Muzică, cântăreț, compozitor
Ana Claudia Grigore s-a născut în Medgidia pe 28 ianuarie, 1989; are un frate mai mic pe nume Andrei. A absolvit liceul de muzică „Dinu Lipatti”, secția Arta Actorului, după care a lucrat în domeniul jurnalismului, fiind redactor la două reviste; în prezent este studentă la Jurnalism.
Ruby și-a ales numele de scenă după un cântec al formației engleze Kaiser Chiefs. A susținut primul ei concert într-un club din Germania, devenind prima interpretă română care s-a lansat în străinătate. Primul ei disc single, încadrat în genul muzicii de club, „Touch Me” (2010), s-a bucurat de succes în Turcia. În același an, Ruby a lansat cel de-al doilea disc single al său, „Get High”, în colaborare cu cântărețul spaniol Juan Magan. Piesa „Touch Me” a fost nominalizată la premiile britanice Online Music Awards din 2011, la categoria „Best Dance Act”.
În februarie 2011, Ruby a început colaborările cu HaHaHa Production, lansând piesa „Party Hard”. La începutul anului 2012, a lansat un alt disc single intitulat „Miracle of Love”. Piesa a beneficiat și de un videoclip în regia lui Iulian Moga[5] și a intrat în clasamentul național Romanian Top 100, atingând poziția maximă cu numărul 31. În toamna lui 2012, Ruby a lansat primul disc single în limba română, „Stinge lumina”, produs de Alex Velea și HaHaHa Production. Un videoclip regizat de Radu Aldea a fost lansat deodată cu piesa. „Stinge lumina” este, până în momentul de față, cel mai de succes disc single al lui Ruby în România, atingând repede poziția maximă cu numărul 18. A fost lansată și o variantă în limba engleză a piesei, „Turn Off the Lights”, precum și un alt videoclip, realizat tot de Radu Aldea.
În 2014 lansează "De la distanță", în regia lui Lazar Cercel. Piesa are succesul scontat, iar artista câștigă aprecierea unui nou target de ascultatori, cel al genului pop.
În același an lansează un nou clip, "Tu (Inima și Sufletul), tot o piesă pop, care o consolideză pe artistă în piață.
În februarie 2015 Ruby a lansat un nou videoclip, "Nu pune la suflet" în colaborare cu What's Up, produs în studiourile deMoga.[necesită citare]
Tot în februarie 2015, Ruby participă la reality show-ul, "Sunt celebru, scoate-ma de aici!", difuzat de PRO TV și care obține o medie a rating-ului de 12,5% si un share de 24,1 pe publicul național.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 164 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Vărsător |
| Zodiac chinezesc | Dragon de Pământ |
| Zodiac aztec | Iarbă |
| Zodiac arboricol | Chiparos |
| Zodiac egiptean | Mut |
| Zodiac floral | Floarea soarelui |
| Zodiac indian | Vultur |
| Zodiac grecesc | Centaur |
| Temperament | – |
| Număr destin | 11 / 2 |
| Număr psihic | 1 |
Ruby
28 ianuarie 1989, ora necunoscută 44°15′N 28°17′E
Medgidia, România
Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Steliumul
- Nicovala
- Nicovala
- Nicovala
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Careul în T vârf Soare, modalitate fix
- Careul în T vârf Mercur, modalitate fix
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție |
|---|---|
| 8°28′ ♒︎ | |
| 20°09′ ♎︎ | |
| 0°48′ ♒︎ ℞ | |
| 22°06′ ♑︎ | |
| 5°06′ ♉︎ | |
| 26°12′ ♉︎ | |
| 8°43′ ♑︎ | |
| 3°18′ ♑︎ | |
| 10°55′ ♑︎ | |
| 15°04′ ♏︎ | |
| 5°07′ ♓︎ | |
| 3°18′ ♎︎ ℞ |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Algol | 26°00′ ♉︎ | 0°11′ | |
| Zubenelgenubi | 14°55′ ♏︎ | 0°09′ | |
| Altair | 1°36′ ♒︎ | 0°47′ | |
| Deneb | 5°10′ ♓︎ | 0°02′ |
Luna în acea zi: de la 14°14′ Balanță (ora 00:00) până la 26°06′ Balanță (ora 24:00).
