🍒 pentru Nick. Iti plac ciresele?
Modul Alfa – calea regală spre împlinirea tuturor dorințelor
Recapitulare: modurile Beta, Theta și Delta corespund stării de vigilență, respectiv stării inspirate și stării de somn profund (în ordinea enumerării lor), modul Alfa reprezintă starea meditativă prin excelență. Cea care, prin deschiderea optimă spre sugestionare, ne așterne calea regală a reprogramării subconștientului, având drept miză materializarea dorințelor, bifarea obiectivelor, într-un cuvânt: succesul (oricare ar fi planul sau planurile pe care le țintim). Dar…
Cum intrăm în mult râvnitul mod Alfa?
Specialiștii zâmbesc subțire: intrăm în mod Alfa spontan, fără să vrem, fără să știm – inconștient așadar -, de mai multe ori pe zi. Lucrurile se complică abia atunci când vrem să facem asta în mod deliberat. Dovadă, o dată și încă o dată, că tot ceea ce ne este natural devine problematic atunci când forțăm natura!
Ușor, deci. Fără să forțăm. Prin exerciții de relaxare până la imersiunea în subconștient. Perfect posibil prin practică asiduă.
Primul exercițiu: vizualizarea
Retras într-un ungher liniștit, asculți, cu ochii închiși, muzică ambientală selectată după bunul plac al subiectului visării tale. Plonjezi mental ”acolo”, vizualizând fiecare detaliu. 10 minute. Ești unul dintre grăbiții acestor vremuri, unul dintre cei pentru care 60 de secunde înmulțite cu 10 înseamnă o veșnicie? De îndată ce conștientul se ițește ca să-ți arate cadranul ceasornicului, scufundă-te și mai adânc în baia ta de muzică relaxantă. Perseverează: repetiția este cheia succesului.
Al doilea exercițiu: condiționarea Alfa
1… 2… 3! Pleoapele sunt grele… tot corpul se destinde… adormi! Între metoda condiționării Alfa și hipnoză – sau ceea ce se înțelege, cel mai adesea, prin hipnoză – există o relație intimă.
Kreskin, un cunoscut mentalist popularizat de televiziunea nord-americană a anilor 1970, spunea că hipnoza nu ar fi altceva decât implantarea unor sugestii în subconștientului unui subiect.
Altfel spus, condiționarea Alfa ar presupune să ne învățăm subconștientul să ne aducă în mod Alfa la cerere. Pentru a reuși, ar trebuie mai întâi să implantăm de câteva ori o anume sugestie în subconștient, trecând prin metoda tradițională a celor 10 minute de relaxare-interiorizare.
De regulă, starea Alfa este însoțită de o senzație de căldură și/sau de greutate (efect al destinderii), care ar trebui să ne anunțe că am executat corect exercițiul și, iată, intrăm în modul mult dorit.
Scopul este să ne destindem până în punctul în care conștientul ajunge să facă abstracție complet de tot ce ne înconjoară. Cu alte cuvinte, modul alfa este starea pe care o adoptăm în mod natural chiar înainte de a intra în somnul profund (starea delta).
Vizualizarea creatoare în mod Alfa
O dată intrați în starea meditativă, ne implantăm sugestiile: de exemplu, îi sugerăm subconștientului să ne plaseze în mod alfa de fiecare dată când numărăm până la trei și când pronunțăm cuvântul ”Alfa”.
Iar modul Alfa este vehiculul spre succes: vizualizată în mod alfa – calea de comunicare prin excelență între conștient și subconștient –,orice idee poate fi implantată în subconștient: bunăstare financiară, ascensiune profesională, fericire în doi etc. Tot ce îți dorește inima.
Prietenul la nevoie se cunoaște: tehnologia de stimulare mentală
Efortul propriu poate fi potențat la maximum prin efortul oamenilor de știință, inventatori ai unei linii de aparate inteligente menite să accelereze procesul de reprogramare mentală.
www.cunoastelumea.ro/starea-alfa-calea-r...plinirea-dorintelor/