Evangelista Torricelli

  • Evangelista Torricelli

Om de știință, inventator, explorator

Evangelista Torricelli (15 octombrie 1608, Faenza, în Emilia-Romagna, Italia – 25 octombrie 1647, Florența, Italia) a fost un fizician și matematician italian.

S-a născut în Faenza și a rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă. A fost crescut de unchiul său, care era călugăr, și care în anul 1627 l-a trimis la Roma pentru a studia cu benedictinul Benedetto Castelli (1577-1644), profesor de matematici la Collegio della Sapienza din Pisa și apoi la Roma.

Torricelli a fost primul care a măsurat presiunea atmosferică cu ajutorul barometrului cu mercur, aparat pe care l-a inventat în anul 1643. Acest aparat era format dintr-un tub de sticlă lung de 1 m umplut cu mercur, închis la un capăt; acoperind capătul deschis, Torricelli l-a întors și l-a scufundat cu gura în jos într-un vas în care se afla tot mercur. Eliberând capatul deschis al tubului, nivelul mercurului în tub a coborât, formându-se deasupra mercurului un spațiu numit „camera barometrică”. Intotdeauna nivelul mercurului se oprea in jurul valorii de 75 cm indiferent de vreme.

Moartea lui Torricelli, în 1647, a fost cauzată de febră tifoidă.

O unitate de măsură a presiunii, torr, a fost denumită în onoarea sa: 1 torr este presiunea exercitată de o coloană de mercur de 1 mm înălțime. Unitatea de măsură a presiunii reținută însă de Sistemul Internațional de Unități este însă pascalul, denumită astfel în onoarea lui Blaise Pascal care a folosit barometrul lui Torricelli ca altimetru, demonstrând variații ale presiunii exercitate de aer prin variația înălțimii camerei barometrice în timpul ascensiunii muntelui Puy de Dôme de lânga orașul Clermont-Ferrand.

Numele său a fost dat unui asteroid, anterior clasificat sub numărul (7437).

Înălțime–
Zodiac europeanBalanță
Zodiac chinezescMaimuță de Pământ
Zodiac aztecVultur
Zodiac arboricolArțar
Zodiac egipteanBastet
Zodiac floralMac
Zodiac indianMaimuță
Zodiac grecescHimeră
Temperament–
Număr destin22 / 4
Număr psihic6

Evangelista Torricelli
15 octombrie 1608, ora necunoscută 44°17′N 11°53′E
Faenza, Italia

Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.

Harta natală

Placidus

♈︎♉︎♊︎♋︎♌︎♍︎♎︎♏︎♐︎♑︎♒︎♓︎Denebola1°♉︎10′℞13°♉︎12′℞8°♊︎27′℞12°♌︎23′℞16°♍︎36′13°♎︎13′22°♎︎23′26°♎︎38′27°♎︎07′5°♑︎10′23°♑︎49′16°♒︎45′

Forța aspectelor

Configurații speciale

  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Aripile de pasăre
  • Piramida element aer
  • Piramida element pământ
  • Piramida element pământ
  • Piramida element aer
  • Piramida element pământ

Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.

Aspectarium

Poziții și case în detaliu
CorpPoziție
22°23′ ♎︎
5°10′ ♑︎
13°13′ ♎︎
27°07′ ♎︎
16°45′ ♒︎
13°12′ ♉︎ ℞
23°49′ ♑︎
8°27′ ♊︎ ℞
16°36′ ♍︎
1°10′ ♉︎ ℞
12°23′ ♌︎ ℞
26°38′ ♎︎

Stele fixe conjuncte cu corpurile natale

SteaPozițieConjunctă cuOrb
Denebola16°11′ ♍︎0°25′

Luna în acea zi: de la 28°46′ Săgetător (ora 00:00) până la 11°38′ Capricorn (ora 24:00).

Aspecte în detaliu
CorpAspectCorpOrb
4°44′sep.
5°37′sep.
1°26′ap.
4°15′sep.
3°59′sep.
3°31′ap.
4°45′sep.
0°50′sep.
3°17′sep.
0°29′ap.
3°32′sep.
4°22′sep.
3°23′sep.
0°49′ap.
7°12′ap.
2°48′sep.
3°55′ap.

