Politică, istorie, avocat
Radu Vasile (n. 10 octombrie 1942, Sibiu – d. 3 iulie 2013, București) a fost un om politic și istoric român, prim ministru al României între 1998 și 1999, propus de PNȚCD.
Radu Vasile a fost senator în legislaturile 1992- 1996, 1996 – 2000 și 2000 – 2004 din partea Partidului Democrat; a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Libanul și UNESCO. În funcția de prim-ministru a fost confruntat cu Mineriada din ianuarie 1999, soluționată prin așa-numita Pace de la Cozia. A publicat și poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | – |
|---|---|
| Zodiac european | Balanță |
| Zodiac chinezesc | Cal de Apă |
| Zodiac aztec | – |
| Zodiac arboricol | Scoruș |
| Zodiac egiptean | Bastet |
| Zodiac floral | Floarea soarelui |
| Zodiac indian | Uliu |
| Zodiac grecesc | Himeră |
| Temperament | echilibrat |
| Număr destin | 9 |
| Număr psihic | 1 |
Radu Vasile
10 octombrie 1942, 06:00 (GMT+2) 45°48′N 24°09′E
Sibiu, România
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Steliumul
- Triunghiul minor focar Pluton
- Triunghiul minor focar Pluton
- Triunghiul minor focar Pluton
- Triunghiul minor focar Pluton
- Triunghiul minor focar Pluton
- Triunghiul minor focar Pluton
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 16°13′ ♎︎ | 1 | |
| 16°09′ ♎︎ | 1 | |
| 18°10′ ♎︎ ℞ | 1 | |
| 6°42′ ♎︎ | 12 | |
| 14°50′ ♎︎ | 1 | |
| 23°28′ ♋︎ | 10 | |
| 12°19′ ♊︎ ℞ | 9 | |
| 4°13′ ♊︎ ℞ | 8 | |
| 0°14′ ♎︎ | 12 | |
| 7°03′ ♌︎ | 10 | |
| 3°36′ ♍︎ ℞ | 11 | |
| 14°52′ ♊︎ ℞ | 9 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Vindemiatrix | 9°08′ ♎︎ | 0°06′ |
Casele (Placidus)
| 9°15′ ♎︎ | |
| 11°17′ ♋︎ | |
| 1 | 9°15′ ♎︎ |
| 2 | 5°12′ ♏︎ |
| 3 | 6°14′ ♐︎ |
| 4 | 11°17′ ♑︎ |
| 5 | 15°35′ ♒︎ |
| 6 | 15°08′ ♓︎ |
| 7 | 9°15′ ♈︎ |
| 8 | 5°12′ ♉︎ |
| 9 | 6°14′ ♊︎ |
| 10 | 11°17′ ♋︎ |
| 11 | 15°35′ ♌︎ |
| 12 | 15°08′ ♍︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 0°03′ | ap. | |||
| 1°57′ | ap. | |||
| 1°22′ | sep. | |||
| 7°14′ | ap. | |||
| 3°53′ | sep. | |||
| 1°20′ | sep. | |||
| 6°58′ | ||||
| 4°55′ | ||||
| 2°00′ | ap. | |||
| 1°18′ | sep. | |||
| 7°18′ | ap. | |||
| 3°50′ | sep. | |||
| 1°16′ | sep. | |||
| 6°54′ | ||||
| 4°52′ | ||||
| 3°19′ | ap. | |||
| 5°17′ | sep. | |||
| 5°51′ | ap. | |||
| 3°17′ | sep. | |||
| 6°53′ | ||||
| 5°36′ | ap. | |||
| 2°29′ | sep. | |||
| 6°28′ | sep. | |||
| 0°21′ | ap. | |||
| 2°32′ | ||||
| 4°34′ | ||||
| 2°31′ | sep. | |||
| 0°01′ | ap. | |||
| 5°35′ | ||||
| 3°33′ | ||||
| 2°33′ | ap. | |||
| 3°04′ | ||||
| 3°59′ | ap. | |||
| 2°50′ | sep. | |||
| 0°36′ | sep. | |||
| 5°01′ | ||||
| 2°11′ | ||||
| 5°37′ |
Configurații speciale
Steliumul reprezintă o aglomerare de cel puțin patru planete în aceeași casă. Steliumul este în mod particular puternic dacă Soarele, Luna, guvernatorul Ascendentului și încă o planetă în domiciliu fac parte din acesta. Fiecare planetă depinde de celelalte, ca într-o familie unită. Aspectele la Stelium subliniază raporturile sale cu restul temei. Un Stelium care nu primește niciun aspect va fi o sursă de dezechilibru și de obsesie. El este un factor de egocentrism, de repliere în sine sau de focalizare exagerată asupra unui sector particular al existenței. Individul nu are niciodată problema alegerii unei direcții de viață în acest caz. Steliumul aduce o puternică energie concentrată de talent, de ingeniozitate, de motivație, sensul unui scop, dar și de obsesie, oarecare îngustime de spirit, o lipsă de obiectivitate și dificultatea de a accepta compromisul. Se poate admite constituirea unui Stelium atunci când un același semn conține Ascendentul, Mijlocul Cerului sau Nodul Nord plus trei planete.
