel mai important pentru dezvoltarea operei sale. Înainte de a muri, a mai spus: "Vă las visul meu."

Osho nu are ceea ce poate fi numit o opera scrisa, el nu a scris propriu-zis nicio carte. Cartile publicate sub numele sau sunt transcrieri ale discursurilor sale, datorate discipolilor sai. In timpul vietii sale, aceste transcrieri au fost facute sub indrumarea si atenta sa supraveghere. Discursurile lui Osho acopera domenii foarte largi ale cunoasterii, de la psihologie la filosofie, fara sa constituie propriu-zis un sistem, deoarece Osho insusi a fost impotriva oricarui sistem de gandire. Gandirea sa era în viziunea sa o "cale", prin care Osho a incercat sa adapteze invataturile traditionale orientale contextului specific al lumii contemporane. Discursurile sale sunt fie conferinte tematice fie raspunsuri uneori foarte dezvoltate la intrebari puse de discipolii sai. Tematica acestora este intotdeuna un pretext pentru a contura propria gandire (sau cum o numeste Osho in titlul uneia dintre carti – "Calea Mea, Calea Norilor Albi") fie ca este vorba de comentarii pe marginea scrierilor traditionale (precum Dhammapada atribuita lui Buddha, textele Upanishadelor, Vedanta sau Vijnana Bairava), Noul Testament, Evanghelia dupa Toma, scrieri ale unor poeti și ganditori precum Khalil Gibran sau simple povestiri Zen. Aceste discursuri au fost strânse în apoximativ 650 de volume și traduse în peste 34 de limbi. Considerându-se un iluminat, un trezit, Osho are o viziune proprie asupra tradițiilor spirituale orientale, viziunea a unui "martor", care "vede dinăuntru", dar si cea a unui interpret al marilor religii occidentale, in special al crestinismului, oferind astfel o perspectiva complexa, unitara plina de înțelesuri majore asupra acestora.

Înălțime–
Zodiac europeanSăgetător
Zodiac chinezescOaie de Metal
Zodiac aztecȘopârlă
Zodiac arboricolCarpen
Zodiac egipteanOsiris
Zodiac floralBujor
Zodiac indianScoică
Zodiac grecescMinotaur
Temperamentcoleric-melancolic
Număr destin1
Număr psihic2

Osho
11 decembrie 1931, 17:13 (GMT+5:30) 23°04′N 76°58′E
Kuchwada, India

Harta natală

Placidus

♈︎♉︎♊︎♋︎♌︎♍︎♎︎♏︎♐︎♑︎♒︎♓︎PolluxVegaASC123IC456DSC789MC1011121°♈︎59′℞15°♈︎31′℞28°♈︎19′℞21°♋︎42′℞22°♌︎37′℞7°♍︎59′℞18°♐︎28′1°♑︎01′6°♑︎23′12°♑︎09′15°♑︎14′21°♑︎27′

Forța aspectelor

Configurații speciale

  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Piramida element foc
  • Careul în T vârf Uranus, modalitate cardinal
  • Careul în T vârf Uranus, modalitate cardinal
  • Careul în T vârf Uranus, modalitate cardinal
  • Careul în T vârf Uranus, modalitate cardinal

Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.

Aspectarium

Poziții și case în detaliu
CorpPozițieCasa
18°28′ ♐︎7
15°14′ ♑︎8
6°23′ ♑︎7
12°09′ ♑︎8
1°01′ ♑︎7
22°37′ ♌︎ ℞3
21°27′ ♑︎8
15°31′ ♈︎ ℞11
7°59′ ♍︎ ℞4
21°42′ ♋︎ ℞2
1°59′ ♈︎ ℞10
28°19′ ♈︎ ℞11

Stele fixe conjuncte cu corpurile natale

SteaPozițieConjunctă cuOrb
Pollux22°16′ ♋︎0°33′
Vega14°20′ ♑︎0°53′

Casele (Placidus)

13°27′ ♊︎
29°50′ ♒︎
113°27′ ♊︎
28°13′ ♋︎
32°33′ ♌︎
429°50′ ♌︎
52°14′ ♎︎
68°29′ ♏︎
713°27′ ♐︎
88°13′ ♑︎
92°33′ ♒︎
1029°50′ ♒︎
112°14′ ♈︎
128°29′ ♉︎
Aspecte în detaliu
CorpAspectCorpOrb
4°09′ap.
2°57′sep.
5°01′
3°04′sep.
6°13′ap.
0°17′ap.
7°15′sep.
6°28′ap.
5°46′sep.
5°21′ap.
1°35′ap.
4°24′sep.
3°21′ap.
4°10′sep.
6°57′ap.
0°57′ap.
7°06′sep.
5°41′ap.
7°12′
5°56′sep.
0°15′ap.
6°51′ap.
6°11′ap.
2°04′
5°28′
6°36′ap.
1°30′

