Jeff Bridges

  • Jeff Bridges
  • Jeff Bridges
  • Jeff Bridges

Film, teatru, actorMuzică, cântăreț, compozitor

Jeffrey Leon Bridges (n. 4 decembrie 1949, Los Angeles) este actor american, muzician, producător, fotograf, caricaturist, povestitor și, ocazional, viticultor. Vine dintr-o familie de actori și a avuit primul său rol televizat în 1958, copil fiind, alături de tată (Lloyd Bridges) și fratele său (Beau). A câștigat în 2010 Premiul Oscar pentru rolul din Crazy Heart și a avut alte patru nominalizări la premiile Academiei Americane. Cele mai notabile filme ale sale sunt: Ultimul spectacol cinematografic, Tron, Starman, The Fabulous Baker Boys, The Fisher King, Fearless, The Big Lebowski, The Contender, Iron Man și Crazy Heart.

Jeffrey Bridges s-a născut la Los Angeles, California, ca fiu al lui Dorothy Bridges și al actorului Lloyd Bridges. Are doi frați mai mari, Beau și Garrett, și o soră mai mică, Lucinda. Garrett a murit în 1948, ceea ce a condus la o relație strânsă cu celălalt frate al său, actorul Beau Bridges, care a devenit în timp un tată surogat, atunci când părintele lor era ocupat. El și frații săi au crescut la Holmby Hills.

Bridges, care este de asemenea unchiul actorului Jordan Bridges, s-a căsătorit cu Susan Geston în 1977. S-au întâlnit la filmările peliculei Rancho Deluxe realizate într-un ranch unde Geston lucra. Au trei fete: Isabelle (născută în 1981), Jessica Lily (născută în 1983) și Hayley Roselouise (născută în 1985). Bridges este de asemenea cunoscut ca un fumător de canabis; într-un interviu, a admis că a fumat marijuana în timpul filmărilor la The Big Lebowski.

Înălțime185 cm
Zodiac europeanSăgetător
Zodiac chinezescBivol de Pământ
Zodiac aztecIarbă
Zodiac arboricolCarpen
Zodiac egipteanOsiris
Zodiac floralAlbăstrea
Zodiac indianScoică
Zodiac grecescMinotaur
Temperamentcoleric-melancolic
Număr destin3
Număr psihic4

Jeff Bridges
4 decembrie 1949, 23:58 (GMT-8) 34°03′N 118°15′V
Los Angeles, SUA – California

Harta natală

Placidus

♈︎♉︎♊︎♋︎♌︎♍︎♎︎♏︎♐︎♑︎♒︎♓︎AldebaranRigelDenebolaAltairASC123IC456DSC789MC10111215°♈︎07′℞23°♈︎27′9°♊︎26′3°♋︎48′℞18°♌︎08′℞18°♍︎52′20°♍︎46′16°♎︎48′12°♐︎51′20°♐︎17′29°♑︎11′0°♒︎51′

Forța aspectelor

Configurații speciale

  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Nicovala
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Piramida element aer
  • Careul în T vârf Marte, modalitate mutabil
  • Careul în T vârf Saturn, modalitate mutabil
  • Careul în T vârf Marte, modalitate mutabil
  • Careul în T vârf Saturn, modalitate mutabil
  • Triunghiul minor focar Neptun
  • Triunghiul minor focar Neptun

Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.

Aspectarium

Poziții și case în detaliu
CorpPozițieCasa
12°51′ ♐︎3
9°26′ ♊︎9
20°17′ ♐︎4
29°11′ ♑︎5
20°46′ ♍︎1
0°51′ ♒︎5
18°52′ ♍︎1
3°48′ ♋︎ ℞10
16°48′ ♎︎2
18°08′ ♌︎ ℞11
15°07′ ♈︎ ℞8
23°27′ ♈︎8

Stele fixe conjuncte cu corpurile natale

SteaPozițieConjunctă cuOrb
Aldebaran9°05′ ♊︎0°20′
Rigel16°07′ ♊︎0°05′
Denebola20°55′ ♍︎0°08′
Altair1°03′ ♒︎0°11′

Casele (Placidus)