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 7°39′ | sep. | |||
| 3°21′ | sep. | |||
| 6°36′ | ap. | |||
| 5°09′ | sep. | |||
| 1°56′ | ap. | |||
| 4°17′ | sep. | |||
| 2°29′ | sep. | |||
| 4°05′ | ap. | |||
| 3°36′ | ap. | |||
| 1°48′ | sep. | |||
| 5°48′ | ap. | |||
| 0°00′ | ap. | |||
| 5°24′ | sep. | |||
| 2°12′ | ap. | |||
| 3°35′ | sep. | |||
| 5°25′ | sep. | |||
| 7°37′ | ap. | |||
| 1°49′ | ap. | |||
| 0°00′ | sep. | |||
| 7°37′ | sep. |
Configurații speciale
Steliumul reprezintă o aglomerare de cel puțin patru planete în aceeași casă. Steliumul este în mod particular puternic dacă Soarele, Luna, guvernatorul Ascendentului și încă o planetă în domiciliu fac parte din acesta. Fiecare planetă depinde de celelalte, ca într-o familie unită. Aspectele la Stelium subliniază raporturile sale cu restul temei. Un Stelium care nu primește niciun aspect va fi o sursă de dezechilibru și de obsesie. El este un factor de egocentrism, de repliere în sine sau de focalizare exagerată asupra unui sector particular al existenței. Individul nu are niciodată problema alegerii unei direcții de viață în acest caz. Steliumul aduce o puternică energie concentrată de talent, de ingeniozitate, de motivație, sensul unui scop, dar și de obsesie, oarecare îngustime de spirit, o lipsă de obiectivitate și dificultatea de a accepta compromisul. Se poate admite constituirea unui Stelium atunci când un același semn conține Ascendentul, Mijlocul Cerului sau Nodul Nord plus trei planete.
Soarele
Soarele în Vărsător
Aceasta este o combinație între influențele Soarelui, ale lui Uranus și ale Casei a XI-a care dă persoanei o percepere intuitivă a naturii lucrurilor, o pune în contact cu forțele și ideile regatelor spirituale, o incită, atunci când se prezintă ocazia, să se ralieze noilor culte mai avansate sau să adopte noile metode curative ca Naturismul, Electroterapia, Astroterapia, Psihoterapia etc. și să-l atragă spre cercetări științifice sau spre religii ultraintelectuale. Această poziție dă multă popularitate și aduce prieteni din cei capabili de a-i face servicii și a-l ajuta să-și realizeze ambițiile.
Soarele în conjuncție cu Mercur (7°39)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.
Soarele în careu cu Marte (3°21)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.
Soarele în careu cu Pluton (6°36)
Indică o fire dictatorială, comportament nemilos, supus transformărilor, atracție pentru putere. Persoana este tentată să-i manipuleze pe ceilalți, are nevoie să învețe credință.
Soarele în trigon cu Lilith (5°09)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Luna
Luna în Balanță
Luna în Balanță procură un mare număr de prieteni și favoarea publică căci face ca persoana să fie amabilă, simpatică, serviabilă, optimistă și iubitoare de plăcere și de societate. Această poziție procură un bun raționament și o capacitate de a judeca sănătos lucrurile. Persoanei îi vor plăcea artele, muzica, va avea uneori un mare talent ca artist și aspecte bune îl vor ajuta.
Luna în careu cu Venus (1°56)
Indică vulgaritate și senzualitate de prost-gust, lipsă de conduită morală, indolență, neglijență, fire cheltuitoare, capricioasă, bârfitoare, provocatoare de neînțelegeri și certuri cu cei din jur și cu familia. Persoana are mare nevoie de dragoste, fiind în stare să-și dăruiască afectivitatea tuturor. Posibile tulburări digestive sau sanguine. Pierdere de reputație, scandaluri, divorț, separație, necazuri cu sexul opus.