Configurații speciale

Piramida
element foc

Este formată din trei planete în același element, în trigon fiecare cu celelalte două. Poate exista o conjuncție la unul din punctele triunghiului, ceea ce va întări această configurație. Aduce o șansă, o energie ce curge liber, o puternică motivație, talent, oportunități, dar și o anumită comoditate, inerție, posibilitatea de „a se învârti pe loc”, repliere internă (în universul său închis, trăind în circuit închis). De notat că, dacă una din planetele Piramidei este o planetă pivot (aparținând mai multor configurații), ea va fi cheia de expresie a talentelor incluse în cele două configurații. De reținut că Piramidele au nevoie de careuri și de opoziții pentru a se exprima din plin. Ele conțin un înalt potențial creativ, de intuiție, de inspirație și de încredere în sine. Dar acesta poate rămâne pasiv dacă individul nu are un mare simț al echilibrului pentru a dezvolta corect acest potențial, ce sugerează calități stăpânite în alte existențe.

Piramida de foc aduce o mare vitalitate, dar dă dificultăți în a stăpâni și canaliza energia. Încredere în sine. Ea este sursă de inspirație. Conferă ambiție, gust de putere, gust de aventură, o mare forță interioară și simț dramatic. Individul cu „piramidă de foc” este orgolios, egocentric, impulsiv, dar și curajos, generos, autonom, iubind provocările.

Careul în T
vârf Uranus, modalitate cardinal
vârf Uranus, modalitate cardinal

Este format de două planete în opoziție și de o a treia aflată în careu cu primele două, numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete. Această configurație este foarte frecventă. Puternic motivantă, ea poate arăta însă și o irosire a energiilor. Individul are tendința de a se concentra prea mult pe o singură direcție (cea din focar), căutând apoi sprijin în punctul opus focarului. Planeta-focar este cheia talentului individului, dar ea poate fi și un loc de frustrare, chiar de nevroză. Focarul este una din planetele cele mai puternice ale temei. Secretul realizării configurației constă în a exprima pozitiv planeta focar. Punctul opus focarului trebuie dezvoltat în mod conștient. Gradul simbolic al acestui punct va trebui studiat cu grijă, deoarece el indică frecvent calitatea ce trebuie dezvoltată. Guvernatorul semnului în care se găsește acest punct opus va arăta modul de exprimare a acestei calități.

Careul în T cardinal este mai dinamic, dar acționează prea rapid și se găsește cufundat în situații de criză a relațiilor sale.


I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător

Casa I în Gemeni
Este foarte sociabil, comunicativ, adaptabil, abil, înclinat spre teorie și abstract. Vrea să știe totul, dar îi lipsește perseverența de a termina cercetarea. Se ferește să ofenseze pe cineva, chiar dacă este provocat. Nu trebuie subestimat deoarece este destul de abil în a folosi metode inteligente pentru a-și atinge scopurile.

II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie

Casa II în Rac
Succesul financiar poate întârzia, poate veni din sfera comerțului.

III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte

Casa III în Leu
Este un foarte bun organizator. Totul este atent studiat, explicat și prompt executat.

IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți

Casa IV în Leu
Conduce viața familiei ca pe o afacere, riguros și autoritar. Este atras spre organizații.

V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste

Casa V în Balanță
Este delicat și plin de bune maniere, cu gust pentru lux, prietenii lui de asemenea, fini și cu slujbe foarte bune. Dorește să se căsătorească (și nu numai să trăiască cu partenerul).

VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu

Casa VI în Scorpion
Îi plac profesiunile riscante. Punct vulnerabil: zona organelor genitale.

VII. Relații cu alți oameni, parteneri

Casa VII în Săgetător
Căsătorie în străinătate, căsătorie cu un străin sau căsătorie cu un străin în străinătate.

VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe

Casa VIII în Capricorn
Risc de izolare spirituală, de pagube economice, de moarte în familie. Dinamism scăzut în fața înfruntării cu fapte negative. Gelozie și respingere din cauza unor probleme legate de proprietate. Îndepărtare și răceală în fața ideii de moarte. Moarte naturală la o vârstă foarte înaintată. Moșteniri.

IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate

Casa IX în Vărsător
Este inovativ și original în profesie. Îi place să călătorească, să comunice cu diferiți oameni.

X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție

Casa X în Vărsător
Succes la învățat. Îi plac întâlnirile cu ceilalți, pentru a vorbi și a explica.

XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe

Casa XI în Berbec
Îi place să fie înconjurat de prieteni viguroși, solizi, spirituali.

XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate

Casa XII în Taur
Dificultățile sunt privite cu calm. Simț puternic al proprietății, sprijinire pe lucruri. Risc de a renunța și subaprecia plăcerea existenței. Resemnare exagerată în fața adversităților.


