Conjuncția Jupiter-Pluto, 12 noiembrie 2020

acum 2 luni 1 săptămână #1 de MarianaF
Previziuni: O să murim cu toții
Începem cu titlul: nu e vreo afirmație ironică și nici apocaliptică, ci face referire la o replică din filmul de animație „Goana după alune 2” dintr-o scenă de panică generală, în care soarta personajelor părea pecetluită, iar forțele inamice păreau să obțină victoria finală și definitivă.


Tema analizei noastre prezintă aceeași încărcătură energetică într-o etapă de viață în care totul pare pierdut, e din ce în ce mai rău, iar luminița de la capătul tunelului s-a stins: conjuncția Jupiter-Pluto. Un aspect astrologic de natură eminesciană, cu trimintere filosofică spre meditațiile pe tema trecerii timpului și a morții. Pentru culturalizarea generațiilor de școlari români care nu vor mai apuca să învețe online decât să citească subtitrările pe youtube și să numere banii las aici versurile uneia dintre poeziile mele preferate. Insist să repet numele autorului, în caz că va fi și el scos în curând din programa școlară și înlocuit cu programe educative sexuale începând cu clasa a treia: Mihai Eminescu. Poezia se numește „Scrisoarea I” (se citește „întâi”, în caz că și cifrele romane vor fi interzise în școală, laolaltă cu limba latină).

„În prezent cugetătorul nu-și oprește a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși,
Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț'
Ei, din frânele luminii și ai soarelui scăpați;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca și frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Și în noaptea neființii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”

Aceasta este imaginea sfârșitului veacurilor în viziunea lui Eminescu, descris ca „întoarcere în neființă”. Observăm grupul nominal de la final, cu rol de concluzie, care face ca toate versurile de dinainte să pară o definiție a ceea ce înseamnă „eterna pace”. În ciuda acestei perspective, pe care ne-o oferă chiar și cei care s-au întors din moarte clinică și au povestit ce e dincolo de viața întrupată, duhul isteriei colective stăpânește pe deasupra planetei noastre.

Frica de moarte este o angoasă a conjuncției Jupiter-Pluto, care pe 12 noiembrie se întâmplă a treia și ultima oară în 2020. Precedentele conjuncții au avut locul anul acesta pe 5 aprilie și pe 30 iunie. Semnul în care se petrece acest eveniment astrologic care se petrece la fiecare 13 ani, elucidează unul din marile mistere. Capricornul este zodia puterii și a statutului social, a conducătorilor și a instituțiilor. Folosind cea mai mare frică a omului, cea de moarte, pentru a manipula masele, structurile de putere își întăresc privilegiile. Instituțiile sunt cele amenințate de către tranzitele astrale până în 2024, ceea ce generează o nevoie de autoprotecție și de autoconservare pentru toți cei ce se hrănesc din rolurile de putere publică. Toate restricțiile sunt, de fapt, măsuri luate de indivizi narcisiși aflați în fruntea unor organisme narcisiste, a căror supraviețuire depinde de supunerea maselor care trebuie să fie ținute în dependență. Ei sunt salvatorii, fără ei o să murim.

Manipularea, știm, se face în principal prin manipularea cifrelor. Legenda spune că într-un sat de 200 de locuitori s-au făcut 300 de teste Covid, dintre care 400 au ieșit pozitive. Se așteaptă ce puțin 401 decese.

Realitatea contrazice toate măsurile, care este evident că nu sunt luate în beneficiul populației, ci cu scopul de a se proteja pe ei. Cu cât restricțiile au devenit mai severe și oamenii au fost mai separați, cu atât cazurile de îmbolăviri s-au multiplicat. Nu trebuia să fie invers? Iar dacă tot nu e invers, de ce mai avem nevoie de restricții? Conjuncția Jupiter-Pluto girează totalitarimul, cu Saturn alături în Capricorn. Viața normală este confiscată de cei ce se tem pentru ei, nu pentru ei. Angoasa cea mare este să nu-și piardă ei puterea, nu să nu ne pierdem noi starea de bine. Și au reușit! Deocamdată, scenariul lor ne-a înghițit.

Fabuloasă declarația campioanei olimpice Gabriela Szabo, actual șef de club sportiv, fost ministru al sportului, diagnosticată cu Covid-19: „În ciuda faptului că ne protejăm, că avem grijă de noi și de cei din jurul nostru, că respectăm cu sfințenie măsurile impuse de autorități, iată, nu suntem feriți în niciun fel de acest virus care ne-a dat viețile peste cap.” (digi24.ro, 5 noiembrie 2020) Atunci nu cumva cu „măsurile impuse de autorități” e ceva în neregulă?

Dar deocamdată conjuncția Jupiter-Pluto nu ne lasă să punem întrebări, ci doar să mergem pe cartea supunerii. Mai vorbim după 19 decembrie, când Jupiter pleacă din Capricorn și, mai ales, după conjuncția Jupiter-Saturn din 21 decembrie 2020 în Vărsător. Eu privesc cu mirare cum se bat în stradă niște cetățeni prin alte țări cu autoritățile. N-am zis eu că protestele sunt inutile? Mai ales acum. Totul e degeaba. Dar anul viitor o să mă uit probabil cu aceeași stupoare în partea cealaltă, la guvernanți. Forța planetelor din Vărsător răstoarnă polii, iar puterea va fi de partea maselor, a poporului, a străzii. În 2021, orice restricție va fi primită cu o vehemență capabilă să aprindă mulțimile la o simplă scânteie. Atunci chiar că vom avea ce vedea la televizor pe posturile plătite din banii noștri să facă reclamă la pandemie. Să vedem atunci retractări, nuanțări, delimitări.

