Muzică, cântăreț, compozitor
Gustav Mahler (n. 7 iulie 1860 – d. 18 mai 1911) a fost un compozitor austriac al romanticului târziu și unul dintre cei mai importanți dirijori ai generației sale. S-a născut în satul Kalischt, Boemia, Imperiul Austriac, astăzi Kaliště, Republica Cehă. Familia s-a mutat apoi în Iglau (astăzi Jihlava) unde Mahler a crescut.
În calitate de compozitor, stilul lui Mahler se regăsește la granița dintre tradiția austro-germană a secolului al XIX-lea și modernismul începutului de secol XX. Deși în timpul vieții sale aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute muzica proprie a căpătat popularitate doar după perioade de relative neglijări care au inclus și interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai mare parte a Europei în timpul Germaniei Naziste. După 1945 muzica sa a fost redescoperită iar Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistrați și interpretați compozitori, popularitate ce se menține și astăzi.
Născut în condiții umile, Mahler a demonstrat abilități muzicale de la o vârstă fragedă. După ce a absolvit Conservatorul din Viena în 1878 a avut o succesiune de posturi de dirijor care i-au mărit reputația în rândul operelor europene, culminând cu obținerea postului de director al Operei de Stat din Viena în 1897. În timpul celor zece ani petrecuți la Viena Mahler – care s-a convertit de la iudaism la catolicism pentru a-și asigura postul – a fost frecvent victima presei antisemite. Cu toate acestea, producțiile sale inovatoare și insistența pentru interpretare la cele mai înalte standarde l-au făcut unul dintre cei mai importanți dirijori de operă, în special a operelor lui Wagner și Mozart. Spre sfârșitul vieții sale a fost pentru scurt timp directorul Operei Metropolitane din New York și al Filarmonicii din New York.
Opera lui Mahler este relativ redusă cantitativ deoarece Mahler își câștiga existența ca dirijor, compoziția fiind o activitate din timpul liber. Totuși, acorda compoziției cât de mult timp putea, rezervând vacanțele de vară ale operelor pentru perioade de intensă concentrare creativă. În afară de primele sale lucrări, cum ar fi o parte dintr-un cvintet de pian compus în perioada în care era student la Viena, lucările lui Mahler sunt compuse pentru orchestre mari, coruri simfonice și soliști de operă. Majoritatea dintre cele 12 lucrări simfonice ale sale sunt la scară foarte mare, adeseori folosind soliști vocali sau coruri pentru a îmbogăți orchestra foarte mare. Aceste lucrări erau adesea controversate la premiere iar unele au primit cu greu acceptarea critică și publică. Excepție fac Simfoniile nr. 2, nr. 3 și premiera triumfătoare a Simfoniei nr. 8 în 1910. Institutul Internațional Gustav Mahler a fost înființat în 1955 pentru a onora viața și opera compozitorului.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
| Înălțime | 163 cm |
|---|---|
| Zodiac european | Rac |
| Zodiac chinezesc | Maimuță de Metal |
| Zodiac aztec | – |
| Zodiac arboricol | Brad |
| Zodiac egiptean | Anubis |
| Zodiac floral | Orhidee |
| Zodiac indian | Șarpe |
| Zodiac grecesc | Sirenă |
| Temperament | – |
| Număr destin | 11 / 2 |
| Număr psihic | 7 |
Gustav Mahler
7 iulie 1860, ora necunoscută 49°36′N 15°16′E
Kaliště, Republica Cehă
Ora nașterii nu e cunoscută, deci Ascendentul, MC-ul și casele nu pot fi calculate, iar planetele nu pot fi așezate în case. Pozițiile sunt calculate pentru ora 12:00.
Harta natală
Placidus
Forța aspectelor
Configurații speciale
- Steliumul
- Aripile de pasăre
- Aripile de pasăre
- Triunghiul minor focar Pluton
La această forță a aspectelor nu apare nicio configurație specială. Mută cursorul spre dreapta.
