Politică, istorie, avocatSport, fotomodel
Ilie Năstase (n. 19 iulie 1946, București) este un fost jucător profesionist de tenis de câmp și unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973.
Printre cele 57 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale, se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972.
A fost pe locul doi în competiția la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith și în 1976 împotriva lui Björn Borg. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Răutăciosul”) după câteva incidente.
A scris câteva romane în franceză în anii 1980, apoi a intrat în politică în anii 1990, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureștiului. În anul 1994 a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.
În 2005 "TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 în lista celor "40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani". A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974). La 12 februarie 2008, după aproape 11 ani la șefia Federației Române de Tenis, a demisionat din funcția de președinte al Federației declarându-se „învins de justiția și de presa din România”.
Printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 182 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Rac |
| Zodiac chinezesc | Câine de Foc |
| Zodiac aztec | – |
| Zodiac arboricol | Ulm |
| Zodiac egiptean | Bastet |
| Zodiac floral | Floarea soarelui |
| Zodiac indian | Țestoasă |
| Zodiac grecesc | Sirenă |
| Temperament | sanguin-coleric |
| Număr destin | 1 |
| Număr psihic | 1 |
Ilie Năstase
19 iulie 1946, 07:00 (GMT+2) 44°26′N 26°06′E
București, România
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Careul în T vârf Uranus, modalitate mutabil
- Triunghiul minor focar Mercur
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție | Casa |
|---|---|---|
| 25°55′ ♋︎ | 12 | |
| 22°46′ ♓︎ | 8 | |
| 16°20′ ♌︎ | 12 | |
| 6°12′ ♍︎ | 1 | |
| 16°53′ ♍︎ | 2 | |
| 19°09′ ♎︎ | 3 | |
| 28°08′ ♋︎ | 12 | |
| 19°49′ ♊︎ | 11 | |
| 6°06′ ♎︎ | 2 | |
| 10°55′ ♌︎ | 12 | |
| 20°13′ ♊︎ ℞ | 11 | |
| 28°09′ ♐︎ | 5 |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Bellatrix | 20°12′ ♊︎ | 0°01′ | |
| Capella | 21°06′ ♊︎ | 0°53′ | |
| Procyon | 25°03′ ♋︎ | 0°52′ |
Casele (Placidus)
| 20°05′ ♌︎ | |
| 9°53′ ♉︎ | |
| 1 | 20°05′ ♌︎ |
| 2 | 10°56′ ♍︎ |
| 3 | 7°08′ ♎︎ |
| 4 | 9°53′ ♏︎ |
| 5 | 16°44′ ♐︎ |
| 6 | 21°09′ ♑︎ |
| 7 | 20°05′ ♒︎ |
| 8 | 10°56′ ♓︎ |
| 9 | 7°08′ ♈︎ |
| 10 | 9°53′ ♉︎ |
| 11 | 16°44′ ♊︎ |
| 12 | 21°09′ ♋︎ |
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 3°08′ | ap. | |||
| 6°45′ | sep. | |||
| 2°13′ | ap. | |||
| 5°53′ | sep. | |||
| 5°21′ | ap. | |||
| 2°57′ | sep. | |||
| 2°33′ | sep. | |||
| 5°22′ | ap. | |||
| 2°48′ | sep. | |||
| 3°28′ | sep. | |||
| 5°24′ | sep. | |||
| 3°52′ | ap. | |||
| 3°44′ | ||||
| 6°26′ | ||||
| 3°41′ | ||||
| 2°56′ | ap. | |||
| 3°20′ | ap. | |||
| 6°59′ | ||||
| 0°40′ | ap. | |||
| 1°04′ | ap. | |||
| 0°55′ | ||||
| 0°24′ | ap. | |||
| 0°15′ | ||||
| 1°01′ | ||||
| 7°55′ | sep. | |||
| 0°08′ |
Configurații speciale
Această configurație poate să se reprezinte în două feluri diferite, dar care se pot interpreta la fel. Este constituită din două careuri, dar, în prima versiune, aceste careuri sunt asociate cu două sextile, în timp ce, în cealaltă variantă, ele sunt asociate cu două trigoane. Careurile subliniază schimbări de efectuat pentru a beneficia de potențialul sextilelor sau trigoanelor. Configurația este în legătură cu semnele de aer și cu planeta Mercur, căci ea îl împinge aproape întotdeauna pe individ spre domeniul comunicației, în funcție de temă sau de individ, sau este vorba de un lucru făcut în raport cu comunicația și expresia de sine. El trebuie să-și modeleze supleța de spirit, toleranța și adaptabilitatea. Configurația cu trigoane e mai ușor de condus, deoarece ea nu pune în joc decât două elemente, pe când varianta cu sextile folosește toate cele patru elemente. Prima variantă reprezintă o progresie în raport cu cea de-a doua.