Este format dintr-o planetă aflată în sextil cu celelalte două, acestea fiind în relație de trigon. Prima planetă este deci la jumătatea distanței dintre celelalte două și se numește focar, căci ea primește energia celorlalte două planete și împinge această configurație spre acțiune. Permite exprimarea calităților creatoare, făcând dovadă de obiectivitate, de inventivitate și de concretizare. Acțiunea focarului este ca un organ de comunicare ce îl ajută pe individ să se exprime, să comunice mai bine cu sensibilitate și intuiție. Triunghiul minor dispune de un potențial mai scăzut decât Piramida, dar mai ușor de utilizat practic, mai orientabil, mai exteriorizat.
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Balanță
Inteligența este imaginativă și alunecă adesea spre iluzie. Are o tendință puternică de a tinde către altul și de a nu putea trăi singur în viață, sub nici o formă. Este o fire schimbătoare, se adaptează ușor la toate schimbările. Când are dificultăți, își revine destul de repede și se apucă iute să dreagă pierderile suferite. Nativul este guraliv, dualist, diplomat și un bun negociator. Poate prezenta o problemă de pe două poziții opuse, cu argumente bine justificate. Are un înalt spirit al justiției și corectitudinii, respect pentru lege și autoritate.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Scorpion
Succesul financiar va veni dintr-o muncă în legătură cu moartea (maestru de funeralii, autopsier, constructor de monumente funerare etc) ori grație unei moșteniri.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Săgetător
Va studia multă vreme, va fi erudit. Foarte inteligent, un spirit deschis și independent, va avea legături cu țări străine. Inteligență fertilă.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Capricorn
După ce va munci toată viața ca să-și atingă țelurile și în final va reuși, va dori să se retragă în pace și liniște, resorbit într-o perfectă contemplație, închis în propria natură. Va gestiona banii cu mare grijă. Va fi pus să administreze proprietăți.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Vărsător
Nu-i place rutina și banalul. Este romantic, plin de fantezie și imaginație. El este prietenul pe care se poate conta.
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Pești
Va lucra în comerț. Punct vulnerabil: rinichii.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Berbec
Dragoste la prima vedere, căsătorie pripită. Nu va dori să-și schimbe obiceiurile, deci neînțelegerile familiale sunt previzibile.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Taur
Bătrânețe fericită, moarte naturală. Moșteniri.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Gemeni
Îi place studiul, este deschis pentru tot ce este nou, acceptă și își recunoaște erorile, evoluează totdeauna în sens pozitiv. Îi plac călătoriile, descoperirile, să întâlnească oameni noi.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Rac
Îi place contactul cu publicul, cu mulțimile. Profesie care presupune întâlniri cu multă lume. Succesul profesional vine grație simțului datoriei.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Leu
Prietenii sunt ajutați cu bunăvoință, dar și puține avantaje. Capacitate de a participa la viața comunității, generozitate, posibile tensiuni din cauza unor interese ascunse.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Fecioară
Lucrează într-un laborator de cercetări.
Soarele
Soarele în Balanță
Balanța este guvernată de Venus; este a șaptea zodie, ceea ce face ca ea să combine influența lui Venus, cea a Soarelui și cea a celei de a șaptea Casă. Rezultă că subiectul își iubește perechea excluzând orice altă persoană și putem spune despre el (despre subiect) că Soarele răsare și apune în celălalt (în perechea sa). Balanța este și zodia exaltării lui Saturn și în această zodie această planetă își atinge maximul său, adăugând artei lui Venus o dispoziție naturală pentru construcție. Aceasta se manifestă în aptitudine pentru arhitectură sau decorația în ramurile lor cele mai delicate. Această poziție dă și o voce frumoasă sonoră și un talent de cântăreț.
Soarele în Casa I
Soarele este sursa vitalității. Casa Întâi semnifică starea constituției noastre și căminul copilăriei noastre; astfel că Soarele în aspect bun în Casa Întâi adaugă vitalitate zodiei Ascendente și mărește puterea de asimilație. Însorește viața de-a lungul copilăriei, stabilizează firea (natura), făcând persoana mai veselă, doritoare de a reuși în viață, curajoasă în fața obstacolelor. Aspectul vieții este vesel și optimist ceea ce îi mărește șansele de succes. Oamenii care au Soarele în această poziție, le place să-i conducă pe ceilalți și să-și exerseze autoritatea asupra lor; sunt foarte doritori de stima anturajului lor; sunt integri și onești în afaceri. Când Soarele este stresat în Casa Întâi, diminuează vitalitatea; indică timiditatea, nehotărârea și o lipsă de curaj și de ambiție. Rezultă că șansele unei vieți prospere sunt slabe, doar dacă mai multe aspecte bune nu modifică această condiție.
Soarele în conjuncție cu Luna (0°03)
Indică o fire subiectivă, care dorește armonia în viață, are stări periodice de depresie, tinde să se suprasolicite fizic, are un caracter echilibrat; calități multiple ce-i permit realizarea cu succes în orice domeniu; o promovare rapidă, ajutor din partea unor persoane influente. Casa în care are loc această conjuncție este foarte importantă în viața nativului, deoarece aici se manifestă calități deosebite, mergând până la emotivitate și sensibilitate maximă, atingând genialitatea în creație. În primii ani ai vieții există o poziție critică care, pentru a fi benefică, trebuie să fie susținută de un aspect favorabil cu Marte sau Jupiter.
Soarele în conjuncție cu Mercur (1°57)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.