Soarele

Soarele în Balanță
Balanța este guvernată de Venus; este a șaptea zodie, ceea ce face ca ea să combine influența lui Venus, cea a Soarelui și cea a celei de a șaptea Casă. Rezultă că subiectul își iubește perechea excluzând orice altă persoană și putem spune despre el (despre subiect) că Soarele răsare și apune în celălalt (în perechea sa). Balanța este și zodia exaltării lui Saturn și în această zodie această planetă își atinge maximul său, adăugând artei lui Venus o dispoziție naturală pentru construcție. Aceasta se manifestă în aptitudine pentru arhitectură sau decorația în ramurile lor cele mai delicate. Această poziție dă și o voce frumoasă sonoră și un talent de cântăreț.

Soarele în conjuncție cu Venus (4°44)
Indică un aspect fermecător, gust pentru artă, o inimă afectuoasă, predispoziție pentru dragoste la prima vedere și căsătorie timpurie, o fire blândă, amabilă, cultivată. Persoana iubește luxul, are talent pentru muzică și artă, precum și o mare atracție pentru sexul opus. Se poate realiza ușor în viață, beneficiind de voință și de o vitalitate excepțională, precum și de noroc.

Soarele în trigon cu Marte (5°37)
Indică energie, dinamism, acțiune, spirit întreprinzător, acțiuni calculate și ordonate, abilități de conducere, fizic puternic depășind orice problemă de sănătate. Persoana are tact, vitalitate, curaj, încredere în forțele proprii, talent pentru sport, perseverență, tenacitate în urmărirea scopurilor, putând să ajungă rapid în funcții importante, posibil în aparatul de stat; este apreciată pentru forța sa, fiind un adversar de temut.

Soarele în careu cu Saturn (1°26)
Indică egoism, pesimism, tendință de autocompătimire. Persoana este mereu criticată, are caracter contradictoriu, posedă simț politic dar este lipsită de voință și de simțul oportunității. Sănătate slabă, posibile probleme cardiace, dușmani printre oamenii politici. Fire necinstită, lașitate; intrigă și cafomnie la adresa dușmanilor săi, certuri și scandaluri, cu pierderea reputației, destrămarea familiei.

Soarele în conjuncție cu Lilith (4°15)
În cazul unei femei acest aspect afectează imaginea bărbatului interior (modelul bărbatului ideal), ființa având tendința de a fi atrasă (la nivel sufletesc) de bărbați extremiști, demoniaci, având un dinamism necontrolat, o pasionalitate disarmonioasă, porniri sadice, distructive. Risc de moarte prematură a tatălui sau soțului (uneori divorț). Pentru un bărbat, indică o manifestare extremistă a propriei personalități (grandomanie, obsesii sexuale, sadism, duritate, probleme de conștientizare). Tensiuni în relațiile cu bărbații.

Luna

Luna în Capricorn
Luna în Capricorn când este bine aspectată asigură nativului ajutorul persoanelor mai sus pe scara socială, în așa fel încât oricare ar fi succesele obținute în viață, le va avea prin ceilalți căci este prea timid pentru a înainta singur; în plus, având o stare de spirit melancolică, va fi excesiv de sensibil la eșecurile reale sau imaginare. Dacă Luna este stresată, expune la defăimare, meritată sau nu. Această poziție are și un efect nociv asupra digestiei. Persoanele cu Luna în această poziție au adesea o teamă irațională de a cădea în sărăcie, de aceea devin avare refuzându-și orice confort pentru a pune de o parte (pentru a economisi) pentru zilele negre. Au puțină milă pentru ele însele și deloc pentru alții.

Luna în trigon cu Pluton (3°59)
Indică un caracter vizionar, profetic, aventuros, capabil să reușească, imaginație fertilă, rațiune foarte dezvoltată, talente oculte.