Este format de două planete în opoziție și de o a treia aflată în careu cu primele două, numită focar, deoarece este o gazdă a energiilor celorlalte două planete. Această configurație este foarte frecventă. Puternic motivantă, ea poate arăta însă și o irosire a energiilor. Individul are tendința de a se concentra prea mult pe o singură direcție (cea din focar), căutând apoi sprijin în punctul opus focarului. Planeta-focar este cheia talentului individului, dar ea poate fi și un loc de frustrare, chiar de nevroză. Focarul este una din planetele cele mai puternice ale temei. Secretul realizării configurației constă în a exprima pozitiv planeta focar. Punctul opus focarului trebuie dezvoltat în mod conștient. Gradul simbolic al acestui punct va trebui studiat cu grijă, deoarece el indică frecvent calitatea ce trebuie dezvoltată. Guvernatorul semnului în care se găsește acest punct opus va arăta modul de exprimare a acestei calități.
Careul în T mutabil este foarte instabil, foarte schimbător și influențabil. Angoasat, el va trebui să-și găsească un scop, o misiune ce îl va împinge într-o direcție precisă. Favorabil călătoriilor, comunicațiilor și educației.
Este format dintr-o planetă aflată în sextil cu celelalte două, acestea fiind în relație de trigon. Prima planetă este deci la jumătatea distanței dintre celelalte două și se numește focar, căci ea primește energia celorlalte două planete și împinge această configurație spre acțiune. Permite exprimarea calităților creatoare, făcând dovadă de obiectivitate, de inventivitate și de concretizare. Acțiunea focarului este ca un organ de comunicare ce îl ajută pe individ să se exprime, să comunice mai bine cu sensibilitate și intuiție. Triunghiul minor dispune de un potențial mai scăzut decât Piramida, dar mai ușor de utilizat practic, mai orientabil, mai exteriorizat.
I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător
Casa I în Leu
Energic, curajos, are spirit de inițiativă știind să conducă cu talent. Are o mare doză de orgoliu și încearcă să se impună în fața celorlalți, pentru a fi recunoscut ca șef. Dorește să atragă atenția pretutindeni pe unde trece. Are o voință puternică, este corect și deasupra tertipurilor și exprimă mândrie și demnitate în tot ce face. Este un bun organizator.
II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie
Casa II în Fecioară
Nu va câștiga bani prin muncă directă.
III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte
Casa III în Balanță
Caută lumea rafinată și fără probleme, cu care va avea lungi discuții, pe ton domol și amabil.
IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți
Casa IV în Scorpion
Este gelos, snob, irascibil. Se va certa frecvent cu familia. Este foarte probabilă dobândirea unei moșteniri.
V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste
Casa V în Săgetător
Îi plac aventurile, călătoriile, jocurile de noroc, plăcerile riscante, pe care și le asumă în joacă. O mulțime de încurcături sentimentale (de dragoste).
VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu
Casa VI în Capricorn
Muncește greu, susținut și cu răbdare. Punct vulnerabil: frigul, schimbările de temperatură.
VII. Relații cu alți oameni, parteneri
Casa VII în Vărsător
Căsătorie cam pripită. Relația dintre soț-soție va fi foarte prietenoasă și plină de înțelegere. Amândoi vor ține la independență și la libertatea de acțiune. Dacă unul i le refuză celuilalt apariția divorțului este destul de probabilă.
VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe
Casa VIII în Pești
Discuție asupra unei moșteniri. Pericol de înec.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate
Casa IX în Berbec
Călătorii riscante și pline de aventuri.
X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție
Casa X în Taur
Încredere în muncă. Ocupație în legătură cu pământul, construcțiile, finanțele etc.
XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe
Casa XI în Gemeni
Îi plac întâlnirile, interminabilele discuții cu oameni culți, plini de idei.
XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate
Casa XII în Rac
Problemele vin doar din familie.