17°24′ ♍︎
16°13′ ♊︎
117°24′ ♍︎
213°41′ ♎︎
313°47′ ♏︎
416°13′ ♐︎
518°48′ ♑︎
619°33′ ♒︎
717°24′ ♓︎
813°41′ ♈︎
913°47′ ♉︎
1016°13′ ♊︎
1118°48′ ♋︎
1219°33′ ♌︎
Aspecte în detaliu
CorpAspectCorpOrb
3°25′ap.
7°25′sep.
7°54′ap.
6°00′ap.
3°56′ap.
5°16′ap.
2°15′ap.
4°32′
3°22′
7°22′ap.
7°58′
6°47′
0°29′ap.
1°24′sep.
3°28′sep.
2°08′sep.
5°09′sep.
3°10′sep.
2°52′
4°03′
5°43′ap.
1°53′sep.
3°22′
4°32′
1°28′
2°38′
1°20′ap.
1°40′sep.
6°39′sep.
0°34′
3°01′sep.
5°18′sep.
1°54′
1°06′

Configurații speciale

Triunghiul minor
focar Neptun
focar Neptun

Este format dintr-o planetă aflată în sextil cu celelalte două, acestea fiind în relație de trigon. Prima planetă este deci la jumătatea distanței dintre celelalte două și se numește focar, căci ea primește energia celorlalte două planete și împinge această configurație spre acțiune. Permite exprimarea calităților creatoare, făcând dovadă de obiectivitate, de inventivitate și de concretizare. Acțiunea focarului este ca un organ de comunicare ce îl ajută pe individ să se exprime, să comunice mai bine cu sensibilitate și intuiție. Triunghiul minor dispune de un potențial mai scăzut decât Piramida, dar mai ușor de utilizat practic, mai orientabil, mai exteriorizat.


I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător

Casa I în Fecioară
Are un bun spirit de observație, fiind atent la cele mai mici detalii. Este foarte corect, chiar maniac în a respecta regulile și poate deveni birocrat. Are înclinații practice, fiind o fire pragmatică. Este o persoană activă, vioaie, învață cu ușurință dar când este rănită de critică poate fi cinică, rece, ranchiunoasă. Veșnic nemulțumită, are darul de a se certa cu toată lumea.

II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie

Casa II în Balanță
Venituri venite dintr-o căsătorie avantajoasă sau dintr-o foarte utilă asociere.

III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte

Casa III în Scorpion
Poate fi un bun investigator pentru că este foarte curios, îi place cercetarea și o face cu multă răbdare, îi place să rezolve mistere. Știe cum să-și asume riscuri dacă este conștient de pericole.

IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți

Casa IV în Săgetător
Se va căsători cu o persoană străină, sau va face în permanență călătorii lungi sau chiar se poate stabili în străinătate.

V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste

Casa V în Capricorn
Exemplul absolut al tipului „serios”. Totul este calculat, cel mai mic risc este analizat, răbdarea fiind una dintre calitățile principale. Una sau două aventuri sentimentale, căsătoria, familia, toate fără să-i pună probleme, îi dăruiesc calmul cu dragoste și înțelepciune.

VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu

Casa VI în Vărsător
Se va dedica unei cariere sau învățământului. Punct vulnerabil: circulația sângelui.

VII. Relații cu alți oameni, parteneri

Casa VII în Pești
Pericol de haos material și spiritual, adulter, viciu. Tendință spre relațiile umane bazate pe simpatie și nu pe rațiune. Simț practic scăzut. Dorințe vagi. Idei morbide și nostalgii romantice planează asupra asocierilor și căsătoriei.

VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe

Casa VIII în Berbec
Soția (soțul) va avea tendința să cheltuiască mai mult decât câștigă. Mare atenție la acțiunile făcute în grabă, căci se pot dovedi periculoase. Șofează prea repede.

IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate

Casa IX în Taur
Călătorii scurte, fără mare atracție pentru depărtări. Nu-și schimbă principiile.

X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție

Casa X în Gemeni
Are o profesie care necesită schimbări și mișcare. Dacă nu este așa, va schimba multe slujbe. Îi place să se miște, să călătorească, să scrie.

XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe

Casa XI în Rac
Prietenii sincere și pe viață. Oricum, familia este pe primul loc.

XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate

Casa XII în Leu
Câteva probleme cu autoritățile sau cu cineva în exercițiul funcțiunii.


