Steve Irwin



Fără îndoială ai auzit de Steve Irwin. L-ai urmărit în seriale pe Animal Planet și Discovery Channel, și ți s-a oprit inima-n loc când ai văzut îndrăzneala cu care apuca șerpii veninoși de coadă, ferindu-se în ultimul moment de mușcătura mortală a acestora, sau când se apropia la o distanță impertinent de mică de crocodilii fioroși. Atunci probabil că nu este un mister pentru tine nici modul în care Steve și-a găsit moartea, înțepat în inimă de o pisică de mare. Și oare este de mirare acest lucru? Cine se joacă cu focul sfârșește prin a se arde, mai devreme sau mai târziu. Totuși de ce o pisică de mare? De ce nu un crocodil sau o cobră? Și iar mă gândesc la eterna întrebare: avem de ales în viață sau totul este, vorba aceea, "scris în stele"?



Acum te gândești că știu răspunsul la această întrebare, așa cum știu și de ce Steve a fost ucis de o pisică de mare. Te gândești că va urma o demonstrație astrologică ce va arăta fără putință de îndoială că așa trebuia să se întâmple. Și dacă astrologia funcționează la cel puțin un individ, ar fi logic să concluzionăm că poate funcționa și la alt individ. Poate chiar și în cazul tău. Dar să nu anticipăm, și să pornim așa cum bine ne șade. De la început.

Vânătorul de crocodili


Steve Irwin Steve și Sui

Steve Irwin s-a născut la 22 februarie 1962, în Essendon, Australia. Pentru ora nașterii îi dăm crezare lui Michael WolfStar ce spune că ar fi vorba despre ora 1 noaptea, lucru ce l-a auzit de la Milton Black, ce știe această oră de la însuși Steve, care ar fi spus că s-a născut dimineața foarte devreme, undeva în jur de 1:00 am. Vom merge în continuare cu această oră, mai exact mizăm pe 1:03. Tatăl lui Steve, pe nume Bob, știa totul despre crocodili, canguri, șerpi sau alte creaturi. Bob era modelul de erou pentru tânărul băiat. Mama lui Steve pe nume Lyn, se ocupa în principal cu îngrijirea cangurilor sau animalelor rănite. Împreună dețineau așa-numitul "Beerwah Reptile and Fauna Park", o afacere de familie în care Steve își ajuta tatăl în expedițiile zilnice. Steve se cățăra cu o dibacie surprinzătoare în copaci și putea observa starea cuiburilor de păsări și mai târziu ajuta la prinderea crocodililor pentru a fi mutați în altă zonă. Steve era învățat cu animalele de când se născuse. Nu-i era teamă de ele, pentru că așa cum îl învățase Bob, dacă animalul simte că nu vrei să-i faci rău, atunci nici el nu-ți va face rău.


Nu încerca asta acasă!

Pentru nici un alt animal Steve nu simțea o dragoste mai mare decât cea pentru crocodili. Aceștia erau favoriții lui, în special femelele pe care le alinta și efectiv le iubea. Dar cum poți să iubești o femelă de 150 de kg, care pe deasupra mai este și reptilă, te întrebi? Pentru a vedea ce a determinat această afinitate ciudată, trebuie să ne uităm puțin pe harta lui Steve, ceea ce facem de îndată.



Harta natală a lui Steve Irwin

Cine este crocodilul într-o hartă astrologică? William Lilly ne spune că Saturn guvernează animalele înfricoșătoare, iar Soarele guvernează animalele furioase, puternice și invincibile. Saturn este o planetă importantă în harta lui Steve pentru că guvernează Ascendentul. Este și o planetă puternică fiind în domiciliu, și care îi dispozitează pe Mercur, Marte și Jupiter (adică acestea sunt în semnul lui Saturn). Acum ne explicăm această dragoste pentru crocodili, pentru că suntem atrași în principal de acel ceva simbolizat de o planetă puternică. Pentru Steve crocodilul este "un lucru bun". Dar la fel sunt și șerpii, scorpionii și alte animale ce ar zbârli părul de pe pielea unui om mai puțin saturnian decât Steve.



Mergând pe aceeași idee a forței planetare, ajungem la Venus aflată în exaltare. Venus guvernează Casa VI a animalelor mici și se află în Casa IV a familiei. Ne așteptăm ca Steve să fi avut o plăcere deosebită în a crește un asemenea animal mic, pe care să-l fi considerat membru al familiei cu drepturi depline. Și nu greșim, este vorba despre Sui, o cățea cumpărată de Steve ca fiind de rasă pură Staffordshire Bull Terrier, dar care s-a dovedit a avea puțin de-a face cu asta. Steve spune despre Sui că era cea mai mică din cuibul de pui, dar care s-a dovedit a avea inima cea mai mare.