Soarele
Soarele în Rac
Racul este a patra zodie, este guvernat de Lună, astfel încât Soarele în Rac este un amestec de influențe ale Soarelui, ale Lunii și ale Casei a IV-a. În horoscopul fundamental în care Berbecul este la Ascendent, Racul este la nadir, iar vitalitatea este în procentul său cel mai slab; de aceea subiectul al cărui Soare este în Rac este înclinat spre indolență, chiar dacă nu este deloc bolnav, e lipsit de răutate, evită certurile. În familie se arată de un caracter liniștit și amical, atâta vreme cât nu i se cere să lucreze prea mult. Această poziție a Soarelui face prima parte a vieții sterilă, dar aduce succesul în ultimii ani. Racul este un semn psihic; de aceea, când Soarele se găsește în el, nativul are o tendință spre ocultism și adesea să facă experiențe psihice.
Soarele în Casa XII
Este semnul sufletului solitar care, ca un retras, se închide departe de lume. Aduce un pericol de conflict cu autoritățile sau incapacitatea de a se adapta condițiilor vieții de familie; în orice caz, datorită dificultăților ce vin una după alta, persoana își petrece restul vieții într-un exil voluntar sau impus, ca o străină printre străini. Când nu e vorba de un caz atât de extrem, prima treime a vieții este de obicei risipită în eforturi zadarnice pentru a găsi echilibrul și a alege o carieră sau o profesie. Ca și poziția Soarelui în Casa a VI-a, aceasta indică succesul într-o funcție având legături cu spitalele, cu închisorile; în orice muncă în raport cu un laborator ca și chimist; dă interesul față de ocultism și gustul pentru cercetările ciudate.
Soarele în trigon cu Luna (3°08)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.
Soarele în careu cu Jupiter (6°45)
Indică o vitalitate slabă, tulburări ale ficatului, aroganță, orgoliu, extravaganță, snobism, piedici în afirmarea socială, caracter necinstit, dar numai dacă este indicat și de alte aspecte rele. Nativul este cheltuitor, își risipește energiile, dă dovadă de indulgență prea mare cu sine însuși, tendință de îngrășare datorită abuzului de hrană.
Soarele în conjuncție cu Saturn (2°13)
Indică tenacitate, pesimism, dar și un caracter echilibrat. Cel în cauză învață din lovituri grele, își reprimă emoțiile și sentimentele, este pătruns de responsabilitate, seriozitate, gust pentru muncă, canalizându-și voința în vederea unor scopuri constructive.
Luna
Luna în Pești
Luna în Pești dă un intelect receptiv, o imaginație fertilă, un caracter indolent, instabil cu tendința de a-și plânge de milă. Persoana va fi înclinată mai degrabă spre reverie decât spre acțiune, de unde neplăcerile și decepțiile care o vor asalta pe drumul vieții. Această poziție conduce adesea la mediumnitate, mai ales dacă Neptun are un aspect advers, căci aceste persoane sunt foarte sensibile în a cădea sub influența spiritelor-control și le place tot ceea ce le excită emoțiile. Sunt de asemenea foarte locvace. Dacă un aspect bun al lui Venus sau al lui Mercur le dă înclinația spre muzică, ele vor cânta cu mult sentiment și inspirație. Dacă Luna este stresată în Pești, probleme de iubire vor putea aduce suferințe. Peștii sunt pe culmea celei de a XII-a Case, iar Luna în această casă indică din partea părinților o tendință spre beție, care îi va face să-și neglijeze copiii și aceștia vor putea fi în sarcina instituțiilor caritabile până la majorat.
Luna în Casa VIII
Luna în Casa a VIII-a asigură câștiguri prin căsătorie, moșteniri, dacă este în bune aspecte. Crește numărul copiilor, deși există riscul ca acești copii să nu trăiască. Dacă Luna este stresată, eșecuri financiare vor fi resimțite după căsătorie și, dacă survin moșteniri, vor aduce o serie de procese pe care persoana le va pierde.
Luna în trigon cu Soarele (3°08)
Indică echilibru, succes, căsătorie fericită, viață socială bogată în contacte, belșug, armonie, vitalitate puternică, ambiție, mult noroc.