Apasă pe o configurație ca să-i vezi liniile în hartă. Rămâne afișată până apeși în altă parte. Interpretările lor sunt mai jos, la interpretări.
Aspectarium
Poziții și case în detaliu
| Corp | Poziție |
|---|---|
| 15°27′ ♋︎ | |
| 4°00′ ♓︎ | |
| 11°15′ ♌︎ | |
| 2°46′ ♌︎ ℞ | |
| 27°44′ ♑︎ ℞ | |
| 1°38′ ♌︎ | |
| 23°57′ ♌︎ | |
| 10°01′ ♊︎ | |
| 29°23′ ♓︎ ℞ | |
| 9°19′ ♉︎ | |
| 2°04′ ♒︎ | |
| 22°02′ ♓︎ ℞ |
Stele fixe conjuncte cu corpurile natale
| Stea | Poziție | Conjunctă cu | Orb |
|---|---|---|---|
| Deneb | 3°24′ ♓︎ | 0°36′ |
Luna în acea zi: de la 28°02′ Vărsător (ora 00:00) până la 09°57′ Pești (ora 24:00).
Aspecte în detaliu
| Corp | Aspect | Corp | Orb | |
|---|---|---|---|---|
| 6°34′ | ap. | |||
| 6°00′ | ap. | |||
| 1°14′ | sep. | |||
| 1°56′ | sep. | |||
| 1°08′ | ap. | |||
| 6°32′ | sep. | |||
| 0°42′ | ap. | |||
| 1°39′ | sep. | |||
| 7°40′ | ap. | |||
| 0°25′ | ap. | |||
| 7°57′ | sep. | |||
| 7°21′ | sep. | |||
| 7°14′ | ap. |
Configurații speciale
Steliumul reprezintă o aglomerare de cel puțin patru planete în aceeași casă. Steliumul este în mod particular puternic dacă Soarele, Luna, guvernatorul Ascendentului și încă o planetă în domiciliu fac parte din acesta. Fiecare planetă depinde de celelalte, ca într-o familie unită. Aspectele la Stelium subliniază raporturile sale cu restul temei. Un Stelium care nu primește niciun aspect va fi o sursă de dezechilibru și de obsesie. El este un factor de egocentrism, de repliere în sine sau de focalizare exagerată asupra unui sector particular al existenței. Individul nu are niciodată problema alegerii unei direcții de viață în acest caz. Steliumul aduce o puternică energie concentrată de talent, de ingeniozitate, de motivație, sensul unui scop, dar și de obsesie, oarecare îngustime de spirit, o lipsă de obiectivitate și dificultatea de a accepta compromisul. Se poate admite constituirea unui Stelium atunci când un același semn conține Ascendentul, Mijlocul Cerului sau Nodul Nord plus trei planete.
Soarele
Soarele în Rac
Racul este a patra zodie, este guvernat de Lună, astfel încât Soarele în Rac este un amestec de influențe ale Soarelui, ale Lunii și ale Casei a IV-a. În horoscopul fundamental în care Berbecul este la Ascendent, Racul este la nadir, iar vitalitatea este în procentul său cel mai slab; de aceea subiectul al cărui Soare este în Rac este înclinat spre indolență, chiar dacă nu este deloc bolnav, e lipsit de răutate, evită certurile. În familie se arată de un caracter liniștit și amical, atâta vreme cât nu i se cere să lucreze prea mult. Această poziție a Soarelui face prima parte a vieții sterilă, dar aduce succesul în ultimii ani. Racul este un semn psihic; de aceea, când Soarele se găsește în el, nativul are o tendință spre ocultism și adesea să facă experiențe psihice.
Soarele în trigon cu Lilith (6°34)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.
