Astrosens

BROSCUȚE PE MAL

1059 citiri calimanr 31 august 2019

Abonare 2

Loredana locuia într-un oraș alăturat și venise în vizită la noi cu părinții. Mai în vârstă decât mine, părea mult mai înaltă, iar ascendentul îi dădea gratuit autoritate în alegerea oricărei activități în comun. Multe nu făceam eu oricum, căci preferam să observ ce e în jur și mă distram copios numai privind gâze ori pietre. Îmi plăcea compania ei, chiar dacă nu-i înțelegeam limbajul. O priveam cu aceeași atenție cu care priveam fluturii când își trasau orbite în jurul păpădiilor din curte, încercând să anticipez unde și când se vor așeza...
Puțin blonduță, slabă, cu membre osoase și piele uscată, înnegrită de soarele trecutei veri, se bălăngănea aproape de fața mea și-mi explica zâmbind planul: a venit aici ca să mergem pe malul canalului să prindem broscuțe.
- Ce să facem cu ele?
- Cum ce să facem cu ele? Ne jucăm...
- De ce să ne jucăm cu broscuțe? Dacă le omorâm?
- Și ce?
- Nu, nu vreau. Ne murdărim.
- Și ce? Ne ștergem, că nu ne vede nimeni!
- Nu, nu vreau!
Alergam amândouă prin iarba plină de flori. Simțeam tulpinile plantelor cum îmi zgâriau gleznele și întindeam mâinile mult în jur, mă învârteam pe loc și alergam din nou. Mirosul pătrunzător, amețitor, intra prin nările fremătânde și se izbea puternic în torace.
- Ce flori sunt astea mici?
- Este troscot. Astea mici și albe sunt de la troscot. Tulpina asta răsfirată și albă este de la cancer!
Era iar o vorbă a ei pe care n-o înțelegeam. Avea răspuns la tot ce-o întrebam, dar niciodată nu îmi explica ce zice, pentru că ea credea că știu deja.
- Și ce înseamnă asta?
- Înseamnă că Dumnezeu s-a supărat pe tine pentru că nu ai vrut să ne jucăm cu broscuțele și a dat cancer. O să vină ploaia și tu ai să rămâi aici în troscot, iar eu o să plec acasă.
- Dumnezeu nu o să facă asta niciodată – i-am zis eu ținând-o strâns de mână, de teamă să nu rămân acolo singură.
Mi-a aruncat o privire de om mare și o floare albă în ochi.