Luna în opoziție cu Marte (5°53)
Indică rezistență fizică slabă, predispoziție pentru abcese, tumori, necazuri digestive. Fire irascibilă, certăreață, capricioasă, pripită; caracter violent neținând seama de consecințe, înclinație spre adulter, divorț, excese de tot felul, fire independentă care-i îndepărtează de viața de familie. Cel în cauză este agresiv, impulsiv, imprevizibil; sentimentele îi domină rațiunea. Poate avea maniere urâte, legături pasionale puternice, în care încearcă să domine și să tiranizeze, căsătorie dificilă; pericol de accidente.
Luna în trigon cu Saturn (5°21)
Indică o persoană demnă de încredere, modestie, spirit practic, capacitate de a ocupa poziții de răspundere, prudență, diplomație, tact, abilitate executivă, răbdare, economie, sănătate bună, stăpânire de sine. Nativul poate să-i influențeze pe cei din jur, este abil, încrezător în propriile forțe de respectul public.
Luna în careu cu Uranus (2°57)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.
Luna în careu cu Nodul Nord (2°33)
Emotivitate fragilă, consolidată prin încercări în familie. Risc de decepții în cariera publică, din lipsa de încredere în sine și din faptul că depinde prea mult de acordul celor din familie. Trebuie să-și construiască echilibrul emoțional fără să aștepte confirmări din afară.
Luna în careu cu Lilith (5°22)
Indică refuzul mamei și a tot ce vine din partea ei, conflict cu mama, imaginație bolnăvicioasă, impulsul de a mărturisi totul, simț exagerat al vinovăției și nevoia de a se pedepsi. În tema masculină indică lipsa modelului inconștient al femeii iubite, castrare psihică datorată mamei sau autocastrare pentru femei în general, teamă bolnăvicioasă de femei, mergând de la misoginie până la impotență și tendințe homosexuale. Imagine maternă negativă, blocaj afectiv, gelozie, rivalitate, fantasme, probleme cu femeile. Tendința de a-și reprima sensibilitatea, intuiția și imaginația.
Mercur
Mercur în Leu
Mercur în Leu dă un ideal nobil, aspirații înalte; o inteligență vie, pozitivă, perseverentă căreia îi repugnă să se dedea la acte urâte sau meschine și disprețuiește orice echivoc. Nativul este brusc, violent, spune franc ceea ce gândește; dar este bun și simpatic. Persoanele care au Mercur bine aspectat în Leu au excelente capacități de organizare și sunt lideri capabili. Iubesc copiii, sunt pasionați de plăceri (divertismente). Când Mercur este afectată în Leu, face persoana zburdalnică și inconstantă în afecțiunile sale, ghinionistă în jocurile de noroc, în speculații și dă o natură josnică și senzuală.
Mercur în Casa XII
Mercur în Casa a XII-a, bine plasat, dă un intelect înclinat spre cercetări secrete, misterioase sau oculte. Acesta va fi mai ales cazul în care Mercur este situat între Soare și M.C. (Mijlocul Cerului), adică dacă Mercur se află înaintea Soarelui (răsare înaintea acestui luminător), căci, în acest sens, lumina spiritului strălucește puternic și dă persoanei o inteligență clară și alertă. Este o bună poziție și pentru investigații polițiste, cercetări științifice sau oculte. Chimiști de o mare abilitate au acest aspect în nativitatea lor, căci propriu acestor persoane este să analizeze în cele mai mici detalii lucruri care ar părea nesemnificative altora. Dacă Mercur este stresat în Casa a XII-a, mai ales de Saturn sau de Marte, sau dacă este în combustie – înainte și după – Soare, există pericolul ca intelectul să se întunece și să rezulte nebunia. Trebuie să remarcăm de asemenea că factorul stresant variază în funcție de natura planetei în aspect cu Mercur; dacă este Marte sau Uranus, subiectul va putea fi extrem de violent; dacă este Saturn, va deveni melancolic; dar oricare caz ar fi, dacă Mercur este stresat în Casa a XII-a, orice formă de limitare va restrânge inteligența, căci Casa a XII-a indică restricția, constrângerea. Surzenia este de asemenea rezultatul acestei poziții a lui Mercur atunci când e grav afectat de Saturn.
Mercur în sextil cu Jupiter (2°48)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.
Mercur în sextil cu Uranus (3°28)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.
Mercur în conjuncție cu Pluton (5°24)
Indică o fire sâcâitoare, excesiv de zeloasă, agitată, irascibilă. Persoana posedă o mare forță în exprimare, dar tinde să exagereze. Nu are simțul măsurii și încercând să facă prea mult, ajunge să strice.
