Articole

Un destin tragic

Lucas Gauricus s-a născut la 12 martie 1476, într-o familie săracă din sudul Italiei. A fost un astrolog celebru datorită predicțiilor pe care le-a făcut, și care au avut marele merit de a se și îndeplini, lucru ce a atras atenția unor personalități înalte ce au dorit să-și afle viitorul. Nu întotdeauna ce au auzit le-a fost și pe plac, așa cum de exemplu a fost cazul lui Giovanni Bentivoglio al II-lea, ce a vrut să-și afle destinul ca șef al Boloniei. După ce a aflat ce-i rezervă viitorul, și anume că este aproape de sfârșitul domniei, urmând să moară în exil, Gauricus a fost biciuit și s-a aflat chiar la un pas de a fi ucis. În noiembrie 1506, profeția s-a dovedit a fi exactă, și popularitatea lui Gauricus a crescut în mod corespunzător.

Lucas Gauricus

Papei Paul al III-lea i-a prezis data exactă a morții acestuia, în urma unei îmbolnăviri fatale. Într-adevăr, exact la data anunțată de Gauricus cu mult timp înainte, la 20 noiembrie 1549 Marele Pontif a încetat din viață, în urma unei febre ridicate. Prezicerile lui Gauricus au continuat, în calitate de astrolog al familiei de Medici. I-a prezis lui Giovanni de Medici, unchiul Ecaterinei de Medici, că va deveni Papă. Acest lucru s-a întâmplat 20 de ani mai târziu, acesta luându-și numele de Leo al X-lea. Altui unchi al Ecaterinei, pe nume Giulio de Medici, i-a prezis dușmănii politice și numeroși descendenți. Istoria a confirmat și această profeție, Giulio devenind Papa Clement al IV-lea, și luptându-se cu înverșunare împotriva lui Charles al V-lea și Henry al VIII-lea al Angliei. Privitor la afirmația despre descendenții numeroși, cei 29 de copii bastarzi pe care i-a zămislit sunt un număr suficient de mare pentru a o aprecia și pe aceasta ca fiind adevărată.

Însă cea mai extraordinară profeție a lui Gauricus a fost făcută în anul 1554, la cererea Ecaterinei de Medici, iar subiectul analizat a fost soțul acesteia, Henry al II-lea. Gauricus nu a afirmat cu certitudine că Henry va muri, însă l-a avertizat pe rege să nu se bată într-un duel ce poate avea loc peste aproximativ 5 ani, pentru că este posibilă o rană la cap ce va duce la orbire sau în urma căreia va muri.

Henry al II-lea

Profeția a fost primită cu destulă neîncredere din partea tuturor, mai puțin din partea Ecaterinei. Regele a fost sfătuit de către vărul său să arunce în foc hârtia infamă, dar acesta a replicat că uneori profețiile astrologice sunt adevărate, și că ar prefera să moară de această moarte decât de alta, dacă va muri glorios de mâna cuiva brav și curajos, și a poruncit ca hârtia să fie păstrată. Ecaterina a cerut și opinia altui astrolog din acele timpuri, pe nume Gabriele Simeoni, dar acesta a asigurat-o că tot ce spusese Gauricus erau vorbe goale, fără nici un fundament serios.

În anul 1555, Michel de Notredame, cunoscut mai ales după numele său latinizat, Nostradamus, scria în Centuriile sale:

Tânărul leu îl va învinge pe leul bătrân
Pe câmpul de luptă într-o singură confruntare
În cutia de aur îi va străpunge ochii
Două lovituri, doar una pentru a muri mai târziu
De o moarte crudă.

Aflând de aceasta și uimită de asemănarea izbitoare cu profeția lui Gauricus, Ecaterina de Medici l-a chemat în secret pe Nostradamus la curte, pe data de 15 august 1555. După o călătorie ce a durat nu mai puțin de o lună, acesta a ajuns la palat. Fiind întrebat despre profeția lui Gauricus, Nostradamus a spus, în stilul său caracteristic: "Dacă Împăratul nu va lua parte la acest duel, atunci cum se va împlini profeția?"

