Viața ca o scenă





Partea întâi

William Shakespeare a scris 37 de piese de teatru, 154 de sonete și 5 poeme. În dicționarul englez Oxford sunt indicate aproape 3000 de cuvinte folosite pentru prima dată în aceste opere (fashionable, arch-villain, cheap, go-between, outbreak, bedazzle, embrace, sanctimonious, pander etc), ceea ce s-ar traduce că au fost inventate de Shakespeare. Analizând piesele lui, s-a concluzionat că Shakespeare era expert în legile și procedurile legale existente la acea vreme, și că știa foarte bine limba latină și greaca veche, fiind familiarizat cu operele filozofilor latini și greci. În alte pasaje se regăsesc fraze aproximativ traduse din cărți scrise în italiană sau franceză, ceea ce arată și cunoașterea limbilor europene. Pe scurt, William Shakespeare a fost un om extrem de cultivat, un geniu al cunoașterii, ce nu ar fi putut scrie aceste opere fără să fi avut lângă el o librărie impresionantă, la fel cum nici acum opera lui nu poate fi studiată fără a avea aceleași vaste cunoștințe.

Să facem cunoștință!

William Shakespere (fără acel "a" din final) s-a născut în data de 23 aprilie 1564, în Stratford-upon-Avon, Anglia. De fapt nu suntem foarte siguri de această dată, dar ce știm cu siguranță este că botezul micului William a fost oficiat pe 26 aprilie 1564, și că la acea vreme copiii erau botezați după 2-3 zile de la naștere.


William Shakespere William Shakespere - 1585

Despre viața lui nu știm foarte multe. În data de 28 noiembrie 1582 se căsătorește cu Anne Hathaway, o mândrețe de fată mai mare ca el cu opt ani. După 6 luni de la căsătorie aceasta naște o fetiță pe nume Susanna, iar doi ani mai târziu apar încă doi gemeni, Judith și Hamnet. Nu există documente care să ateste urmarea unei școli înalte, cel mai probabil studiile lui încheindu-se după urmarea unei școli gratuite, Stratford's King's New Grammer. În 1592, Shakespere este cunoscut drept actor în Londra, dar nu se știe cum a ajuns la Londra și cum a devenit actor. În anul 1598 apar primele cărți tipărite, cu piese scrise sub numele său (scris Shake-Speare sau Shakespeare). Undeva între 1610 și 1613 se retrage la Stratford, dar iarăși nu sunt dovezi care să confirme acest lucru. În 25 aprilie 1616 este consemnată în registrul parohiei din Stratfrod, ceremonia îngropării acestuia.



Aflăm câte ceva despre el din descrierile altor contemporani, dar adjectivele folosite sunt departe de cele la care ne-am fi așteptat. De exemplu Ben Jonson spune în 1598 că Shakespere "face de râs scena, necunoscând cele mai elementare reguli ale teatrului". În 1601 găsim alt comentariu, nici acesta prea plăcut, ce spune că "barbarizează limba engleză, bătându-și joc de toate artele și învățăturile. Este o maimuță". În 1616 (anul morții lui Shakespere) se spune că "este o caricatură, un parvenit, un ipocrit și un hoț". În mod ciudat, după moartea lui comentariile devin din ce în ce mai bune și mai pline de laudă. în 1623 este comparat cu Homer și Virgil, este denumit "steaua poeților", iar în 1641 se spune că este "unul dintre cei mai mari oameni, și cel mai vrednic de admirație, care a fost de multe veacuri".

Se pune întrebarea cum de a reușit Shakespere să scrie ceea ce a scris, fără să fi avut posibilitatea de a se documenta corespunzător? Limba engleză predată la școala din Stratford suna cam așa: "Commether Billy Chubb, an' breng the horren book. Ge ma the vester in the wendow, you Pat Came. What! be a sleepid? I'll wake ye! Now, Billy, there's a good bway; ston still there, an' mind what I da za ta ye, an' whan I da point na! Criss-cross girta little A, B, C. That's right, Billy; you'll zoon larn criss-cross row; you'll zoon averg it, Bobby Jiffry! You'll zoon be a scollard! A's a purty chubby bwoy, Lord love en!"


Semnătura lui William Shakespere

Semnătura nu trădează o stăpânire perfectă a caligrafiei. Este o scriere mai degrabă stângace și nesigură, de parcă acum ar fi învățat să facă primele bastonașe și cerculețe.

Dacă la acestea adăugăm faptul că tatăl lui William era analfabet, copiii lui William la fel, și că până în prezent nu s-a descoperit nici un manuscris al acestor opere, putem pune la îndoială chiar faptul că Shakespere a scris ceva important. Am putea fi tentați să credem că Shakespere a fost doar un paravan, la adăpostul căruia altcineva ar fi scris aceste lucrări geniale.

Cine ești tu oare?


William Shakespere - 1623

Gravura de mai sus a fost făcută de Martin Droeshout în 1623. Uită-te cu atenție la imagine și vezi dacă ți se pare ceva în neregulă. Dacă descoperi toate cele 7 elemente ciudate, poți să te feliciți. Ai calități de detectiv.



1. Capul este prea mare în comparație cu corpul. Nici nu se potrivește ca ansamblu, parcă este pus pe o tavă.

2. Părul abundent din lateral contrastează prea mult cu chelia strălucitoare din partea superioară a capului.

3. Este ceva în neregulă cu ochii. Seamănă prea mult între ei, parcă ar fi doi ochi drepți (ochiul stâng ar fi trebuit să fie cumva în oglinda celui drept).

