Zizi Lambrino

  • Zizi Lambrino

Politică, istorie, avocat

Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino (n. 3 octombrie 1898, Roman – d. 27 martie 1953, Neuilly) a fost prima soție a principelui Carol II al României.

Descendentă a unei vechi familii aristocratice, Zizi era fiica generalului român Constantin Lambrino și a Euphrosinei Alcaz.

În timpul primului război mondial, Carol al II-lea, în uniformă de ofițer rus, a părăsit la 27 august/9 septembrie 1918 unitatea militară (aflată la Târgu Neamț), al cărei comandant era, și, patru zile mai târziu, a plecat la Odessa împreună cu Zizi Lambrino.

Acest act a însemnat încălcarea Statutului Casei Regale, care prevedea căsătoria membrilor Casei Regale a României numai cu persoane din alte case regale. Regele Ferdinand a ezitat să aplice o pedeapsă fermă. A dispus însă la 9/22 septembrie ținerea lui Carol timp de 75 de zile în stare de arest la mănăstirea Horaița (județul Neamț).

Printr-o sentință controversată din 8 ianuarie 1919, tribunalul Ilfov a anulat căsătoria. Relația lor a continuat însă, iar la 8 august anul următor li s-a născut fiul Mircea Grigore Lambrino (nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei și nerecunoscut de Carol).

Principele Carol a fost trimis de tatăl său, regele Ferdinand într-o călătorie în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Zizi.

În 1921, după căsătoria lui Carol cu prințesa Elena a Greciei, Zizi s-a stabilit, la insistența autorităților române, la Neuilly, în Franța, într-o vilă cumpărată pentru ea. A fost creditată de Familia Regală română cu o rentă anuală de 110.000 franci. Câțiva ani mai târziu, după ce în septembrie 1940 Carol al II-lea a renunțat a doua oară la tron, Zizi Lambrino l-a acționat în justiție fără succes.

După cel de-al doilea război mondial, odată cu abolirea monarhiei în România, fără susținerea financiară din partea casei regale, situația lui Zizi Lambrino s-a înrăutățit. S-a stins din viață la 11 martie 1953 la Neuilly, cu o săptămană înainte de moartea lui Carol al II-lea.

Înălțime–
Zodiac europeanBalanță
Zodiac chinezescCâine de Pământ
Zodiac aztecVultur
Zodiac arboricolArțar
Zodiac egipteanBastet
Zodiac floralMac
Zodiac indianMaimuță
Zodiac grecescHimeră
Temperament–
Număr destin33 / 6
Număr psihic6

Zizi Lambrino
15 octombrie 1898, ora necunoscută 46°55′N 26°55′E
Roman, România

Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.

Harta natală

Placidus

♈︎♉︎♊︎♋︎♌︎♍︎♎︎♏︎♐︎♑︎♒︎♓︎RigelSpicaArcturusAntares15°♊︎33′℞24°♊︎42′℞26°♊︎06′℞23°♋︎19′19°♎︎07′20°♎︎50′20°♎︎57′22°♎︎05′1°♐︎23′5°♐︎53′9°♐︎00′12°♑︎10′℞

Forța aspectelor

Configurații speciale

  • Steliumul

Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.

Aspectarium

Poziții și case în detaliu
CorpPoziție
22°05′ ♎︎
20°50′ ♎︎
19°07′ ♎︎
5°53′ ♐︎
23°19′ ♋︎
20°57′ ♎︎
9°00′ ♐︎
1°23′ ♐︎
24°42′ ♊︎ ℞
15°33′ ♊︎ ℞
12°10′ ♑︎ ℞
26°06′ ♊︎ ℞

Stele fixe conjuncte cu corpurile natale

SteaPozițieConjunctă cuOrb
Rigel15°25′ ♊︎0°08′
Spica22°25′ ♎︎0°20′
Arcturus22°49′ ♎︎0°43′
Antares8°20′ ♐︎0°39′

Luna în acea zi: de la 14°00′ Balanță (ora 00:00) până la 27°43′ Balanță (ora 24:00).

Aspecte în detaliu
CorpAspectCorpOrb
1°15′ap.
2°58′ap.
1°14′ap.
1°08′sep.
2°37′ap.
6°31′sep.
4°01′ap.
1°42′sep.
2°29′ap.
0°06′ap.
3°52′ap.
5°16′sep.
5°16′ap.
4°12′ap.
1°49′ap.
5°35′ap.
3°33′sep.
6°56′sep.
6°59′ap.
3°06′ap.
4°30′sep.
2°22′sep.
3°45′ap.
5°23′sep.
5°09′ap.
7°36′sep.
6°33′ap.
1°24′ap.

