lucky strike... sau comunicare fara vorbe
|
1038 citiri
2 ianuarie 2020 |
lucky strike..
just no ordinary love... salt on our wound... miss this things
uneori, in momentele in care discutam mai aprins (nu in contradictoriu si doar mai alert si mai argumentat), incaperea se umplea de vorbe stand sa explodeze, de sunete rezonante diform, aproape insuportabil de ascultat.
ziceai brusc "ma duc sa mi cumpar tigari ca mi se termina," desi mai aveai de ajuns o vreme.
si niciodata nu gaseai la cel mai apropiat chiosc marca preferata sau macar un inlocuitor agreat asa ca deplasarea la urmatorul iti dadea posibilitatea sa stingi acele vorbe fara rost.
mi ai marturisit odata ca ajungeai si pe o banca din port unde priveai Dunarea curgandu ti in aval gandurile apasatoare nejustificat ca apoi sa te poti intoarce acasa senin.
de fapt nu gaseai tigarile fiindca te impiedica nevoia de a lasa o distanta ce sa dizolve acele vorbe ce se cimentau ca un zid intre noi.
alteori, cand eram inca pe drum si ajunsesesi acasa deja, ma sunai sa mi spui "cumpara mi , te rog, si mie un pachet de tigari, stii tu de care".
si intelegeam ca spuni de fapt "acum o sa suport sa spun si sa ascult toate vorbele restante".
dar te vedeam in acel moment ca tinta a sagetilor otravite ale vorbelor mele coclite de asteptare, aglomerate in ganduri intraductibile armonios, prea mult timp pastrate intr un spatiu neadecvat, prea stramt ca sa le incapa.
si nu voiam sa le eliberez neconstructiv atat timp cat o imbratisare ar fi vorbit si vindecat simultan asa ca singurul meu raspuns repetitiv era "nu pot! nu vreau sa ti faci rau cu mana mea, fumand! nu iti trebuie!"
si asta era parola pentru "asteapta ma".
reuseam sa las gandurile sa se imprastie cumva in rigolele de pe marginea drumului, din mers, purtand la destinatie doar imbratisarea-balsam, tacuta.
apucasem sa spun ”nu” si intelegeai de fapt refuzul asta drept aprobare si sustinere. si asteptai.
amuzant, ciudat sau ironie a sorti... in primele mele momente acasa dupa plecare ta in stele, trecand pe la chioscul de langa casa mi se spune ca au reusit sa ti aduca lucky strike (si numele marcii e amuzant, nu?).
i am socat lasandu i sa inteleaga ca gestul lor tardiv e oarecum inutil deoarece nu mai avea cine le fuma.
pentru mine asta insemna doar ca comunicare noastra trecuse la alt nivel, cel din gand.
mi a ramas sentimentul de complicitate la aceasta silenzio stampa, ca si un plasture nicotinic peste rana vorbelor aspre.
inca mai folosesc aceasta metoda cu cei ramasi...
comunicare fara vorbe
2 comentarii
silvim
multumesc. poate fiindca e autenticaa trairea, e scrisa din inima, prin sange, ca o spovedanie. nu stiu sa scriu decat amintiri ce se vor depuse prin tastatura, pe ecran, cand nu mai incap inauntru.
09/01/2020 16:28:04
petrutdan
mi ai adus aminte de un prieten care atunci când mergea undeva și nu i convenea ceva/cineva pleca după țigări:))))...și de un timp când m-am mutat la o prietena cam un trimetru și nopțile jucam whist și cine pierdea mergea în gara după țigări...îți dai seama de la stadionul Olimpia până în Gara de Nord și înapoi îți lua ceva timp mai cu tramvaiul de noapte mai pe jos de cele mai multe ori..în final n-am rezistat m-am întors la școală...m-am întâlnit cu gyuri pascu la un turneu prin noiembrie și m-a întrebat cum e la facultate (el intrase la cluj la filologie) și mi-a zis
petrut ai început cursurile?
până să apuc să răspund mi-a zis
eu deja am aproape un trimestru de absențe:))))
mi-a plăcut textul, bine scris!
03/01/2020 03:25:33
Trebuie să fii autentificat pentru a trimite comentarii
Se pare că reclamele sunt blocate de browserul tău.