Bindi sau în traducere din dialectul arborigen, Fetița

Bindi era crocodilul preferat al lui Steve. Era o femelă de 120 kg și lungă de aproape 3 metri, ce avea un suflet mare în ceea ce privește apărarea puilor. Era atât de vajnică în apărarea familiei încât devenise o problemă pentru localnici, mai ales în sezonul de împerechere. Steve a promis că o duce în propria grădină zoologică și a fost imediat cucerit de atitudinea protectivă a lui Bindi față de pui. Despre Sui, Steve spune simplu că a fost iubirea vieții lui. Sui era curajoasă, și asemeni lui Steve a avut parte de multe accidente ce i-au pus viața în pericol. Cât de mare a fost dragostea pentru Bindi și Sui, se vede și după numele dat primului copil: Bindi Sue Irwin.

Fata din junglă


Terri Terri și Sui

În anul 1991, Terri Raines născută la 20 iulie 1964, Eugene, SUA, ajunge în Australia. Soarta face să se întâlnească cu Steve, de care se îndrăgostește brusc. Inevitabilul se produce, și peste un an cei doi se căsătoresc. Luna de miere este consumată salvând un crocodil și făcând filmări pentru ceea ce urma să devină binecunoscutul serial documentar Crocodile Hunter. Asta este puțin ciudat, nu-i așa? Sigur că este ciudat pentru un om normal, sau care se încadrează în anumite limite ale normalității, impuse de el sau de societate. Dar nu este cazul celor doi. Lui Steve îi trebuie o femeie la fel de excentrică ca el, iar Terri este femeia ce i se potrivește. Are spirit de aventură, iubește la nebunie animalele și știe să le îngrijească. Este pasionată de aceleași lucruri ca și Steve, este îndrăgostită de viața primejdioasă trăită în tensiune, dorește cu ardoare să ajute la conservarea naturii, pe scurt este un Steve în ambalaj feminin.


Terri, Steve și câțiva șerpi frumos colorați

Un om mai puțin obișnuit, ce-și găsește o femeie mai puțin obișnuită, și amândoi trăiesc fericiți unul lângă celălalt! Iată, minuni există! Este posibil așa ceva? Verificăm rapid cu o hartă, sau așa cum ar spune tinerii din ziua de azi, cu o mapă.



Harta sinastriei dintre Steve și Terri

În Tetrabibos, Cartea IV, Claudius Ptolemeu spune că în mare parte căsătoriile sunt durabile atunci când în amândouă nativitățile Luminariile sunt în aspect armonios, adică în trigon sau sextil unul cu celălalt, și în special când aceasta se petrece printr-un schimb. Și încă mai mult, când Luna soțului este în asemenea aspect cu Soarele soției. Deși în hărțile natale nu găsim aspecte armonioase între Luminarii, în sinastrie Luna lui Steve este în sextil cu Soarele lui Terri. Exact ca în carte. Mai departe Ptolemeu adaugă cu voce domoală că divorțurile sau rupturile ce au pretexte ușoare se petrec când pozițiile Luminariilor sunt în semne disjuncte, în opoziție sau careu. Și tot ca în carte, Lunile lor sunt în careu. În nici o căsnicie lucrurile nu sunt doar roz, și ar trebui să fim prea naivi să credem că mariajul lor a fost o excepție. În principal Saturnul lui Terri aduce probleme, fiind situat peste Soarele și Venusul lui Steve, aducându-i acestuia sentimente de izolare, greutate și melancolie. Sigur că aceste sentimente nu au fost constante, ele se manifestau în momentul activării lui Saturn, dar totuși au existat. Sentimentul de familie a fost însă mai puternic, Jupiterul lui Terri face un trigon cu Luna lui Steve, și Jupiterul lui Steve un sextil cu Luna lui Terri. Și atracția fizică dintre ei a fost la cote maxime, Luna lui Steve făcând un careu cu Venusul lui Terri, și pentru a nu se lăsa mai prejos Luna lui Terri face și ea un careu cu Venusul lui Steve. Dar să ne oprim aici cu studiul relației lor. Chiar dacă au fost probleme, au reușit cu bine să treacă de ele de fiecare dată, și asta este cel mai important.