Soarele în conjuncție cu Marte (1°22)
Indică, în funcție de poziția în Zodie, energie și dinamism, sau risipirea acestora în scopuri inutile, distrugeri prin exces de zel. Persoana are voință, forță, impetuozitate și poate să depășească orice obstacole, fiind ușor impulsivă și agresivă, greșind prin faptul că vrea prea mult, iar nu atât cât este necesar.
Soarele în careu cu Jupiter (7°14)
Indică o vitalitate slabă, tulburări ale ficatului, aroganță, orgoliu, extravaganță, snobism, piedici în afirmarea socială, caracter necinstit, dar numai dacă este indicat și de alte aspecte rele. Nativul este cheltuitor, își risipește energiile, dă dovadă de indulgență prea mare cu sine însuși, tendință de îngrășare datorită abuzului de hrană.
Soarele în trigon cu Saturn (3°53)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.
Soarele în trigon cu Lilith (1°20)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Luna
Luna în Balanță
Luna în Balanță procură un mare număr de prieteni și favoarea publică căci face ca persoana să fie amabilă, simpatică, serviabilă, optimistă și iubitoare de plăcere și de societate. Această poziție procură un bun raționament și o capacitate de a judeca sănătos lucrurile. Persoanei îi vor plăcea artele, muzica, va avea uneori un mare talent ca artist și aspecte bune îl vor ajuta.
Luna în Casa I
Atunci când Luna răsare în Casa Întâi, la naștere, și mai ales într-o zodie cardinală sau comună, ea dă subiectului o natură foarte instabilă. Acesta va încerca în mod constant să-și schimbe situația, anturajul, ocupația. Rezultă o nevoie insațiabilă de a vagabonda, de a fi întotdeauna gata să plece în aventură. Luna într-un semn fix indică mai multă stabilitate dar, chiar și atunci, subiectul va cheltui, probabil, o mare parte din timpul său într-o existență rătăcitoare. Persoanele cu Luna în Casa Întâi sunt de obicei mai senzitive, mai ales dacă Luna este într-un semn psihic, Racul sau Peștii. Au imaginația foarte vie și sunt foarte intuitive. Această poziție a Lunii are o putere puternică asupra sănătății, mai ales în tema de nativitate a unei femei, aspectele pe care le primește Luna determinând vigoarea constituției. Este și o indicație de succes în ocupații în care persoana se va găsi în contact cu publicul.
Luna în conjuncție cu Soarele (0°03)
Indică o fire subiectivă, care dorește armonia în viață, are stări periodice de depresie, tinde să se suprasolicite fizic, are un caracter echilibrat; calități multiple ce-i permit realizarea cu succes în orice domeniu; o promovare rapidă, ajutor din partea unor persoane influente. Casa în care are loc această conjuncție este foarte importantă în viața nativului, deoarece aici se manifestă calități deosebite, mergând până la emotivitate și sensibilitate maximă, atingând genialitatea în creație. În primii ani ai vieții există o poziție critică care, pentru a fi benefică, trebuie să fie susținută de un aspect favorabil cu Marte sau Jupiter.
Luna în conjuncție cu Mercur (2°00)
Indică inteligență, memorie bună, hipersensibilitate, stare de nervozitate. Individul este atras de schimbare până la a-și produce pagube. Dispune de mari aptitudini pentru studiu, fiind un excelent teoretician. Are pasiuni și preocupări artistice, înclinate spre visare și poezie, dar și spre logoree.
Luna în conjuncție cu Marte (1°18)
Fortifică sănătatea și vitalitatea, mai ales în nativitatea unei femei. În cea a unui bărbat, indică o căsătorie cu o femeie robustă, cu un temperament imperios, cu un caracter urât. Indică o depravare sexuală, mai ales dacă Venus ocupă și ea Scorpionul. Firea este neliniștită și agitată, căci în ea se combină cele două elemente: foc și apă. În zodiile de apă persoana va fi înclinată să bea.
Luna în careu cu Jupiter (7°18)
Indică necazuri în familie din cauza femeilor, complicații și întâmplări imprevizibile în călătorii, fire cheltuitoare, posibile asocieri nechibzuite, pierderi financiare. Tendința de a mânca excesiv, nepăsare, indiferență, reputație proastă, separarea familiei, dificultăți cu legea, boli ale ficatului. Nativul are tendința de a se supraestima, poate fi incorect, extravagant, orgolios, tentat de fraude; este posibil să fie acuzat pe nedrept.
Luna în trigon cu Saturn (3°50)
Indică o persoană demnă de încredere, modestie, spirit practic, capacitate de a ocupa poziții de răspundere, prudență, diplomație, tact, abilitate executivă, răbdare, economie, sănătate bună, stăpânire de sine. Nativul poate să-i influențeze pe cei din jur, este abil, încrezător în propriile forțe de respectul public.
Luna în trigon cu Lilith (1°16)
Capacitate de a transmite celorlalți puterea de a-și depăși temerile și inhibițiile, printr-o afecțiune care elimină barierele de comunicare. Astfel, nativul își întreține încrederea proprie în soluțiile optimiste și realizează că poate ieși din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuală. Imagine excentrică și puternică, magnetism, fantasme. Mamă autoritară, dar percepută cu luciditate. Pentru un bărbat: atracție pentru femei de tip Lilith.
Mercur
Mercur a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Mercur în Balanță
Mercur în Balanță, când e bine plasat, dă idei largi, un intelect foarte echilibrat, iubirea de artă și de muzică, o foarte mare ușurință de exprimare. Prevestește succesul ca orator public, uneori ca și cântăreț. Când Mercur este afectat în Balanță, indică neplăceri provenind din procese intentate de asociați sau de un partener infidel.
