Călătorie spre Capătul Lumii





În iunie 1910, două expediții pornesc către Polul Sud, cu intenția de a ajunge într-un loc unde vorba căpitanului Picard, "no one has gone before". O expediție era condusă de Robert Falcon Scott, iar alta de Roald Admunsen. Primul era un englez ce provenea dintr-o familie cu tradiție în marina militară, al doilea era un norvegian ce provenea dintr-o familie de căpitani de navă, dar chiar dacă amândoi aveau în sânge oceanul și călătoriile, erau totuși doi oameni foarte diferiți unul de altul.


Traseele celor două expediții (~1300 km)

Roald Amundsen a ajuns la Polul Sud pe data de 14 decembrie 1911. La întoarcere oamenii lui erau mai grași decât atunci când plecaseră. Robert Scott a ajuns al doilea, atingând Polul Sud la data de 17 ianuarie 1912. Rămași fără mâncare și fără surse de căldură, oamenii lui Scott nu au mai reușit să se întoarcă, toți membrii expediției găsindu-și sfârșitul în mijlocul înghețat al Antarcticii. Cât de diferiți erau cei doi conducători? Cât este de la viață până la moarte.



Amundsen a câștigat întrecerea cu Scott, dar culmea ironiei este că el nu și-a dorit niciodată să ajungă la Polul Sud, visul lui fiind să ajungă la Polul Nord. Plecase deja cu nava sa Fram către Polul Nord, când a aflat că acesta tocmai fusese cucerit de Frederick Cook și Robert Peary. Cum nu mai rămăsese de cucerit decât Polul Sud, a schimbat ruta cu 180 grade și l-a anunțat sec pe Scott printr-o telegramă: "Vă informez că Fram înaintează spre Antarctica". Deși probabil Scott a rămas cu gura căscată la auzul acestei vești, și-a păstrat calmul englezesc și a spus că "asta nu schimbă cu nimic planurile inițiale".

Robert Scott


Robert Scott Robert Scott

Robert Scott scrie la un moment dat în jurnalul său că "ghinionul nostru în ceea ce privește vremea este ridicol". Totuși dacă analizăm pregătirile expediției, ajungem la concluzia că ghinionul precum și norocul și-l face uneori omul singur cu mâna lui. De multe ori oamenii lui Scott au fost orbiți din cauza luminii Soarelui, reflectată în zăpada devenită orbitoare, lucru ce nu s-a întâmplat niciodată în echipa lui Amundsen. Scott punea mare bază pe cele trei sănii motorizate echipate cu șenile, ce ar fi dus tot greul. Dar și aici apare același ghinion. O sanie a străpuns gheața subțire la descărcarea din navă și dusă a fost, iar celelalte două s-au defectat în scurt timp. Inginerul mecanic ce a proiectat săniile nu a fost admis în expediție, Scott preferând alt membru, ce avea un grad ierarhic superior dar nu se pricepea la motoare.


Un snowmobile cu probleme

Pentru a trage săniile Scott a achiziționat 13 ponei, ce s-au dovedit total inadecvați tropăielii prin zăpadă. Ca urmare, poneii au fost înlocuiți cu câini, dar Scott nu știa că un câine ce trage la sanie are nevoie de tot atâta mâncare zilnică precum un om. Câinii au devenit repede agresivi și greu de stăpânit din cauza mâncării insuficiente, și cum nimeni nu era în stare să-i strunească, mai mult au întârziat deplasarea. În final câinii au fost legați de sănii și oamenii au tras săniile în locul lor, Scott afirmând că acesta era un mod "onorabil și cavaleresc de a înfrunta greutățile". Ca să-i punem moț adăugăm și faptul că oamenii lui Scott nu știau să schieze, acesta angajând un profesor de schi. Îmbrăcămintea aleasă de Scott era din lână și nu permitea trecerea vântului, ceea ce se pare că a cauzat probleme cu frigul din cauza transpirației.