Soarele

Soarele în Săgetător
Dă un ideal înalt și aspirații nobile, cu dorința de a se înălța ridicându-i în același timp și pe ceilalți. Persoana este binevoitoare și filantropică: este, din această cauză, iubită de întregul său anturaj. E adesea covârșită de onoruri, numită într-un post de încredere sau însărcinată cu o misiune de natură delicată. Nu am putea face de altfel o alegere mai bună, căci astfel de persoane au suflete de elită. Această poziție anunță înălțarea în vreo funcție religioasă, politică sau judiciară, dă o inteligență vastă, capabilă de a-și da măsura în cele mai mari probleme ale vieții.

Soarele în Casa III
Favorizează călătoriile și-l face pe individ strălucitor și observator, curios să știe de ce-ul și cum-ul lucrurilor; această poziție dă o turnură științifică spiritului, este favorabilă scriitorilor, prevestește atenția și favoarea publicului.

Soarele în opoziție cu Luna (3°25)
Indică inconstanță, nehotărâre, ghinion, insuccese, certuri și necazuri cu părinții și în societate, sentimente de frustrare, conflicte și crize emoționale, vitalitate slabă, oboseală, dispersia energiilor. Posibilitatea de a-și pierde slujba în mod frecvent, dificultăți în căsătorie și probleme oculare.

Soarele în conjuncție cu Mercur (7°25)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.

Soarele în careu cu Marte (7°54)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.

Soarele în careu cu Saturn (6°00)
Indică egoism, pesimism, tendință de autocompătimire. Persoana este mereu criticată, are caracter contradictoriu, posedă simț politic dar este lipsită de voință și de simțul oportunității. Sănătate slabă, posibile probleme cardiace, dușmani printre oamenii politici. Fire necinstită, lașitate; intrigă și cafomnie la adresa dușmanilor săi, certuri și scandaluri, cu pierderea reputației, destrămarea familiei.

Soarele în sextil cu Neptun (3°56)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.

Soarele în trigon cu Pluton (5°16)
Indică un caracter reformator, o mare mediumnitate, orientare spre progres, capacitate de a se reface după orice criză. Posibilă implicare într-o revoltă sau revoluție; capacități artistice creatoare foarte puternice. Nativul poate să-și atingă țelurile, oricât de greu ar fi acest lucru.

Soarele în trigon cu Nodul Nord (2°15)
Ocazii favorabile de împlinire a propriilor idealuri, ilustrând capacitatea oricui de a-și atinge țelurile și de a se bucura de succesul dobândit. Reușita este cu atât mai mare, cu cât este dedicată mai mult nevoilor celorlalți. Indică o manifestare armonioasă a personalității, a activității în alte existențe. Karma pozitivă îi permite acum nativului să se afirme, să strălucească și să-și manifeste creativitatea într-un mod benefic. Un bărbat (tată, soț – pentru o femeie, un șef) poate susține nativul în a-și realiza menirea sa.

Luna

Luna în Gemeni
Luna în Gemeni conferă o inteligență agilă, pasionată de literatură și științe, plină de resurse și capabilă a se măsura cu vicisitudinile vieții. Spiritul este larg, liberal, gata de a adopta ideile noi de progres de care se prinde cu aviditate. Subiectul este puternic atras de muncile literare, dar mai ales de ziaristică, care îi va permite să treacă de la un subiect la altul cum o cere turnura sa de spirit extrem de mișcătoare. Această poziție dă și un gust marcat pentru călătorii și pentru orice profesie care îl pune în raport cu publicul; favorizează deci slujbe de comisi-voiajori, agenți electorali sau alte ocupații de acest gen.

Luna în Casa IX
Luna în Casa a IX-a, în bune aspecte, dă subiectului o inteligență clară, serioasă, cu tendințe religioase, legale sau filosofice, după natura aspectului. Prevestește călătorii lungi ce aduc câștiguri și plăceri; uneori, notorietate. Subiectul este înclinat spre reverie, viziuni, mai ales dacă Luna este în configurație cu Neptun. Dacă Luna este stresată, subiectul va fi impulsiv și irațional, spre marele său detriment. Dacă întreprinde călătorii, va fi expus la a suferi multe neplăceri. Va fi de asemenea susceptibil de a-și schimba religia, într-un mod negândit, ceea ce îi va atrage numeroase critici.

Luna în opoziție cu Soarele (3°25)
Indică inconstanță, nehotărâre, ghinion, insuccese, certuri și necazuri cu părinții și în societate, sentimente de frustrare, conflicte și crize emoționale, vitalitate slabă, oboseală, dispersia energiilor. Posibilitatea de a-și pierde slujba în mod frecvent, dificultăți în căsătorie și probleme oculare.