Mercur în sextil cu Nodul Nord (3°52)
Șanse de reușită în viață în domenii mercuriene, legate de comunicații, publicații, transporturi și călătorii, sau prilejuri de succes prin folosirea inteligentă a informațiilor de largă circulație. Capacitate de a înțelege importanța lucrurilor pe care le află în diferite împrejurări.
Venus
Venus în Fecioară
Venus în Fecioară zodia Casei a VI-a, induce o empatie profundă pentru cei care suferă, iar persoanele care au acest aspect sunt excelenți infirmieri. Această poziție favorizează de asemenea și profesia de chimist sau dietetician. Dacă persoana are salariați sau subordonați, relațiile sale cu ei vor fi întotdeauna agreabile și va fi bine servită.
Venus în Casa I
Venus în Casa I prevestește o copilărie fericită. Dă subiectului un caracter amabil, dispoziții sociabile și serviabile, care îl vor face iubit de toți; iubirea de muzică, de artă și de divertisment. Această poziție poate fi considerată ca fericită, deoarece îl face pe subiect atrăgător pentru toți cei cu care vine în contact, ceea ce îi asigură un succes general în viață. E bună și din punctul de vedere al sănătății.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Marte
Marte în Fecioară
Marte în Fecioară, în aspectele bune, dă o fire ambițioasă, o inteligență trează, capabilă de a prinde o idee și de a o analiza până la capăt. Fortifică calitățile mentale și le dă o turnură specifică, cu simțul aplicativ al acestor capacități, fie spre o muncă științifică, fie spre afaceri. Persoanele cu acest aspect sunt energice, întreprinzătoare; finețea și vivacitatea inteligenței lor le asigură succesul și avansarea în meseriile aflate în raport cu bolnavii, așa ca cele de infirmieri, doctori, chimiști, igieniști, dieteticieni, etc. Dacă persoanele care au Marte în Fecioară, se află ele însele sub imperiul bolii, această poziție le va da posibilitatea de a-și reface repede forțele și le face mai puțin predispuse bolilor cronice, cum se întâmplă adesea nativilor din Fecioară. Marte afectat în Fecioară, predispune mentalul la neliniște, la iritare și dă o tendință în a trece prin sită de nenumărate ori necazuri pur imaginare. Oricare ar fi munca sau locul în care acești oameni lucrează, își critică întotdeauna camarazii sau patronii, sunt nemulțumiți de tot ceea ce este legat de munca lor, au o fire puțin cinstită, nu li se poate încredința nici un post de responsabilitate. Această poziție predispune la lăcomie și, în consecință, la probleme intestinale.
Marte în Casa II
Marte în Casa a II-a, atunci când este bine aspectat, indică o natură liberală, generoasă în materie de bani. Este indiciul unei îmbogățiri rapide, al unui mare succes financiar în orice întreprindere de natură martiană, adică înțelegând folosirea focului, uneltelor sau a mașinilor de fier. Este și o indicație de bani prin căsătorie sau moștenire. Totuși, deși bogăția vine cu ușurință și rapid, persoana nu va economisi, căci va fi foarte generoasă, și îi vor plăcea confortul, plăcerile. Atunci când Marte este afectat în Casa a II-a, banii vor veni la fel de repede ca și sub aspectele bune, când face aspectări rele vor duce persoana la o extravaganță nebună, la o îndrăzneață temeritate în materie de bani cu rezultatul inevitabil de mari pierderi și poate al unei sărăcii complete. Bunăstarea poate fi obținută și pierdută de mai multe ori. Aceste persoane nu se descurajează totuși niciodată, iar atunci când se află în fața unui dezastru financiar, se ridică imediat pentru a-și reedifica situația pe ruinele celei vechi, în general reușesc din nou; dar cum nu pot învăța niciodată să fie mai circumspecte, mai puțin extravagante, sunt mereu supuse la noi naufragii financiare.
Marte în opoziție cu Luna (5°53)
Indică rezistență fizică slabă, predispoziție pentru abcese, tumori, necazuri digestive. Fire irascibilă, certăreață, capricioasă, pripită; caracter violent neținând seama de consecințe, înclinație spre adulter, divorț, excese de tot felul, fire independentă care-i îndepărtează de viața de familie. Cel în cauză este agresiv, impulsiv, imprevizibil; sentimentele îi domină rațiunea. Poate avea maniere urâte, legături pasionale puternice, în care încearcă să domine și să tiranizeze, căsătorie dificilă; pericol de accidente.