Mercur în Casa I
Mercur la Ascendent sau în Casa I, dă persoanei un spirit viu și tranșant, în acord cu natura semnului Ascendent și aspectele pe care le primește de la celelalte planete. Semnele de foc și semnele de aer au, sub acest raport, cea mai puternică influență. În Berbec sau în Leu, este mai agil, decât atunci când răsare în Săgetător; dar cele mai bune semne sunt Gemenii, Balanța și Vărsătorul. Când Mercur răsare într-un semn de apă, cum ar fi Racul, Peștii, intelectul este somnolent, dar dacă răsare în Scorpion în care este inflamat (chiar incendiat) de energia martiană a guvernatorului acestei zodii și înarmat cu acul otrăvitor al Scorpionului, are o influență aproape asemănătoare cu cea a lui Marte, deși mai puțin pronunțată.
Mercur în conjuncție cu Soarele (1°57)
Indică o fire artistică, bogăție și atracție spre lux, memorie bună, abilitate pentru științele exacte, înclinație spre literatură, capacități oratorice, finețe și subtilitate în exprimare.
Mercur în conjuncție cu Luna (2°00)
Indică inteligență, memorie bună, hipersensibilitate, stare de nervozitate. Individul este atras de schimbare până la a-și produce pagube. Dispune de mari aptitudini pentru studiu, fiind un excelent teoretician. Are pasiuni și preocupări artistice, înclinate spre visare și poezie, dar și spre logoree.
Mercur în conjuncție cu Marte (3°19)
Indică o mare energie mentală și abilitate de analiză, reacții fizice și mentale foarte rapide, exprimare grăbită, impulsivitate, entuziasm, veselie, o fire spirituală și amuzantă. Persoana este atrasă de științele exacte, având talent la matematică, chimie, dar și medicină. Posedă har oratoric, o inteligență ridicată, dar și spirit de contrazicere, fiind capabil de critică excesivă.
Mercur în careu cu Jupiter (5°17)
Indică posibile tulburări digestive, posibil diabet sau boli ale pancreasului. Nativul este intolerant, își provoacă multe necazuri prin comportament contradictoriu, calomnie și minciună. Manifestă intoleranță, încăpățânare, neclaritate în gândire, având o fire indiscretă, șovăielnică, tinzând mereu să exagereze, și neavând răbdare, fapt care generează multe schimbări neașteptate în viața sa.
Mercur în trigon cu Saturn (5°51)
Indică o minte ordonată, metodică, precaută și responsabilă, demnă de încredere, mari calități de administrator și coordonator. Fire muncitoare, serioasă, memorie bună, abilitate pentru operații cu elemente abstracte, atracție spre spiritualitate și ocultism, având o mare fidelitate și respect față de lege și autorități. Persoana posedă talente matematice, istorice sau filozofice, având o mare ambiție intelectuală.
Mercur în trigon cu Lilith (3°17)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.
Venus
Venus în Balanță
Venus în Balanță zodia Casei a VII-a, este în mod esențial elevată și puternică. Este una din pozițiile care sunt dovada unei căsătorii fecunde și prospere sau a unei asociații bănoase. Ea dă o înclinație artistică și muzicală și face persoana populară în viața publică. Ca și cântăreț sau ca și orator, acest aspect va asigura subiectului un auditoriu fervent de fiecare dată când va apărea în public.
Venus în Casa XII
Venus în Casa a XII-a, bine aspectată, arată că persoana va beneficia de avantajele inerente acestei case: slujbe în închisori, în spitale, în instituțiile caritabile, lucru într-un laborator sau chiar o ocupație retrasă, fără legătură cu publicul. Această poziție favorizează de asemenea studiul și practicarea științelor oculte și indică o tendință spre o iubire secretă, clandestină care se va derula fără piedici, dacă Venus este bine plasată. Dar dacă Venus este slăbită datorită zodiei în care se află sau stresată în Casa a XII-a, va cauza neplăceri din gelozie, divorț, scandal, sau chiar nașteri dificile din cauza unei proaste percepții a sexului ca organ al plăcerilor și simțurilor, situație des întâlnită când Venus este situat în Scorpion, zodie care guvernează organele genitale, sau Taurul care produce același efect prin acțiune reflexă, adică depravarea sexuală.
Venus în trigon cu Saturn (5°36)
Indică loialitate, rațiune, logică deductivă, responsabilitate, modestie, calm, siguranță, caracter puternic, stăpânire a instinctelor și a senzualității. Nativul este econom, prevăzător, are gusturi rafinate, abilitate în afaceri, știind să tragă foloase din orice. Posibilă căsătorie cu persoană mai în vârstă, care are o poziție înaltă pe scara socială. Sentimente constante, fidelitate, bătrânețe fericită, maturitate în manifestări încă de la o vârstă fragedă.
