Film, teatru, actor
Florin Piersic (n. 27 ianuarie 1936, Cluj) este un actor român de teatru și film. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci.
Născut din părinți bucovineni (mama originară din Valea Seacă, tatăl, medic veterinar, originar din Corlata), Florin Piersic și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3 (azi Colegiul Național Emil Racoviță).
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani după absolvire, Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București obținând rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat Tragedia optimistă, Oameni și șoareci sau Orfeu în Infern, piese care au scos în evidență geniul, naturalețea și prospețimea actorului. Are o bogată activitate teatrală la Teatrul Național din București).
În anii '60, Florin Piersic se căsătorește cu actrița Tatiana Iekel, care i-a dăruit și primul copil, pe Florin Jr. A doua soție a fost tot o actriță, Anna Széles, alături de care a devenit tată pentru a doua oară. În 1985 Anna Széles a cerut și a obținut divorțul și s-a mutat în Ungaria, luându-l cu ea și pe fiul lor, Daniel. În 1993, după o relație de 7 ani, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Török, de asemenea originară din Cluj.
În 26 ianuarie 2011 cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”.
De-a lungul timpului Florin Piersic a primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București sau Galați.
La 10 decembrie 2012, prin decretul președintelui Nicolae Timofti, actorului i s-a acordat cetățenia Republicii Moldova. Florin Piersic a adresat o scrisoare președintelui moldovean motivând solicitarea prin faptul că acolo este primit foarte bine de oameni și se simte iubit, iar tatăl lui a activat, în calitate de medic veterinar, atât în Bucovina cât și în Basarabia (la Cernăuți, respectiv Soroca).
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | – |
|---|---|
| Zodiac european | Vărsător |
| Zodiac chinezesc | Porc de Lemn |
| Zodiac aztec | Iarbă |
| Zodiac arboricol | Chiparos |
| Zodiac egiptean | Mut |
| Zodiac floral | Trandafir |
| Zodiac indian | Vultur |
| Zodiac grecesc | Centaur |
| Temperament | – |
| Număr destin | 11 / 2 |
| Număr psihic | 9 |
Florin Piersic
27 ianuarie 1936, ora necunoscută 46°46′N 23°36′E
Cluj-Napoca, România
Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Nicovala
- Aripile de pasăre
- Careul în T vârf Venus, modalitate mutabil
- Careul în T vârf Jupiter, modalitate mutabil
- Careul în T vârf Jupiter, modalitate mutabil
- Careul în T vârf Jupiter, modalitate mutabil
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție |
|---|---|
| 6°18′ ♒︎ | |
| 18°38′ ♓︎ | |
| 15°47′ ♒︎ ℞ | |
| 28°35′ ♐︎ | |
| 10°02′ ♓︎ | |
| 16°52′ ♐︎ | |
| 8°32′ ♓︎ | |
| 1°40′ ♉︎ | |
| 16°22′ ♍︎ ℞ | |
| 26°04′ ♋︎ ℞ | |
| 12°35′ ♑︎ ℞ | |
| 7°23′ ♍︎ ℞ |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Sabik | 17°04′ ♐︎ | 0°11′ |
Luna în acea zi: de la 11°17′ Pești (ora 00:00) până la 25°58′ Pești (ora 24:00).
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 4°38′ | sep. | |||
| 1°46′ | sep. | |||
| 2°16′ | sep. | |||
| 7°26′ | ap. | |||
| 1°04′ | sep. | |||
| 6°50′ | ap. | |||
| 1°29′ | sep. | |||
| 6°20′ | ap. | |||
| 2°33′ | ap. | |||
| 2°38′ | sep. | |||
| 0°29′ | sep. | |||
| 7°50′ | ap. | |||
| 1°08′ | sep. | |||
| 5°43′ | ap. | |||
| 3°47′ | sep. | |||
| 5°11′ | sep. |
Configurații speciale
Este format de două planete în opoziție și de o a treia aflată în careu cu primele două, numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete. Această configurație este foarte frecventă. Puternic motivantă, ea poate arăta însă și o irosire a energiilor. Individul are tendința de a se concentra prea mult pe o singură direcție (cea din focar), căutând apoi sprijin în punctul opus focarului. Planeta-focar este cheia talentului individului, dar ea poate fi și un loc de frustrare, chiar de nevroză. Focarul este una din planetele cele mai puternice ale temei. Secretul realizării configurației constă în a exprima pozitiv planeta focar. Punctul opus focarului trebuie dezvoltat în mod conștient. Gradul simbolic al acestui punct va trebui studiat cu grijă, deoarece el indică frecvent calitatea ce trebuie dezvoltată. Guvernatorul semnului în care se găsește acest punct opus va arăta modul de exprimare a acestei calități.