Luna
Luna în Pești
Luna în Pești dă un intelect receptiv, o imaginație fertilă, un caracter indolent, instabil cu tendința de a-și plânge de milă. Persoana va fi înclinată mai degrabă spre reverie decât spre acțiune, de unde neplăcerile și decepțiile care o vor asalta pe drumul vieții. Această poziție conduce adesea la mediumnitate, mai ales dacă Neptun are un aspect advers, căci aceste persoane sunt foarte sensibile în a cădea sub influența spiritelor-control și le place tot ceea ce le excită emoțiile. Sunt de asemenea foarte locvace. Dacă un aspect bun al lui Venus sau al lui Mercur le dă înclinația spre muzică, ele vor cânta cu mult sentiment și inspirație. Dacă Luna este stresată în Pești, probleme de iubire vor putea aduce suferințe. Peștii sunt pe culmea celei de a XII-a Case, iar Luna în această casă indică din partea părinților o tendință spre beție, care îi va face să-și neglijeze copiii și aceștia vor putea fi în sarcina instituțiilor caritabile până la majorat.
Luna în careu cu Uranus (6°00)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.
Mercur
Mercur în Leu
Mercur în Leu dă un ideal nobil, aspirații înalte; o inteligență vie, pozitivă, perseverentă căreia îi repugnă să se dedea la acte urâte sau meschine și disprețuiește orice echivoc. Nativul este brusc, violent, spune franc ceea ce gândește; dar este bun și simpatic. Persoanele care au Mercur bine aspectat în Leu au excelente capacități de organizare și sunt lideri capabili. Iubesc copiii, sunt pasionați de plăceri (divertismente). Când Mercur este afectată în Leu, face persoana zburdalnică și inconstantă în afecțiunile sale, ghinionistă în jocurile de noroc, în speculații și dă o natură josnică și senzuală.
Mercur în sextil cu Uranus (1°14)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.
Mercur în careu cu Pluton (1°56)
Indică o fire iritabilă, distructivă, sarcastică și cinică, explozivă și violentă, trăgând concluzii mult prea repede, pe baza unor date incomplete. Persoana are multe capricii, oscilații și schimbări radicale de atitudine, suferind de un conflict permanent între instinct și logica rațională; poate suferi pierderea unui frate. Dezacord între dezvoltarea intelectuală și exprimarea sexuală, care rămâne la nivel instinctual, primitiv.
Venus
Venus a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Venus în Leu
Venus în Leu este toată iubire, căci Leul guvernează inima, iar cel care are această poziție va avea inima foarte tandră. Contrar ideilor acceptate de obicei, există în Leu o trăsătură crudă dar, când acolo se află Venus, nu există în Zodiac o zodie mai tandră și mai iubitoare. În plus, Leul fiind o zodie fixă, Venus în această poziție dă o stabilitate fără egal afecțiunilor și o fidelitate infailibilă pentru cei iubiți. Leul, fiind a cincea zodie, Venus în Leu asigură succesul în întreprinderile legate de divertismentul de toate felurile sau raportate la educație. Strălucirea lui Venus amestecată cu strălucirea solară atrage favoarea celor care sunt deasupra nativului pe scara socială.
Venus în conjuncție cu Jupiter (1°08)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Venus în careu cu Pluton (6°32)
Indică imoralitate, o fire sensibilă, irascibilă, ușor de rănit, dificultăți în relații afective. Nativul este dur, aspru, violent, crud, beneficiind de schimbări romantice în viață. Are tendințe sadice; posibilă moarte a partenerului. Predispoziție pentru viol sau abuz sexual, fatalitatea opunându-se manifestării libere și normale a afectivității.
Venus în opoziție cu Nodul Nord (0°42)
Nativul trebuie să-și găsească echilibrul în domeniul sentimentelor, învățând să dea cel puțin tot atât de mult pe cât primește, altfel riscând să trăiască frustrări și dezamăgiri. El trebuie să-și prețuiască simțul artistic și aptitudinile sau calitățile estetice pentru rolul lor în evoluția sa, și nu pentru plăcerea pe care i-o pot oferi acestea. Acest nativ poate fi împiedicat în realizarea menirii sale de preocupările (sau, uneori, atașamentele) sentimentale, erotice, artistice, de valorile material-financiare. Prin urmare detașarea, sublimarea, renunțarea la relațiile de joasă factură (sentimentale, sociale) sau la detașamentele materiale, sunt necesare evoluției.