În 2021 e de așeptat ca apostolii Covid să se lepede de stăpâni întocmai cum s-a lepădat Petru de Iisus, de trei ori înaintea cântatului cocoșului. Ca să nu mai spunem ce pățește cocoșul când începe să se încingă grătarul: își pierde capul.

Contextul astral care s-a desfășurat în 2020 pe fundalul acestei triple conjuncții Jupiter-Pluto ne-a adus aminte de fragilitatea condiției umane și de un adevăr pe care majoritatea îl uită: nu suntem nemuritori! Prin urmare, mulți au de înțeles că viața este o „deșetăciune a deșertăciunilor”, mai ales cei care se cred veșnic puternici, Dumnezei atotstăpânitori, absoluți, totali, infiniți.

Această conjuncție PERMITE! Oferă contextul! Creează cadrul de manifestare! Fiecare devine mai mult din ceea ce este. Abuzatorii devin și mai agresivi. Victimele devin și mai frustrate. Iar cei ce trăiesc conștient văd și mai clar toată țesătura ascunsă a realității.

La nivel individual, Jupiter și Pluto ne obligă să învățăm SĂ RENUNȚĂM la ceea ce nu ne folosește. CE ESTE CEL MAI IMPORTANT PENTRU NOI? Aceasta este întrebarea, urmată de o alegere necesară. E clar că majoritatea oamenilor sunt provocați să renunțe în primul rând la convingeri de care se agățau!

Conjuncția Jupiter-Pluto ne ia pe sus și ne împinge să dăm o nouă definiție propriei vieți. Atitudinile rigide nu mai stau în picioare. Afirmațiile care începeau cu „Eu nicioată nu o să...!”, „Eu nu o să schimb niciodată la mine...”, „Eu nu vreau să...” devin exerciții prin care se completează spațiile marcate cu puncte-puncte și se trece cu roșu o nouă propoziție.

Energia combinată a relației Jupiter-Pluto a conspirat tot anul 2020 la o schimbare din rădăcini a stilului nostru de viață. Era timpul! Pandemia a oferit doar contextul și motivația spre schimbare. Și da, vom muri cu toții. Într-o zi! Dar din pandemie vor fi unii care vom scăpa. Și care nu vom avea încotro! Care ne vom conforma la poruncile celor doi dirijori astrali:

BA O SĂ RENUNȚI!

BA O SĂ FACI!

BA O SĂ SCHIMBI!

BA O SĂ VREI!

„Eterna pace” a lui Eminescu va veni pentru unii în lumea dincolo. Dar cei ce rămân trebuie să facă loc pentru „eterna pace” în lumea de dincoace.

SE ELIMINĂ ACUM CE ESTE ÎN PLUS ȘI CE NU NE MAI FOLOSEȘTE, IAR CEEA CE RĂMÂNE ESTE SPRE FOLOSUL NOSTRU ȘI PERMITE UNUI ALT VIITOR SĂ INTRE ÎN VIEȚILE NOASTRE.

Curățenia generală începută în anul 2020 permite mizeriei să iasă la suprafață în toate formele ei. Dar după ce ducem gunoiul, în 2021... (să completeze fiecare spațiile marcate cu puncte-puncte).

Conjuncția Jupiter-Pluto pentru fiecare zodie și Ascendent:

Berbec: schimbare majoră în carieră, modificare de statut social, renuțarea la ceea ce nu mai aduce satisfacție sau venituri, lupte de putere.

Taur: vindecare de prejudecăți, atitudine schimbată față de străini și străinătate, schimbarea mediului de trai sau de lucru, acceptare a ceva ce a fost respins.

Gemeni: reinventare financiară, planuri noi legate de afaceri și carieră, pierderi, moșteniri, vânzări-cumpărări, transformare radicală a stilului de viață.

Rac: decizii majore în cuplu, lovituri financiare împreună cu partenerul sau cu un asociat, reinventare în doi, curățenie generală în relații, acte de justiție.

Leu: schimbări profesionale, condiții de muncă diferite, transformări ale colegilor, atenție acordată stării de sănătate, o nouă rutină, renunțare la tot ceea ce e toxic.

Fecioară: transformări în dragoste și în relația cu copiii, afirmare personală, recunoaștere publică a meritelor, mai mult timp liber, recompense sau premii.

Balanță: schimbări majore în familie, investiții în locuință, reparații, tranzacții imobiliare, mutare, responsablități față de părinți sau rude în vârstă.

Scorpion: comunicare pe alt nivel, access la o rețea de oameni, transformare a relației cu frații, surorile și vecinii, studii, examene, adaptabilitate.

Săgetător: activare a unui potențial ascuns, bani din talente, creștere a veniturilor, încetarea unor activități care sunt pierdere de bani sau timp, grijă față de cei dragi.

Capricorn: decizii radicale, individualism, capacitate de atingere a unor ambiții, dorințe împlinite, alegeri dificile care în trecut erau exclus de renunțare la ceva.

Vărsător: intervenție divină, responsabilități copleșitoare, încheieri de capitole, sentiment că totul atârnă pe umerii lor, rezolvarea unor situații imposibile.

Pești: schimbări în anturaj, renunțare la prietenii, planuri noi de viitor, adaptare la noile circumstanțe de viață, depășirea unor limite autoimpuse, idealuri schimbate: fie nu-și mai doresc ce își doreau, fie își doresc acum ce nu voiau înainte.

Valeriu Pănoiu
Următorul utilizator(ori) v-au spus Mulțumesc: Nick, cameliaf61, dora_5, LauraElla, -Principesa-

Vă rugăm Autentificare sau Crează un cont să participaţi la discuţie.

Timp creare pagină: 0.097 secunde
Motorizat de Forum Kunena