Careul în T mutabil este foarte instabil, foarte schimbător și influențabil. Angoasat, el va trebui să-și găsească un scop, o misiune ce îl va împinge într-o direcție precisă. Favorabil călătoriilor, comunicațiilor și educației.
Soarele
Soarele în Vărsător
Aceasta este o combinație între influențele Soarelui, ale lui Uranus și ale Casei a XI-a care dă persoanei o percepere intuitivă a naturii lucrurilor, o pune în contact cu forțele și ideile regatelor spirituale, o incită, atunci când se prezintă ocazia, să se ralieze noilor culte mai avansate sau să adopte noile metode curative ca Naturismul, Electroterapia, Astroterapia, Psihoterapia etc. și să-l atragă spre cercetări științifice sau spre religii ultraintelectuale. Această poziție dă multă popularitate și aduce prieteni din cei capabili de a-i face servicii și a-l ajuta să-și realizeze ambițiile.
Soarele în careu cu Uranus (4°38)
Indică obstacole și certuri, posibile pagube provocate de calamități, sau prin asocieri nefericite, risc de divorț și căsătorie cu probleme, relații violente cu cei din jur. Persoana este încăpățânată, lipsită de tact, excentrică, impulsivă și excesiv de independentă. Poate suferi de tulburări cardiace, fluctuații ale concentrației de calciu și fosfor în sânge, ceea ce duce la tulburări nervoase și alte boli ciudate.
Luna
Luna în Pești
Luna în Pești dă un intelect receptiv, o imaginație fertilă, un caracter indolent, instabil cu tendința de a-și plânge de milă. Persoana va fi înclinată mai degrabă spre reverie decât spre acțiune, de unde neplăcerile și decepțiile care o vor asalta pe drumul vieții. Această poziție conduce adesea la mediumnitate, mai ales dacă Neptun are un aspect advers, căci aceste persoane sunt foarte sensibile în a cădea sub influența spiritelor-control și le place tot ceea ce le excită emoțiile. Sunt de asemenea foarte locvace. Dacă un aspect bun al lui Venus sau al lui Mercur le dă înclinația spre muzică, ele vor cânta cu mult sentiment și inspirație. Dacă Luna este stresată în Pești, probleme de iubire vor putea aduce suferințe. Peștii sunt pe culmea celei de a XII-a Case, iar Luna în această casă indică din partea părinților o tendință spre beție, care îi va face să-și neglijeze copiii și aceștia vor putea fi în sarcina instituțiilor caritabile până la majorat.
Luna în careu cu Jupiter (1°46)
Indică necazuri în familie din cauza femeilor, complicații și întâmplări imprevizibile în călătorii, fire cheltuitoare, posibile asocieri nechibzuite, pierderi financiare. Tendința de a mânca excesiv, nepăsare, indiferență, reputație proastă, separarea familiei, dificultăți cu legea, boli ale ficatului. Nativul are tendința de a se supraestima, poate fi incorect, extravagant, orgolios, tentat de fraude; este posibil să fie acuzat pe nedrept.
Luna în opoziție cu Neptun (2°16)
Indică o imaginație dezorganizată, imoralitate, necinste, destrămarea căminului, abandon și fugă de răspundere, contractare asociații păgubitoase, tendință de autoamăgire și de evadare din realitate. Decepții sentimentale, dezechilibre psihice, pericol de accidente și întâmplări ciudate, inexplicabile. Pericol de scandal, pierderea reputației, boli incurabile, tulburări în finalul vieții.
Luna în trigon cu Pluton (7°26)
Indică un caracter vizionar, profetic, aventuros, capabil să reușească, imaginație fertilă, rațiune foarte dezvoltată, talente oculte.