Luna în trigon cu Neptun (7°22)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Mercur

Mercur în Săgetător
Mercur în Săgetător este una dintre cele mai tari poziții ale acestei planete și, dacă e bine plasată, dotează persoana cu un spirit excesiv de nobil cu tendință religioasă și filosofică ce disprețuiește obstacolele convenționale peste tot pe unde acestea blochează libertatea gândirii și a cuvântului, fără a se rătăci totuși pe căile contrare a ceea ce este acceptat de obicei ca regulă a științei vieții și a bunelor moravuri. Subiectul se restrânge întotdeauna în limitele legii și ale ordinii, ceea ce face ca persoanele care au Mercur în această poziție, să fie foarte respectate de societate. Mercur în Săgetător dă gustul pentru călătorii, cu scopul de a admira frumusețile naturii și de a cunoaște obiceiurile popoarelor străine. Dă de asemenea, iubirea pentru animale, pentru animalele preferate. Când Mercur este afectat, duce la dispreț față de lege, la rea credință, la sofism, la înșelătorie.

Mercur în Casa IV
Mercur în Casa a IV-a dă instabilitate casei familiale. Îl reprezintă pe omul rătăcitor, fără casă, schimbând fără încetare locuința, doar dacă nu intervine un aspect al lui Saturn pentru a-l fixa undeva. Este fără îndoială o bună poziție pentru persoanele care au o ocupație de ordin mercurian, cerând o rezidență temporară, ca cea de ziarist, redactor, salariat într-o librărie, casă de comisioane, agenție sau altă instituție de acest gen. Dacă Mercur este stresat de Saturn, perturbările casnice vor cauza multe griji nativului.

Mercur în conjuncție cu Soarele (7°25)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.

Mercur în careu cu Marte (0°29)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.

Mercur în careu cu Saturn (1°24)
Indică rigiditate, o minte unilaterală, fixism, încăpățânare, tendințe de critică excesivă, inhibiție, frustrare, vorbire repezită și violentă. Persoana este neliniștită, inconstantă, capricioasă, egoistă, și are o moralitate îndoielnică. Poate fi geloasă, certăreață și poate avea prieteni înșelători.

Mercur în sextil cu Neptun (3°28)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.

Mercur în trigon cu Pluton (2°08)
Indică o fire abilă. Persoana este dotată cu multă diplomație, știind să critice cu talent, fără a jigni sau supăra, având o exprimare fermecătoare, cu un mare spirit de observație și analiză, percepând esența subtilă a fenomenelor și cauzele cele mai ascunse. Are o mare forță creatoare, în special în domeniul literaturii și oratoriei, favorizându-i-se o carieră în politică.

Mercur în trigon cu Nodul Nord (5°09)
Șanse de reușită în viață în domenii mercuriene, legate de comunicații, publicații, transporturi și călătorii, sau prilejuri de succes prin folosirea inteligentă a informațiilor de largă circulație. Capacitate de a înțelege importanța lucrurilor pe care le află în diferite împrejurări.

Mercur în trigon cu Lilith (3°10)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.

Venus

Venus în Capricorn
Venus în Capricorn zodia Casei a X-a, asigură succese sociale; dar Venus se înțelege rău cu Saturn, guvernatorul Capricornului. De aceea există o ușoară tendință spre melancolie la persoanele care au Venus în această poziție. Nu sunt niciodată sigure nici de favorurile care pot să le vină de la altcineva, nici din propria lor popularitate căci Saturn are o tendință de a le răsturna atunci când ajung în vârf. De aceea nu sunt niciodată sigure că-și vor păstra situația, deși această influență îi poate ajuta să urce scara avansării, fie în cercurile sociale, fie în afaceri. Această poziție o face foarte formalistă în ceea ce privește onoarea, iar dacă este răsturnată de raza lui Saturn, pune totul la inimă. Venus în zodia lui Saturn orbește adesea nativul asupra faptului că o mare diferență de vârstă este nefastă fericirii conjugale: dacă este tânăr, se va căsători cu o persoană mult mai în vârstă, și invers, dacă are o anumită vârstă, se va căsători cu cineva aflat în toată strălucirea tinereții. Atunci va surveni rezultatul inevitabil: necazuri domestice și desfacerea legăturii. Se mai întâmplă frecvent ca o persoană având această poziție să facă o căsătorie de afacere sau de conveniență. Pe scurt, Venus nu ajunge niciodată la exprimarea legitimă a iubirii în casa lui Saturn și este întotdeauna o sursă de suferințe și de nemulțumiri pentru părțile în cauză.