Marte în careu cu Uranus (2°56)
Indică incapacitatea de a-și stăpâni instinctele, lipsă de autocontrol, o fire iritabilă, extravagantă, fanatică; intoleranță, imprudență, muncă în salturi, viață instabilă. Nativul își canalizează foarte rău energiile, fiind ineficient și risipitor, sau chiar distrugător. Este lipsit de tact, hipersensibil, având un comportament imprevizibil și irațional.
Marte în careu cu Nodul Nord (3°20)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.
Jupiter
Jupiter în Balanță
Jupiter în Balanță, atunci când este în bună configurație, dă o natură binevoitoare, simpatică și afectuoasă; conștiincioasă și sociabilă, având un mare interes pentru tot ceea ce se referă la progresele omenirii în: muzică, arte, literatură, relații sociale, etc. Astfel persoana este foarte iubită. Această poziție anunță reușită în afaceri și succes în viața publică. Dar dacă Jupiter este afectat în acest semn, indulgența acordată cerințelor de natură inferioară va aduce subiectului neplăceri, un scandal public, pierderea popularității și prestigiului său.
Jupiter în Casa III
Jupiter în Casa a III-a, în bune aspecte, dă o natură extrem de optimistă, în așa fel încât oricare ar fi obstacolele pe care nativul ar putea să le întâlnească în viață, va vedea întotdeauna reversul argintiu al norului și va reuși să uite chiar și de nor. Se va bucura de avantaje excepționale pentru educația sa; și, mai mult chiar, va obține din aceasta orice profit posibil. Va fi foarte iubit de frații și surorile sale și de persoanele din anturajul său a căror ajutor îi va fi foarte util. Această poziție indică succes prin călătorii, scrieri și publicații. Atunci când Jupiter este afectat în Casa a III-a, persoana va fi expusă la naufragii și la accidente în cursul călătoriilor sale, dar nu i se va întâmpla nimic rău, deși va scăpa ca prin urechile acului. Jupiter afectat de către Saturn, face ca persoana să fie fără griji și indolentă; persoana va pierde atunci respectul și stima apropiaților săi iar dacă Marte este advers, aceștia nu vor mai avea încredere în ea din cauza actelor sale imprudente și temerare.
Jupiter în careu cu Soarele (6°45)
Indică o vitalitate slabă, tulburări ale ficatului, aroganță, orgoliu, extravaganță, snobism, piedici în afirmarea socială, caracter necinstit, dar numai dacă este indicat și de alte aspecte rele. Nativul este cheltuitor, își risipește energiile, dă dovadă de indulgență prea mare cu sine însuși, tendință de îngrășare datorită abuzului de hrană.
Jupiter în sextil cu Mercur (2°48)
Indică optimism, capacități intelectuale, abilitate oratorică și științifică, înclinație spre filozofie și spiritualitate, o fire tolerantă, dar cu un ușor complex de superioritate. Persoana posedă un caracter cinstit, o bună cunoaștere a firii oamenilor, intuiție dezvoltată, o mare capacitate de sinteză, bună coordonare și strategie a ideilor, imaginație vie cu aplicabilitate mare, aptitudini pentru comerț sau literatură. Îi lipsește ambiția și are tendințe de automulțumire. Poate fi un bun magistral sau om politic.
Saturn
Saturn în Rac
Saturn în Rac este întotdeauna slab și, în consecință, calitățile pe care le conferă se manifestă dificil în această poziție. Totuși, dă o abilitate și o judecată sănătoasă în ceea ce privește casele, terenurile, minele și, dacă persoana face plasamente de genul acesta, va câștiga. Când Saturn este bine aspectat în această zodie, favorizează calități de frugalitate, de economie în casă, care vor asigura liniștea, pacea, bunăstarea în ultima parte a vieții. Saturn stresat indică necazuri domestice: persoana va fi blocată de un partener taciturn, încruntat, care va pune întotdeauna un obstacol la ambițiile sale cele mai legitime. Pe măsură ce viața va înainta, vor crește grijile, necazul, dezamăgirile cărora li se vor adăuga o sănătate proastă, căci Saturn în Rac indică un stomac slab și gingii predispuse la endem aftos, cauză unei digestii dificile. De asemenea, doar dacă persoana nu are suficientă forță și voință pentru a-și învinge lăcomia, va fi victima indigestiilor cronice. Saturn în Rac indică și o tendință spre milă și o înclinație pentru studiul științelor oculte.