Venus în trigon cu Uranus (2°29)
Indică popularitate, calități artistice, atracție pentru speculații, câștiguri financiare. Nativul trăiește schimbări cu efect benefic, tânjind după libertate și după aventuri romantice; are talent în literatură. Sentimentele și le manifestă rapid, uneori și în afara căsătoriei. Are talent creator în cinema și teatru, fiind o fire patimașă și demonstrativă. Va avea câștiguri și va beneficia de succes și popularitate. Poate avea și mari talente muzicale. Indică popularitate, inventivitate, simț artistic, noroc în speculații financiare. Persoana trăiește schimbări benefice, este dornică de libertate și aventuri romantice. Posibilă iubire în afara căsătoriei, talent creator în muzică și cinema, manifestări bruște ale sentimentelor. Beneficiază de multe șanse, pe care le fructifică și cu ajutorul celor apropiați.
Venus în conjuncție cu Neptun (6°28)
Indică inspirație în domenii artistice, muzicalitate excelentă, intuiție, predispoziție pentru a fi înșelat în dragoste, tendința de a idealiza o relație afectivă și de a o trăi mai mult la nivel imaginativ, decât real. Nativul este foarte sensibil, tinde să se autoamăgească, privește viața în mod idealist.
Venus în sextil cu Pluton (0°21)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Balanță
Marte în Balanță, bine aspectat, dă o fire ardentă, demonstrativă, iubitoare, foarte atrasă de sexul opus, predispusă deci la o căsătorie timpurie. Dă de asemenea o plăcere entuziastă pentru frumusețe și artă sub toate manifestările ei; asigură popularitatea publică și socială; este o poziție excelentă pentru un om al legii, căci îl va favoriza în acest sens. Este, în general, indiciul unei bune sănătăți. Marte afectat în Balanță face ca persoana să fie foarte nepopulară, predispusă opoziției și criticii; o expune pericolului unui scandal public, a urmare a infidelității în relațiile amoroase, deoarece Marte în Balanță produce întotdeauna o atracție puternică pentru sexul opus, și, dacă este afectat, firea este aprinsă și zburătoare, din care rezultă neplăceri inevitabile pentru că s-a jucat cu afecțiunea celuilalt.
Marte în Casa I
Marte la Ascendent sau în Casa întâi, atunci când este bine aspectat, are cea mai bună influență asupra constituției mai ales dacă ocupă o zodie de foc – Berbec, Leu sau Săgetător – sau se găsește în zodia exaltării sale, Capricornul. Uneori atunci când o zodie slabă ca și Racul este la Ascendent și dacă celelalte planete sunt foarte afectate, Marte la Ascendent poate infuza în corp o energie suficientă pentru a surmonta perioada critică a copilăriei. Această poziție dă și energie, ambiție, curaj; încredere în sine și hotărâre, caracteristici extrem de avantajoase pentru a obține victoria în lupta pentru viață. Această poziție indică o persoană practică și întreprinzătoare, care nu se va da în laturi de la nici un efort pentru a ajunge la succes. Când Marte este afectat în Casa Întâi, fortifică la fel de mult constituția și dă o forță musculară și capacitate de îndurare, dar face persoanele temerare, impulsive și încăpățânate; neglijează precauțiile cele mai elementare în legătură cu sănătatea lor, devin astfel predispuse febrelor și altor boli inflamatorii. Sunt de asemenea predispuse la accidente și la pierderi de sânge datorate leziunilor mai mult sau mai puțin grave, la dureri derivând din foc cum ar fi arsurile, opărelile, etc., după natura planetei afectate. Astfel, Soarele produce în general febră și inflamații; Marte expune persoana la fracturi de oase sau la accidente mecanice (auto, feroviare, etc.); Uranus și Saturn la căderi și la contuzii; Venus la boli rezultând din excese pasionale.
Marte în conjuncție cu Soarele (1°22)
Indică, în funcție de poziția în Zodie, energie și dinamism, sau risipirea acestora în scopuri inutile, distrugeri prin exces de zel. Persoana are voință, forță, impetuozitate și poate să depășească orice obstacole, fiind ușor impulsivă și agresivă, greșind prin faptul că vrea prea mult, iar nu atât cât este necesar.
Marte în conjuncție cu Luna (1°18)
Fortifică sănătatea și vitalitatea, mai ales în nativitatea unei femei. În cea a unui bărbat, indică o căsătorie cu o femeie robustă, cu un temperament imperios, cu un caracter urât. Indică o depravare sexuală, mai ales dacă Venus ocupă și ea Scorpionul. Firea este neliniștită și agitată, căci în ea se combină cele două elemente: foc și apă. În zodiile de apă persoana va fi înclinată să bea.
Marte în conjuncție cu Mercur (3°19)
Indică o mare energie mentală și abilitate de analiză, reacții fizice și mentale foarte rapide, exprimare grăbită, impulsivitate, entuziasm, veselie, o fire spirituală și amuzantă. Persoana este atrasă de științele exacte, având talent la matematică, chimie, dar și medicină. Posedă har oratoric, o inteligență ridicată, dar și spirit de contrazicere, fiind capabil de critică excesivă.
Marte în trigon cu Saturn (2°31)
Indică rezistență fizică, capacitate de efort prelungit, curaj, perseverență, tenacitate, ambiție, mare forță de caracter. Nativul disprețuiește pericolul, putând să se afirme ușor în cariera politică sau militară. Este serios, responsabil, calculat, convenționalist, materialist, are calități de conducere, spirit de observație, concentrare și forță, impetuozitate în urmărirea scopurilor sale. Beneficiază de vitalitate și viață lungă.