Venus în Casa V
Venus în Casa a V-a face persoana extrem de afectuoasă și din aceasta rezultă numeroase iubiri care își vor urma toate cursul fără prea multe piedici. Uniunea va fi fecundă în copii amabili și iubitori. Este o poziție favorabilă pentru persoanele aflate în raport cu instituțiile de educație, cu titlu de profesor și celelalte grade. Este și un bun aspect pentru cei care se ocupă de publicații literare sau care speculează pe stocuri sau alte bunuri de același fel.

Venus în careu cu Lilith (5°43)
Predispune la un refuz de a iubi, de a-și exprima emoțiile, datorită unui blocaj afectiv, sentimental sau sexual. Trebuie să caute o împlinire a vieții personale printr-o trăire deplină a condiției fizice proprii, învățând să-și armonizeze dorințele cu necesitățile afective. Aduce probleme afective, conflicte cu propria senzualitate, uneori obsesie, chiar isterie. Probleme cu femeile. Adulter, divorț; uneori, hipersensibilitate provocatoare. Exhibiționism.

Marte

Marte în Fecioară
Marte în Fecioară, în aspectele bune, dă o fire ambițioasă, o inteligență trează, capabilă de a prinde o idee și de a o analiza până la capăt. Fortifică calitățile mentale și le dă o turnură specifică, cu simțul aplicativ al acestor capacități, fie spre o muncă științifică, fie spre afaceri. Persoanele cu acest aspect sunt energice, întreprinzătoare; finețea și vivacitatea inteligenței lor le asigură succesul și avansarea în meseriile aflate în raport cu bolnavii, așa ca cele de infirmieri, doctori, chimiști, igieniști, dieteticieni, etc. Dacă persoanele care au Marte în Fecioară, se află ele însele sub imperiul bolii, această poziție le va da posibilitatea de a-și reface repede forțele și le face mai puțin predispuse bolilor cronice, cum se întâmplă adesea nativilor din Fecioară. Marte afectat în Fecioară, predispune mentalul la neliniște, la iritare și dă o tendință în a trece prin sită de nenumărate ori necazuri pur imaginare. Oricare ar fi munca sau locul în care acești oameni lucrează, își critică întotdeauna camarazii sau patronii, sunt nemulțumiți de tot ceea ce este legat de munca lor, au o fire puțin cinstită, nu li se poate încredința nici un post de responsabilitate. Această poziție predispune la lăcomie și, în consecință, la probleme intestinale.

Marte în Casa I
Marte la Ascendent sau în Casa întâi, atunci când este bine aspectat, are cea mai bună influență asupra constituției mai ales dacă ocupă o zodie de foc – Berbec, Leu sau Săgetător – sau se găsește în zodia exaltării sale, Capricornul. Uneori atunci când o zodie slabă ca și Racul este la Ascendent și dacă celelalte planete sunt foarte afectate, Marte la Ascendent poate infuza în corp o energie suficientă pentru a surmonta perioada critică a copilăriei. Această poziție dă și energie, ambiție, curaj; încredere în sine și hotărâre, caracteristici extrem de avantajoase pentru a obține victoria în lupta pentru viață. Această poziție indică o persoană practică și întreprinzătoare, care nu se va da în laturi de la nici un efort pentru a ajunge la succes. Când Marte este afectat în Casa Întâi, fortifică la fel de mult constituția și dă o forță musculară și capacitate de îndurare, dar face persoanele temerare, impulsive și încăpățânate; neglijează precauțiile cele mai elementare în legătură cu sănătatea lor, devin astfel predispuse febrelor și altor boli inflamatorii. Sunt de asemenea predispuse la accidente și la pierderi de sânge datorate leziunilor mai mult sau mai puțin grave, la dureri derivând din foc cum ar fi arsurile, opărelile, etc., după natura planetei afectate. Astfel, Soarele produce în general febră și inflamații; Marte expune persoana la fracturi de oase sau la accidente mecanice (auto, feroviare, etc.); Uranus și Saturn la căderi și la contuzii; Venus la boli rezultând din excese pasionale.

Marte în careu cu Soarele (7°54)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.

Marte în careu cu Mercur (0°29)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.

Marte în conjuncție cu Saturn (1°53)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.