Configurații speciale

Steliumul

Steliumul reprezintă o aglomerare de cel puțin patru planete în aceeași casă. Steliumul este în mod particular puternic dacă Soarele, Luna, guvernatorul Ascendentului și încă o planetă în domiciliu fac parte din acesta. Fiecare planetă depinde de celelalte, ca într-o familie unită. Aspectele la Stelium subliniază raporturile sale cu restul temei. Un Stelium care nu primește niciun aspect va fi o sursă de dezechilibru și de obsesie. El este un factor de egocentrism, de repliere în sine sau de focalizare exagerată asupra unui sector particular al existenței. Individul nu are niciodată problema alegerii unei direcții de viață în acest caz. Steliumul aduce o puternică energie concentrată de talent, de ingeniozitate, de motivație, sensul unui scop, dar și de obsesie, oarecare îngustime de spirit, o lipsă de obiectivitate și dificultatea de a accepta compromisul. Se poate admite constituirea unui Stelium atunci când un același semn conține Ascendentul, Mijlocul Cerului sau Nodul Nord plus trei planete.


Soarele

Soarele în Balanță
Balanța este guvernată de Venus; este a șaptea zodie, ceea ce face ca ea să combine influența lui Venus, cea a Soarelui și cea a celei de a șaptea Casă. Rezultă că subiectul își iubește perechea excluzând orice altă persoană și putem spune despre el (despre subiect) că Soarele răsare și apune în celălalt (în perechea sa). Balanța este și zodia exaltării lui Saturn și în această zodie această planetă își atinge maximul său, adăugând artei lui Venus o dispoziție naturală pentru construcție. Aceasta se manifestă în aptitudine pentru arhitectură sau decorația în ramurile lor cele mai delicate. Această poziție dă și o voce frumoasă sonoră și un talent de cântăreț.

Soarele în conjuncție cu Luna (1°15)
Indică o fire subiectivă, care dorește armonia în viață, are stări periodice de depresie, tinde să se suprasolicite fizic, are un caracter echilibrat; calități multiple ce-i permit realizarea cu succes în orice domeniu; o promovare rapidă, ajutor din partea unor persoane influente. Casa în care are loc această conjuncție este foarte importantă în viața nativului, deoarece aici se manifestă calități deosebite, mergând până la emotivitate și sensibilitate maximă, atingând genialitatea în creație. În primii ani ai vieții există o poziție critică care, pentru a fi benefică, trebuie să fie susținută de un aspect favorabil cu Marte sau Jupiter.

Soarele în conjuncție cu Mercur (2°58)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.

Soarele în careu cu Marte (1°14)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.

Soarele în conjuncție cu Jupiter (1°08)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.

Soarele în trigon cu Neptun (2°37)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.

Soarele în trigon cu Pluton (6°31)
Indică un caracter reformator, o mare mediumnitate, orientare spre progres, capacitate de a se reface după orice criză. Posibilă implicare într-o revoltă sau revoluție; capacități artistice creatoare foarte puternice. Nativul poate să-și atingă țelurile, oricât de greu ar fi acest lucru.

Soarele în trigon cu Lilith (4°01)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.

Luna

Luna în Balanță
Luna în Balanță procură un mare număr de prieteni și favoarea publică căci face ca persoana să fie amabilă, simpatică, serviabilă, optimistă și iubitoare de plăcere și de societate. Această poziție procură un bun raționament și o capacitate de a judeca sănătos lucrurile. Persoanei îi vor plăcea artele, muzica, va avea uneori un mare talent ca artist și aspecte bune îl vor ajuta.

Luna în conjuncție cu Soarele (1°15)
Indică o fire subiectivă, care dorește armonia în viață, are stări periodice de depresie, tinde să se suprasolicite fizic, are un caracter echilibrat; calități multiple ce-i permit realizarea cu succes în orice domeniu; o promovare rapidă, ajutor din partea unor persoane influente. Casa în care are loc această conjuncție este foarte importantă în viața nativului, deoarece aici se manifestă calități deosebite, mergând până la emotivitate și sensibilitate maximă, atingând genialitatea în creație. În primii ani ai vieții există o poziție critică care, pentru a fi benefică, trebuie să fie susținută de un aspect favorabil cu Marte sau Jupiter.