Soarele

Soarele în Săgetător
Dă un ideal înalt și aspirații nobile, cu dorința de a se înălța ridicându-i în același timp și pe ceilalți. Persoana este binevoitoare și filantropică: este, din această cauză, iubită de întregul său anturaj. E adesea covârșită de onoruri, numită într-un post de încredere sau însărcinată cu o misiune de natură delicată. Nu am putea face de altfel o alegere mai bună, căci astfel de persoane au suflete de elită. Această poziție anunță înălțarea în vreo funcție religioasă, politică sau judiciară, dă o inteligență vastă, capabilă de a-și da măsura în cele mai mari probleme ale vieții.

Soarele în Casa VII
Asociațiile sunt adesea nefericite din cauza egoismului participanților; dar cel care are Soarele în Casa a VII-a nu are de ce să se plângă sub acest raport, va ști întotdeauna, când va avea nevoie de un asociat să atragă spre el vreunul având un simț înalt al onoarei; ori, cum căsătoria este cea mai intimă dintre asociații, Soarele în Casa a VII-a este, sub acest raport, o poziție mai ales norocoasă, căci îi va aduce un însoțitor constant și loial pe care va putea să se sprijine fără grijă până la moarte, în toate nevoile și vicisitudinile vieții. Cum nici o comoară terestră nu echivalează cu o astfel de iubire, aceasta este poate cea mai bună dintre toate pozițiile solare. Dacă, din nefericire, persoana ar fi implicată într-o afacere litigioasă, Soarele în Casa a VII-a ar trezi bunăvoința judecătorului și ea ar obține un rezultat fericit.

Soarele în trigon cu Jupiter (4°09)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.

Soarele în trigon cu Uranus (2°57)
Indică abilitate organizatorică, inventivitate. Nativul poate beneficia de câștiguri bruște și de o reușită socială rapidă. Are o voință puternică, spirit de independență, o viață socială bogată în contacte, dar și tendința de a dramatiza și exagera. Este o fire excitabilă și reacționează rapid la provocări sau atacuri.

Luna

Luna în Capricorn
Luna în Capricorn când este bine aspectată asigură nativului ajutorul persoanelor mai sus pe scara socială, în așa fel încât oricare ar fi succesele obținute în viață, le va avea prin ceilalți căci este prea timid pentru a înainta singur; în plus, având o stare de spirit melancolică, va fi excesiv de sensibil la eșecurile reale sau imaginare. Dacă Luna este stresată, expune la defăimare, meritată sau nu. Această poziție are și un efect nociv asupra digestiei. Persoanele cu Luna în această poziție au adesea o teamă irațională de a cădea în sărăcie, de aceea devin avare refuzându-și orice confort pentru a pune de o parte (pentru a economisi) pentru zilele negre. Au puțină milă pentru ele însele și deloc pentru alții.

Luna în Casa VIII
Luna în Casa a VIII-a asigură câștiguri prin căsătorie, moșteniri, dacă este în bune aspecte. Crește numărul copiilor, deși există riscul ca acești copii să nu trăiască. Dacă Luna este stresată, eșecuri financiare vor fi resimțite după căsătorie și, dacă survin moșteniri, vor aduce o serie de procese pe care persoana le va pierde.

Luna în conjuncție cu Venus (3°04)
Indică un temperament senzual, blând, afectuos și plăcut, înclinație spre lux și spre a-și îngriji aspectul exterior, căruia îi dedică mult timp. Posibilități de succes și câștig financiar, deși profesia va fi modestă. Căsnicie fericită, înclinație spre rafinament, popularitate și prietenii feminine, relații cu femei frumoase, artiste și celebre.

Luna în conjuncție cu Saturn (6°13)
Acest aspect nu trebuie să fie întotdeauna clasat printre cele rele, cel puțin în ceea ce privește calitățile mentale, căci dă o judecată sigură și profundă, o mare putere de concentrare. Dacă Saturn este puternic prin zodie, Balanța sau Capricornul, dacă pe de altă parte Luna este bine aspectată, această poziție va conferi calitățile lui Saturn, deși în orice altă ocazie acest aspect dă un caracter sumbru și o tendință la accese periodice de melancolie. Dar dacă Saturn este slab prin zodie, mai ales Berbecul, și dacă pe de altă parte Luna este prost aspectată, conjuncția sa trebuie să fie interpretată în același mod ca și careul sau opoziția (probleme familiale, tendință spre celibat, complexe de inferioritate, timiditate, stări depresive, seriozitate excesivă, risc de moarte a partenerului, pesimism, descurajare, sterilitate, boli de stomac).

Luna în careu cu Uranus (0°17)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.

Luna în trigon cu Neptun (7°15)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Luna în opoziție cu Pluton (6°28)
Indică o fire încăpățânată, violentă, distructivă, iresponsabilă, manipulativă; tendințe spre fanatism. Persoana trăiește în condiții stresante, inteligența fiind în conflict cu sexualitatea; moartea unei rude apropiate.