Jupiter

Jupiter în Vărsător
Jupiter în Vărsător, atunci când va fi în bună configurație, face ca persoana să sară în ajutorul tuturor, optimistă, filosof original, doritoare de compania celorlalți, mai ales de acelor interesați de științe, de misticism, de literatură, de muzică. În consecință, subiectul va atrage spre el persoane de această natură care îi vor fi de mare ajutor în realizarea speranțelor sale, dorințelor și ambițiilor sale. E posibil să obțină o situație importantă într-o societate secretă sau ocultă. Este o bună indicație de succes, în general; dar dacă Jupiter este afectat, dă o fire neliniștită, nervoasă, excentrică cu idei revoluționare, anarhice și cu oroare de orice muncă serioasă. Astfel de persoane inspiră aversiunea și neîncrederea.

Jupiter în Casa V
Jupiter în Casa a V-a, în configurație bună, va crește numărul copiilor care vor fi pentru părinții lor o sursă de încântare și profit; asigură popularitatea, buni prieteni care vor fi de mare ajutor nativului. Această poziție dă un caracter sociabil și iubirea de divertismente, o mare inteligență. Pronostichează câștiguri prin speculația succeselor în educație, publicații și ziaristică. Nativul va fi un profesor excelent și va avea o manieră convingătoare de a prezenta lucrurile. Jupiter afectat în Casa a V-a, mai ales în Săgetător, dă pasiunea jocului, gustul de sporturi, aversiunea față de muncă. Indică neplăceri cu copiii.

Saturn

Saturn în Fecioară
Saturn în Fecioară dă un spirit studios, profund, științific, înclinat spre studiul problemelor celor mai profunde ale vieții. Indică o abilitate înnăscută în a-i conduce pe ceilalți. Dă ordine, economie, frugalitate; dar dacă Saturn este afectat în această zodie, spiritul se concentrează asupra bolii, iar subiectul devine un ipohondru înveterat. Acești oameni sunt cei mai buni clienți ai vânzătorilor de remedii brevetate pentru boli mai întotdeauna imaginare. Această poziție, totuși, face ca nativul să fie susceptibil de boli intestinale.

Saturn în Casa I
Saturn în Casa Întâi, bine aspectat, este un semn de noroc, căci oricare ar fi maniera în care o persoană este handicapată la începutul vieții, un succes ultim îi este asigurat prin răbdare, perseverență, stăpânire de sine gratificată de un Saturn bine plasat. Aceste persoane au o minunată capacitate de lucru; par a nu fi niciodată obosite și nu abandonează niciodată o sarcină începută fără a o termina, în ciuda tuturor obstacolelor întâlnite. Au o încredere nelimitată în ele însele și în abilitatea lor de a îndeplini ceea ce întreprind: de aceea sfârșesc întotdeauna prin a reuși. Dar când Saturn este slab și stresat în Casa Întâi, face ca subiectul să fie timid și puțin dispus la a-și lua responsabilități; un subtil, disimulat, bănuitor, cu un caracter taciturn, predispus la a căuta singurătatea. Astfel de persoane sunt evitate de toată lumea și destinate suferinței, decepțiilor, amânărilor și tot felul de neplăceri întreaga lor viață. Este de asemenea un indiciu rău pentru sănătate, mai ales în timpul copilăriei. Această poziție prevestește contuzii la cap, guturai și, dacă Scorpionul este la Ascendent, constipație; în Leu, circulație proastă; în Rac, digestie proastă; în Balanță, obstrucție renală, calculi… și așa mai departe pentru toate celelalte zodii.

Saturn în careu cu Soarele (6°00)
Indică egoism, pesimism, tendință de autocompătimire. Persoana este mereu criticată, are caracter contradictoriu, posedă simț politic dar este lipsită de voință și de simțul oportunității. Sănătate slabă, posibile probleme cardiace, dușmani printre oamenii politici. Fire necinstită, lașitate; intrigă și cafomnie la adresa dușmanilor săi, certuri și scandaluri, cu pierderea reputației, destrămarea familiei.

Saturn în careu cu Mercur (1°24)
Indică rigiditate, o minte unilaterală, fixism, încăpățânare, tendințe de critică excesivă, inhibiție, frustrare, vorbire repezită și violentă. Persoana este neliniștită, inconstantă, capricioasă, egoistă, și are o moralitate îndoielnică. Poate fi geloasă, certăreață și poate avea prieteni înșelători.

Saturn în conjuncție cu Marte (1°53)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.

