Film, teatru, actorMuzică, cântăreț, compozitor
Amanda Michelle Seyfried (/ˈsaɪfrɛd/ sy-fred; n. 3 decembrie 1985) este o actriță și cântăreață americană. În copilărie a fost model și a cochetat și cu scrierea și interpretarea muzicală. Și-a început cariera publică de la 11 ani, iar la 15 ani a jucat pentru prima oară ca actriță. A început cu mici roluri și a continuat în As the World Turns and All My Children. În anul 2004 a jucat în filmul Mean Girls în rolul lui Karen Smith. Alte roluri au fost cele din Nine Lives din 2005 și Alpha Dog din 2006. În 2006 a jucat în seria de succes Big Love, produsă de HBO. Primul său rol substanțial a fost cel din musicalul Mamma Mia! unde a jucat rolul lui Sophie Sheridan. Tocmai de aceea, după acest succes au urmat peliculele Jennifer's Body (2009), Chloe (2010), Dear John, Veronica Mars, Letters to Juliet, toate în 2010 și Red Riding Hood si In Time din 2011.
S-a născut în Allentown, Lehigh County, Pennsylvania, pe 3 decembrie 1985. Mama sa, Ann (născută Sander), este terapeut, iar tatăl său, Jack Seyfried, este farmacist. Are o soră mai mare, Jennifer Seyfried, muziciană în trupa de rock Love City. În anul 2003 a absolvit William Allen High School din Allentown. Este în cea mai mare parte de origine germană, având și rădăcini engleze, scoțiano-irlandeze și galeze.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 161 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Săgetător |
| Zodiac chinezesc | Bivol de Lemn |
| Zodiac aztec | – |
| Zodiac arboricol | Carpen |
| Zodiac egiptean | Osiris |
| Zodiac floral | Papucul doamnei |
| Zodiac indian | Scoică |
| Zodiac grecesc | Minotaur |
| Temperament | – |
| Număr destin | 11 / 2 |
| Număr psihic | 3 |
Amanda Seyfried
3 decembrie 1985, ora necunoscută 40°37′N 75°29′V
Allentown, SUA – Pennsylvania
Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Steliumul
- Corabia cu pânze focar Pluton
- Cortul (Vaporul)
- Careul în T vârf Pluton, modalitate fix
- Triunghiul minor focar Marte
- Triunghiul minor focar Uranus
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție |
|---|---|
| 11°28′ ♐︎ | |
| 21°11′ ♌︎ | |
| 0°51′ ♐︎ ℞ | |
| 0°12′ ♐︎ | |
| 23°08′ ♎︎ | |
| 12°47′ ♒︎ | |
| 1°58′ ♐︎ | |
| 17°47′ ♐︎ | |
| 2°31′ ♑︎ | |
| 6°05′ ♏︎ | |
| 8°40′ ♉︎ ℞ | |
| 13°29′ ♊︎ |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Spica | 23°38′ ♎︎ | 0°30′ | |
| Arcturus | 24°01′ ♎︎ | 0°53′ | |
| Sabik | 17°45′ ♐︎ | 0°01′ |
Luna în acea zi: de la 14°45′ Leu (ora 00:00) până la 27°41′ Leu (ora 24:00).
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 1°18′ | ap. | |||
| 6°18′ | ap. | |||
| 2°00′ | sep. | |||
| 1°56′ | ap. | |||
| 3°23′ | sep. | |||
| 0°39′ | ap. | |||
| 1°06′ | sep. | |||
| 1°45′ | ap. | |||
| 6°41′ | sep. | |||
| 4°06′ | sep. | |||
| 0°42′ | sep. | |||
| 4°18′ | ap. | |||
| 3°33′ | ap. | |||
| 6°08′ | ap. | |||
| 2°34′ | ap. |
Configurații speciale
Steliumul reprezintă o aglomerare de cel puțin patru planete în aceeași casă. Steliumul este în mod particular puternic dacă Soarele, Luna, guvernatorul Ascendentului și încă o planetă în domiciliu fac parte din acesta. Fiecare planetă depinde de celelalte, ca într-o familie unită. Aspectele la Stelium subliniază raporturile sale cu restul temei. Un Stelium care nu primește niciun aspect va fi o sursă de dezechilibru și de obsesie. El este un factor de egocentrism, de repliere în sine sau de focalizare exagerată asupra unui sector particular al existenței. Individul nu are niciodată problema alegerii unei direcții de viață în acest caz. Steliumul aduce o puternică energie concentrată de talent, de ingeniozitate, de motivație, sensul unui scop, dar și de obsesie, oarecare îngustime de spirit, o lipsă de obiectivitate și dificultatea de a accepta compromisul. Se poate admite constituirea unui Stelium atunci când un același semn conține Ascendentul, Mijlocul Cerului sau Nodul Nord plus trei planete.
