Pe site ai un test cu zece planșe cu pete de cerneală. Te uiți la fiecare planșă, alegi ce vezi în ea și ce simți, iar la sfârșit primești o lectură a răspunsurilor tale. Ideea nu este a mea, oricât de deștept aș fi. Are o poveste de peste o sută de ani, un inventator care a murit prea devreme ca să vadă ce s-a întâmplat cu invenția lui și o dispută care nu s-a încheiat nici azi. Mai jos găsești tot ce merită știut, de la copilăria în care a început totul până la întrebarea dacă un asemenea test spune ceva adevărat despre tine.
Un joc de copii care a devenit test
Testul pe care îl cunoaștem sub numele de Rorschach a apărut în Elveția, în 1921. Autorul lui, Hermann Rorschach, era psihiatru. Pata de cerneală nu a fost însă ideea lui. Încă din secolul al XIX-lea oamenii se jucau cu pete lăsate pe hârtie îndoită, pe care apoi le interpretau ca pe niște nori. Medicul și poetul german Justinus Kerner a publicat în 1857 un volum de poezii, fiecare născută dintr-o pată de cerneală căzută întâmplător. Jocul a primit chiar un nume, klecksografia. Rorschach a crescut în această lume. Colegii de școală îl strigau „Klex”, adică „Pata”, pentru că îi plăcea să facă figuri din pete.
Nici ca om de știință nu a fost primul care a încercat. Psihologul francez Alfred Binet, cel care a pus bazele testelor de inteligență, a folosit și el pete de cerneală, ca măsură a imaginației. Ce lipsea era o metodă. Nimeni nu stabilise cum se arată petele, cum se pun întrebările și, mai ales, cum se notează răspunsurile ca să poată fi comparate între oameni. Aici a intrat Rorschach.
Ce a făcut Rorschach de fapt
A studiat trei sute de pacienți cu boli psihice și o sută de oameni sănătoși, apoi a comparat felul în care fiecare privea aceleași pete. A desenat el însuși multe pete și a păstrat zece, alese pentru ce arătau despre felul în care oamenii le privesc. Rezultatul a apărut în cartea Psychodiagnostik, în 1921. Rorschach a murit în anul următor, la 37 de ani, probabil din cauza unei apendicite perforate. Cartea trecuse aproape neobservată.
Mai mult, el nu a gândit petele ca pe un test de personalitate. Voia să deosebească anumite tulburări de gândire, în primul rând schizofrenia. Nu îl interesa atât ce văd oamenii, cât cum văd. Privesc pata întreagă sau doar un detaliu? Se concentrează pe formă, pe culoare sau pe mișcare? Pentru el răspunsul „un liliac” spunea mult mai puțin decât drumul pe care ochiul și mintea ajunseseră la el. Ideea că petele ar lăsa să se vadă „sufletul” a venit abia după moartea lui, în anii 1930, când testul a fost privit ca o probă proiectivă, adică una în care omul își „proiectează” în imagine propria viață interioară.
Cum se citește un răspuns
Psihologii nu se uită doar la ce spui. Un răspuns este împărțit în câteva părți.
Unde. Ai folosit toată pata, o parte obișnuită din ea sau un detaliu neobișnuit. Cel care vede mereu doar fragmente mici se deosebește de cel care vede ansambluri.De ce. Ce din pată te-a făcut să vezi acel lucru. Forma, culoarea, o mișcare, nuanțele de gri.
Ce. Un om, un animal, o plantă, un obiect, un foc. Sunt zeci de categorii.
Cât de obișnuit. Unele răspunsuri sunt foarte frecvente. La una dintre planșe, de pildă, aproape toți oamenii spun „animal cu patru picioare” când văd partea roz. La alta, cei mai mulți văd fie un fluture, fie un liliac. Cine vede ce nu a văzut nimeni altcineva dă un răspuns rar, iar asta se notează separat.
Din aceste notări se calculează numere, iar numerele se compară cu cele ale unui grup mare de oameni. Seamănă mai mult cu o analiză a felului de a gândi decât cu o ghicire a caracterului.