Mercur

Mercur în Balanță
Mercur în Balanță, când e bine plasat, dă idei largi, un intelect foarte echilibrat, iubirea de artă și de muzică, o foarte mare ușurință de exprimare. Prevestește succesul ca orator public, uneori ca și cântăreț. Când Mercur este afectat în Balanță, indică neplăceri provenind din procese intentate de asociați sau de un partener infidel.

Mercur în trigon cu Marte (3°31)
Indică forță mentală, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forță de exprimare, putere de convingere, tendința de a-și impune părerea proprie, o fire coordonată, armonioasă, care face totul cu o mare ușurință. Inteligență practică, cu mari șanse de realizare, precum și tenacitate de a-și urmări proiectele până la finalizare.

Mercur în trigon cu Uranus (4°45)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.

Mercur în sextil cu Nodul Nord (0°50)
Șanse de reușită în viață în domenii mercuriene, legate de comunicații, publicații, transporturi și călătorii, sau prilejuri de succes prin folosirea inteligentă a informațiilor de largă circulație. Capacitate de a înțelege importanța lucrurilor pe care le află în diferite împrejurări.

Venus

Venus în Balanță
Venus în Balanță zodia Casei a VII-a, este în mod esențial elevată și puternică. Este una din pozițiile care sunt dovada unei căsătorii fecunde și prospere sau a unei asociații bănoase. Ea dă o înclinație artistică și muzicală și face persoana populară în viața publică. Ca și cântăreț sau ca și orator, acest aspect va asigura subiectului un auditoriu fervent de fiecare dată când va apărea în public.

Venus în conjuncție cu Soarele (4°44)
Indică un aspect fermecător, gust pentru artă, o inimă afectuoasă, predispoziție pentru dragoste la prima vedere și căsătorie timpurie, o fire blândă, amabilă, cultivată. Persoana iubește luxul, are talent pentru muzică și artă, precum și o mare atracție pentru sexul opus. Se poate realiza ușor în viață, beneficiind de voință și de o vitalitate excepțională, precum și de noroc.

Venus în careu cu Saturn (3°17)
Indică energie mentală consumată în relații sexuale, goană după plăceri, dificultăți în relațiile cu femeile și cu persoane mai în vârstă, înclinație spre gelozie, inhibiție, înstrăinare, dificultăți emoționale, deseori celibat. Fire schimbătoare, posomorâtă, șireată; sexualitate agresivă, purtări indecente, obiceiuri depravate. Țelurile afective nu sunt realizabile; infidelitate și adulter.

Venus în conjuncție cu Lilith (0°29)
În cazul unui bărbat, indică o atracție fizică (erotică) spre femei perverse, ciudate, demoniace, prostituate, spre a-și procura cu bani servicii sexuale. Dorință obsesivă de bani, de relații cu sexul opus, de valori artistice (dar opțiunile sunt orientate către tot ce este pervers, straniu, morbid, disarmonios, anormal). Uneori, poate face apel la magie (vrăjitorie) pentru a-și satisface dorințele. În cazul unei femei, indică o manifestare extremistă a laturii sentimentale și erotice proprii (femeie perversă, prostituată, obsedată de îmbogățire, care este vrăjitoare sau face apel la acestea).

Marte

Marte în Vărsător
Marte în Vărsător, atunci când este bine aspectat, anunță o persoană spirituală și intuitivă, ingenioasă și originală, întreprinzătoare și ambițioasă, muncitoare neobosită pentru a-și asigura succesul în cariera aleasă, astfel ea va câștiga prietenia persoanelor care vor fi gata să o ajute să-și realizeze speranțele și dorințele. Acești oameni sunt foarte abili și în mecanică și în lucrurile care au legătură cu electricitatea; reușesc și ca administratori sau angajați într-o asociație filantropică sau o societate de utilitate publică. Marte afectat în Vărsător, face ca persoana să fie prea independentă, pompoasă și predispusă să urască orice autoritate, directă în discursul și comportamentul său față de ceilalți și ranchiunoasă în cel mai înalt grad, dacă nu o tratăm cu respectul și considerația care i se par datorate. Aceste persoane foarte dificile de caracter se ceartă adesea cu anturajul lor. Vor avea tendința să suporte pierderi prin joc și speculații. Un Marte afectat în Vărsător predispune la tulburări vizuale pentru că Vărsătorul guvernează eterurile. Prin acțiunea reflexă în semnul opus, Leul, poate cauza palpitații cardiace.