Soarele
Soarele în Săgetător
Dă un ideal înalt și aspirații nobile, cu dorința de a se înălța ridicându-i în același timp și pe ceilalți. Persoana este binevoitoare și filantropică: este, din această cauză, iubită de întregul său anturaj. E adesea covârșită de onoruri, numită într-un post de încredere sau însărcinată cu o misiune de natură delicată. Nu am putea face de altfel o alegere mai bună, căci astfel de persoane au suflete de elită. Această poziție anunță înălțarea în vreo funcție religioasă, politică sau judiciară, dă o inteligență vastă, capabilă de a-și da măsura în cele mai mari probleme ale vieții.
Soarele în sextil cu Jupiter (1°18)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Soarele în conjuncție cu Uranus (6°18)
Indică popularitate, succes public, o fire independentă, originală, excentrică și rebelă, controlându-și foarte greu emoțiile. Persoana are spirit științific și este atrasă de reforme sociale. Poate avea necazuri cauzate de consumul exagerat de alcool și de unele evenimente total neașteptate, care îl surprind nepregătit. Este tentat să iasă din tiparele obișnuite și să descopere metode noi. Posedă magnetism personal, înclinație spre ocultism și viață spirituală. Poate avea capacități psihice puternice (hipnotism).
Soarele în opoziție cu Lilith (2°00)
Predispune la dificultăți în relațiile cu tatăl și în problemele afective, datorită tendinței de a nu acorda prea multă atenție inițiativei celorlalți și de a se manifesta prea rigid și interiorizat. Trebuie să învețe să-și pună în valoare calitățile și să-și învingă complexele față de cei care dau dovadă de mai multă inițiativă sau de o capacitate de acțiune mai mare. Are nevoie de maturitate emoțională, de sinceritate față de sine și de eliminarea sentimentelor negative, pentru a-și găsi echilibrul sufletesc. Tensiune puternică, angoasă, gelozie, aflarea unor secrete, reputație amenințată, respingerea imaginii tatălui și a oricărei autorități, tată autoritar, inaccesibil. Pentru o femeie: probleme cu bărbații, uneori moartea tatălui sau a soțului.
Luna
Luna în Leu
Luna în Leu luminează inteligența și dă un caracter puternic, încrezător în sine, o natură îndrăzneață, temerară și un rar talent ca organizator. Este motivul pentru care persoanele care au Luna în această poziție ajung de obicei să dirijeze persoanele din imediata lor apropiere. Sunt de o probitate absolută, atât în materie financiară, cât și socială; sunt nobile și generoase în raporturile lor cu ceilalți și sunt de asemenea foarte căutate.
Luna în sextil cu Marte (1°56)
Indică spirit polemic, combativitate, șansă, noroc neașteptat, mare rezistență la boli, curaj, ambiție, spirit întreprinzător, încredere în sine, realizare în domenii pragmatice care necesită îndrăzneală și tupeu, tendința de a acționa în mijlocul unui anturaj, generozitate, fire hotărâtă.
Luna în trigon cu Uranus (3°23)
Indică imaginație puternică, ambiție, calități psihice, romantism, mulți prieteni, o personalitate strălucitoare și plină de energie, beneficiind de succese neașteptate. Nativul poate avea relații cu televiziunea, cinematografia, invenții moderne. Este atras de miraculos și de necunoscut; poate obține succesul prin metode neobișnuite; are parte de prietenii feminine.