Fapte care merită știute
Petele nu sunt chiar întâmplătoare. Rorschach a desenat multe și le-a ales pe cele zece după ce arătau despre felul în care oamenii privesc. Un curator care le-a studiat susține că fiecare a fost aleasă cu grijă ca să fie cât mai ambiguă, cu forme care sugerează mai multe lucruri deodată.
Nuanțele de gri sunt o întâmplare. Petele originale aveau culoare uniformă. Gradațiile au apărut din cauza tiparului prost, iar Rorschach, care le ignorase la început, a înțeles ulterior că oamenii reacționează la ele și le-a socotit importante.
Au folosit testul la Nürnberg. Înaintea primului proces, doi specialiști americani, Douglas Kelley și Gustave Gilbert, l-au aplicat celor 22 de lideri naziști aflați în închisoare. Rezultatele au fost publicate abia după zeci de ani și au fost discutate îndelung.
Planșele au declanșat o ceartă pe internet. În 2009, cele zece imagini au fost publicate într-o enciclopedie online. Editura care le vinde, alături de mulți psihologi, a protestat, pentru că, dacă toată lumea știe răspunsurile „corecte”, testul nu mai poate fi folosit. Imaginile sunt libere de drepturi în Elveția din 1992.
Nu a rămas un singur sistem. După moartea lui Rorschach au apărut cinci metode de notare, concurente. Americanul John Exner a pus ordine în a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar din 2011 există un sistem nou, numit R-PAS, făcut tocmai pentru că primul fusese criticat.
Spune testul adevărul despre tine
Răspunsul sincer este că nu se știe sigur, și specialiștii nu cad de acord. Cercetătorul Lee Cronbach scria încă în 1959 că testul a eșuat în mod repetat să prezică lucruri practice. În 1999 unii au cerut chiar o pauză în folosirea lui. Alții, printre care autorii unui studiu din 2007 pe aproape cinci mii de protocoale din 17 țări, susțin că măsoară ceva real și că nu pune diagnostice pe nedrept. Cele mai multe dovezi sunt în favoarea unui singur lucru, depistarea gândirii dezorganizate. Pentru descrierea generală a personalității, dovezile sunt mult mai slabe.
De ce este totuși atât de cunoscut? Pentru că pata este o ocazie rară de a vedea cum privește fiecare același lucru. Trei oameni care se uită la aceeași imagine pot vedea trei lumi, iar discuția despre asta este plăcută chiar și fără să fie știință.
Ce este și ce nu este testul de pe site
Testul de pe site nu este testul Rorschach. Planșele nu sunt cele ale lui Rorschach, sunt desenate special pentru noi cei ce ne petrecem timpul pe acest site, tot simetrice, iar întrebările sunt alese ca să fie ușor de parcurs. La fiecare planșă primești o întrebare despre ce vezi și ce simți, apoi răspunsurile sunt grupate după felul lor, adică animale, oameni, natură, obiecte, fantastic sau abstract. De aici iese o lectură de divertisment, după felul în care sunt citite de obicei aceste pete. Nu este o evaluare psihologică și nu înlocuiește una. Dacă te interesează cu adevărat ce este în mintea ta, un psiholog are la îndemână metode mult mai serioase.
Pe de altă parte, nu strică să încerci. Când ai terminat, uită-te la ce ai ales. Cel mai interesant lucru nu este ce spune textul despre tine, ci faptul că, la aceleași pete, un prieten ar fi ales altceva. Încearcă și cu el.
Bibliografie
Hermann Rorschach – Psychodiagnostik (1921)
Henri Ellenberger – The life and work of Hermann Rorschach (1954)
Scott Lilienfeld, James Wood, Howard Garb – The scientific status of projective techniques (2000)
Joni Mihura, Gregory Meyer și colegii – The validity of individual Rorschach variables (2013)
Damion Searls – The Inkblots (2017)