Să vedem ce s-a întâmplat în continuare, deși sunt convins că intuiești sfârșitul, nu-i așa?

Gauricus moare la 15 martie 1558, și astfel Nostradamus devine medicul și astrologul familiei regale. Ecaterina face tot posibilul pentru a-l feri pe regele Franței de eventualele violențe, fiind obsedată de apropierea datei prezise de Gauricus. Dar fatalitatea este pe cale de a se produce. Isabel a Franței, fiica mai mare a lui Henry al II-lea, se mărită cu regele Philip al II-lea al Spaniei, iar Marguerita, sora lui Henry, se mărită cu Ducele de Savoy. Pe data de 30 iunie 1559, regele dă ordinul de deschidere a unui turnir, pentru a celebra cele două nunți. În ciuda avertismentului primit, regele decide să ia parte la turnir, și trimite pentru a-i fi aduse armele. După primele două runde, prima cu Ducele de Savoy, iar a doua cu De Guise, regele îl provoacă la luptă pe tânărul Conte de Montgomery, căpitanul gărzii sale.

Contele de Montgomery

Regele pierde primele trei runde, și cere revanșa. Lăncile se ciocnesc de platoșa adversarului, și se rup la vârf, devenind ascuțite. Regula era ca o lance ruptă să fie aruncată jos de îndată, pentru a se evita accidentările. Regele aruncă lancea, dar contele nu își dă seama de acest lucru, și nici de faptul că și lancea lui se rupsese la vârf, devenind periculoasă. Contele vine în plină viteză către rege, cu lancea pregătită, moment în care dintr-un motiv necunoscut viziera regelui se ridică. Lancea îl lovește în plin, intrînd prin ochiul drept și ieșind prin ureche... Regele își păstrează echilibrul în șa, reușește chiar să descalece, după care cade la pământ. Rana se infectează și regele moare după 11 zile de chin, în ciuda tuturor eforturilor depuse de chirurgul regal Ambroise Paré, pentru a-l salva (de exemplu pentru a-și da seama de complexitatea rănii din interiorul capului regelui, bucata ruptă a lancei contelui s-a trecut prin capetele tăiate ale unor criminali, ce au fost deschise după aceea). Profețiile se îndeplinesc.

Ca o mică paranteză la legenda de mai sus, contele ar fi trebuit să fie beat mort ca să nu vadă nici lancea lui ruptă, nici faptul că regele aruncase ditamai lancea și era cu mâinile-n vânt. Mai plauzibilă mi se pare varianta conform căreia lancea contelui s-ar fi rupt în urma șocului impactului, și un fragment din aceasta ar fi sărit taman în ochiul regelui.

Harta natală a lui Henry al II-lea

Nu este foarte greu de văzut caracterul violent al morții regelui, pentru cineva care are curajul de a-și asculta intuiția. În harta natală a regelui, Soarele este în Berbec, semn ce reprezintă capul, și în careu atât cu Marte cât și cu Saturn. Soarele face și o opoziție cu Jupiter ce se află în casa VI, ce arată bolile, iar toate planetele se află în semne cardinale, ceea ce le mărește puterea de a face rău. Toate acestea indică o rană la cap, ce poate fi fatală, dar despre felul în care Gauricus a tras concluzia că rana va fi provocată de un duel, ne lămurește John Gadbury, în cartea sa A Collection of Nativities:

Gauricus nu a prezis cu ajutorul stelelor felul în care va muri regele, ci doar data când se va petrece acest lucru. Modul în care se va petrece moartea l-a dedus prin rațiune, și duelul (turnirul) era singura modalitate prin care regele putea căpăta această rană, ținând cont și de atracția acestuia pentru această distracție. Așa încât doar prin îmbinarea rațiunii cu arta pot apare cei mai buni artiști, și fără a face acest lucru, nimeni nu poate fi un astrolog bun.