Mercur
Mercur a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Mercur în Vărsător
Mercur în Vărsător dă calități uraniene de originalitate și o iubire neîmblânzită a libertății spiritului. Persoanele având Mercur în această poziție, sunt capabile de a repudia toate convențiile mondene, și de a trăi în acord cu concepțiile lor ideale cele mai înalte. Nu se preocupă să urmeze moda și se îmbracă după gustul lor. Devin partizanele ideilor sociale cu o mie de ani înaintea stadiului actual de dezvoltare. De exemplu, teoria sufletelor-surori și afinităților care, în zilele noastre, cauzează atâtea tulburări – datorate faptului că avansarea spirituală a inovatorilor săi nu a ajuns încă în punctul de a face abstracție de sex și de a trăi adevărata viață de iubire uraniană, care este pe de-a-ntregul spirituală. Ceea ce precede se aplică mai ales la Mercur în configurație cu Uranus și persoanele descrise aici sunt produsul extrem al lui Mercur în Vărsător. Toți cei care au această configurație sunt foarte intelectuali; au un ideal înalt, aspirații nobile, iubind științele umaniste, dar și matematica. Sunt în general atrași de științele oculte, mai ales de astrologie, căci au un talent veritabil în a descifra o temă astrologică. Sunt binevoitori, sociabili, le place să se înconjoare de prieteni și atrag un număr mare de intelectuali în cercul lor de cunoștințe. Dacă Mercur este afectat, face ca persoana să fie neloială, gata de a-și nedreptăți prietenii, să-i critice sau chiar să-i bârfească.
Mercur în sextil cu Jupiter (1°04)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.
Venus
Venus în Săgetător
Venus în Săgetător este altă poziție dintre cele mai puternice, deoarece calitățile lui Venus se unesc cu cele ale lui Jupiter, planeta bunăvoinței, pentru a alimenta iubirea și bunăvoința printre oameni. Această poziție indică și un caracter vesel și optimist, o inimă înțelegătoare, bună și generoasă; o iubire pentru Dumnezeu exprimată prin devoțiunea religioasă sau o iubire pentru omenire manifestată prin filantropie și caritate. Indică un spirit rafinat, cultivat, pasionat de arta dramatică, de artă în general, și de muzică. Dă viață imaginației, intuiției și, la fel ca celelalte semne duble, Gemenii și Peștii, indică mai multe căsătorii.
Marte
Marte în Pești
Marte în Pești, bine aspectat, dă îndemânare ca polițist, gardian de închisoare sau chirurg într-un spital și alte situații în care persoana nu este în contact direct cu publicul, ci își exercită autoritatea într-un mod mai discret. Această poziție, dă de asemenea o tendință spre iubiri secrete, pe care persoana trebuie să le ascundă de ochii publicului, atunci când Marte este afectat în Pești, aceste relații clandestine duc la numeroase neplăceri. Există de asemenea pericolul de atacuri secrete din partea dușmanilor, de afaceri judiciare și de închisoare sau de o înclinație dereglată pentru băutură, care ar putea conduce la o internare sau închisoare. Multe neplăceri și nefericiri sunt indicate din cauza naturii neloiale a subiectului.
Marte în careu cu Jupiter (6°50)
Indică pericol de congestie, friguri, apoplexie, obsesii, boli psihice, dar numai în cazul unei vieți incorecte, plină de excese. Fire intransigentă, capricioasă, violentă, putând suferi pierderi prin speculații sau prin tendința de a-i înșela pe ceilalți. Intoxicare cu prejudecăți; nesăbuință, completată de un pronunțat instinct de jucător. Nativul este dogmatic, rebel, tinzând mereu să exagereze. Își canalizează prost energiile și este un mare risipitor, cheltuind pe lucruri inutile mari sume de bani.
Marte în conjuncție cu Saturn (1°29)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.
Marte în opoziție cu Neptun (6°20)
Indică o fire evazivă, fricoasă. Cel în cauză își canalizează prost energiile, suferind de complexe de inferioritate, este supus viciilor și are tendințe autodistructive. Are o imaginație prea bogată și nerealistă. Pericol de accident, rănire, scandaluri.
Marte în sextil cu Nodul Nord (2°33)
Șansa de a-și valorifica aptitudinile practice și calitățile fizice în domeniul cel mai potrivit, capacitate de a-și controla și dirija energiile și mediu favorabil pentru a și-o dezvolta. Trebuie să știe să prețuiască și să valorifice condițiile de care dispune și calitățile pe care le are.
Marte în opoziție cu Lilith (2°38)
Predispune la voință slabă, o capacitate de a intra în situații dramatice sau în relații fatale, distructive. Poate determina reacții agresive față de sexul masculin, incapacitatea de a exprima sau de a accepta virilitatea la nivel sexual. Nativul trebuie să-și depășească propriile resentimente și răni pentru a putea dobândi, prin echilibrul său psihic, toată energia necesară unei activități creatoare. Agresivitate puternică, defulare prin sport, război. Refuz al virilității, mare violență exercitată sau suportată (uneori crimă), impulsivitate. Pentru o femeie: teamă de bărbați sau autoritarism ce inspiră teama bărbaților. Operații chirurgicale, crime pasionale, divorț, femeie senzuală, uneori homosexualitate.