4. Gura este puțin deplasată spre dreapta (dreapta noastră, cum ne uităm la imagine).

5. Apare o linie ciudată ce pornește de la lobul urechii, până în zona bărbiei. Este o linie nenaturală, ce parcă subliniază ceva ce este suprapus feței și realizează o umbră.

6. Croitul mânecilor este ciudat și nenatural. Este ca și cum o mânecă este văzută din față, și cealaltă din spate. Mâneca normală este cea din stânga lui Shakespere, cea croită curb. Mâneca lui dreaptă în schimb (cea croită drept) este văzută din spate.

7. Gulerul este ciudat. Acesta nu seamănă cu nici un alt guler din acea vreme. Este unic ca design, și ori Shakespere era un răzvrătit al modei, ori acel guler este altceva. Și seamănă destul de mult cu un scut, nu-i așa?

Toate aceste elemente ne conduc la două alternative. Ori Droeshout era un începător în ale desenului, ori aceste imperfecțiuni vor să transmită ceva, celui ce știe să le interpreteze. Prima ipoteză cade din start, Droeshout știa ce face și era un maestru al gravurii. Atunci? Care este mesajul?

Nu trebuie să fii Sherlock Holmes pentru a-ți da seama că este vorba despre cineva ce poartă o mască, mai exact cineva ce poartă masca feței lui Shakespere. Acum totul devine clar. Părul de pe frunte există, dar este acoperit de mască. Ochii sunt identici, pentru că sunt găurile identice ale măștii. Capul este prea mare, pentru că masca este puțin mai mare decât dimensiunea acestuia. Linia aceea nepotrivită dintre lobul urechii și bărbie este conturul măștii, și devine acum cât se poate de firească.

Sir Francis Bacon


Francis Bacon

Una din variantele propuse pentru personajul misterios aflat în spatele lucrărilor semnate sub numele de Shakespeare, este Francis Bacon. Un adevărat geniu al epocii, absolvent al Universității Cambridge, Bacon studiază avocatura în 1579 la Gray's Inn și devine trezorier și membru al consiliului. Călătorește în Franța, Italia și Spania, și conduce o societate literară alături de mari scriitori precum Ben Jonson, John Lyly, John Florio, Sir John Davies și George Herbert. Scrie numeroase piese de teatru, lucrări filozofice și de știință. Este preocupat de astrologie. Vrea să îmbunătățească limba engleză, și face din aceasta idealul vieții lui.


Semnătura lui Francis Bacon

O mare deosebire față de scrisul lui Shakespere. Semnătura lui Francis Bacon este atent concepută, și poartă în ea un simbol kabalistic secret.


Athena Pallas

Simbolul ales de Bacon în cadrul societății literare era Athena Pallas, cunoscută sub numele de Spear-shaker (lancea zeiței dădea impresia de mișcare, când reflecta razele Soarelui). Zeița poartă un coif (helmet în limba engleză), nume de unde poate să provină Wilhelm, și mai departe William. Încă un lucru interesant, Francis Bacon era cunoscut în timpurile sale sub denumirea de Apollo. Dacă ai fost atent la desenul de pe scutul-guler al lui Shakespere, atunci ai observat probabil și razele de soare desenate pe acesta. Încă un detaliu pe care îl bifăm ca rezolvat.


Augmentis Scientiarum - 1645

În cartea sa De Dignitate & Augmentis Scientiarum, publicată în anul 1645, apare acest desen interesant. Aici Bacon are mâna dreaptă puternic luminată, spre deosebire de mâna sa stângă care este în umbră. Cu degetul mâinii drepte arată spre cartea mare și larg deschisă din fața sa, iar cu mâna stângă ajută un copil să urce un munte. Copilul are în mână o carte mai mică, închisă. Are ochii închiși și capul întors de la drum, dar nici Bacon nu se uită spre copil ci undeva în fața sa. Pe vârful muntelui se află un templu neobișnuit, de formă circulară. Ghici ciupercă ce-i?

Dar de ce Bacon a preferat să rămână necunoscut, și l-a promovat pe Shakespere ca fiind autorul operelor? Ca orice geniu, Bacon avea parte de nebunia lui. Toate lucrările filozofice le-a publicat sub pseudonim. Dar a găsit un mijloc de a-și lăsa semnătura în toate piesele de teatru, prin intermediul unor mesaje cifrate.

Criptogramele din text

Privesc pe fereastră, cum e vremea afară. Aseară la știri am auzit că ninge la munte. Totuși sunt destul de liniștit, pentru că va dura puțin.

Am scris un mesaj ascuns în textul de mai sus, având o cifrare asemănătoare cu cea folosită de Bacon în textele pieselor. Poți să găsești mesajul secret?

Sunt sigur că nu. Dar dacă numeri fiecare al 7-lea cuvânt, vei găsi acest mesaj. Bacon a folosit aproximativ același procedeu în textele pieselor, cheia de criptare fiind mai complicată și schimbându-se în funcție de numărul paginii.


Bibliografie:
Ignatius Donnelly - The Great Cryptogram (1888)



Promo Ruxi



Rubik's Cube

Căutare VIP

Jurnal

Aniversări aprilie

Nu ești autentificat

Zile de naștere

Astăzi

Hayden Christensen [2754]
James Franco [2746]
Kate Hudson [2595]

Mâine

Adolf Hitler [8412]
Carmen Electra [3015]
Carol I Rege al României [3772]
Miranda Kerr [2930]

Articole