Eforturi nobile dar inumane ale lui Scott

Expediția lui Scott a avut un caracter profund științific, s-au făcut mii de fotografii, s-au făcut multe măsurători, s-au cules ouă de pinguini imperiali. Chiar în condițiile în care oamenii erau prost hrăniți și sufereau de frig și scorbut, pe drumul de întoarcere Scott a mai adunat 15 kg de pietre. De ce trebuiau să care și bolovanii aceia, când ei deabea trăgeau săniile și practic luptau pentru viața lor? Probabil pentru că Scott pierduse cursa, și nu-i mai rămăsese decât gloria colectării exponatelor științifice. Întoarcerea a fost îngreunată de lipsa marcajelor și distanța mare între adăposturi.


Oates, Bowers, Scott, Wilson și Evans (s-d)

Roald Amundsen


Roald Amundsen Roald Amundsen

Pentru Amundsen nu exista noțiunea de noroc sau ghinion: "Pot spune că cel mai important este felul în care o expediție este echipată, felul în care fiecare dificultate este prevăzută, și precauțiile ce sunt luate pentru a o evita. Victoria îl așteaptă pe cel ce are totul în regulă - oamenii îi spun noroc. Înfrângerea este sigură pentru cel ce ignoră luarea la timp a precauțiilor necesare - acesta se numește ghinion". Spre deosebire de Scott, Amundsen avea experiența vieții polare, pentru că petrecuse doi ani în compania eschimoșilor Inuit. A învățat modul acestora de viață, și a aplicat practic ceea ce a învățat. Zăpada strălucitoare nu l-a deranjat pentru că mergea doar noaptea, dacă putem numi noapte mutarea Soarelui în spatele lor. Amundsen considera că natura face parte din ființa lui, ea nu este nici rea nici bună, trebuie doar să o cunoști pentru a lucra alături de ea. Mare deosebire față de filosofia lui Scott, care considera natura un element exterior, un dușman contra căruia trebuia să lupți. Învățase că nu frigul este dușmanul de care trebuie să se teamă, ci căldura, pentru că transpirația răcește corpul și aduce moartea. Iubea câinii și știa să-i manevreze pentru ca aceștia să-l asculte, dar cu toate acestea era de acord cu sacrificarea celor slabi, ce urmau să devină mâncare pentru restul câinilor și pentru oameni. Din 52 de câini cât erau la începutul expediției, la întoarcere mai erau doar 11, restul fiind mâncați pe drum. Scott ar fi putut proceda la fel, dar răspunsul lui a fost că "nu se poate contempla cu calm uciderea unor animale ce posedă o asemenea inteligență și individualitate, și pe care trebuie să învățăm să-i privim ca pe niște prieteni și tovarăși de drum".


Metode primitive dar eficiente ale lui Amundsen

În timpul expediției nu s-au făcut decât două poze, nu s-a colectat nici un ou și nici o piatră, nu s-au făcut măsurători. Toți oamenii lui știau bine să schieze, pentru că de mici copii aceasta era distracția lor favorită. Bjaaland știa chiar foarte bine, deoarece era campionul Norvegiei la schi. Îmbrăcămintea era cea tradițională a eschimoșilor Inuit, din blănuri, largă pe corp, ceea ce favoriza circulația aerului și prevenea transpirația. Pe aceeași distanță Amundsen a ridicat șapte adăposturi, pe când Scott doar două. Marcajele pentru găsirea adăposturilor erau atent realizate și dese, spre deosebire de cele ale lui Scott, invizibile după trei luni de când fuseseră realizate.


Amundsen, Hanssen, Hassel și Wisting (s-d) în fața Polului Sud

Amundsen vroia să câștige, și a făcut tot posibilul pentru aceasta, nelăsându-se distras de nimic altceva. Când Scott a ajuns la Polul Sud, cu o întârziere de 34 de zile față de Amundsen, a găsit un bilet în care scria: "Dragă Căpitane Scott, cum probabil sunteți primul care ajunge aici după noi, vă rog frumos să transmiteți această scrisoare Regelui Haakon VII. Puteți utiliza oricare dintre obiectele lăsate în cort, dacă vă sunt de folos vă rugăm să nu ezitați să faceți acest lucru. Sania rămasă afară poate vă este de ajutor. Vă doresc o revenire în siguranță. Cu stimă, Roald Amundsen."