Saturn în Casa XII
Saturn în Casa a XII-a predispune la o viață solitară sau o slujbă care va ține persoana în afara oricărui contact cu publicul. Bine aspectat, este un indiciu de succes într-o sarcină oficială într-o instituție publică: azil, spital, închisoare, etc. Dacă este stresat, arată un semn de pericol de a sta la pat ani lungi sau de a fi închis, eventual indică un funcționar într-un post subaltern.
Saturn în conjuncție cu Soarele (2°13)
Indică tenacitate, pesimism, dar și un caracter echilibrat. Cel în cauză învață din lovituri grele, își reprimă emoțiile și sentimentele, este pătruns de responsabilitate, seriozitate, gust pentru muncă, canalizându-și voința în vederea unor scopuri constructive.
Saturn în trigon cu Luna (5°21)
Indică o persoană demnă de încredere, modestie, spirit practic, capacitate de a ocupa poziții de răspundere, prudență, diplomație, tact, abilitate executivă, răbdare, economie, sănătate bună, stăpânire de sine. Nativul poate să-i influențeze pe cei din jur, este abil, încrezător în propriile forțe de respectul public.
Uranus
Uranus în Gemeni
Uranus în Gemeni dă o natură extrem de originală, intuitivă și versatilă, pasionată de studiile științifice în general, mai ales pentru electricitate, aviație sau alte subiecte mai puțin obișnuite. Acești oameni au spiritul larg, progresist: sunt pionieri în toate lucrurile noi și moderne. Au, printre altele, un gust pronunțat pentru ocultism și astrologie. Sunt foarte iubiți de frații și surorile lor, de vecinii lor, cu condiția ca Uranus să fie bine aspectat; dar dacă Uranus este afectat, subiectul este excentric, plin de fantezii, ceea ce face din el un flagel, un dezechilibrat, detestat de toți, și mai ales de frații și surorile sale, de vecinii săi. Această poziție pronostichează necazuri și posibilități de accidente în călătoriile scurte.
Uranus în Casa XI
Uranus, stăpânul Casei a XI-a, se află în domiciliu în această casă, mai mult decât în oricare alta; aici exercită o influență considerabilă aducând prietenii stranii și excentrice cu persoane având un fel de a fi inventiv și original care vor fi de un ajutor de neprețuit, mai ales dacă Uranus este bine aspectat. Această poziție indică de asemenea că cu ajutorul acestor prietenii dorințele, speranțele și aspirațiile vor fi urmate de succes care se obține cu ajutorul lor. Dacă din contra Uranus este afectat în această casă, prietenii vor fi capabili de a deveni trădători sau, cel puțin, de a nu se folosi de persoană decât pentru scopuri egoiste și atât cât vor putea.
Uranus în careu cu Luna (2°57)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.
Uranus în sextil cu Mercur (3°28)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.
Uranus în careu cu Marte (2°56)
Indică incapacitatea de a-și stăpâni instinctele, lipsă de autocontrol, o fire iritabilă, extravagantă, fanatică; intoleranță, imprudență, muncă în salturi, viață instabilă. Nativul își canalizează foarte rău energiile, fiind ineficient și risipitor, sau chiar distrugător. Este lipsit de tact, hipersensibil, având un comportament imprevizibil și irațional.
Neptun
Neptun în Balanță
Neptun în Balanță, bine aspectat, dă un temperament muzical, poetic, artistic și indică o uniune de o natură înalt spirituală care va asigura fericirea persoanei. Neptun afectat în Balanță anunță o tendință spre relații clandestine, ilegale, neregulate, fie din partea persoanei în cauză, fie din cea a partenerului, în funcție de natura aspectelor lui Neptun. Subiectul va fi slab de caracter, superemotiv, ceea ce va aduce, pe drept cuvânt, animozitatea anturajului său apropiat.
Neptun în Casa II
Neptun în Casa a II-a, bine aspectat asigură câștiguri în toate lucrurile în care apa sau ocupațiile mistice și oculte, joacă un rol principal, cât și în materiile mistice și oculte. Dar dacă Neptun este afectat, bugetul persoanei este mereu într-o stare haotică, nesigură.
