După 166 de ani, conjuncția Jupiter – Nepun în Pești! A cui e lumea în care trăim?
Ce urmează după capătul puterilor? Mai vine ceva după sfârșit? Când nu mai poți, mai rămâne ceva de făcut? E nevoie la fiecare 13 ani de conjuncția Jupiter – Neptun ca să ne răspundem la aceste întrebări. Întâlnirea dintre cele două planete marchează în calendar un regal astrologic care nu s-a mai sărbătorit din 1856 (și se va mai întâmpla în 2188). Iată, de 166 de ani nu s-a mai petrecut această conjuncție în semnul în care ambele astre se află în domiciliu, deci la ele acasă.Aceste cicluri de 13 ani jupiteriano-neptuniere se încheie de fiecare dată cu 2-3 ani de epuizare. O oboseală cronică se simte și acum în aer de dinainte de panemdemion încoace. Mulți au clacat, s-au scindat psihic, s-au izolat dezamăgiți de toți și de toate, iar boala a permis multor suflete să părăsească planul fizic prin moarte colectivă. În pandemie, mulți dintre cei plecați dintre noi și-au renegociat contractele cu viața la nivel de suflet, așa că li s-a permis să se întoarcă la Sursă în Infinitul din care am venit cu toții mai repede decât gândeam noi că ar fi timpul.Dar cine suntem noi să ținem socoteala lui Dumnezeu și să decidem când e timpul ca viața să continue fără trup? Uneori, atât de dărâmați suntem încât nu mai vedem într-adevăr niciun rost să mergem mai departe. Atât de crunte sunt dezamăgirile și atât de întunecați sunt oamenii încât ne întrebăm dacă mai merită să respirăm. Să depunem vreun efort. Să ne ridicăm dimineața din pat.Alianța Jupiter – Neptun vine peste noi tocmai să ne reamintească CINE SUNTEM! Și să răspundă: DA! MERITĂ!Chiar când ni se pare că totul e în zadar! Chiar când aven impresia că nimic bun nu ne mai așteaptă! Chiar când trăim o durere a sfârșitului lumii!Pentru că VIAȚA NE VREA AICI! DUMNEZEU NE VREA AICI ȘI ACUM!Așa că datoria noastră este SĂ MERGEM MAI DEPARTE!Înseamnă că mai e nevoie de noi.Jupiter și Neptun în Pești ne trezesc la realitatea lumii din care ne-am încarnat și care ne-a șters memoria la naștere. Suntem aici să ne îndeplinim MISIUNILE PERSONALE! Chiar dacă am uitat de ele și cu mintea noastră îngustă ne judecăm a fi inutili sau insuficienți.Suntem importanți cu toții prin simpla prezență! Prin simplul fapt că SUNTEM! Nu prin ce facem. Aducem valoare oriunde ne aflăm prin FELUL NOSTRU DE A FI! CINE SUNTEM dictează CEEA CE FACEM ȘI CEEA CE AVEM! Conjuncția, valabilă în faza ei maximă de la începutul lunii martie până pe 11 mai, când Jupiter trece în Berbec, ne întoarce cu fața spre FIINȚA NOASTRĂ. Iar dacă încă respirăm, ducem, mai departe FORȚA DIVINĂ A VIEȚII și NE ESTE DATĂ PUTEREA de a face fiecare pas, chiar dacă ni se pare că nu mai putem.Fiecare respirație a fiecărui om creează lumea în care trăim. O lume plină de inechitate, de nedreptate, de lipsuri, de înșelătorie, de orori. Un teatru ieftin. Un circ prost. Un spectacol cu amatori de toată jena. Când ni se pare că toate valorile s-au răsturnat, că ne degradăm ca specie, că pofta de putere corupe tot ce atinge și spală o întreagă planetă pe creier, mai avem oare vreo speranță?Încă o dată DA! Pentru că Neptun și Jupiter în conjuncție la orb perfect în Pești pe 12 aprilie 2022 aduce răspunsul la întrebarea care ține Universul în echilibru și îl îndreaptă cu fața spre Lumina. Veșnicia basmelor triumfă din nou căci, pre dulcea limbă moldovenească, Dumnezeu ne grăiește să stăm cuminți, căci „BINILI ÎNVINGE!” Iar asta fără să lupte! Binele câștigă întotdeauna tocmai pentru că el ESTE bine până la capăt. Nu trebuie SĂ FACĂ nimic anume ca să alunge răul. Trebuie doar SĂ FIE EL ÎNSUȘI! Să rămână același BINE! Câștigă cei care rămân ei înșiși, în ciuda mulțimii zombificate care amenință să-i mănânce de vii! Câștigă cei puțini care nu se lasă înghițiți de cei mulți și contaminați.Dar care era această întrebare–cheie pe care o pune acum cerul?A CUI E LUMEA în care trăim?A lacomilor? A invidioșilor? A nebunilor? A criminalilor? A lăudăroșilor? A impostorilor? A mincinoșilor? A abuzatorilor? A atotștiutorilor? A celor ce se cred Dumnezei? Energia zodiei Pești spulberă orice îndoială despre cine duce mai departe tot ce e mai bun și mai frumos, cu speranță și credință, având în pază moștenirea lui Dumnezeu pe Pământ:LUMEA ESTE A VINDECĂTORILOR, A ÎNVĂȚĂTORILOR ȘI A POVESTITORILOR!Valeriu Panoiu