Marte în trigon cu Lilith (0°01)
Beneficiază de șansa de a-și recunoaște agresivitatea și de a și-o depăși printr-o înțelegere a propriilor tendințe într-un sens constructiv. Succes în viața sexuală, dar cu experiențe din care are de învățat autocontrolul și corecta canalizare a energiilor. Capabil să-și stăpânească pornirile instinctive. Pentru un bărbat implică virilitate, căutarea unei expresii violente, agresivitate (sport, război), instincte puternice. Pentru o femeie: provocatoare, virilă, autoritară. Uneori homosexualitate.
Jupiter
Jupiter în Rac
Influența lui Jupiter, fie în bine, fie în rău, nu se va face niciodată simțită pe de-a-ntregul înainte de mijlocul vieții și mai ales în cazul în care este plasat în zodia a patra sau în Casa a IV-a. Bine aspectat, dă un caracter extrem de liniștit, binevoitor și politicos față de toți; o imaginație vie, fertilă în proiecte imaginare care nu se vor finaliza niciodată; un gust pronunțat pentru ocultism și pentru misticism. Există totuși o latură practică în natura subiectului, iar acest aspect îl face ambițios să ajungă la succese materiale. Va fi norocos în plasamentele sale de case, pământuri sau mine, în așa fel încât va aduna avere și va trăi bine, mai ales în a doua jumătate a vieții sale. Această poziție indică de asemenea că persoana va primi mult ajutor de la părinții săi în timpul vieții lor și o moștenire după moartea lor. Jupiter în Rac face ca persoana să fie înclinată spre plăcerile mesei, dacă acest astru este în aspecte bune, persoana va ști să se abțină și sănătatea sa nu va avea de suferit, dar dacă Jupiter este afectat, duce spre un exces de mâncare, care – eventual – va afecta sângele și va cauza boli și excrescențe nocive.
Jupiter în Casa X
Jupiter în Casa a X-a, bine aspectat prevestește o viață eminentă, prosperă și virtuoasă, mai ales dacă este în bună configurație cu Saturn, Soarele și Luna deoarece atunci persoana se va ridica la o înaltă poziție în Biserică, Stat sau jurisprudență și va câștiga bogăție, onoare și stimă publică. În plus, își va merita toate aceste avantaje căci caracterul său va fi de cea mai înaltă noblețe. Dar Jupiter slab sau afectat, mai ales de către Saturn sau luminători indică un caracter puțin onorabil. Persoana va putea să se ridice pe scara socială, dar acțiunile sale rele o vor demasca și o vor face să resimtă răsturnări financiare sau pierderea prestigiului său.
Jupiter în careu cu Soarele (7°14)
Indică o vitalitate slabă, tulburări ale ficatului, aroganță, orgoliu, extravaganță, snobism, piedici în afirmarea socială, caracter necinstit, dar numai dacă este indicat și de alte aspecte rele. Nativul este cheltuitor, își risipește energiile, dă dovadă de indulgență prea mare cu sine însuși, tendință de îngrășare datorită abuzului de hrană.
Jupiter în careu cu Luna (7°18)
Indică necazuri în familie din cauza femeilor, complicații și întâmplări imprevizibile în călătorii, fire cheltuitoare, posibile asocieri nechibzuite, pierderi financiare. Tendința de a mânca excesiv, nepăsare, indiferență, reputație proastă, separarea familiei, dificultăți cu legea, boli ale ficatului. Nativul are tendința de a se supraestima, poate fi incorect, extravagant, orgolios, tentat de fraude; este posibil să fie acuzat pe nedrept.
Jupiter în careu cu Mercur (5°17)
Indică posibile tulburări digestive, posibil diabet sau boli ale pancreasului. Nativul este intolerant, își provoacă multe necazuri prin comportament contradictoriu, calomnie și minciună. Manifestă intoleranță, încăpățânare, neclaritate în gândire, având o fire indiscretă, șovăielnică, tinzând mereu să exagereze, și neavând răbdare, fapt care generează multe schimbări neașteptate în viața sa.
Saturn
Saturn a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Saturn în Gemeni
Saturn în Gemeni, atunci când este în bună configurație, dă un spirit profund, ordonat, științific, capabil de a se adapta circumstanțelor și să înfrunte toate dificultățile vieții; iubirea de matematică este în general foarte pronunțată și, dacă persoana are vocația de scriitor, subiectele cele mai serioase, ca industria și mecanica, vor fi preferatele sale. Atunci când Saturn este stresat în Gemeni, persoana va fi susceptibilă de avea neplăceri cu frații și surorile sale, cu legea și de a fi în pericol în timpul călătoriilor de scurtă durată. Acest aspect prevestește și o tendință spre boli pulmonare, de aceea nativul ar trebui să aibă grijă să nu răcească.
Saturn în Casa IX
Saturn în Casa a IX-a, atunci când este bine aspectat dă un spirit profund, grav, meditativ, cu gustul pentru studiu, pentru jurisprudență, pentru științe, filosofie, fizică și metafizică. Este o configurație splendidă pentru un președinte al unei corporații sau directorul unui colegiu, un judecător, un preot. Astfel de persoane își fac întotdeauna drum în viață; întinderea succesului lor depinde, bine înțeles, de aspectele temei și de calea aleasă de ele ca și câmp de acțiune. Saturn afectat în Casa a IX-a dă un bigot cu spirit îngust, critic și sarcastic; predispune de asemenea la necazuri și la pierderi prin procese; la pericole în călătorii; la neplăceri în țări străine.