Marte în trigon cu Soarele (5°37)
Indică energie, dinamism, acțiune, spirit întreprinzător, acțiuni calculate și ordonate, abilități de conducere, fizic puternic depășind orice problemă de sănătate. Persoana are tact, vitalitate, curaj, încredere în forțele proprii, talent pentru sport, perseverență, tenacitate în urmărirea scopurilor, putând să ajungă rapid în funcții importante, posibil în aparatul de stat; este apreciată pentru forța sa, fiind un adversar de temut.

Marte în trigon cu Mercur (3°31)
Indică forță mentală, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forță de exprimare, putere de convingere, tendința de a-și impune părerea proprie, o fire coordonată, armonioasă, care face totul cu o mare ușurință. Inteligență practică, cu mari șanse de realizare, precum și tenacitate de a-și urmări proiectele până la finalizare.

Marte în careu cu Jupiter (3°32)
Indică pericol de congestie, friguri, apoplexie, obsesii, boli psihice, dar numai în cazul unei vieți incorecte, plină de excese. Fire intransigentă, capricioasă, violentă, putând suferi pierderi prin speculații sau prin tendința de a-i înșela pe ceilalți. Intoxicare cu prejudecăți; nesăbuință, completată de un pronunțat instinct de jucător. Nativul este dogmatic, rebel, tinzând mereu să exagereze. Își canalizează prost energiile și este un mare risipitor, cheltuind pe lucruri inutile mari sume de bani.

Marte în opoziție cu Nodul Nord (4°22)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.

Jupiter

Jupiter a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Jupiter în Taur
Jupiter în Taur, în bună configurație, dă o fire eminamente bună și simpatică față de toți, dar o iubire profundă, vie și tandră pentru cei față de care relațiile familiale permit această exprimare a iubirii. Această poziție atrage bogăție și dă dispoziții generoase pentru a ajuta în acțiuni filantropice; totuși Jupiter în Casa a II-a nu este niciodată excesiv și extravagant în generozitatea sa, ci mai degrabă conservator și înclinat să examineze cu grijă avantajele oricărei propuneri înainte de a da o mână de ajutor; pe de altă parte, este numai generozitate pentru ai săi. Căminul său, familia sa sunt totul pentru el. Când Jupiter este afectat în Taur, împinge spre cheltuieli extravagante din ostentație sau pentru satisfacerea naturii inferioare. Subiectul va fi foarte gurmand și va fi predispus, ca rezultat al lăcomiei sale, la boli indicate de natura diferitelor aspecte ale planetelor. Va avea adesea dificultăți financiare, neplăceri cu creanțierii săi.

Jupiter în careu cu Marte (3°32)
Indică pericol de congestie, friguri, apoplexie, obsesii, boli psihice, dar numai în cazul unei vieți incorecte, plină de excese. Fire intransigentă, capricioasă, violentă, putând suferi pierderi prin speculații sau prin tendința de a-i înșela pe ceilalți. Intoxicare cu prejudecăți; nesăbuință, completată de un pronunțat instinct de jucător. Nativul este dogmatic, rebel, tinzând mereu să exagereze. Își canalizează prost energiile și este un mare risipitor, cheltuind pe lucruri inutile mari sume de bani.

Saturn

Saturn în Capricorn
Saturn, bine aspectat, este puternic în Capricorn și calitățile sale sunt puternic marcate: sinceritate, integritate la orice încercare, hotărâre de a munci la îndeplinirea obiectului dorit, oricât de mult timp e nevoie. De unde rezultă că, în ciuda tuturor obstacolelor, oamenii care au această poziție ajung în general la succes și sunt stimați de contemporanii lor. Dacă Saturn este stresat în această zodie, dispoziția (starea de spirit) va fi mohorâtă, iar subiectul va vedea viața sub o lumină proastă; va fi ipocrit, viclean, nedemn de încredere. Un sentiment de nemulțumire va putea, în timp, să-i aducă un dezechilibru mental.