Mercur
Mercur a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Mercur în Săgetător
Mercur în Săgetător este una dintre cele mai tari poziții ale acestei planete și, dacă e bine plasată, dotează persoana cu un spirit excesiv de nobil cu tendință religioasă și filosofică ce disprețuiește obstacolele convenționale peste tot pe unde acestea blochează libertatea gândirii și a cuvântului, fără a se rătăci totuși pe căile contrare a ceea ce este acceptat de obicei ca regulă a științei vieții și a bunelor moravuri. Subiectul se restrânge întotdeauna în limitele legii și ale ordinii, ceea ce face ca persoanele care au Mercur în această poziție, să fie foarte respectate de societate. Mercur în Săgetător dă gustul pentru călătorii, cu scopul de a admira frumusețile naturii și de a cunoaște obiceiurile popoarelor străine. Dă de asemenea, iubirea pentru animale, pentru animalele preferate. Când Mercur este afectat, duce la dispreț față de lege, la rea credință, la sofism, la înșelătorie.
Mercur în conjuncție cu Venus (0°39)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.
Mercur în conjuncție cu Saturn (1°06)
Indică o fire serioasă, inhibată, prea conservatoare, sceptică. Persoana are mari puteri de concentrare, dar este foarte pesimistă și neliniștită. Înclinație spre politică, spre studii spirituale, nativul putând accede la funcții științifice sau guvernamentale.
Venus
Venus în Săgetător
Venus în Săgetător este altă poziție dintre cele mai puternice, deoarece calitățile lui Venus se unesc cu cele ale lui Jupiter, planeta bunăvoinței, pentru a alimenta iubirea și bunăvoința printre oameni. Această poziție indică și un caracter vesel și optimist, o inimă înțelegătoare, bună și generoasă; o iubire pentru Dumnezeu exprimată prin devoțiunea religioasă sau o iubire pentru omenire manifestată prin filantropie și caritate. Indică un spirit rafinat, cultivat, pasionat de arta dramatică, de artă în general, și de muzică. Dă viață imaginației, intuiției și, la fel ca celelalte semne duble, Gemenii și Peștii, indică mai multe căsătorii.
Venus în conjuncție cu Mercur (0°39)
Indică mari capacități de exprimare, abilitate în comunicare, maniere alese, o fire iubitoare de frumos, artă și plăcere, dar care ar trebui să reflecteze mai mult asupra responsabilităților sale. Persoana este intuitivă și inspirată, putând avea talente muzicale sau în pictură; de asemenea, beneficiază de un mare succes la sexul opus. Indică o fire veselă, armonioasă, intuiție, înclinație spre intelectualitate, artă, muzică și pictură, în special, popularitate, sociabilitate, succes la sexul opus, posibile câștiguri din scris. Persoana poartă o corespondență sentimentală importantă, având talent literar și iubind mult plăcerile și arta. Trebuie să învețe să fie mai responsabilă, în special în plan afectiv.
Venus în conjuncție cu Saturn (1°45)
Indică frustrare, predispoziție pentru a fi înșelat, autocenzură în exprimarea sentimentelor, amânarea manifestării lor până în a doua jumătate a vieții, atracție față de persoane mai în vârstă, fire geloasă, blocaje și dificultăți emoționale.
Marte
Marte în Balanță
Marte în Balanță, bine aspectat, dă o fire ardentă, demonstrativă, iubitoare, foarte atrasă de sexul opus, predispusă deci la o căsătorie timpurie. Dă de asemenea o plăcere entuziastă pentru frumusețe și artă sub toate manifestările ei; asigură popularitatea publică și socială; este o poziție excelentă pentru un om al legii, căci îl va favoriza în acest sens. Este, în general, indiciul unei bune sănătăți. Marte afectat în Balanță face ca persoana să fie foarte nepopulară, predispusă opoziției și criticii; o expune pericolului unui scandal public, a urmare a infidelității în relațiile amoroase, deoarece Marte în Balanță produce întotdeauna o atracție puternică pentru sexul opus, și, dacă este afectat, firea este aprinsă și zburătoare, din care rezultă neplăceri inevitabile pentru că s-a jucat cu afecțiunea celuilalt.