Luna în conjuncție cu Mercur (1°42)
Indică inteligență, memorie bună, hipersensibilitate, stare de nervozitate. Individul este atras de schimbare până la a-și produce pagube. Dispune de mari aptitudini pentru studiu, fiind un excelent teoretician. Are pasiuni și preocupări artistice, înclinate spre visare și poezie, dar și spre logoree.

Luna în careu cu Marte (2°29)
Indică rezistență fizică slabă, predispoziție pentru abcese, tumori, necazuri digestive. Fire irascibilă, certăreață, capricioasă, pripită; caracter violent neținând seama de consecințe, înclinație spre adulter, divorț, excese de tot felul, fire independentă care-i îndepărtează de viața de familie. Cel în cauză este agresiv, impulsiv, imprevizibil; sentimentele îi domină rațiunea. Poate avea maniere urâte, legături pasionale puternice, în care încearcă să domine și să tiranizeze, căsătorie dificilă; pericol de accidente.

Luna în conjuncție cu Jupiter (0°06)
Indică o fire omenoasă, optimism, sănătate, tendințe de îngrășare, posibilitatea de realizare în viață, atracție pentru călătorii. Perspicacitate, popularitate, magnetism personal puternic, imaginație remarcabilă.

Luna în trigon cu Neptun (3°52)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Luna în trigon cu Pluton (5°16)
Indică un caracter vizionar, profetic, aventuros, capabil să reușească, imaginație fertilă, rațiune foarte dezvoltată, talente oculte.

Luna în trigon cu Lilith (5°16)
Capacitate de a transmite celorlalți puterea de a-și depăși temerile și inhibițiile, printr-o afecțiune care elimină barierele de comunicare. Astfel, nativul își întreține încrederea proprie în soluțiile optimiste și realizează că poate ieși din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuală. Imagine excentrică și puternică, magnetism, fantasme. Mamă autoritară, dar percepută cu luciditate. Pentru un bărbat: atracție pentru femei de tip Lilith.

Mercur

Mercur în Balanță
Mercur în Balanță, când e bine plasat, dă idei largi, un intelect foarte echilibrat, iubirea de artă și de muzică, o foarte mare ușurință de exprimare. Prevestește succesul ca orator public, uneori ca și cântăreț. Când Mercur este afectat în Balanță, indică neplăceri provenind din procese intentate de asociați sau de un partener infidel.

Mercur în conjuncție cu Soarele (2°58)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.

Mercur în conjuncție cu Luna (1°42)
Indică inteligență, memorie bună, hipersensibilitate, stare de nervozitate. Individul este atras de schimbare până la a-și produce pagube. Dispune de mari aptitudini pentru studiu, fiind un excelent teoretician. Are pasiuni și preocupări artistice, înclinate spre visare și poezie, dar și spre logoree.

Mercur în careu cu Marte (4°12)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.

Mercur în conjuncție cu Jupiter (1°49)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.

Mercur în trigon cu Neptun (5°35)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.

Mercur în trigon cu Pluton (3°33)
Indică o fire abilă. Persoana este dotată cu multă diplomație, știind să critice cu talent, fără a jigni sau supăra, având o exprimare fermecătoare, cu un mare spirit de observație și analiză, percepând esența subtilă a fenomenelor și cauzele cele mai ascunse. Are o mare forță creatoare, în special în domeniul literaturii și oratoriei, favorizându-i-se o carieră în politică.

Mercur în careu cu Nodul Nord (6°56)
Probleme de comunicație, dificultăți în a se face înțeles și riscul de a greși calea sau domeniul în care își exprimă calitățile intelectuale. Nativul trebuie să-și consolideze și să-și stăpânească bine cunoștințele, spre a le folosi mereu în scopul evoluției sale. Are posibilitatea să treacă la forme de comunicare subtilă, dacă nu se lasă dezamăgit de eșecurile întâmpinate.

Mercur în trigon cu Lilith (6°59)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.