Pluton
Pluton în Leu
Aici a fost Pluton între 1939 și 1958. Poziția stimulează conflictele de orgoliu și tendințele de impunere a autorității pe baza unei superiorități mai mult sau mai puțin reale, prin cultivarea voinței de a învinge în orice condiții. Perioada corespunde marii confruntări din Al Doilea Război Mondial și apoi începutului Războiului Rece. Indică legături sentimentale cu final trist, lipsa copiilor sau posibilitatea de a-i pierde în copilărie, mare încredere în sine, mare simț al proprietății asupra ideilor și sferelor de influență, tendința de a se simți ca un rege, respect pentru guvern și autoritate.
Pluton în Casa XII
Indică hipersenzitivitate, o fire sensibilă, capabilă de trăiri emoționale intense. Cel în cauză poate fi acuzat de gelozie, se consideră un neînțeles și este mereu gata să riposteze la cel mai mic afront. Este atras de ocultism, de domenii secrete (spionaj), cercetări în domeniul psihic; posibile boli ciudate, cronice, tangență cu spitalele.
Pluton în conjuncție cu Mercur (5°24)
Indică o fire sâcâitoare, excesiv de zeloasă, agitată, irascibilă. Persoana posedă o mare forță în exprimare, dar tinde să exagereze. Nu are simțul măsurii și încercând să facă prea mult, ajunge să strice.
Nodul Nord
Nodul Nord în Gemeni
Dorința de libertate și independență își are originea în viața anterioară când a trăit independent, fără a ține seama de părerile celorlalți. A beneficiat de vaste cunoștințe filozofice și spirituale. În această viață va avea dificultăți în comunicare. Va trebui să nu mai considere că el este singurul deținător al adevărului.
Nodul Nord în Casa XI
În viața anterioară nativul a trăit numeroase istorii de dragoste doar pentru a-și satisface egoul. A fost orgolios și tiranic cu altul. În această viață trebuie să învețe valorile prieteniei. Să renunțe la mândria egoistă și să accepte viața așa cum este.
Nodul Nord în careu cu Luna (2°33)
Emotivitate fragilă, consolidată prin încercări în familie. Risc de decepții în cariera publică, din lipsa de încredere în sine și din faptul că depinde prea mult de acordul celor din familie. Trebuie să-și construiască echilibrul emoțional fără să aștepte confirmări din afară.
Nodul Nord în sextil cu Mercur (3°52)
Șanse de reușită în viață în domenii mercuriene, legate de comunicații, publicații, transporturi și călătorii, sau prilejuri de succes prin folosirea inteligentă a informațiilor de largă circulație. Capacitate de a înțelege importanța lucrurilor pe care le află în diferite împrejurări.
Nodul Nord în careu cu Marte (3°20)
Dificultăți în utilizarea propriei energii, care solicită construirea unei motivații mai puternice și mai bine argumentate, ca și o acțiune susținută în sensul activării acestei motivații. Trebuie găsit un echilibru în utilizarea energiei proprii în diferite sectoare de activitate, depășindu-și propriile frustrări sexuale sau tendințe spre agresivitate.
Lilith
Lilith în Săgetător
Sentimentele sunt blocate și anihilate, nefiind lăsate să se exprime liber. Există probleme afective, ascunse sub o mască a mulțumirii afișate.
Lilith în Casa V
Nativul poate manifesta egoism în relația cu partenerul, neinteresându-l dorințele acestuia. Poate avea un instinct erotic excesiv și gusturi neobișnuite în materie de dragoste.
Lilith în careu cu Luna (5°22)
Indică refuzul mamei și a tot ce vine din partea ei, conflict cu mama, imaginație bolnăvicioasă, impulsul de a mărturisi totul, simț exagerat al vinovăției și nevoia de a se pedepsi. În tema masculină indică lipsa modelului inconștient al femeii iubite, castrare psihică datorată mamei sau autocastrare pentru femei în general, teamă bolnăvicioasă de femei, mergând de la misoginie până la impotență și tendințe homosexuale. Imagine maternă negativă, blocaj afectiv, gelozie, rivalitate, fantasme, probleme cu femeile. Tendința de a-și reprima sensibilitatea, intuiția și imaginația.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