Marte
Marte a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Marte în Capricorn
Marte în Capricorn, bine aspectat, adaugă multă forță caracterului, dă ambiție, entuziasm, susținute de un curaj de neânvins și o energie aproape inepuizabilă, gata de a depăși toate obstacolele și de a atinge în final scopul dorit. Persoanele cu Marte în această poziție sunt chemate să avanseze în viață, mai ales dacă Capricornul este plasat în Casa a X-a, ceea ce le promite stima și respectul tuturor și le face să exerseze cu succes funcții publice, (în fruntea întreprinderilor lor private) în care sunt în mod natural calificate pentru funcții înalte datorită aptitudinilor lor remarcabile. Marte afectat în Capricorn, dă ambiția de a realiza lucruri mari, dar persoana va fi temerară, impulsivă, încăpățânată astfel încât va încerca să realizeze mai mult decât poate, îi vor lipsi perseverența și tenacitatea de a depăși obstacolele, și cum caracterul ei va fi fundamental neloial, deși ar putea avansa datorită entuziasmului și naturii sale ambițioase în vreun post înalt, este sigură că autoritatea îi va fi subminată, spre amuzamentul ironic al anturajului său. Nu e nimic mai rău ca un Marte afectat în Capricorn. Predispune de asemenea la accidente afectând membrele, iar acțiunea sa reflectă asupra părții corpului guvernată de către semnul opus, Racul, adică stomacul, dă o tendință spre tulburările gastrice. Persoanele cu această afecțiune au un caracter violent și răzbunător.
Marte în sextil cu Neptun (1°39)
Indică popularitate, entuziasm, abilitate executivă. Nativul este inspirat, vizionar, având mult farmec personal, magnetism puternic. Este generos, spontan, ușor impulsiv, aflat mereu în continuă mișcare. Are un deosebit simț al culorii, este foarte senzitiv și înclinat spre sexualitate; calități artistice dezvoltate, romantism, posibilitate de a se afirma pe plan intelectual.
Jupiter
Jupiter în Leu
Jupiter în Leu dă o fire directă, combinând bunăvoința cu curajul, fermitatea cu fidelitatea, voința cu compasiunea, mila cu dreptatea. Indică, între altele, un model de virtuți care nu poate fi întrecut în altă parte. Dă o abundență de vitalitate și o constituție puternică: de aceea indică un leader din punct de vedere fizic, moral și spiritual. O astfel de persoană nu se mulțumește niciodată doar să supraviețuiască, ci se îndreaptă spre posturi de încredere, de mare responsabilitate, iar cele mai înalte îi par cele mai bune. Întotdeauna la înălțimea sarcinii sale, nu abuzează niciodată de încrederea celor care i-au încredințat-o. Se arată generoasă, extrem de inteligentă, se pasionează de tot ceea ce tinde spre înălțarea omenirii; este o natură profund religioasă, sinceră. Această poziție prevestește succesul în plasamente speculative. Atunci când Jupiter este afectat în Leu, persoana este crudă, senzuală, pasionată de plăceri și predispusă la pierderi prin plasamente proaste, speculații și jocuri de noroc.
Jupiter în conjuncție cu Venus (1°08)
Indică o fire sinceră, politicoasă, onorabilă, sociabilă. Persoana posedă o imaginație bogată și apreciază frumosul, capacitățile intelectuale, arta, poezia, muzica; are numeroase legături afective, dar beneficiază de o căsnicie fericită, bogăție și noroc în viață. Are parte de securitate financiară, de relații bune cu ceilalți, este sentimental și rafinat; poate să obțină bani din călătorii, afaceri legate de spitale, azile etc. Poate avea mai multe căsătorii.