Terri, Robert, Bindi, Steve și pisicuța lor

Cei mai ucigași din ocean

În mod ironic așa se numea serialul în care Steve Irwin și-a găsit moartea. În data de 4 septembrie 2006 Steve a fost ucis de o pisică de mare în timpul filmărilor. Pentru cine nu știe, pisica de mare este o creatură înzestrată cu un ac veninos aflat în vârful cozii. Cea urmărită de Steve avea în jur de 100 kg, era lungă de 2 metri iar acul otrăvit avea 20 cm. Totuși pisicile de mare nu au obiceiul de a ataca neprovocate. Ele caută să fugă și atacă doar dacă simt că sunt încolțite și nu au altă scăpare. Steve nu era un expert în domeniul animalelor periculoase din ocean, și a făcut greșeala de a înota prea aproape de animal. Acesta a perceput mișcarea ca fiind ceva amenințător, s-a rotit brusc pentru a ajuge în fața lui Steve și a atacat într-o fracțiune de secundă, înfigându-și acul în pieptul acestuia. Chiar în aceste condiții rana nu ar fi fost mortală, veninul pisicii de mare nefiind extrem de puternic. Marele ghinion a fost că acul a atins inima, ceea ce a produs decesul în scurt timp.

Steve era convins că va muri din cauza unui crocodil, și nimeni nu se aștepta ca tocmai o pisică de mare să producă acest sfârșit tragic. Dar dacă ne uităm pe harta natală, vedem Casele IV, VIII și XII în semne de apă. Scorpionul aflat pe cuspida Casei XII face analogia dintre acul veninos al scorpionul și acul veninos al pisicii de mare. Dar Casa XII arată și răul pe care ni-l facem singuri, prin propriile acțiuni imprudente ce ricoșează asupra noastră. La momentul morții, Ascendentul progresat era în conjuncție perfectă cu Marte ce guvernează această Casă, arătând o acțiune violentă produsă de un obiect ascuțit (îți aduci aminte de povestea regelui Henry al II-lea?). Marte în tranzit trece peste Luna ce guvernează Casa VIII a morții, iar Jupiter ce exaltă Casa IV a sfârșitului face un careu cu Marte. Totul devine ușor de explicat dacă știm dinainte ce se va produce.

Saturn tranzita exact peste Nodul Nord, ceea ce arată o împlinire a destinului. Steve avea misiunea de a arăta lumii întregi (Nodul Nord este în Casa IX) viața animalelor sălbatice și periculoase (Nodul Nord este în semnul Leului). El avea misiunea de a ne face să iubim animalele puțin cunoscute, de a le accepta alături de noi. Steve a făcut acest lucru. Saturn încheie misiunea pentru această viață, așa cum Steve însuși și-a ales-o înainte de a se încarna.

Viața merge înainte

Sunt două moduri în care putem reacționa în fața tragediilor din viață. Putem să ne afundăm în tristețe și melancolie, sau putem lupta pentru a vedea iarăși strălucirea soarelui. Terri este o luptătoare, așa cum o demonstrează următoarea afirmație:

Nu cred în eșec, cred doar în diferite grade ale succesului. Mai cred că succesul înseamnă să faci lucrurile cât mai bine posibil. Imaginează-ți ce poți face dacă știi că vei avea succes. Așa trebuie să înfrunți încercările vieții!


Terri a ales să meargă înainte

După ce l-am pierdut pe Steve am început să mă antrenez din greu. Am descoperit singură că pot depăși mai bine efectele groaznice ale tristeții dacă am grijă de mine, dacă mănânc corect și dacă fac exerciții fizice. Acum pot spune tuturor că atunci când ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să te ridici și să mergi mai departe, tocmai asta trebuie să faci.

Steve va rămâne în sufletul și în inima mea ca un luptător pentru cauza animalelor, ca un om ce ne-a arătat că toate animalele au frumusețea lor, că nu trebuie să ne temem de ele ci să le înțelegem și să le iubim. Doar prin cunoașterea obiceiurilor și a modului lor de viață putem să scăpăm de teama sau chiar aversiunea ce ne-o inspiră. Doar un om atât de deosebit precum Steve Irwin se putea apropia de aceste animale în modul în care acesta a făcut-o, pentru noi toți. Steve a încercat să explice aceste lucruri și consider că a reușit.


Cărți interesante

Meditații pentru vindecare și ascensiune spirituală

Dr. Joshua David Stone

Căutare VIP

Reclamă

Tu ce zici?

Cine e cel mai bun prieten al tău?

Trebuie să fii autentificat
pentru a spune ce crezi.

Forum

More Topics »

Muzică



Jon Sine - Dawning
Big M4M4 remix

Donație pui



Trei puiuți de pisică caută
casă și stăpâni iubitori!

Zile de naștere

Astăzi

Anatoli Karpov [226]
Gabriel Liiceanu [283]
Jewel [122]
Joan Collins [185]

Mâine

Bob Dylan [148]
Călin Goia [243]
Eric Cantona [115]
Priscilla Presley [161]

Articole

Galerie foto


Energie

Trimite o fotografie și votează fotografiile trimise de alții!