Cât de trist este să alergi de unul singur, și să ajungi pe locul doi. Din cuceritor al Polului, Scott s-a văzut pus în rolul unui simplu curier, un băiat ce cară poșta. Cruntă dezamăgire pentru englez, care remarcă în jurnal: "Cel mai rău lucru s-a întâmplat. Toate visele sunt spulberate. Dumnezeule mare! Acesta este un loc groaznic."

Acestea fiind spuse și având povestea încă proaspătă în minte, să-i puricăm puțin pe cei doi.

Englezul



Harta natală a lui Robert Scott

Faima lui Scott a cunoscut suișuri și coborâșuri impresionante. Dacă imediat după tragedie a fost considerat un erou, un om curajos și demn ce a luptat pentru un ideal, în 1970 era văzut drept un incapabil, un bufon imperial, un inconștient ce și-a condamnat oamenii la moarte, din cauza lipsei de organizare și de prevedere. Și într-adevăr Luna lui Scott este foarte aproape de cuspida Casei X, ce aduce faima și onorurile, și cum Luna este schimbătoare, la fel a fost și faima lui Scott. Opoziția dintre Lună și Soare nu face decât să complice lucrurile. Luna pe Mijlocul Cerului arată atenția acordată mamei, o persoană foarte religioasă (Luna este în Săgetător) căruia Scott îi scria în 1910: "Draga mea mamă, îți înțeleg teama în ceea ce privește bunăstarea mea spirituală. Citesc Biblia cu regularitate și voi face acest lucru în tot timpul călătoriei. Stai liniștită în această privință". Mercur face un careu cu Jupiter, ceea ce arată cheltuieli suplimentare și costisitoare în timpul deplasărilor, dar și dificultăți în sortarea problemelor importante, de problemele mărunte și mai puțin urgente. Scott a fost adesea criticat pentru luarea deciziilor într-un ultim moment, schimbându-le pe cele inițiale fără să ceară părerea altora. Un exemplu sugestiv este adăugarea celui de-al cincilea membru al expediției, deși mâncarea, combustibilul pentru căldură și pentru topirea gheții, până și sacii de dormit, toate ajungeau doar pentru patru persoane. Am văzut că Scott aprecia inteligența câinilor (Soarele guvernează Casa VI a animalelor mici și se află în Casa III), considerîndu-i "tovarăși de drum". La fel îi plăceau caii (Saturn guvernează Casa XII a animalelor mari și face un trigon cu Jupiter, ce guvernează Casa I) dar această iubire de cai se manifesta de la distanță. Nu se ducea să-i viziteze în grajduri, nu era apropiat de ei, și iată că Saturn se află în Casa VIII a morții, ceea ce poate arăta o teamă față de aceștia, și bine a făcut că a menținut distanța. Scott a impresionat în principal prin puterea cuvintelor, prin emoțiile trăite și transmise în scrierile din jurnalul său zilnic. Mercur în Rac este încărcat de emotivitate, dar la 6 minute distanță de Mercur se află steaua fixă Alhena. Aceasta aduce o sensibilitate deosebită, creativitate, talent artistic, abilitate la scris, dar și răni la picioare. Scott a avut toate acestea, inclusiv o accidentare la genunchi din cauza schiatului ce l-a împiedicat să conducă o expediție spre Capul Crozier în 1902. Mercur guvernează Casa IV și se află în Casa IV, ceea ce aduce posibilitatea găsirii unei comori. Însă pentru Scott această comoară a constat în găsirea cortului lui Amundsen, ceea ce l-a făcut prea puțin fericit. Familiile celor decedați în expediție au fost recompensate prin strângerea unui fond de 75.000 £, o sumă uriașă pentru timpurile acelea echivalentă cu 5,5 milioane £ în 2009. În scrisoarea de adio a lui Scott, acesta scrie: "Mă tem că trebuie să ne ducem, și acest lucru va lăsa expediția într-un mare haos. Dar am ajuns la Pol și vom muri ca niște gentlemani". Scrisoarea s-a vândut la licitație în anul 2012 pentru 163.250 £. Casa II a banilor este străjuită de Marte aflat pe cuspidă, ce guvernează Casa VIII a morții, iar Venus ce guvernează Casa II se află în Casa V a creației.