Venus

Venus în Săgetător
Venus în Săgetător este altă poziție dintre cele mai puternice, deoarece calitățile lui Venus se unesc cu cele ale lui Jupiter, planeta bunăvoinței, pentru a alimenta iubirea și bunăvoința printre oameni. Această poziție indică și un caracter vesel și optimist, o inimă înțelegătoare, bună și generoasă; o iubire pentru Dumnezeu exprimată prin devoțiunea religioasă sau o iubire pentru omenire manifestată prin filantropie și caritate. Indică un spirit rafinat, cultivat, pasionat de arta dramatică, de artă în general, și de muzică. Dă viață imaginației, intuiției și, la fel ca celelalte semne duble, Gemenii și Peștii, indică mai multe căsătorii.

Venus în conjuncție cu Saturn (3°06)
Indică frustrare, predispoziție pentru a fi înșelat, autocenzură în exprimarea sentimentelor, amânarea manifestării lor până în a doua jumătate a vieții, atracție față de persoane mai în vârstă, fire geloasă, blocaje și dificultăți emoționale.

Venus în conjuncție cu Uranus (4°30)
Indică idei neobișnuite și originale despre artă și dragoste, o fire voluntară, dramatică, romantică; independență și farmec personal. Individul este înclinat spre studiu, având posibile talente muzicale și un gust rafinat în artă. Este idealist în probleme sentimentale și uneori devine brutal. Este genul de om care provoacă acțiuni fulgerătoare, fără să se gândească la urmări și consecințe. Se bucură de popularitate și de un magnetism care îi aduce succes în relațiile sentimentale. Indică vederi înaintate în plan afectiv, idei originale despre artă și sentimente, fire dramatică, voluntară, romantică, independentă, iubitoare de libertate. Înclinație spre studiu, spre ocultism, metafizică. Nativul este expert în muzică, rafinat, având multe cunoștințe și prieteni, beneficiind de un puternic magnetism personal, care atrage în mod deosebit sexul opus.

Marte

Marte în Rac
Marte în Rac, bine aspectat, dă o fire independentă și curajoasă, cu tendința de a se revolta împotriva oricărei constrângeri, iubirea față de cămin. Face ca persoana să fie foarte ingenioasă (îndemânatică), ambițioasă în a aduna tot ceea ce constituie confortul și luxul și de a avea grijă de acestea: nativul este deci, în toate cazurile, un bun susținător material pentru casă. Dar, în același timp, cel care are acest aspect în nativitatea sa, tinde să exercite o autoritate absolută asupra oamenilor și lucrurilor din cercul intim al familiei. Această poziție face caracterul mai degrabă nehotărât și dă tendința și dorința de a schimba ocupația, astfel încât persoana nu se oprește niciodată la o linie de conduită, ci întreprinde un număr mare de lucruri pentru a le abandona brusc. Marte afectat în Rac, va suscita neplăceri domestice, certuri frecvente, scene violente în casă, cu tendința de a schimba adesea reședința; bolile inflamatorii de stomac, tulburările digestive, accidentele prin foc (incendiu în casă datorită neglijenței) sunt de temut.

Marte în careu cu Soarele (1°14)
Indică rezistență fizică slăbită, accidente, operații chirurgicale, posibilă moarte violentă, fire certăreață, impulsivă, pusă pe contrazicere. Conflict permanent între dorință și rațiune. Nativul acționează precipitat și negândit, este arogant, pretențios și veșnic nemulțumit. Posibilă viață dezordonată, scandaluri și conflicte, carieră plină de situații extreme, succesul nefiind de durată. Posibile boli de inimă, nenorociri care îl pot afecta pe soț, sau pe tatăl acestuia. Beneficiază de multă energie, dar o risipește și-și pune viața în pericol prin acțiunile sale; temperament excitabil; poate fi un militar care își sacrifică viața ca un erou, un sportiv care face totul pentru a câștiga, deși în final va pierde.

Marte în careu cu Luna (2°29)
Indică rezistență fizică slabă, predispoziție pentru abcese, tumori, necazuri digestive. Fire irascibilă, certăreață, capricioasă, pripită; caracter violent neținând seama de consecințe, înclinație spre adulter, divorț, excese de tot felul, fire independentă care-i îndepărtează de viața de familie. Cel în cauză este agresiv, impulsiv, imprevizibil; sentimentele îi domină rațiunea. Poate avea maniere urâte, legături pasionale puternice, în care încearcă să domine și să tiranizeze, căsătorie dificilă; pericol de accidente.