Jupiter
Jupiter în Săgetător
Jupiter în Săgetător, dacă este bine aspectat, anunță bogăție și succes; un spirit larg, filosofic, filantropic; dă respect față de lege și religie; astfel, persoanele având această configurație se ridică la funcții înalte fie în Biserică, fie în Stat, fie în întreprinderi comerciale, fie în instituțiile științifice sau filosofice. Jupiter afectat în Săgetător face ca persoana să fie împrăștiată, îndrăgostită de un fast vulgar (gălăgios, înșelător, fals), extravagantă și gata să-și încerce norocul la orice joc; cauzează pierderea situației sociale, neplăceri cu legea și dificultăți financiare. Spiritul, dacă este înclinat spre religie, este îngust, sectar.
Jupiter în careu cu Luna (1°46)
Indică necazuri în familie din cauza femeilor, complicații și întâmplări imprevizibile în călătorii, fire cheltuitoare, posibile asocieri nechibzuite, pierderi financiare. Tendința de a mânca excesiv, nepăsare, indiferență, reputație proastă, separarea familiei, dificultăți cu legea, boli ale ficatului. Nativul are tendința de a se supraestima, poate fi incorect, extravagant, orgolios, tentat de fraude; este posibil să fie acuzat pe nedrept.
Jupiter în sextil cu Mercur (1°04)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.
Jupiter în careu cu Marte (6°50)
Indică pericol de congestie, friguri, apoplexie, obsesii, boli psihice, dar numai în cazul unei vieți incorecte, plină de excese. Fire intransigentă, capricioasă, violentă, putând suferi pierderi prin speculații sau prin tendința de a-i înșela pe ceilalți. Intoxicare cu prejudecăți; nesăbuință, completată de un pronunțat instinct de jucător. Nativul este dogmatic, rebel, tinzând mereu să exagereze. Își canalizează prost energiile și este un mare risipitor, cheltuind pe lucruri inutile mari sume de bani.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Saturn
Saturn în Pești
Saturn în Pești, atunci când este bine plasat, tinde spre succes pe o cale calmă, într-o situație liniștită în care nativul, născut sedentar, nu va fi în contact cu publicul: lucrări de laborator, de cercetare sau slujbe în instituții de supraveghere sau chiar tutela unei comunități. Dar când Saturn este stresat în această zodie, există pericolul închiderii în închisoare sau a retragerii ca urmare a unei boli cronice. Persoana își va face mulți dușmani care o vor persecuta fără încetare și fără milă.
Saturn în conjuncție cu Marte (1°29)
Indică o tendință de îmbătrânire prematură, fire răzbunătoare, șiretenie, cruzime, libertinaj, extravaganță, limbaj sarcastic, cinism, obrăznicie, risc de accident, nenoroc, văduvie, posibile necazuri cu legea, închisoare; fire nemiloasă, sadică, țâfnoasă, suspicioasă; dificultăți în concentrare. Cel în cauză este neîncrezător, răutăcios, având multe conflicte cu ceilalți datorită firii sale impulsive și dure.
Uranus
Uranus în Taur
Uranus în Taur dă o natură foarte intuitivă, dar încăpățânată și voluntară; de aceea, atunci când aceste persoane au hotărât ceva nimic în lume nu poate să-i facă să se răzgândească: se atașează de scopul lor, de ideea lor cu o determinare calmă și o constanță pe care nici persuasiunea, nici amenințările nu o pot mișca. Dacă Uranus este afectat, persoana va fi bănuitoare, geloasă; ea va fi de asemenea predispusă la pierderea averii brusc și pe nepusă masă. Cu Uranus bine aspectat, putem dimpotrivă să ne bazăm pe condiții financiare satisfăcătoare.
Uranus în careu cu Soarele (4°38)
Indică obstacole și certuri, posibile pagube provocate de calamități, sau prin asocieri nefericite, risc de divorț și căsătorie cu probleme, relații violente cu cei din jur. Persoana este încăpățânată, lipsită de tact, excentrică, impulsivă și excesiv de independentă. Poate suferi de tulburări cardiace, fluctuații ale concentrației de calciu și fosfor în sânge, ceea ce duce la tulburări nervoase și alte boli ciudate.