Saturn în trigon cu Soarele (3°53)
Indică o fire răbdătoare. Nativul este capabil, abil, serios, acumulează metodic, se adaptează la condiții dificile. Are o vitalitate și o voință puternică, perseverență, simț politic; este un bun organizator, cunoscând onoruri spre finalul vieții. E atras de filozofie și științe spirituale, de statistică și acumulare de date enciclopedice.
Saturn în trigon cu Luna (3°50)
Indică o persoană demnă de încredere, modestie, spirit practic, capacitate de a ocupa poziții de răspundere, prudență, diplomație, tact, abilitate executivă, răbdare, economie, sănătate bună, stăpânire de sine. Nativul poate să-i influențeze pe cei din jur, este abil, încrezător în propriile forțe de respectul public.
Saturn în trigon cu Mercur (5°51)
Indică o minte ordonată, metodică, precaută și responsabilă, demnă de încredere, mari calități de administrator și coordonator. Fire muncitoare, serioasă, memorie bună, abilitate pentru operații cu elemente abstracte, atracție spre spiritualitate și ocultism, având o mare fidelitate și respect față de lege și autorități. Persoana posedă talente matematice, istorice sau filozofice, având o mare ambiție intelectuală.
Saturn în trigon cu Venus (5°36)
Indică loialitate, rațiune, logică deductivă, responsabilitate, modestie, calm, siguranță, caracter puternic, stăpânire a instinctelor și a senzualității. Nativul este econom, prevăzător, are gusturi rafinate, abilitate în afaceri, știind să tragă foloase din orice. Posibilă căsătorie cu persoană mai în vârstă, care are o poziție înaltă pe scara socială. Sentimente constante, fidelitate, bătrânețe fericită, maturitate în manifestări încă de la o vârstă fragedă.
Saturn în trigon cu Marte (2°31)
Indică rezistență fizică, capacitate de efort prelungit, curaj, perseverență, tenacitate, ambiție, mare forță de caracter. Nativul disprețuiește pericolul, putând să se afirme ușor în cariera politică sau militară. Este serios, responsabil, calculat, convenționalist, materialist, are calități de conducere, spirit de observație, concentrare și forță, impetuozitate în urmărirea scopurilor sale. Beneficiază de vitalitate și viață lungă.
Uranus
Uranus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Uranus în Gemeni
Uranus în Gemeni dă o natură extrem de originală, intuitivă și versatilă, pasionată de studiile științifice în general, mai ales pentru electricitate, aviație sau alte subiecte mai puțin obișnuite. Acești oameni au spiritul larg, progresist: sunt pionieri în toate lucrurile noi și moderne. Au, printre altele, un gust pronunțat pentru ocultism și astrologie. Sunt foarte iubiți de frații și surorile lor, de vecinii lor, cu condiția ca Uranus să fie bine aspectat; dar dacă Uranus este afectat, subiectul este excentric, plin de fantezii, ceea ce face din el un flagel, un dezechilibrat, detestat de toți, și mai ales de frații și surorile sale, de vecinii săi. Această poziție pronostichează necazuri și posibilități de accidente în călătoriile scurte.
Uranus în Casa VIII
Uranus în Casa a VIII-a este de un bun augur, deoarece indică, atunci când viața a ajuns la sfârșit, că acesta va sosi repede, scutind astfel persoana de suferințele lungi și triste care însoțesc atât de des trecerea din lumea fizică în lumile spirituale. Știind aceasta, este bine ca aceste persoane să aibă afacerile în ordine, astfel încât moartea să-i găsească pregătiți. Această poziție aduce adesea, prin partener, o moștenire neprevăzută, dacă Uranus este bine aspectat; dacă această planetă este afectată, persoana se poate găsi amestecată în litigii legate de o proprietate a unei persoane decedate. Oamenii care îl au pe Uranus în Casa a VIII-a arată adesea un mare interes pentru lucrurile oculte și devin foarte mistice. Această poziție predispune la vise și la experiențe psihice ciudate.
Uranus în trigon cu Venus (2°29)
Indică popularitate, calități artistice, atracție pentru speculații, câștiguri financiare. Nativul trăiește schimbări cu efect benefic, tânjind după libertate și după aventuri romantice; are talent în literatură. Sentimentele și le manifestă rapid, uneori și în afara căsătoriei. Are talent creator în cinema și teatru, fiind o fire patimașă și demonstrativă. Va avea câștiguri și va beneficia de succes și popularitate. Poate avea și mari talente muzicale. Indică popularitate, inventivitate, simț artistic, noroc în speculații financiare. Persoana trăiește schimbări benefice, este dornică de libertate și aventuri romantice. Posibilă iubire în afara căsătoriei, talent creator în muzică și cinema, manifestări bruște ale sentimentelor. Beneficiază de multe șanse, pe care le fructifică și cu ajutorul celor apropiați.
Neptun
Neptun în Balanță
Neptun în Balanță, bine aspectat, dă un temperament muzical, poetic, artistic și indică o uniune de o natură înalt spirituală care va asigura fericirea persoanei. Neptun afectat în Balanță anunță o tendință spre relații clandestine, ilegale, neregulate, fie din partea persoanei în cauză, fie din cea a partenerului, în funcție de natura aspectelor lui Neptun. Subiectul va fi slab de caracter, superemotiv, ceea ce va aduce, pe drept cuvânt, animozitatea anturajului său apropiat.