Norvegianul



Harta natală a lui Roald Amundsen

Mama lui Amundsen era o femeie ce își impunea punctul de vedere cu blândețe dar fermitate (Luna este în Scorpion și face un trigon cu Soarele ce guvernează Casa I). Ea vroia să-și vadă fiul medic, de aceea Amundsen devine vrând-nevrând student la medicină. După moartea acesteia își urmează propriul destin, și anume călătoriile. Luna în Scorpion arată secretism și trădare, dar este echilibrată până la un punct de trigonul partil cu Venus. Amundsen a fost criticat din cauza lipsei de fair-play față de Scott. Englezul îi furnizase diverse echipamente pentru măsurătorile ce urmau a fi făcute la Polul Nord, iar răsplata lui Amundsen a fost concurența și în final furarea marelui premiu chiar de sub nasul lui Scott. Dar adevărul este că norvegianul avea nevoie de premiu ca de aer. Pentru cumpărarea navei și finanțarea expediției își vânduse casa și tot ce avea, ceea ce nu este de mirare pentru că Soarele guvernează Casa II a banilor, se află în Casa XII și face opoziție cu Saturn. Succesul lui Amundsen a constat în principal în folosirea și alegerea atentă a câinilor. Îi numea "copiii noștri" și la un moment dat spune: "Câinii sunt cel mai important lucru pentru noi. Tot rezultatul expediției depinde de ei". Aici intervine un lucru interesant, și anume steaua fixă Procyon, ce se găsește exact peste conjuncția Soare-Venus din harta lui Amundsen. Procyon face parte din constelația Canis Minor (Câinele Mic) și aduce ambiție, mândrie, faimă, spirit conducător, dar și pericol prin impetuozitate. Amundsen a avut parte de toate acestea. În 1926 Amundsen face o călătorie cu zeppelinul deasupra Polului Nord, dar chiar în momentul trecerii peste Pol, căpitanul navei pe nume Umberto Nobile anunța în secret lumea (cu ajutorul unui aparat de radio declarat defect) de succesul expediției și își atribuia toate meritele. Amundsen se vedea pus în rolul unui simplu observator, un pasager ce se uita pe fereastră, fără nici un rol activ. Și așa mai găsim o semnificație pentru opoziția dintre Saturn ce guvernează Casa VI a servitorilor și Soarele ce guvernează Casa I, pentru că Nobile, în ciuda numelui, era doar un servitor pentru Amundsen. Aceeași opoziție prezice o moarte violentă sau pericol pentru căderi fizice. În iunie 1928 Amundsen pleacă cu un hidroavion pentru a-l salva pe Nobile, ce căzuse cu zeppelinul undeva la nord de Spitsbergen. A fost ultima lui călătorie, avionul prăbușindu-se în mare lângă coasta Norvegiei.

Scott și Amundsen vor rămâne în istorie ca doi pionieri ce au avut curajul să se avânte într-un loc unde doar flacăra spiritului poate contracara natura potrivnică. Ghinion sau nu, acum nu mai are importanță, dar anumite lecții pot fi asimilate pentru că sunt universal valabile.



Cărți interesante

Accelerarea Evoluției spirituale

Robert Bruce & Timothy Donaghue

Căutare VIP

Reclamă

Forum

More Topics »

Muzică



Life is Strange

Jurnal

Aniversări octombrie

Nu ești autentificat

Zile de naștere

Astăzi

Auguste Lumière [322]
Claudia Pavel [402]
Sylvia Browne [443]

Mâine

Cristofor Columb [265]
Dannii Minogue [301]
Viggo Mortensen [363]

Articole

Galerie foto


Luna

Trimite o fotografie și votează fotografiile trimise de alții!