Aici ar fi trebuit să apară o reclamă. Reclamele plătesc serverul acestui site, așa că te rog pune site-ul pe lista de excepții a blocantului sau sprijină-l.
Saturn
Saturn în Leu
Saturn în Leu, atunci când e bine aspectat, asigură favoarea persoanelor cu o condiție socială mai înaltă și dă șansa de a obține slujbe publice unde sunt cerute calitățile saturniene: tact, diplomație, spirit de sistem, discreție, onoare, abilitate organizatorie. Constituția fizică a subiectului lasă de dorit, dar va putea totuși să-și mențină sănătatea conservându-și energia, calitate pe care i-o asigură Saturn. Când Saturn este afectat în Leu, persoana este crudă, violentă, geloasă, fără scrupule și se înjosește la manevre nelegale pentru a-și satisface ambiția. Această poziție indică de asemena tulburări cardiace.
Uranus
Uranus în Gemeni
Uranus în Gemeni dă o natură extrem de originală, intuitivă și versatilă, pasionată de studiile științifice în general, mai ales pentru electricitate, aviație sau alte subiecte mai puțin obișnuite. Acești oameni au spiritul larg, progresist: sunt pionieri în toate lucrurile noi și moderne. Au, printre altele, un gust pronunțat pentru ocultism și astrologie. Sunt foarte iubiți de frații și surorile lor, de vecinii lor, cu condiția ca Uranus să fie bine aspectat; dar dacă Uranus este afectat, subiectul este excentric, plin de fantezii, ceea ce face din el un flagel, un dezechilibrat, detestat de toți, și mai ales de frații și surorile sale, de vecinii săi. Această poziție pronostichează necazuri și posibilități de accidente în călătoriile scurte.
Uranus în careu cu Luna (6°00)
Indică relații dure cu sexul opus, divorț, o fire excitabilă, excentrică, originală, încăpățânată și susceptibilă, tentată de legături clandestine, dar și boemă, hipersensibilă, neatentă, frivolă, teatrală și schimbătoare, neconvențională, cicălitoare și instabilă. Persoana poate suferi tulburări mentale sau paralizie parțială. Carieră plină de evenimente nedorite, cu schimbări neașteptate și bruște, pierderi prin speculații și ghinioane de tot felul, precum și predispoziție spre accidente.
Uranus în sextil cu Mercur (1°14)
Indică spirit inventiv, științific, excelent în dezbateri, inteligent, înclinat spre a dramatiza, un excelent simț al culorii, al ritmului și măsurii, atitudine progresistă în orice domeniu. Persoana are o mare forță de convingere, talent publicitar, este foarte rapidă în reacții, dar uneori se concentrează mai greu. Are o fire veselă și glumeață.
Neptun
Neptun a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe →
Neptun în Pești
Neptun în Pești, în aspecte bune, dă iubirea față de misticism și tendința cercetărilor în lumea ocultă subiectului, care își va putea dezvolta capacitățile spirituale și să obțină cunoașterea directă. Compătimitor, modest, reținut în manierele sale; va fi foarte iubit și va primi adesea de la ceilalți un ajutor dat cu mare inimă. Atunci când Neptun este afectat în Pești, persoana este predispusă mediumității, obsesiei și decepțiilor cauzate de dușmani secreți. Există pericolul închiderii, o tendință de a-i place băuturile, narcoticele, ceea ce nu aduce decât necaz și conduce la decădere.
Neptun în sextil cu Marte (1°39)
Indică popularitate, entuziasm, abilitate executivă. Nativul este inspirat, vizionar, având mult farmec personal, magnetism puternic. Este generos, spontan, ușor impulsiv, aflat mereu în continuă mișcare. Are un deosebit simț al culorii, este foarte senzitiv și înclinat spre sexualitate; calități artistice dezvoltate, romantism, posibilitate de a se afirma pe plan intelectual.