Mercur
Mercur a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Mercur în Vărsător
Mercur în Vărsător dă calități uraniene de originalitate și o iubire neîmblânzită a libertății spiritului. Persoanele având Mercur în această poziție, sunt capabile de a repudia toate convențiile mondene, și de a trăi în acord cu concepțiile lor ideale cele mai înalte. Nu se preocupă să urmeze moda și se îmbracă după gustul lor. Devin partizanele ideilor sociale cu o mie de ani înaintea stadiului actual de dezvoltare. De exemplu, teoria sufletelor-surori și afinităților care, în zilele noastre, cauzează atâtea tulburări – datorate faptului că avansarea spirituală a inovatorilor săi nu a ajuns încă în punctul de a face abstracție de sex și de a trăi adevărata viață de iubire uraniană, care este pe de-a-ntregul spirituală. Ceea ce precede se aplică mai ales la Mercur în configurație cu Uranus și persoanele descrise aici sunt produsul extrem al lui Mercur în Vărsător. Toți cei care au această configurație sunt foarte intelectuali; au un ideal înalt, aspirații nobile, iubind științele umaniste, dar și matematica. Sunt în general atrași de științele oculte, mai ales de astrologie, căci au un talent veritabil în a descifra o temă astrologică. Sunt binevoitori, sociabili, le place să se înconjoare de prieteni și atrag un număr mare de intelectuali în cercul lor de cunoștințe. Dacă Mercur este afectat, face ca persoana să fie neloială, gata de a-și nedreptăți prietenii, să-i critice sau chiar să-i bârfească.
Mercur în conjuncție cu Soarele (7°39)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.
Mercur în careu cu Marte (4°17)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.
Mercur în trigon cu Lilith (2°29)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.
Venus
Venus în Capricorn
Venus în Capricorn zodia Casei a X-a, asigură succese sociale; dar Venus se înțelege rău cu Saturn, guvernatorul Capricornului. De aceea există o ușoară tendință spre melancolie la persoanele care au Venus în această poziție. Nu sunt niciodată sigure nici de favorurile care pot să le vină de la altcineva, nici din propria lor popularitate căci Saturn are o tendință de a le răsturna atunci când ajung în vârf. De aceea nu sunt niciodată sigure că-și vor păstra situația, deși această influență îi poate ajuta să urce scara avansării, fie în cercurile sociale, fie în afaceri. Această poziție o face foarte formalistă în ceea ce privește onoarea, iar dacă este răsturnată de raza lui Saturn, pune totul la inimă. Venus în zodia lui Saturn orbește adesea nativul asupra faptului că o mare diferență de vârstă este nefastă fericirii conjugale: dacă este tânăr, se va căsători cu o persoană mult mai în vârstă, și invers, dacă are o anumită vârstă, se va căsători cu cineva aflat în toată strălucirea tinereții. Atunci va surveni rezultatul inevitabil: necazuri domestice și desfacerea legăturii. Se mai întâmplă frecvent ca o persoană având această poziție să facă o căsătorie de afacere sau de conveniență. Pe scurt, Venus nu ajunge niciodată la exprimarea legitimă a iubirii în casa lui Saturn și este întotdeauna o sursă de suferințe și de nemulțumiri pentru părțile în cauză.
Venus în careu cu Luna (1°56)
Indică vulgaritate și senzualitate de prost-gust, lipsă de conduită morală, indolență, neglijență, fire cheltuitoare, capricioasă, bârfitoare, provocatoare de neînțelegeri și certuri cu cei din jur și cu familia. Persoana are mare nevoie de dragoste, fiind în stare să-și dăruiască afectivitatea tuturor. Posibile tulburări digestive sau sanguine. Pierdere de reputație, scandaluri, divorț, separație, necazuri cu sexul opus.
Venus în trigon cu Jupiter (4°05)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Marte
Marte în Taur
Marte în Taur, bine aspectat, este indiciul unei căsătorii precoce. Această poziție prevestește câștiguri ușoare și un caracter liberal și generos în ceea ce privește banii; o forță interioară de neînvins care va permite persoanei să-și atingă scopurile cu orice preț, datorită hotărârii sale de nezdruncinat, perseverenței calme care nu se declară niciodată învinsă, și merge fără încetare, de la început, spre scopul propus în ciuda tuturor obstacolelor. Există un indiciu de moștenire. Marte afectat în Taur, dă un caracter foarte încăpățânat, violent și răzbunător. Astfel de persoane nu fac decât ceea ce vor, în ciuda oricărui raționament, argument, rugăminte, și, dacă cineva încearcă să le contracareze proiectele, nu le-o vor ierta niciodată. Banii le vin ușor, dar risipesc nebunește și se găsesc adesea în dificultăți financiare. Dacă obțin o moștenire, probabil o vor pierde din cauza dificultăților legale. Sunt destinate să aibă neplăceri domestice.