Mercur

Mercur în Capricorn
Mercur în Capricorn dă un spirit critic și pătrunzător, ușor bănuitor, meditativ, diplomatic. Acești subiecți sunt spioni minunați și agenți din poliția secretă, știind să depisteze un secret dintre cele mai ingenioase. Au de asemenea persistența Saturnienilor, gratificată de semnul Capricornului, astfel încât nu abandonează niciodată o pistă de vreme ce încă nu și-au atins scopul. Această poziție dă iubirea pentru știință – pentru chimie în special. Sunt foarte atrași de ocultism. Sunt practici și economi; țin la ceea ce au și sunt astfel bine dotați pentru zilele rele. Dacă Mercur este afectat în Capricorn, persoana este avară, crudă, dură, malițioasă, răzbunătoare și ranchiunoasă.

Mercur în Casa VII
Mercur în Casa a VII-a, bine plasat, face ca persoana să fie populară în cercurile literare și științifice. Este o bună poziție pentru oratori, conferențiari și pentru toți cei care urmează o carieră de activitate mercuriană de natură publică. Dar dacă Mercur este stresat în Casa a VII-a, această poziție va aduce numeroase critici ostile din partea publicului, capabile să implice persoana într-un proces făcut în vederea de a se apăra împotriva scrierilor defăimătoare sau, dimpotrivă, ca să răspundă scrierilor injurioase împotriva altor persoane. Mercur bine plasat în Casa a VII-a indică o căsătorie fericită cu cineva din anturaj sau un salariat; dar dacă Mercur este prost aspectat, nativul sau partenerul va avea un caracter de neîmblânzit, astfel viața conjugală va fi teatrul disputelor, certurilor constante datorate neimplicării sau chiar a infidelităților comise.

Mercur în conjuncție cu Venus (5°46)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.

Mercur în conjuncție cu Marte (5°21)
Indică o mare energie mentală și abilitate de analiză, reacții fizice și mentale foarte rapide, exprimare grăbită, impulsivitate, entuziasm, veselie, o fire spirituală și amuzantă. Persoana este atrasă de științele exacte, având talent la matematică, chimie, dar și medicină. Posedă har oratoric, o inteligență ridicată, dar și spirit de contrazicere, fiind capabil de critică excesivă.

Mercur în trigon cu Neptun (1°35)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.

Mercur în careu cu Nodul Nord (4°24)
Probleme de comunicație, dificultăți în a se face înțeles și riscul de a greși calea sau domeniul în care își exprimă calitățile intelectuale. Nativul trebuie să-și consolideze și să-și stăpânească bine cunoștințele, spre a le folosi mereu în scopul evoluției sale. Are posibilitatea să treacă la forme de comunicare subtilă, dacă nu se lasă dezamăgit de eșecurile întâmpinate.

Venus

Venus în Capricorn
Venus în Capricorn zodia Casei a X-a, asigură succese sociale; dar Venus se înțelege rău cu Saturn, guvernatorul Capricornului. De aceea există o ușoară tendință spre melancolie la persoanele care au Venus în această poziție. Nu sunt niciodată sigure nici de favorurile care pot să le vină de la altcineva, nici din propria lor popularitate căci Saturn are o tendință de a le răsturna atunci când ajung în vârf. De aceea nu sunt niciodată sigure că-și vor păstra situația, deși această influență îi poate ajuta să urce scara avansării, fie în cercurile sociale, fie în afaceri. Această poziție o face foarte formalistă în ceea ce privește onoarea, iar dacă este răsturnată de raza lui Saturn, pune totul la inimă. Venus în zodia lui Saturn orbește adesea nativul asupra faptului că o mare diferență de vârstă este nefastă fericirii conjugale: dacă este tânăr, se va căsători cu o persoană mult mai în vârstă, și invers, dacă are o anumită vârstă, se va căsători cu cineva aflat în toată strălucirea tinereții. Atunci va surveni rezultatul inevitabil: necazuri domestice și desfacerea legăturii. Se mai întâmplă frecvent ca o persoană având această poziție să facă o căsătorie de afacere sau de conveniență. Pe scurt, Venus nu ajunge niciodată la exprimarea legitimă a iubirii în casa lui Saturn și este întotdeauna o sursă de suferințe și de nemulțumiri pentru părțile în cauză.

Venus în Casa VIII
Venus în Casa a VIII-a va aduce avantaje prin căsătorie, prin asociere sau prin moșteniri, dacă astrul este bine aspectat; dar dacă este stresat, cauzează pierderi pecuniare, decepții în dragoste sau o căsătorie extravagantă, neplăceri de ordin legal relativ la un testament.

Venus în conjuncție cu Luna (3°04)
Indică un temperament senzual, blând, afectuos și plăcut, înclinație spre lux și spre a-și îngriji aspectul exterior, căruia îi dedică mult timp. Posibilități de succes și câștig financiar, deși profesia va fi modestă. Căsnicie fericită, înclinație spre rafinament, popularitate și prietenii feminine, relații cu femei frumoase, artiste și celebre.