Marte în careu cu Mercur (4°12)
Indică o fire iritabilă, hipercritică, veșnic nemulțumită, având tendințe spre cinism și sarcasm. Individul este egoist și capabil de duritate și exprimări violente, având tendința de a trage concluzii pripite, bazate pe date parțiale. Este capabil să calomnieze și să mintă pentru a-și atinge scopurile, provocând, prin acte necugetate, multe necazuri celor din jur. Are un curaj inconștient, este atras de aventură, putând ajunge foarte ușor la stări de surmenaj și uzură fizică. Va suferi din cauza acțiunilor sale necugetate, și uneori inutile. Poate avea necazuri cu sănătatea – posibile operații chirurgicale, sau depresiuni mentale și disfuncționalități psihice grave.

Marte în careu cu Jupiter (2°22)
Indică pericol de congestie, friguri, apoplexie, obsesii, boli psihice, dar numai în cazul unei vieți incorecte, plină de excese. Fire intransigentă, capricioasă, violentă, putând suferi pierderi prin speculații sau prin tendința de a-i înșela pe ceilalți. Intoxicare cu prejudecăți; nesăbuință, completată de un pronunțat instinct de jucător. Nativul este dogmatic, rebel, tinzând mereu să exagereze. Își canalizează prost energiile și este un mare risipitor, cheltuind pe lucruri inutile mari sume de bani.

Jupiter

Jupiter în Balanță
Jupiter în Balanță, atunci când este în bună configurație, dă o natură binevoitoare, simpatică și afectuoasă; conștiincioasă și sociabilă, având un mare interes pentru tot ceea ce se referă la progresele omenirii în: muzică, arte, literatură, relații sociale, etc. Astfel persoana este foarte iubită. Această poziție anunță reușită în afaceri și succes în viața publică. Dar dacă Jupiter este afectat în acest semn, indulgența acordată cerințelor de natură inferioară va aduce subiectului neplăceri, un scandal public, pierderea popularității și prestigiului său.

Jupiter în conjuncție cu Soarele (1°08)
Indică vitalitate, sănătate, șansă, belșug, onoruri, funcție importantă, un caracter integru. Persoana lucrează bine în echipă, are abilitate executivă, beneficiază de protecție și este o fire veselă care iubește plăcerile și distracțiile.

Jupiter în conjuncție cu Luna (0°06)
Indică o fire omenoasă, optimism, sănătate, tendințe de îngrășare, posibilitatea de realizare în viață, atracție pentru călătorii. Perspicacitate, popularitate, magnetism personal puternic, imaginație remarcabilă.

Jupiter în conjuncție cu Mercur (1°49)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.

Jupiter în careu cu Marte (2°22)
Indică pericol de congestie, friguri, apoplexie, obsesii, boli psihice, dar numai în cazul unei vieți incorecte, plină de excese. Fire intransigentă, capricioasă, violentă, putând suferi pierderi prin speculații sau prin tendința de a-i înșela pe ceilalți. Intoxicare cu prejudecăți; nesăbuință, completată de un pronunțat instinct de jucător. Nativul este dogmatic, rebel, tinzând mereu să exagereze. Își canalizează prost energiile și este un mare risipitor, cheltuind pe lucruri inutile mari sume de bani.

Saturn

Saturn în Săgetător
Saturn în Săgetător, atunci când este bine aspectat, dă o fire caritabilă, filantropică și o dorință de a ajuta omenirea să se înalțe din ea însăși sub legi drepte și sub o independență hotărât religioasă. Îmbină toate virtuțile saturniene binevoitorului spirit de aspirație al lui Jupiter, în așa fel încât subiectul vizează să lucreze pentru binele public pe măsura capacităților sale și situației sale sociale. De aceea este respectat, onorat, căutat pentru funcții în care sunt cerute aceste calități, într-un cerc fie social, fie religios. Dar Saturn afectat în Săgetător, face ca subiectul să fie fals, cinic, sarcastic, ambițios în a atinge posturi de onoare și de încredere doar în vederea interesului său; susceptibil de a avea probleme cu justiția și de a suporta mari pierderi. Această poziție afectează plămânii și ar trebui să aibă mare grijă să nu răcească.

Saturn în conjuncție cu Venus (3°06)
Indică frustrare, predispoziție pentru a fi înșelat, autocenzură în exprimarea sentimentelor, amânarea manifestării lor până în a doua jumătate a vieții, atracție față de persoane mai în vârstă, fire geloasă, blocaje și dificultăți emoționale.