Marte în careu cu Soarele (3°21)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.
Marte în careu cu Mercur (4°17)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.
Marte în trigon cu Saturn (3°36)
Indică rezistență fizică, capacitate de efort prelungit, curaj, perseverență, tenacitate, ambiție, mare forță de caracter. Nativul disprețuiește pericolul, putând să se afirme ușor în cariera politică sau militară. Este serios, responsabil, calculat, convenționalist, materialist, are calități de conducere, spirit de observație, concentrare și forță, impetuozitate în urmărirea scopurilor sale. Beneficiază de vitalitate și viață lungă.
Marte în trigon cu Uranus (1°48)
Indică un spirit original, practic, minte ageră și vioaie, voință puternică, spirit vesel, optimist, ironie și critică distructivă. Este un individ înclinat spre cercetare și spre tot ce este nou, fiind o fire științifică, originală, inventivă. Are o mare încredere în sine și beneficiază de o mare energie mentală și fizică. Capacități bioenergetice mari, dar care pot rămâne nefolosite.
Marte în trigon cu Neptun (5°48)
Indică popularitate, entuziasm, abilitate executivă. Nativul este inspirat, vizionar, având mult farmec personal, magnetism puternic. Este generos, spontan, ușor impulsiv, aflat mereu în continuă mișcare. Are un deosebit simț al culorii, este foarte senzitiv și înclinat spre sexualitate; calități artistice dezvoltate, romantism, posibilitate de a se afirma pe plan intelectual.
Marte în sextil cu Nodul Nord (0°00)
Șansa de a-și valorifica aptitudinile practice și calitățile fizice în domeniul cel mai potrivit, capacitate de a-și controla și dirija energiile și mediu favorabil pentru a și-o dezvolta. Trebuie să știe să prețuiască și să valorifice condițiile de care dispune și calitățile pe care le are.
Jupiter
Jupiter în Taur
Jupiter în Taur, în bună configurație, dă o fire eminamente bună și simpatică față de toți, dar o iubire profundă, vie și tandră pentru cei față de care relațiile familiale permit această exprimare a iubirii. Această poziție atrage bogăție și dă dispoziții generoase pentru a ajuta în acțiuni filantropice; totuși Jupiter în Casa a II-a nu este niciodată excesiv și extravagant în generozitatea sa, ci mai degrabă conservator și înclinat să examineze cu grijă avantajele oricărei propuneri înainte de a da o mână de ajutor; pe de altă parte, este numai generozitate pentru ai săi. Căminul său, familia sa sunt totul pentru el. Când Jupiter este afectat în Taur, împinge spre cheltuieli extravagante din ostentație sau pentru satisfacerea naturii inferioare. Subiectul va fi foarte gurmand și va fi predispus, ca rezultat al lăcomiei sale, la boli indicate de natura diferitelor aspecte ale planetelor. Va avea adesea dificultăți financiare, neplăceri cu creanțierii săi.
Jupiter în trigon cu Venus (4°05)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Saturn
Saturn în Capricorn
Saturn, bine aspectat, este puternic în Capricorn și calitățile sale sunt puternic marcate: sinceritate, integritate la orice încercare, hotărâre de a munci la îndeplinirea obiectului dorit, oricât de mult timp e nevoie. De unde rezultă că, în ciuda tuturor obstacolelor, oamenii care au această poziție ajung în general la succes și sunt stimați de contemporanii lor. Dacă Saturn este stresat în această zodie, dispoziția (starea de spirit) va fi mohorâtă, iar subiectul va vedea viața sub o lumină proastă; va fi ipocrit, viclean, nedemn de încredere. Un sentiment de nemulțumire va putea, în timp, să-i aducă un dezechilibru mental.
Saturn în trigon cu Marte (3°36)
Indică rezistență fizică, capacitate de efort prelungit, curaj, perseverență, tenacitate, ambiție, mare forță de caracter. Nativul disprețuiește pericolul, putând să se afirme ușor în cariera politică sau militară. Este serios, responsabil, calculat, convenționalist, materialist, are calități de conducere, spirit de observație, concentrare și forță, impetuozitate în urmărirea scopurilor sale. Beneficiază de vitalitate și viață lungă.