Marte în sextil cu Luna (1°56)
Indică spirit polemic, combativitate, șansă, noroc neașteptat, mare rezistență la boli, curaj, ambiție, spirit întreprinzător, încredere în sine, realizare în domenii pragmatice care necesită îndrăzneală și tupeu, tendința de a acționa în mijlocul unui anturaj, generozitate, fire hotărâtă.
Jupiter
Jupiter în Vărsător
Jupiter în Vărsător, atunci când va fi în bună configurație, face ca persoana să sară în ajutorul tuturor, optimistă, filosof original, doritoare de compania celorlalți, mai ales de acelor interesați de științe, de misticism, de literatură, de muzică. În consecință, subiectul va atrage spre el persoane de această natură care îi vor fi de mare ajutor în realizarea speranțelor sale, dorințelor și ambițiilor sale. E posibil să obțină o situație importantă într-o societate secretă sau ocultă. Este o bună indicație de succes, în general; dar dacă Jupiter este afectat, dă o fire neliniștită, nervoasă, excentrică cu idei revoluționare, anarhice și cu oroare de orice muncă serioasă. Astfel de persoane inspiră aversiunea și neîncrederea.
Jupiter în sextil cu Soarele (1°18)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Saturn
Saturn în Săgetător
Saturn în Săgetător, atunci când este bine aspectat, dă o fire caritabilă, filantropică și o dorință de a ajuta omenirea să se înalțe din ea însăși sub legi drepte și sub o independență hotărât religioasă. Îmbină toate virtuțile saturniene binevoitorului spirit de aspirație al lui Jupiter, în așa fel încât subiectul vizează să lucreze pentru binele public pe măsura capacităților sale și situației sale sociale. De aceea este respectat, onorat, căutat pentru funcții în care sunt cerute aceste calități, într-un cerc fie social, fie religios. Dar Saturn afectat în Săgetător, face ca subiectul să fie fals, cinic, sarcastic, ambițios în a atinge posturi de onoare și de încredere doar în vederea interesului său; susceptibil de a avea probleme cu justiția și de a suporta mari pierderi. Această poziție afectează plămânii și ar trebui să aibă mare grijă să nu răcească.
Saturn în conjuncție cu Mercur (1°06)
Indică o fire serioasă, inhibată, prea conservatoare, sceptică. Persoana are mari puteri de concentrare, dar este foarte pesimistă și neliniștită. Înclinație spre politică, spre studii spirituale, nativul putând accede la funcții științifice sau guvernamentale.
Saturn în conjuncție cu Venus (1°45)
Indică frustrare, predispoziție pentru a fi înșelat, autocenzură în exprimarea sentimentelor, amânarea manifestării lor până în a doua jumătate a vieții, atracție față de persoane mai în vârstă, fire geloasă, blocaje și dificultăți emoționale.
Uranus
Uranus în Săgetător
Uranus în Săgetător indică o capacitate intuitivă foarte dezvoltată, cu tendință spre visare, viziuni, și o imaginație foarte vie. Această poziție dă o puternică înclinație spre o credință heterodoxă și spre practica artelor oculte. Atunci când planeta este bine aspectată, această poziție dă capacitatea de a înțelege problemele zilei în ceea ce privește religia și educația, cu dorința filantropică de a lucra la dezvoltarea și la avansarea omenirii; gustul pentru călătorii pentru cunoștințele care se obțin și succesul asigurat prin aspectele favorabile ale nativității progresate. Atunci când Uranus este afectat, dă o mentalitate instabilă și excentrică, mai ales în ceea ce privește legea și religia, spiritul de revoltă împotriva condițiilor sociale, sursă de neplăceri cu autoritățile, o dorință de a impune lumii vederile personale, în ciuda protestelor și cu orice preț, de unde discreditarea și defavorizarea.