Saturn în careu cu Soarele (1°26)
Indică egoism, pesimism, tendință de autocompătimire. Persoana este mereu criticată, are caracter contradictoriu, posedă simț politic dar este lipsită de voință și de simțul oportunității. Sănătate slabă, posibile probleme cardiace, dușmani printre oamenii politici. Fire necinstită, lașitate; intrigă și cafomnie la adresa dușmanilor săi, certuri și scandaluri, cu pierderea reputației, destrămarea familiei.

Saturn în careu cu Venus (3°17)
Indică energie mentală consumată în relații sexuale, goană după plăceri, dificultăți în relațiile cu femeile și cu persoane mai în vârstă, înclinație spre gelozie, inhibiție, înstrăinare, dificultăți emoționale, deseori celibat. Fire schimbătoare, posomorâtă, șireată; sexualitate agresivă, purtări indecente, obiceiuri depravate. Țelurile afective nu sunt realizabile; infidelitate și adulter.

Uranus

Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Uranus în Gemeni
Uranus în Gemeni dă o natură extrem de originală, intuitivă și versatilă, pasionată de studiile științifice în general, mai ales pentru electricitate, aviație sau alte subiecte mai puțin obișnuite. Acești oameni au spiritul larg, progresist: sunt pionieri în toate lucrurile noi și moderne. Au, printre altele, un gust pronunțat pentru ocultism și astrologie. Sunt foarte iubiți de frații și surorile lor, de vecinii lor, cu condiția ca Uranus să fie bine aspectat; dar dacă Uranus este afectat, subiectul este excentric, plin de fantezii, ceea ce face din el un flagel, un dezechilibrat, detestat de toți, și mai ales de frații și surorile sale, de vecinii săi. Această poziție pronostichează necazuri și posibilități de accidente în călătoriile scurte.

Uranus în trigon cu Mercur (4°45)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.

Neptun

Neptun în Fecioară
Mercur, planeta intelectului, logicii și a rațiunii este exaltat în Fecioară, iar Neptun, planeta ocultă, profetică, spirituală, religioasă și muzicală este octava lui Mercur; în consecință, amestecul de calități mercuriene și neptuniene, produs de Neptun în Fecioară, dă capacități mentale excesiv de rafinate, de inspirație profetică, devotamentul față de un ideal și mai înalt atunci când Neptun este într-o configurație bună, căci atunci Neptun adaugă căldură și simpatie răcelii lui Mercur. Totuși astfel de persoane au idei stranii, mai ales în ceea ce privește căsătoria pe care o consideră ca fiind pur platonică. Dacă Neptun este afectat în Fecioară, le dă tendințe de ipohondrie și mania de a-și descoperi tot felul de boli de care aud vorbindu-se, ceea ce le face viața mizerabilă. Această poziție indică o tendință de a deveni jucăria spiritelor-control, nu numai ca medium, ci prin obsesie directă; atunci când această calamitate a apărut, este foarte dificil să eliberezi corpul de entitatea obsedantă.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Pluton în Taur
Aici a fost Pluton între 1850 și 1882. Poziția stimulează conservatorismul și păstrarea patrimoniului și a tradițiilor. Perioada corespunde în mare parte epocii victoriene, un model de îndelungată menținere a unei anumite ordini sociale și a unor concepții sociale vechi în pofida marilor progrese științifice. Indică tendința spre lăcomie, înclinație spre speculații, gelozie, simț erotic rafinat, fire răzbunătoare, capabilă de violență și crimă, duritate în relațiile intime. Capacitate și abilitate oratorică, talent de a cânta, atracție pentru artă și creație artistică, puternic impuls spre procreație.