Pluton
Pluton în Taur
Aici a fost Pluton între 1850 și 1882. Poziția stimulează conservatorismul și păstrarea patrimoniului și a tradițiilor. Perioada corespunde în mare parte epocii victoriene, un model de îndelungată menținere a unei anumite ordini sociale și a unor concepții sociale vechi în pofida marilor progrese științifice. Indică tendința spre lăcomie, înclinație spre speculații, gelozie, simț erotic rafinat, fire răzbunătoare, capabilă de violență și crimă, duritate în relațiile intime. Capacitate și abilitate oratorică, talent de a cânta, atracție pentru artă și creație artistică, puternic impuls spre procreație.
Pluton în careu cu Mercur (1°56)
Indică o fire iritabilă, distructivă, sarcastică și cinică, explozivă și violentă, trăgând concluzii mult prea repede, pe baza unor date incomplete. Persoana are multe capricii, oscilații și schimbări radicale de atitudine, suferind de un conflict permanent între instinct și logica rațională; poate suferi pierderea unui frate. Dezacord între dezvoltarea intelectuală și exprimarea sexuală, care rămâne la nivel instinctual, primitiv.
Pluton în careu cu Venus (6°32)
Indică imoralitate, o fire sensibilă, irascibilă, ușor de rănit, dificultăți în relații afective. Nativul este dur, aspru, violent, crud, beneficiind de schimbări romantice în viață. Are tendințe sadice; posibilă moarte a partenerului. Predispoziție pentru viol sau abuz sexual, fatalitatea opunându-se manifestării libere și normale a afectivității.
Nodul Nord
Nodul Nord în Vărsător
În viața anterioară nativul și-a creat un orgoliu puternic și un sentiment de superioritate. Nu-și dorea decât să strălucească și era sfidător. În această viață îi va fi greu să renunțe la privilegii și să trăiască ca un om obișnuit. Trebuie să renunțe la egoism și să-și sacrifice interesele personale în favoarea celor colective. Realizarea misiunii sale va fi posibilă dacă își va găsi un ideal și își află rostul vieții sale.
Nodul Nord în opoziție cu Venus (0°42)
Nativul trebuie să-și găsească echilibrul în domeniul sentimentelor, învățând să dea cel puțin tot atât de mult pe cât primește, altfel riscând să trăiască frustrări și dezamăgiri. El trebuie să-și prețuiască simțul artistic și aptitudinile sau calitățile estetice pentru rolul lor în evoluția sa, și nu pentru plăcerea pe care i-o pot oferi acestea. Acest nativ poate fi împiedicat în realizarea menirii sale de preocupările (sau, uneori, atașamentele) sentimentale, erotice, artistice, de valorile material-financiare. Prin urmare detașarea, sublimarea, renunțarea la relațiile de joasă factură (sentimentale, sociale) sau la detașamentele materiale, sunt necesare evoluției.
Lilith
Lilith în Pești
Nativul este înclinat către o viață duplicitară, secretă, având tendința de a se sacrifica în relația sa.
Lilith în trigon cu Soarele (6°34)
Șansă de trezire la conștiința de sine în urma depășirii unor temeri sau trăiri obscure, dureroase, prin încredere și ieșirea din autohipnoza negativă. Luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate în creație, magnetism. Tată autoritar. Pentru femei: atracție pentru bărbații Lilith. Transformare.

Salut, mă bucur că ești aici. Se pare că folosești un blocant de reclame și te înțeleg, nici mie nu mi-ar plăcea să fiu întrerupt.
Reclamele sunt singura sursă care acoperă costurile acestui site, iar eu vreau să țin toate calculele și interpretările gratuite. De aceea, cât timp reclamele sunt blocate, interpretările rămân ascunse.
Ai două variante simple. Pune mihneafiran.ro pe lista de excepții a blocantului și reîncarcă pagina, sau sprijină site-ul și primești o perioadă fără reclame. Îți mulțumesc că ești aici.