Uranus în conjuncție cu Soarele (6°18)
Indică popularitate, succes public, o fire independentă, originală, excentrică și rebelă, controlându-și foarte greu emoțiile. Persoana are spirit științific și este atrasă de reforme sociale. Poate avea necazuri cauzate de consumul exagerat de alcool și de unele evenimente total neașteptate, care îl surprind nepregătit. Este tentat să iasă din tiparele obișnuite și să descopere metode noi. Posedă magnetism personal, înclinație spre ocultism și viață spirituală. Poate avea capacități psihice puternice (hipnotism).
Uranus în trigon cu Luna (3°23)
Indică imaginație puternică, ambiție, calități psihice, romantism, mulți prieteni, o personalitate strălucitoare și plină de energie, beneficiind de succese neașteptate. Nativul poate avea relații cu televiziunea, cinematografia, invenții moderne. Este atras de miraculos și de necunoscut; poate obține succesul prin metode neobișnuite; are parte de prietenii feminine.
Neptun
Neptun în Capricorn
Neptun în Capricorn, bine aspectat, dă o natură serioasă, contemplativă, capabilă de a se concentra asupra oricărui subiect: de aceea, astfel de persoane sunt oameni de afaceri fericiți, avizați, clarvăzători, care lucrează în general pe o scară largă. În cazul în care natura celorlalte aspecte îi poartă spre muncile secrete, spre ocultism, sunt excelenți polițiști, capabili de a rezolva problemele cele mai complicate; sunt buni cercetători în domeniul psihic: pe scurt, acești oameni excelează în orice ocupație în care gândirea sau concentrarea sunt cheile succesului. Neptun afectat în Capricorn, face ca firea să fie melancolică, închisă și adesea înșelătoare și dă în general niște retrași care evită societatea (compania) semenilor lor.
Pluton
Pluton în Scorpion
Aici a fost Pluton între 1985 și 1996. În numai 11 ani, sistemele sociale din Europa de Est au cunoscut o transformare dramatică. Poziția stimulează crizele regeneratoare la toate nivelurile, chiar cu sacrificii sau cu pierderi de vieți umane, pentru restabilirea sensurilor și găsirea unor direcții de mers cu semnificație mai profundă. Indică fecunditate, impuls erotic mare, atracție pentru științele oculte, mister și secret; există pericolul periclitării sănătății prin abuzuri sexuale. Nativul își va aprofunda cunoașterea de sine prin educație și prin dezvoltarea capacităților psihice de care dispune. Favorizează cercetarea și studiul ocultismului și a spiritualității. Posibile boli ale organelor intime, în cazul în care este afectat de alte Planete.
Nodul Nord
Nodul Nord în Taur
În viața anterioară s-a interesat de tot ce este ocult și secret. A trăit căutând puterea și plăcerea, și a abuzat de acestea. În această viață va trebui să pună în planul doi patimile și dorințele de dominare. Trebuie să se străduiască să-și găsească liniștea și seninătatea și să le realizeze în mediul său apropiat. Misiunea sa karmică este de a fi un sprijin solid pentru ceilalți.
Lilith
Lilith în Gemeni
Relația este trecută prin filtrul minții și al gândirii, trăirea afectivă fiind neglijată. Dragostea este manifestată în mod declarativ.
Lilith în opoziție cu Soarele (2°00)
Predispune la dificultăți în relațiile cu tatăl și în problemele afective, datorită tendinței de a nu acorda prea multă atenție inițiativei celorlalți și de a se manifesta prea rigid și interiorizat. Trebuie să învețe să-și pună în valoare calitățile și să-și învingă complexele față de cei care dau dovadă de mai multă inițiativă sau de o capacitate de acțiune mai mare. Are nevoie de maturitate emoțională, de sinceritate față de sine și de eliminarea sentimentelor negative, pentru a-și găsi echilibrul sufletesc. Tensiune puternică, angoasă, gelozie, aflarea unor secrete, reputație amenințată, respingerea imaginii tatălui și a oricărei autorități, tată autoritar, inaccesibil. Pentru o femeie: probleme cu bărbații, uneori moartea tatălui sau a soțului.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