Pluton în trigon cu Luna (3°59)
Indică un caracter vizionar, profetic, aventuros, capabil să reușească, imaginație fertilă, rațiune foarte dezvoltată, talente oculte.

Nodul Nord

Nodul Nord în Leu
Nativul în viața anterioară a trăit înconjurat de oameni care probabil îl ajutau pentru rezolvarea problemelor sale. Nu a avut curaj de a rezolva ceva de unul singur și se simțea în siguranță numai sub protecția prietenilor. În această viață misiunea lui este de a-și dezvolta creativitatea și aceasta numai prin forțe proprii.

Nodul Nord în sextil cu Mercur (0°50)
Șanse de reușită în viață în domenii mercuriene, legate de comunicații, publicații, transporturi și călătorii, sau prilejuri de succes prin folosirea inteligentă a informațiilor de largă circulație. Capacitate de a înțelege importanța lucrurilor pe care le află în diferite împrejurări.

Nodul Nord în opoziție cu Marte (4°22)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.

Lilith

Lilith în Balanță
Este amplificată sfera sentimentală și manifestările poetice ale nativului, care simte o mare nevoie de a seduce.

Lilith în conjuncție cu Soarele (4°15)
În cazul unei femei acest aspect afectează imaginea bărbatului interior (modelul bărbatului ideal), ființa având tendința de a fi atrasă (la nivel sufletesc) de bărbați extremiști, demoniaci, având un dinamism necontrolat, o pasionalitate disarmonioasă, porniri sadice, distructive. Risc de moarte prematură a tatălui sau soțului (uneori divorț). Pentru un bărbat, indică o manifestare extremistă a propriei personalități (grandomanie, obsesii sexuale, sadism, duritate, probleme de conștientizare). Tensiuni în relațiile cu bărbații.

Lilith în conjuncție cu Venus (0°29)
În cazul unui bărbat, indică o atracție fizică (erotică) spre femei perverse, ciudate, demoniace, prostituate, spre a-și procura cu bani servicii sexuale. Dorință obsesivă de bani, de relații cu sexul opus, de valori artistice (dar opțiunile sunt orientate către tot ce este pervers, straniu, morbid, disarmonios, anormal). Uneori, poate face apel la magie (vrăjitorie) pentru a-și satisface dorințele. În cazul unei femei, indică o manifestare extremistă a laturii sentimentale și erotice proprii (femeie perversă, prostituată, obsedată de îmbogățire, care este vrăjitoare sau face apel la acestea).

Merlin

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.

Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.

Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.

Sprijină site-ul

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat.

Calendar astrologicLegenda calendarului

  • Lună Nouă
  • Primul Pătrar
  • Lună Plină
  • Ultimul Pătrar
  • Eclipsă de Soare
  • Eclipsă de Lună
  • 12Ziua de azi
  • O planetă intră în mișcare retrogradă
  • O planetă intră în mișcare directă
  • Soarele intră într-un semn
  • O planetă intră într-un semn
  • Luna intră într-un semn
  • 12Sfânt sau sărbătoare
  • 12Aniversare din Jurnalul tău

Dacă într-o zi sunt mai multe evenimente, apare cel mai important; pe toate le vezi trecând cu mouse-ul peste zi. VOC = Luna fără aspecte majore (void of course).

L M M J V S D
2 4 6 7
11
16 18 19 21
23 25 27 29

Planete acum

15 noiembrie 2026 0:23 (GMT)

  • 22° ♏︎ 38′ 47″
  • 25° ♑︎ 33′ 31″
  • 05° ♏︎ 11′ 59″
  • 22° ♎︎ 53′ 00″
  • 25° ♌︎ 19′ 42″
  • 25° ♌︎ 47′ 02″
  • 08° ♈︎ 31′ 35″℞
  • 04° ♊︎ 07′ 49″℞
  • 01° ♈︎ 49′ 47″℞
  • 03° ♒︎ 16′ 48″
  • 25° ♒︎ 11′ 35″℞
  • 11° ♑︎ 00′ 50″
  • 27° ♈︎ 27′ 38″℞