Neptun în Casa XII
Neptun în Casa a XII-a, în configurație bună, asigură succesul în muncile de cercetare științifică sau ocultă, munci îndeplinite în secret. Indică o unire de suflete, secretă, onorabilă, de un mare avantaj celor doi prieteni din care unul este adesea în lumea spiritelor; legătura, în acest caz, este mult mai strânsă decât ar putea fi între prieteni locuind în planul fizic. Neptun afectat în Casa a XII-a indică posibilitatea de a face închisoare sau de a fi internat într-un spital sau un azil ca urmare a manipulărilor unor dușmani secreți dar puternici; prevestește de asemenea boală cronică, alienare mentală sau demență datorate practicilor corupte.
Neptun în conjuncție cu Venus (6°28)
Indică inspirație în domenii artistice, muzicalitate excelentă, intuiție, predispoziție pentru a fi înșelat în dragoste, tendința de a idealiza o relație afectivă și de a o trăi mai mult la nivel imaginativ, decât real. Nativul este foarte sensibil, tinde să se autoamăgească, privește viața în mod idealist.
Pluton
Pluton în Leu
Aici a fost Pluton între 1939 și 1958. Poziția stimulează conflictele de orgoliu și tendințele de impunere a autorității pe baza unei superiorități mai mult sau mai puțin reale, prin cultivarea voinței de a învinge în orice condiții. Perioada corespunde marii confruntări din Al Doilea Război Mondial și apoi începutului Războiului Rece. Indică legături sentimentale cu final trist, lipsa copiilor sau posibilitatea de a-i pierde în copilărie, mare încredere în sine, mare simț al proprietății asupra ideilor și sferelor de influență, tendința de a se simți ca un rege, respect pentru guvern și autoritate.
Pluton în Casa X
Indică fire independentă, autoritară. Persoana suferă de complexul puterii, schimbă multe ocupații, este înclinată spre metode dictatoriale și duritate, poate avea numeroase scandaluri; posibilă pierdere a reputației. Posibilă poziție de conducere în a doua parte a vieții.
Pluton în sextil cu Venus (0°21)
Indică mediumnitate, ingeniozitate, percepții subtile dezvoltate, capacități creatoare, excelent simț al culorii și formei, capacitate de a reuși, de a ști să-și utilizeze abilitatea și să se concentreze cu tenacitate. Romantism, erotism puternic, tentație de a amesteca fatalismul în sentimente. Este un aspect caracteristic marilor oameni de artă, generând succes și popularitate, precum și îngăduință pentru manifestările excesiv de erotice și afective.
Nodul Nord
Nodul Nord în Fecioară
Nativul a suferit mult în viețile anterioare. A văzut foarte multă suferință în jurul său și s-a identificat cu suferințele celorlalți pătimind alături de cei pe care nu a știut să-i ajute. În această viață va retrăi unele spaime din trecut și îi va fi greu să scape de ideea că este într-un permanent pericol. Este posibil să-și petreacă o parte din viață acordând ajutor unei persoane aflate într-o situație dificilă.
Nodul Nord în Casa XI
În viața anterioară nativul a trăit numeroase istorii de dragoste doar pentru a-și satisface egoul. A fost orgolios și tiranic cu altul. În această viață trebuie să învețe valorile prieteniei. Să renunțe la mândria egoistă și să accepte viața așa cum este.
Lilith
Lilith în Gemeni
Relația este trecută prin filtrul minții și al gândirii, trăirea afectivă fiind neglijată. Dragostea este manifestată în mod declarativ.
Lilith în Casa IX
Aventurile erotice pot fi îmbrăcate sub o formă spirituală, gen Tantra Yoga. Pot exista vise erotice puternice, putându-se ajunge la obsesii.
Lilith în trigon cu Soarele (1°20)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Lilith în trigon cu Luna (1°16)
Capacitate de a transmite celorlalți puterea de a-și depăși temerile și inhibițiile, printr-o afecțiune care elimină barierele de comunicare. Astfel, nativul își întreține încrederea proprie în soluțiile optimiste și realizează că poate ieși din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuală. Imagine excentrică și puternică, magnetism, fantasme. Mamă autoritară, dar percepută cu luciditate. Pentru un bărbat: atracție pentru femei de tip Lilith.
Lilith în trigon cu Mercur (3°17)
Are șansa de a-și găsi ocupații utile corelând sexualitatea și misterul, cu literatura sau comerțul. Poate fi un scriitor de romane de amor și polițiste, sau un negustor de cărți și obiecte de acest tip. Capabil să speculeze slăbiciunea altora pentru sex, trebuie să-și facă ordine în propria viață sexuală. Poate lucra în descifrarea unor enigme, nu fără succes. Poate realiza o legătură între studii și sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate în comunicație, curiozitate sexuală, căutare a adevărului. Uneori, calități pentru comedie. Sublimare prin scris sau învățământ.
Lilith în trigon cu Marte (0°01)
Beneficiază de șansa de a-și recunoaște agresivitatea și de a și-o depăși printr-o înțelegere a propriilor tendințe într-un sens constructiv. Succes în viața sexuală, dar cu experiențe din care are de învățat autocontrolul și corecta canalizare a energiilor. Capabil să-și stăpânească pornirile instinctive. Pentru un bărbat implică virilitate, căutarea unei expresii violente, agresivitate (sport, război), instincte puternice. Pentru o femeie: provocatoare, virilă, autoritară. Uneori homosexualitate.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.