Venus în conjuncție cu Mercur (5°46)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.

Venus în careu cu Uranus (3°21)
Indică o fire influențabilă, sensibilă la farmecele sexului opus; posibile neplăceri și pierderi datorate speculațiilor, necazuri în dragoste, posibil divorț, inconstanță în sentimente. Persoana are reacții explozive în stările dificile, are dificultăți emoționale, fiind înclinată spre refulare și frustrări. Poate avea succes în profesie și dezastru în viața intimă. Indică asocieri neobișnuite, relații afective neobișnuite, idealism, hipersensibilitate. Cel în cauză este influențabil, fascinat de sexul opus, are probleme emoționale, precum și pierderi neașteptate datorate speculațiilor. Posibilitate de divorț, necazuri cauzate de prieteni, inconstanță afectivă. Succes în modă, excentricitate. Posibile despărțiri neașteptate, rupturi de logodnă. Tendință spre refulare și vicii.

Venus în trigon cu Neptun (4°10)
Indică inspirație artistică, rafinament, o fire susceptibilă, numeroase afaceri sentimentale, atracție pentru aventură. Persoana beneficiază de calități psihice deosebite, popularitate, romantism și sentimentalism. Iubește natura; fire emoțională și influențabilă, putând avea mai multe căsătorii. Deosebit talent muzical. Poate deveni un idol pentru mulțime.

Marte

Marte în Capricorn
Marte în Capricorn, bine aspectat, adaugă multă forță caracterului, dă ambiție, entuziasm, susținute de un curaj de neânvins și o energie aproape inepuizabilă, gata de a depăși toate obstacolele și de a atinge în final scopul dorit. Persoanele cu Marte în această poziție sunt chemate să avanseze în viață, mai ales dacă Capricornul este plasat în Casa a X-a, ceea ce le promite stima și respectul tuturor și le face să exerseze cu succes funcții publice, (în fruntea întreprinderilor lor private) în care sunt în mod natural calificate pentru funcții înalte datorită aptitudinilor lor remarcabile. Marte afectat în Capricorn, dă ambiția de a realiza lucruri mari, dar persoana va fi temerară, impulsivă, încăpățânată astfel încât va încerca să realizeze mai mult decât poate, îi vor lipsi perseverența și tenacitatea de a depăși obstacolele, și cum caracterul ei va fi fundamental neloial, deși ar putea avansa datorită entuziasmului și naturii sale ambițioase în vreun post înalt, este sigură că autoritatea îi va fi subminată, spre amuzamentul ironic al anturajului său. Nu e nimic mai rău ca un Marte afectat în Capricorn. Predispune de asemenea la accidente afectând membrele, iar acțiunea sa reflectă asupra părții corpului guvernată de către semnul opus, Racul, adică stomacul, dă o tendință spre tulburările gastrice. Persoanele cu această afecțiune au un caracter violent și răzbunător.

Marte în Casa VII
Marte în Casa a VII-a, atunci când este în aspect bun, dă un soț capabil, muncitor, extrem de activ, neobosit în căutarea bunăstării familiei sale; o personalitate puternică, numită pentru a guverna, dar care o va face cu bunăvoință. Aceasta se aplică ambelor sexe; iar atunci când în tema natală a unui bărbat, femeia este reprezentată de Marte în Casa a VII-a, și ea va fi masculină și va vrea să guverneze, dar cum Marte în Casa a VII-a dă o tendință spre o uniune prematură, atunci când cei doi tineri sunt încă flexibili, ei se vor acomoda cu aceste condiții mai ușor, decât dacă uniunea ar fi consumată la o vârstă mai avansată. Marte afectat în Casa a VII-a indică pentru soțul care ar avea o fire autoritară și certăreață, accident sau moarte subită, dacă unul dintre semnele de apă – Rac, Scorpion sau Pești – s-ar afla pe cuspida Casei a VII-a. Nativul va fi înclinat spre băutură și spre risipire, aceasta din urmă dacă Marte este afectat în Scorpion. În acest caz, va aduce și boli inflamatorii ale rectului și ale organelor genitale.

Marte în conjuncție cu Mercur (5°21)
Indică o mare energie mentală și abilitate de analiză, reacții fizice și mentale foarte rapide, exprimare grăbită, impulsivitate, entuziasm, veselie, o fire spirituală și amuzantă. Persoana este atrasă de științele exacte, având talent la matematică, chimie, dar și medicină. Posedă har oratoric, o inteligență ridicată, dar și spirit de contrazicere, fiind capabil de critică excesivă.

Marte în trigon cu Neptun (6°57)
Indică popularitate, entuziasm, abilitate executivă. Nativul este inspirat, vizionar, având mult farmec personal, magnetism puternic. Este generos, spontan, ușor impulsiv, aflat mereu în continuă mișcare. Are un deosebit simț al culorii, este foarte senzitiv și înclinat spre sexualitate; calități artistice dezvoltate, romantism, posibilitate de a se afirma pe plan intelectual.

