O vară cu de toate, vă rog!

acum 1 lună 4 săptămâni - acum 1 lună 4 săptămâni #1 de MarianaF
O vară cu de toate, vă rog! was created by MarianaF
O vară cu de toate, vă rog!  21/06/2022    admin  

Această imagine este ascunsă vizitatorilor.
Vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi pentru a o vizualiza.

 
 Motto: Love your brave new choices! / Iubește-ți noile alegeri curajoase! 

 M-am apucat odată, din curiozitate și sub impulsul ”legea atracției – vreau bani acum”, să îmi cumpăr un curs de valorizare financiară. Zis și făcut, îl și vedeam pe Moș Crăciun aterizând la mine în conturi, în timp ce eu stăteam și priveam. Mă aștepta, însă, o surpriză: cursul începea cu o evaluare a comportamentului meu financiar. Tabel al cheltuielilor, observații zilnice. Concluzia: dezastru. Am vrut să fug, așa cum fac de obicei când e vorba să îmi analizez un obicei distructiv. 

 S-a lăsat cu durere, însă, de atunci, comportamentul meu financiar s-a schimbat  radical. Banii nu mai sunt ceva incontrolabil, care pică din cer și se duc către niciunde, trecând prin cutia neagră numită Eu. Există un Observator, care poate controla procesul. 

 Vă (poate) întrebați de ce facem aceste analize astrologice ale unor perioade mai scurte sau mai lungi. Pentru că vrem să încurajăm procesul de observație: singura metodă care duce către schimbare controlată. Altfel, principiul ”o planetă nefolosită, te folosește” se aplică imuabil, la fel cum o minte nelucrată te va folosi și, în cele din urmă, prin forța obiceiurilor inconștiente, te va distruge. 

 *  Pe 21 iunie, fix pe la prânz (vezi harta mai jos), vine vara. Soarele atinge elongația nordică maximă (razele lui ating Tropicul Racului), iar punctul corespunzător de pe ecliptică îl numim zero grade Rac. Ziceam, în  articolul trecut  cum că primăvara a reprezentat un spărgător de gheață. Acum e vremea să deschidem culoarele de navigație.  Am surprins povestea acestei veri din două perspective:  
  • harta momentului  (21 iunie 2022, ora 12:14, hartă solară – universală): nașterea verii;
  • progresiile (în arc solar) care au loc în intervalul 21 iunie – 22 septembrie.
  

Această imagine este ascunsă vizitatorilor.
Vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi pentru a o vizualiza.

 


 Harta noului bebe este foarte dinamică, destul de veselă și aproape primăvăratecă: Luna – stăpâna solstițiului [1]  –  se află în Berbec, împreună cu Marte și Jupiter, dând un bobârnac de inițiere, de împingere, de pionierat și asumare de riscuri. Apare dorința de realizare bruscă (Luna este în casa a 10-a a hărții solare), de mai mult și mai rapid. După ce zilele premergătoare solstițiului au fost ca o jelire prelungită (Luna a parcurs, consecutiv, semnul Vărsătorului – unde l-a întâlnit pe Saturn, apoi semnul Peștilor – unde a plâns împreună cu Neptun), vara primește imboldul Berbecului: hai!  

Avem patru planete în propriul domiciliu (Mercur, Venus, Marte și Saturn), deci dinamica hărții are suficientă putere (resurse) pentru susținerea mesajului, dacă dorim să îl urmăm. O vară plină de tinerețe (planetele personale se află în domiciliile de primăvară), cu un parcurs, îl văd eu, spectaculos.  

Și, apropos de parcurs, să analizăm plimbarea de vară prin metoda a doua: dacă soarele parcurge 90 de grade pe ecliptică, am mișcat fiecare planetă (în special Luna, regina solstițiului) tot cu câte un grad pe zi. Și observ că Luna, între gradul 4 Berbec și gradul 4 Rac (progresia ei, în arc solar, pe parcursul verii), are contact direct, i.e. conjuncție, cu 6 planete! E destul de wow [2] . Conjuncțiile vorbesc despre inițiere, despre începuturi de cicluri. Un alt element care îmi trimite vorbă că avem o vară a unor noi începuturi. Căci este o vară ca o shaorma cu de toate, de-aia bună, care are și jalapeno în ea.  

Dacă ar fi să fie ceva la fel de extraordinar cu cele de mai sus, atunci să amintim întâlnirea dintre Marte, Uranus și Nodul Nord, care se perfectează pe 1-2 august, dar care este foarte activă, prin dubla prezență a Lunii și în zilele de 22 iulie și 19 august. Dincolo de predicțiile spectaculoase care se pot face aici (este foarte multă energie de erupție pe zona de pământ), putem spune că tot ceea ce înseamnă Taur este dinamizat către extreme: de la resurse până la mijloace de producție. Nu știu ce va aduce chestia asta, dar cred că energia declanșată acolo poate fi folosită în sens constructiv, dacă vrem să facem un salt în conștiința financiară. 

 Să căscăm, deci, ochii, în harta natală, spre zonele dinamizate de zodiile Berbec și Taur [3] . Acolo avem de lucru în această vară: de amplificat, de mișcat și de schimbat. Căci, dacă nu mișcăm noi, ne mișcă planetele, cum înțelept grăia autorul mai sus. Atenția mărită asupra a ceea ce ni se părea imuabil, de neurnit și spre ceea ce credeam că nu putem, că nu e momentul, timpul, sau că nu merităm.  

Dacă vrem să folosim aceste informații, observăm ce se întâmplă, cu intenții clare în minte și suflete. Căci cele două metode (observația și intenționalitatea), combinate cu astrologia, pot face minuni.  

Vă ursesc, deci, o vară frumoasă, senzuală, spectaculoasă, dinamică, bogată și plină de surprize care ne pot conduce la schimbarea mult visată. 

 Pentru solstițiu a ursit,
Vrăjitoarea Electrică  

ION HRISTESCU ,(aka Vrăjitoarea Electrică)
vicepreședinte AAR (2012-2014), redactor Astrele
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: gallardo, Nick

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 1 lună 4 săptămâni #2 de MarianaF
Replied by MarianaF on topic O vară cu de toate, vă rog!
Solstițiul de vara.
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: Nick

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

acum 1 lună 4 săptămâni #3 de Nick
Replied by Nick on topic O vară cu de toate, vă rog!
La 1:16 " a face ce vrea mușchii tăi"?


PS

Mey,de când am citit articolul, fără să ajung să văd cine a scris,am zis că "ăsta-i un vărsător". Dacă nu mă înșel, autorul este vărsător.

J.Un amestec de energii astrale și praf din stele.

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Timp creare pagină: 0.105 secunde
Motorizat de Forum Kunena