Neptun
Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Neptun în Fecioară
Mercur, planeta intelectului, logicii și a rațiunii este exaltat în Fecioară, iar Neptun, planeta ocultă, profetică, spirituală, religioasă și muzicală este octava lui Mercur; în consecință, amestecul de calități mercuriene și neptuniene, produs de Neptun în Fecioară, dă capacități mentale excesiv de rafinate, de inspirație profetică, devotamentul față de un ideal și mai înalt atunci când Neptun este într-o configurație bună, căci atunci Neptun adaugă căldură și simpatie răcelii lui Mercur. Totuși astfel de persoane au idei stranii, mai ales în ceea ce privește căsătoria pe care o consideră ca fiind pur platonică. Dacă Neptun este afectat în Fecioară, le dă tendințe de ipohondrie și mania de a-și descoperi tot felul de boli de care aud vorbindu-se, ceea ce le face viața mizerabilă. Această poziție indică o tendință de a deveni jucăria spiritelor-control, nu numai ca medium, ci prin obsesie directă; atunci când această calamitate a apărut, este foarte dificil să eliberezi corpul de entitatea obsedantă.
Neptun în opoziție cu Luna (2°16)
Indică o imaginație dezorganizată, imoralitate, necinste, destrămarea căminului, abandon și fugă de răspundere, contractare asociații păgubitoase, tendință de autoamăgire și de evadare din realitate. Decepții sentimentale, dezechilibre psihice, pericol de accidente și întâmplări ciudate, inexplicabile. Pericol de scandal, pierderea reputației, boli incurabile, tulburări în finalul vieții.
Neptun în opoziție cu Marte (6°20)
Indică o fire evazivă, fricoasă. Cel în cauză își canalizează prost energiile, suferind de complexe de inferioritate, este supus viciilor și are tendințe autodistructive. Are o imaginație prea bogată și nerealistă. Pericol de accident, rănire, scandaluri.
Pluton
Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Pluton în Rac
Aici a fost Pluton între 1914 și 1939. Poziția stimulează transformările profunde prin crize emoționale și prin reconsiderarea tradițiilor sau prin proliferarea aspectelor naționaliste. A corespuns cu primul război mondial, când multe state naționale au apărut în Europa după dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, iar în Rusia s-a schimbat complet sistemul, și apoi a continuat cu dezvoltarea mișcărilor naționaliste și dictatoriale în Germania, Italia, Spania. Indică devotament familial, atenție deosebită pentru satisfacerea partenerului, atracție deosebită pentru ocultism, intuiție, vigoare sexuală deosebită, forță creatoare, artistică, cultivarea ceremonialului, tenacitate extremă, revalorificarea tradițiilor, interes și abilitate pentru magie.
Pluton în trigon cu Luna (7°26)
Indică un caracter vizionar, profetic, aventuros, capabil să reușească, imaginație fertilă, rațiune foarte dezvoltată, talente oculte.
Nodul Nord
Nodul Nord în Capricorn
Nativul mai multe vieți la rând s-a împotrivit maturizării sale, personalitatea sa fiind cea a „copilului veșnic” care se împotrivește durității vieții. Sarcina sa actuală este dobândirea responsabilității și a autocontrolului. I se cere maturizarea și asumarea răspunderii pentru faptele sale.
Nodul Nord în sextil cu Marte (2°33)
Șansa de a-și valorifica aptitudinile practice și calitățile fizice în domeniul cel mai potrivit, capacitate de a-și controla și dirija energiile și mediu favorabil pentru a și-o dezvolta. Trebuie să știe să prețuiască și să valorifice condițiile de care dispune și calitățile pe care le are.
Lilith
Lilith în Fecioară
Există o teamă față de iubire, atât de a da cât și de a primi. Instinctul erotic este înfrânat și manifestat în mod cerebral.
Lilith în opoziție cu Marte (2°38)
Predispune la voință slabă, o capacitate de a intra în situații dramatice sau în relații fatale, distructive. Poate determina reacții agresive față de sexul masculin, incapacitatea de a exprima sau de a accepta virilitatea la nivel sexual. Nativul trebuie să-și depășească propriile resentimente și răni pentru a putea dobândi, prin echilibrul său psihic, toată energia necesară unei activități creatoare. Agresivitate puternică, defulare prin sport, război. Refuz al virilității, mare violență exercitată sau suportată (uneori crimă), impulsivitate. Pentru o femeie: teamă de bărbați sau autoritarism ce inspiră teama bărbaților. Operații chirurgicale, crime pasionale, divorț, femeie senzuală, uneori homosexualitate.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



