România
1 decembrie 1918 11:30 (GMT+1:44) 46°04’N 23°35’E
Alba Iulia, România
Zodiac european | Săgetător |
Zodiac chinezesc | Cal de Pământ |
Zodiac aztec | Moarte |
Zodiac arboricol | Frasin |
Zodiac egiptean | Osiris |
Zodiac floral | Floarea soarelui |
Zodiac indian | Pustnic |
Zodiac grecesc | Minotaur |
Temperament | coleric-melancolic |
Număr destin | 5 |
Număr psihic | 1 |
Harta natală
Aspectarium
Biografie
Transilvania a fost a treia provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii.Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuieşte Unirea, iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.
Rezoluţia Unirii e citită de Vasile Goldiş: “Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi Dunăre.”