Uranus

Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Uranus în Rac
Racul este un semn psihic, și, atunci când în el se află Uranus, indică o persoană senzitivă, acordată la vibrațiile psihice și capabilă de a cultiva aceste puteri, fie pentru bine, fie pentru rău, în funcție de aspecte. Dacă Uranus este afectat, va exista tendința la indigestii nervoase, căci Racul guvernează stomacul și, dacă nu suntem atenți, putem să ne așteptăm la o afecțiune gravă a stomacului. Aceste persoane sunt expuse la a fi separate de familiile lor, adesea împotriva voinței lor; din cauza spiritului lor versatil, a caracterului lor iritabil și nerăbdător, sunt în general singurele responsabile de izolarea lor pe drept.

Uranus în Casa X
Uranus în Casa a X-a indică un caracter original și excentric, disprețuind tot ceea ce este convențional, urmându-și propriile idei, fără grijă de ce cred sau spun ceilalți; acești oameni sunt adesea considerați ca oaia neagră a familiei și ținuți la distanță; nu par a considera această ostracizare ca pe un necaz, căci sunt gata să sacrifice totul, chiar și viața, pentru o libertate absolută. Aceste caracteristici aduc de asemenea discreditarea și opoziția opiniei publice. Viața este plină de schimbări bruște, în bine sau în rău, în funcție de celelalte aspecte planetare dominante. Dacă Uranus este foarte afectat, aceste persoane nu vor ajunge la nimic și nu vor avea niciodată nimic decât necazuri, griji, dezamăgiri și eșecuri. Cu Uranus bine aspectat, geniul se va revela și va fi cunoscut, cel puțin într-o anumită măsură, cel mai adesea în lucrări cu orientări progresiste.

Neptun

Neptun în Balanță
Neptun în Balanță, bine aspectat, dă un temperament muzical, poetic, artistic și indică o uniune de o natură înalt spirituală care va asigura fericirea persoanei. Neptun afectat în Balanță anunță o tendință spre relații clandestine, ilegale, neregulate, fie din partea persoanei în cauză, fie din cea a partenerului, în funcție de natura aspectelor lui Neptun. Subiectul va fi slab de caracter, superemotiv, ceea ce va aduce, pe drept cuvânt, animozitatea anturajului său apropiat.

Neptun în Casa II
Neptun în Casa a II-a, bine aspectat asigură câștiguri în toate lucrurile în care apa sau ocupațiile mistice și oculte, joacă un rol principal, cât și în materiile mistice și oculte. Dar dacă Neptun este afectat, bugetul persoanei este mereu într-o stare haotică, nesigură.

Neptun în sextil cu Soarele (3°56)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.

Neptun în trigon cu Luna (7°22)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Neptun în sextil cu Mercur (3°28)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Pluton în Leu
Aici a fost Pluton între 1939 și 1958. Poziția stimulează conflictele de orgoliu și tendințele de impunere a autorității pe baza unei superiorități mai mult sau mai puțin reale, prin cultivarea voinței de a învinge în orice condiții. Perioada corespunde marii confruntări din Al Doilea Război Mondial și apoi începutului Războiului Rece. Indică legături sentimentale cu final trist, lipsa copiilor sau posibilitatea de a-i pierde în copilărie, mare încredere în sine, mare simț al proprietății asupra ideilor și sferelor de influență, tendința de a se simți ca un rege, respect pentru guvern și autoritate.

Pluton în Casa XI
Indică idei vizionare, influență asupra maselor, popularitate, spirit reformator, câștiguri și beneficii de pe urma prietenilor, ajutor în situații critice. Nativul se angrenează cu entuziasm în acțiuni umanitare, dar poate fi deturnat de la scopurile curate de alții.

Pluton în trigon cu Soarele (5°16)
Indică un caracter reformator, o mare mediumnitate, orientare spre progres, capacitate de a se reface după orice criză. Posibilă implicare într-o revoltă sau revoluție; capacități artistice creatoare foarte puternice. Nativul poate să-și atingă țelurile, oricât de greu ar fi acest lucru.

Pluton în trigon cu Mercur (2°08)
Indică o fire abilă. Persoana este dotată cu multă diplomație, știind să critice cu talent, fără a jigni sau supăra, având o exprimare fermecătoare, cu un mare spirit de observație și analiză, percepând esența subtilă a fenomenelor și cauzele cele mai ascunse. Are o mare forță creatoare, în special în domeniul literaturii și oratoriei, favorizându-i-se o carieră în politică.