Uranus
Uranus în Capricorn
Uranus în Capricorn, atunci când este bine aspectat, dă un caracter ambițios și întreprinzător, o fire serioasă și perseverentă, un viu simț al responsabilităților, idei originale despre afacerile care îi vor aduce succesul, mai ales în carierele legate de electricitate sau aerotehnică. Uranus afectat dă un spirit oscilant, excentric, voluntar, încăpățânat, care trebuie sau să conducă sau să distrugă, certăreț, în termeni răi cu societatea în general și cu familia în particular. Aduce, deci, ca urmare, un mare număr de necazuri și neplăceri implicând adesea schimbări bruște de situație sau de anturaj.
Uranus în trigon cu Marte (1°48)
Indică un spirit original, practic, minte ageră și vioaie, voință puternică, spirit vesel, optimist, ironie și critică distructivă. Este un individ înclinat spre cercetare și spre tot ce este nou, fiind o fire științifică, originală, inventivă. Are o mare încredere în sine și beneficiază de o mare energie mentală și fizică. Capacități bioenergetice mari, dar care pot rămâne nefolosite.
Neptun
Neptun în Capricorn
Neptun în Capricorn, bine aspectat, dă o natură serioasă, contemplativă, capabilă de a se concentra asupra oricărui subiect: de aceea, astfel de persoane sunt oameni de afaceri fericiți, avizați, clarvăzători, care lucrează în general pe o scară largă. În cazul în care natura celorlalte aspecte îi poartă spre muncile secrete, spre ocultism, sunt excelenți polițiști, capabili de a rezolva problemele cele mai complicate; sunt buni cercetători în domeniul psihic: pe scurt, acești oameni excelează în orice ocupație în care gândirea sau concentrarea sunt cheile succesului. Neptun afectat în Capricorn, face ca firea să fie melancolică, închisă și adesea înșelătoare și dă în general niște retrași care evită societatea (compania) semenilor lor.
Neptun în trigon cu Marte (5°48)
Indică popularitate, entuziasm, abilitate executivă. Nativul este inspirat, vizionar, având mult farmec personal, magnetism puternic. Este generos, spontan, ușor impulsiv, aflat mereu în continuă mișcare. Are un deosebit simț al culorii, este foarte senzitiv și înclinat spre sexualitate; calități artistice dezvoltate, romantism, posibilitate de a se afirma pe plan intelectual.
Pluton
Pluton în Scorpion
Aici a fost Pluton între 1985 și 1996. În numai 11 ani, sistemele sociale din Europa de Est au cunoscut o transformare dramatică. Poziția stimulează crizele regeneratoare la toate nivelurile, chiar cu sacrificii sau cu pierderi de vieți umane, pentru restabilirea sensurilor și găsirea unor direcții de mers cu semnificație mai profundă. Indică fecunditate, impuls erotic mare, atracție pentru științele oculte, mister și secret; există pericolul periclitării sănătății prin abuzuri sexuale. Nativul își va aprofunda cunoașterea de sine prin educație și prin dezvoltarea capacităților psihice de care dispune. Favorizează cercetarea și studiul ocultismului și a spiritualității. Posibile boli ale organelor intime, în cazul în care este afectat de alte Planete.
Pluton în careu cu Soarele (6°36)
Indică o fire dictatorială, comportament nemilos, supus transformărilor, atracție pentru putere. Persoana este tentată să-i manipuleze pe ceilalți, are nevoie să învețe credință.
Nodul Nord
Nodul Nord în Pești
În viața anterioară și-a dezvoltat capacitatea intelectuală ajungând la o gândire practică și logică, s-a interesat de subiecte raționale încercând să găsească explicații pentru tot ce există. În această viață trebuie să se deschidă intuiției și sensibilității, să acorde mai multă importanță întâmplărilor și lucrurilor inexplicabile.
Nodul Nord în sextil cu Marte (0°00)
Șansa de a-și valorifica aptitudinile practice și calitățile fizice în domeniul cel mai potrivit, capacitate de a-și controla și dirija energiile și mediu favorabil pentru a și-o dezvolta. Trebuie să știe să prețuiască și să valorifice condițiile de care dispune și calitățile pe care le are.
Lilith
Lilith în Balanță
Este amplificată sfera sentimentală și manifestările poetice ale nativului, care simte o mare nevoie de a seduce.
Lilith în trigon cu Soarele (5°09)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Lilith în trigon cu Mercur (2°29)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