Uranus

Uranus în Săgetător
Uranus în Săgetător indică o capacitate intuitivă foarte dezvoltată, cu tendință spre visare, viziuni, și o imaginație foarte vie. Această poziție dă o puternică înclinație spre o credință heterodoxă și spre practica artelor oculte. Atunci când planeta este bine aspectată, această poziție dă capacitatea de a înțelege problemele zilei în ceea ce privește religia și educația, cu dorința filantropică de a lucra la dezvoltarea și la avansarea omenirii; gustul pentru călătorii pentru cunoștințele care se obțin și succesul asigurat prin aspectele favorabile ale nativității progresate. Atunci când Uranus este afectat, dă o mentalitate instabilă și excentrică, mai ales în ceea ce privește legea și religia, spiritul de revoltă împotriva condițiilor sociale, sursă de neplăceri cu autoritățile, o dorință de a impune lumii vederile personale, în ciuda protestelor și cu orice preț, de unde discreditarea și defavorizarea.

Uranus în conjuncție cu Venus (4°30)
Indică idei neobișnuite și originale despre artă și dragoste, o fire voluntară, dramatică, romantică; independență și farmec personal. Individul este înclinat spre studiu, având posibile talente muzicale și un gust rafinat în artă. Este idealist în probleme sentimentale și uneori devine brutal. Este genul de om care provoacă acțiuni fulgerătoare, fără să se gândească la urmări și consecințe. Se bucură de popularitate și de un magnetism care îi aduce succes în relațiile sentimentale. Indică vederi înaintate în plan afectiv, idei originale despre artă și sentimente, fire dramatică, voluntară, romantică, independentă, iubitoare de libertate. Înclinație spre studiu, spre ocultism, metafizică. Nativul este expert în muzică, rafinat, având multe cunoștințe și prieteni, beneficiind de un puternic magnetism personal, care atrage în mod deosebit sexul opus.

Neptun

Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Neptun în Gemeni
Neptun în Gemeni, bine aspectat, este unul dintre cele mai bune indicii de capacități mentale rare, căci Neptun este octava lui Mercur, planeta intelectului, a logicii și a rațiunii. În această poziție dezvoltă capacități oculte, profetice și inspiratoare; face ca persoana să fie sensibilă la vibrațiile intuitive cele mai subtile ale naturii. Această poziție dă aptitudinea pentru mecanică și matematică; procură elocvență, talent literar; pe scurt, nu există câmp de acțiune care să ceară ingeniozitate mentală în care persoana având Neptun în Gemeni să nu exceleze. Neptun afectat în Gemeni indică dificultatea de a se concentra asupra unui scop util. Spiritul este neliniștit, haotic, vag, predispus a se folosi de manipulații frauduloase, de viclenie. Totul spre mai bine, acest aspect face ca persoana să fie vizionară, himerică și, astfel, în stare să se lase păcălită de alții. Există, în general, dificultăți cu frații, surorile, vecinii care detestă în mod cordial persoana având acest aspect în tema sa.

Neptun în trigon cu Soarele (2°37)
Indică o imaginație puternică, inspirație, talente artistice. Nativul se neglijează pe sine pentru un ideal, iubind muzica și științele secrete, oculte. Spirit vizionar, clarviziune, idealism, mediumnitate, atracție spre lucruri antice, spre artă și frumos.

Neptun în trigon cu Luna (3°52)
Indică o fire senzitivă, inspirată și imaginativă. Nativul trăiește intens sentimentele și emoțiile, fiind capricios și instabil, apreciind frumosul și arta. Este emotiv, înclinat spre ocultism, dar și spre știință; poate beneficia de popularitate și faimă. Este foarte senzual și își exprimă sentimentele într-un mod rafinat și artistic.

Neptun în trigon cu Mercur (5°35)
Indică o mare mediumnitate, spirit vizionar, calități psihice dezvoltate, o fire rafinată, poetică, artistică, înclinată spre milă și compasiune. Nativul este atras de muzică și este un idealist, tentat de proiecte utopice, arătându-se atras de romantism, misticism și mister. Are o mare forță magnetică, putând să-i captiveze pe cei din jur.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →

Pluton în Gemeni
Aici a fost Pluton între 1882 și 1914. Poziția amplifică procesele de circulației informației, stimulând transformarea radicală a mijloacelor de transport și telecomunicație. Este o perioadă în care multe teorii intelectuale moderne au prins viață. Indică energie spirituală, inventivitate, aventurism, instabilitate, îngâmfare, snobism, vocație multiplă, capacitate de a raționa foarte exact, talentul de a observa slăbiciunile celorlalți. Posibilă depresie nervoasă, moartea unei rude; comunicare radicală, o exprimare colorată.