Marte în careu cu Nodul Nord (0°57)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.

Jupiter

Jupiter a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Jupiter în Leu
Jupiter în Leu dă o fire directă, combinând bunăvoința cu curajul, fermitatea cu fidelitatea, voința cu compasiunea, mila cu dreptatea. Indică, între altele, un model de virtuți care nu poate fi întrecut în altă parte. Dă o abundență de vitalitate și o constituție puternică: de aceea indică un leader din punct de vedere fizic, moral și spiritual. O astfel de persoană nu se mulțumește niciodată doar să supraviețuiască, ci se îndreaptă spre posturi de încredere, de mare responsabilitate, iar cele mai înalte îi par cele mai bune. Întotdeauna la înălțimea sarcinii sale, nu abuzează niciodată de încrederea celor care i-au încredințat-o. Se arată generoasă, extrem de inteligentă, se pasionează de tot ceea ce tinde spre înălțarea omenirii; este o natură profund religioasă, sinceră. Această poziție prevestește succesul în plasamente speculative. Atunci când Jupiter este afectat în Leu, persoana este crudă, senzuală, pasionată de plăceri și predispusă la pierderi prin plasamente proaste, speculații și jocuri de noroc.

Jupiter în Casa III
Jupiter în Casa a III-a, în bune aspecte, dă o natură extrem de optimistă, în așa fel încât oricare ar fi obstacolele pe care nativul ar putea să le întâlnească în viață, va vedea întotdeauna reversul argintiu al norului și va reuși să uite chiar și de nor. Se va bucura de avantaje excepționale pentru educația sa; și, mai mult chiar, va obține din aceasta orice profit posibil. Va fi foarte iubit de frații și surorile sale și de persoanele din anturajul său a căror ajutor îi va fi foarte util. Această poziție indică succes prin călătorii, scrieri și publicații. Atunci când Jupiter este afectat în Casa a III-a, persoana va fi expusă la naufragii și la accidente în cursul călătoriilor sale, dar nu i se va întâmpla nimic rău, deși va scăpa ca prin urechile acului. Jupiter afectat de către Saturn, face ca persoana să fie fără griji și indolentă; persoana va pierde atunci respectul și stima apropiaților săi iar dacă Marte este advers, aceștia nu vor mai avea încredere în ea din cauza actelor sale imprudente și temerare.

Jupiter în trigon cu Soarele (4°09)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.

Saturn

Saturn în Capricorn
Saturn, bine aspectat, este puternic în Capricorn și calitățile sale sunt puternic marcate: sinceritate, integritate la orice încercare, hotărâre de a munci la îndeplinirea obiectului dorit, oricât de mult timp e nevoie. De unde rezultă că, în ciuda tuturor obstacolelor, oamenii care au această poziție ajung în general la succes și sunt stimați de contemporanii lor. Dacă Saturn este stresat în această zodie, dispoziția (starea de spirit) va fi mohorâtă, iar subiectul va vedea viața sub o lumină proastă; va fi ipocrit, viclean, nedemn de încredere. Un sentiment de nemulțumire va putea, în timp, să-i aducă un dezechilibru mental.

Saturn în Casa VIII
Saturn în Casa a VIII-a, atunci când este într-o configurație bună sau plasat într-una din propriile sale zodii, Capricornul sau Balanța, indică câștiguri prin căsătorie sau prin moștenire, cu aptitudinea de a veghea cu grijă asupra averii obținute. Este și un semn de viață lungă și de moarte naturală; dar dacă Saturn este stresat în Casa a VIII-a sau slab prin zodie, mai ales în Berbec sau în Rac, indică răsturnări negative de avere și pe de altă din punct de vedere al sănătății, o debilitate cronică.

Saturn în conjuncție cu Luna (6°13)
Acest aspect nu trebuie să fie întotdeauna clasat printre cele rele, cel puțin în ceea ce privește calitățile mentale, căci dă o judecată sigură și profundă, o mare putere de concentrare. Dacă Saturn este puternic prin zodie, Balanța sau Capricornul, dacă pe de altă parte Luna este bine aspectată, această poziție va conferi calitățile lui Saturn, deși în orice altă ocazie acest aspect dă un caracter sumbru și o tendință la accese periodice de melancolie. Dar dacă Saturn este slab prin zodie, mai ales Berbecul, și dacă pe de altă parte Luna este prost aspectată, conjuncția sa trebuie să fie interpretată în același mod ca și careul sau opoziția (probleme familiale, tendință spre celibat, complexe de inferioritate, timiditate, stări depresive, seriozitate excesivă, risc de moarte a partenerului, pesimism, descurajare, sterilitate, boli de stomac).