Nodul Nord

Nodul Nord în Berbec
În viața anterioară a fost un om comod, problemele personale le atribuia altora și când se afla în situații dificile era incapabil să ia decizii. A făcut multe compromisuri, își dorea armonie și nu era capabil să spună NU. În această viață trebuie să-și dezvolte voința și conștientul. Misiunea lui este să acționeze independent și să-și realizeze ideile personale.

Nodul Nord în Casa VIII
În viața anterioară nativul a fost posesiv, gelos, iar atașamentul său i-a creat probleme relaționale. În această viață păstrează o latură materialistă și se bazează pe manifestarea magnetismului său sexual. Dacă va învăța să respecte valorile spirituale și să renunțe la materialism va fi scutit de multe boli și va evita multe accidente.

Nodul Nord în trigon cu Soarele (2°15)
Ocazii favorabile de împlinire a propriilor idealuri, ilustrând capacitatea oricui de a-și atinge țelurile și de a se bucura de succesul dobândit. Reușita este cu atât mai mare, cu cât este dedicată mai mult nevoilor celorlalți. Indică o manifestare armonioasă a personalității, a activității în alte existențe. Karma pozitivă îi permite acum nativului să se afirme, să strălucească și să-și manifeste creativitatea într-un mod benefic. Un bărbat (tată, soț – pentru o femeie, un șef) poate susține nativul în a-și realiza menirea sa.

Nodul Nord în trigon cu Mercur (5°09)
Șanse de reușită în viață în domenii mercuriene, legate de comunicații, publicații, transporturi și călătorii, sau prilejuri de succes prin folosirea inteligentă a informațiilor de largă circulație. Capacitate de a înțelege importanța lucrurilor pe care le află în diferite împrejurări.

Lilith

Lilith în Berbec
Personalitatea este puternic marcată de sexualitate, nativul având nevoie să-și exteriorizeze sentimentele și instinctele erotice. Nativul caută mereu ceva nou și interesant într-o relație, existând pericolul de a se plictisi.

Lilith în Casa VIII
Sexualitatea este manifestată excesiv, existând porniri sadice. Nativul are tendința de a-i manipula pe cei din jurul său, în special pe partener.

Lilith în trigon cu Mercur (3°10)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.

Lilith în careu cu Venus (5°43)
Predispune la un refuz de a iubi, de a-și exprima emoțiile, datorită unui blocaj afectiv, sentimental sau sexual. Trebuie să caute o împlinire a vieții personale printr-o trăire deplină a condiției fizice proprii, învățând să-și armonizeze dorințele cu necesitățile afective. Aduce probleme afective, conflicte cu propria senzualitate, uneori obsesie, chiar isterie. Probleme cu femeile. Adulter, divorț; uneori, hipersensibilitate provocatoare. Exhibiționism.

Merlin

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.

Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.

Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.

Sprijină site-ul

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat.

Calendar astrologicLegenda calendarului

  • Lună Nouă
  • Primul Pătrar
  • Lună Plină
  • Ultimul Pătrar
  • Eclipsă de Soare
  • Eclipsă de Lună
  • 12Ziua de azi
  • O planetă intră în mișcare retrogradă
  • O planetă intră în mișcare directă
  • Soarele intră într-un semn
  • O planetă intră într-un semn
  • Luna intră într-un semn
  • 12Sfânt sau sărbătoare
  • 12Aniversare din Jurnalul tău

Dacă într-o zi sunt mai multe evenimente, apare cel mai important; pe toate le vezi trecând cu mouse-ul peste zi. VOC = Luna fără aspecte majore (void of course).

L M M J V S D
2 4 6 7
11
16 18 19 21
23 25 27 29

Planete acum

15 noiembrie 2026 0:21 (GMT)

  • 22° ♏︎ 38′ 42″
  • 25° ♑︎ 32′ 32″
  • 05° ♏︎ 11′ 58″
  • 22° ♎︎ 53′ 00″
  • 25° ♌︎ 19′ 40″
  • 25° ♌︎ 47′ 01″
  • 08° ♈︎ 31′ 36″℞
  • 04° ♊︎ 07′ 50″℞
  • 01° ♈︎ 49′ 47″℞
  • 03° ♒︎ 16′ 48″
  • 25° ♒︎ 11′ 35″℞
  • 11° ♑︎ 00′ 48″
  • 27° ♈︎ 27′ 38″℞