Pluton în trigon cu Soarele (6°31)
Indică un caracter reformator, o mare mediumnitate, orientare spre progres, capacitate de a se reface după orice criză. Posibilă implicare într-o revoltă sau revoluție; capacități artistice creatoare foarte puternice. Nativul poate să-și atingă țelurile, oricât de greu ar fi acest lucru.

Pluton în trigon cu Luna (5°16)
Indică un caracter vizionar, profetic, aventuros, capabil să reușească, imaginație fertilă, rațiune foarte dezvoltată, talente oculte.

Pluton în trigon cu Mercur (3°33)
Indică o fire abilă. Persoana este dotată cu multă diplomație, știind să critice cu talent, fără a jigni sau supăra, având o exprimare fermecătoare, cu un mare spirit de observație și analiză, percepând esența subtilă a fenomenelor și cauzele cele mai ascunse. Are o mare forță creatoare, în special în domeniul literaturii și oratoriei, favorizându-i-se o carieră în politică.

Nodul Nord

Nodul Nord în Capricorn
Nativul mai multe vieți la rând s-a împotrivit maturizării sale, personalitatea sa fiind cea a „copilului veșnic” care se împotrivește durității vieții. Sarcina sa actuală este dobândirea responsabilității și a autocontrolului. I se cere maturizarea și asumarea răspunderii pentru faptele sale.

Nodul Nord în careu cu Mercur (6°56)
Probleme de comunicație, dificultăți în a se face înțeles și riscul de a greși calea sau domeniul în care își exprimă calitățile intelectuale. Nativul trebuie să-și consolideze și să-și stăpânească bine cunoștințele, spre a le folosi mereu în scopul evoluției sale. Are posibilitatea să treacă la forme de comunicare subtilă, dacă nu se lasă dezamăgit de eșecurile întâmpinate.

Lilith

Lilith în Gemeni
Relația este trecută prin filtrul minții și al gândirii, trăirea afectivă fiind neglijată. Dragostea este manifestată în mod declarativ.

Lilith în trigon cu Soarele (4°01)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.

Lilith în trigon cu Luna (5°16)
Capacitate de a transmite celorlalți puterea de a-și depăși temerile și inhibițiile, printr-o afecțiune care elimină barierele de comunicare. Astfel, nativul își întreține încrederea proprie în soluțiile optimiste și realizează că poate ieși din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuală. Imagine excentrică și puternică, magnetism, fantasme. Mamă autoritară, dar percepută cu luciditate. Pentru un bărbat: atracție pentru femei de tip Lilith.

Lilith în trigon cu Mercur (6°59)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.

Merlin

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.

Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.

Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.

Sprijină site-ul

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat.

Calendar astrologicLegenda calendarului

  • Lună Nouă
  • Primul Pătrar
  • Lună Plină
  • Ultimul Pătrar
  • Eclipsă de Soare
  • Eclipsă de Lună
  • 12Ziua de azi
  • O planetă intră în mișcare retrogradă
  • O planetă intră în mișcare directă
  • Soarele intră într-un semn
  • O planetă intră într-un semn
  • Luna intră într-un semn
  • 12Sfânt sau sărbătoare
  • 12Aniversare din Jurnalul tău

Dacă într-o zi sunt mai multe evenimente, apare cel mai important; pe toate le vezi trecând cu mouse-ul peste zi. VOC = Luna fără aspecte majore (void of course).

L M M J V S D
2 4 6 7
11
16 18 19 21
23 25 27 29

Planete acum

15 noiembrie 2026 0:09 (GMT)

  • 22° ♏︎ 38′ 12″
  • 25° ♑︎ 26′ 42″
  • 05° ♏︎ 11′ 50″
  • 22° ♎︎ 52′ 59″
  • 25° ♌︎ 19′ 27″
  • 25° ♌︎ 46′ 59″
  • 08° ♈︎ 31′ 37″℞
  • 04° ♊︎ 07′ 51″℞
  • 01° ♈︎ 49′ 48″℞
  • 03° ♒︎ 16′ 48″
  • 25° ♒︎ 11′ 37″℞
  • 11° ♑︎ 00′ 38″
  • 27° ♈︎ 27′ 39″℞