Direcțiile primare aduc Ascendentul în dreptul lui Marte undeva în jurul anului 1559, activându-l în acest fel pe Marte și odată cu acesta și pericolul ce amenința viața regelui și care era latent până atunci. Marte, o planetă distructivă prin însăși propria natură, face în harta natală o opoziție cu Saturn, ce guvernează casa VIII a morții. Marte este exaltat pe cuspida Casei VIII, câștigând putere în acest domeniu malefic, și face un careu cu Soarele, ce reprezintă vitalitatea și viața în general. Soarele guvernează casa V a distracțiilor, și se află în Casa XII, ce denotă evenimente nefericite. Mai este însă un indiciu important în această hartă, și anume poziția stelei fixe Castor, ce în 1559 se afla în conjuncție aproape exactă cu Marte. Când Ascendentul direcționat a venit peste Marte, el a făcut contact și cu această stea fixă malefică, a cărei semnificație este legată de violențe, accidente, răni la cap și la ochi. Însumând toate aceste informații, Gauricus a avut curajul de a face afirmațiile de mai sus.

Această profeție a lui Gauricus a ridicat însă multe semne de întrebare ulterior morții acestuia, punându-se chiar la îndoială veridicitatea tuturor acestor fapte. Să vedem de ce există aceste îndoieli. În anul 1552 Gauricus a publicat harta lui Henry al II-lea în cartea sa Tractatus Astrologicus, însă în această hartă Ascendentul nu este la 3 grade Gemeni, ci la 6 grade Berbec.

Harta natală a lui Henry al II-lea, publicată de Gauricus în 1552

Mai mult decât atât, comentariul scris de Gauricus la această hartă este destul de liniștitor:

Deoarece în această hartă aproape divină, el are Soarele aproape în aspect partil cu Venus, iar Luna și Venus în constelația Berbecului, avansând către Ascendent, el va trăi fericit timp de 70 de ani, dacă printr-o favoare divină va supraviețui anilor critici 56, 63 și 64, și va fi remarcat pentru pietatea sa.

Gauricus nu scrie nimic în cartea tipărită în 1552, privitor la pericolul ce îl pândește pe rege. Cartea este retipărită în anul 1575, unde apare aceeași hartă cu Ascendentul la 6 grade Berbec, dar de această dată cu următorul comentariu:

Când Gauricus a examinat această hartă acum 5 ani, l-a sfătuit pe rege să evite duelurile în jurul vârstei de 41 de ani, deoarece stelele amenințau cu o rană la cap ce putea cauza orbirea sau putea conduce la moarte.

Este evident că harta publicată în 1552 este greșită și a fost rectificată, Ascendentul corect fiind la 3 grade Gemeni, așa cum apare de exemplu în cartea scrisă de John Gadbury.

Harta natală a lui Henry al II-lea, publicată de Gadbury în 1661

Se pune întrebarea dacă această rectificare a fost făcută de Gauricus însuși, fapt ce confirmă profeția acestuia, sau a fost făcută de altcineva, după moartea regelui din 1559 (Gauricus nu avea cum să facă rectificarea după ce faptele se produseseră, pentru că acesta murise deja în 1558). Și atunci, care este adevărul? A făcut Gauricus profeția despre duel, sau nu?

Este posibil ca Gauricus să fi lansat publicității versiunea cu Ascendentul în Berbec, alături de pomposul comentariu, și ulterior să fi rectificat harta, găsind adevăratul Ascendent în Gemeni. Sau poate că intenționat nu a publicat harta corectă, pentru a induce în eroare eventualii dușmani ce puteau profita de această informație. Probabil nu vom afla niciodată adevărul, și de aceea legendele sunt atât de frumoase. Ce ne rămâne de făcut, este să medităm puțin la destinul ce uneori ne este arătat atât de clar în harta noastră natală.

Bibliografie:
Lucas Gauricus - Tractatum Astrologicum (1552)
John Gadbury - A Collection of Nativities (1661)