Uranus

Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Uranus în Berbec
Uranus în Berbec dă o fire originală, independentă, plină de energie și ambiție, ingenioasă, plină de resurse, capabilă să înfrunte toate dificultățile, mai ales cele de natură mecanică sau electrică. Felul de a fi spontan și direct al acestor persoane, care totuși nu sunt rău intenționate, cauzează răni și resentimente în jurul lor. Rar satisfăcute să rămână în același loc, ele călătoresc mult, schimbări de loc sau de situație le sunt adesea impuse de modul lor direct de a vorbi, menționat mai sus.

Uranus în Casa XI
Uranus, stăpânul Casei a XI-a, se află în domiciliu în această casă, mai mult decât în oricare alta; aici exercită o influență considerabilă aducând prietenii stranii și excentrice cu persoane având un fel de a fi inventiv și original care vor fi de un ajutor de neprețuit, mai ales dacă Uranus este bine aspectat. Această poziție indică de asemenea că cu ajutorul acestor prietenii dorințele, speranțele și aspirațiile vor fi urmate de succes care se obține cu ajutorul lor. Dacă din contra Uranus este afectat în această casă, prietenii vor fi capabili de a deveni trădători sau, cel puțin, de a nu se folosi de persoană decât pentru scopuri egoiste și atât cât vor putea.

Uranus în trigon cu Soarele (2°57)
Indică abilitate organizatorică, inventivitate. Nativul poate beneficia de câștiguri bruște și de o reușită socială rapidă. Are o voință puternică, spirit de independență, o viață socială bogată în contacte, dar și tendința de a dramatiza și exagera. Este o fire excitabilă și reacționează rapid la provocări sau atacuri.

Uranus în careu cu Luna (0°17)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.

Uranus în careu cu Venus (3°21)
Indică o fire influențabilă, sensibilă la farmecele sexului opus; posibile neplăceri și pierderi datorate speculațiilor, necazuri în dragoste, posibil divorț, inconstanță în sentimente. Persoana are reacții explozive în stările dificile, are dificultăți emoționale, fiind înclinată spre refulare și frustrări. Poate avea succes în profesie și dezastru în viața intimă. Indică asocieri neobișnuite, relații afective neobișnuite, idealism, hipersensibilitate. Cel în cauză este influențabil, fascinat de sexul opus, are probleme emoționale, precum și pierderi neașteptate datorate speculațiilor. Posibilitate de divorț, necazuri cauzate de prieteni, inconstanță afectivă. Succes în modă, excentricitate. Posibile despărțiri neașteptate, rupturi de logodnă. Tendință spre refulare și vicii.

Neptun

Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Neptun în Fecioară
Mercur, planeta intelectului, logicii și a rațiunii este exaltat în Fecioară, iar Neptun, planeta ocultă, profetică, spirituală, religioasă și muzicală este octava lui Mercur; în consecință, amestecul de calități mercuriene și neptuniene, produs de Neptun în Fecioară, dă capacități mentale excesiv de rafinate, de inspirație profetică, devotamentul față de un ideal și mai înalt atunci când Neptun este într-o configurație bună, căci atunci Neptun adaugă căldură și simpatie răcelii lui Mercur. Totuși astfel de persoane au idei stranii, mai ales în ceea ce privește căsătoria pe care o consideră ca fiind pur platonică. Dacă Neptun este afectat în Fecioară, le dă tendințe de ipohondrie și mania de a-și descoperi tot felul de boli de care aud vorbindu-se, ceea ce le face viața mizerabilă. Această poziție indică o tendință de a deveni jucăria spiritelor-control, nu numai ca medium, ci prin obsesie directă; atunci când această calamitate a apărut, este foarte dificil să eliberezi corpul de entitatea obsedantă.

Neptun în Casa IV
Neptun în Casa a IV-a, bine aspectat, semnifică o atmosferă spirituală în casă și condiții speciale pentru dezvoltarea spirituală, grație asociațiilor, relațiilor care se vor forma acolo. Neptun afectat anunță fraude, decepții, nenorociri, situații stranii, numeroase schimbări de reședință; sărăcie extremă spre sfârșitul vieții, chiar internarea într-o instituție de caritate.

Neptun în trigon cu Luna (7°15)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Neptun în trigon cu Mercur (1°35)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.

Neptun în trigon cu Venus (4°10)
Indică inspirație artistică, rafinament, o fire susceptibilă, numeroase afaceri sentimentale, atracție pentru aventură. Persoana beneficiază de calități psihice deosebite, popularitate, romantism și sentimentalism. Iubește natura; fire emoțională și influențabilă, putând avea mai multe căsătorii. Deosebit talent muzical. Poate deveni un idol pentru mulțime.

Neptun în trigon cu Marte (6°57)
Indică popularitate, entuziasm, abilitate executivă. Nativul este inspirat, vizionar, având mult farmec personal, magnetism puternic. Este generos, spontan, ușor impulsiv, aflat mereu în continuă mișcare. Are un deosebit simț al culorii, este foarte senzitiv și înclinat spre sexualitate; calități artistice dezvoltate, romantism, posibilitate de a se afirma pe plan intelectual.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Pluton în Rac
Aici a fost Pluton între 1914 și 1939. Poziția stimulează transformările profunde prin crize emoționale și prin reconsiderarea tradițiilor sau prin proliferarea aspectelor naționaliste. A corespuns cu primul război mondial, când multe state naționale au apărut în Europa după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, iar în Rusia s-a schimbat complet sistemul, și apoi a continuat cu dezvoltarea mișcărilor naționaliste și dictatoriale în Germania, Italia, Spania. Indică devotament familial, atenție deosebită pentru satisfacerea partenerului, atracție deosebită pentru ocultism, intuiție, vigoare sexuală deosebită, forță creatoare, artistică, cultivarea ceremonialului, tenacitate extremă, revalorificarea tradițiilor, interes și abilitate pentru magie.

Pluton în Casa II
Indică venituri obținute din surse ciudate, capacități nebănuite. Cel în cauză este supus unor teribile fluctuații financiare, fiind înclinat spre risipă și spre a obține bani prin metode incorecte. Trebuie să învețe să fie econom și să respecte proprietatea altuia.

Pluton în opoziție cu Luna (6°28)
Indică o fire încăpățânată, violentă, distructivă, iresponsabilă, manipulativă; tendințe spre fanatism. Persoana trăiește în condiții stresante, inteligența fiind în conflict cu sexualitatea; moartea unei rude apropiate.

Nodul Nord

Nodul Nord în Berbec
În viața anterioară a fost un om comod, problemele personale le atribuia altora și când se afla în situații dificile era incapabil să ia decizii. A făcut multe compromisuri, își dorea armonie și nu era capabil să spună NU. În această viață trebuie să-și dezvolte voința și conștientul. Misiunea lui este să acționeze independent și să-și realizeze ideile personale.

Nodul Nord în Casa X
În viața anterioară nativul a avut probleme relaționale cu familia sa, fiind nerecunoscător. În această viață el trebuie să stabilească bune relații cu cei apropiați. Va trebui să învețe să se maturizeze și să acționeze în afara disarmoniei familiale, pentru a-și căpăta simțul demnității.

Nodul Nord în careu cu Mercur (4°24)
Probleme de comunicație, dificultăți în a se face înțeles și riscul de a greși calea sau domeniul în care își exprimă calitățile intelectuale. Nativul trebuie să-și consolideze și să-și stăpânească bine cunoștințele, spre a le folosi mereu în scopul evoluției sale. Are posibilitatea să treacă la forme de comunicare subtilă, dacă nu se lasă dezamăgit de eșecurile întâmpinate.

Nodul Nord în careu cu Marte (0°57)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.

Lilith

Lilith în Berbec
Personalitatea este puternic marcată de sexualitate, nativul având nevoie să-și exteriorizeze sentimentele și instinctele erotice. Nativul caută mereu ceva nou și interesant într-o relație, existând pericolul de a se plictisi.

Lilith în Casa XI
Nativul atrage prieteni pe care nu se poate baza. Are tendința de a stabili relații sexuale cu un prieten sau prietenă. Ideile despre erotism sunt extrem de liberale.

Merlin

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.

Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.

Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.

Sprijină site-ul

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat.

Calendar astrologicLegenda calendarului

  • Lună Nouă
  • Primul Pătrar
  • Lună Plină
  • Ultimul Pătrar
  • Eclipsă de Soare
  • Eclipsă de Lună
  • 12Ziua de azi
  • O planetă intră în mișcare retrogradă
  • O planetă intră în mișcare directă
  • Soarele intră într-un semn
  • O planetă intră într-un semn
  • Luna intră într-un semn
  • 12Sfânt sau sărbătoare
  • 12Aniversare din Jurnalul tău

Dacă într-o zi sunt mai multe evenimente, apare cel mai important; pe toate le vezi trecând cu mouse-ul peste zi. VOC = Luna fără aspecte majore (void of course).

L M M J V S D
2 4 6 7
11
16 18 19 21
23 25 27 29

Planete acum

15 noiembrie 2026 0:01 (GMT)

  • 22° ♏︎ 37′ 52″
  • 25° ♑︎ 22′ 43″
  • 05° ♏︎ 11′ 46″
  • 22° ♎︎ 52′ 58″
  • 25° ♌︎ 19′ 18″
  • 25° ♌︎ 46′ 57″
  • 08° ♈︎ 31′ 38″℞
  • 04° ♊︎ 07′ 52″℞
  • 01° ♈︎ 49′ 48″℞
  • 03° ♒︎ 16′ 47″
  • 25° ♒︎ 11′ 38″℞
  • 11° ♑︎ 00′ 32″
  • 27° ♈︎ 27′ 40″℞