houses of the holy

2020 citiri

petrutdan


scriu despre cei care nu mai sunt
îmi place să-mi amintesc numele munților de unde apele ies să arate lumii
cum se spală diavolii după sânge

mi-am tăiat un semn pentru vânzătorii de oameni
băutura nu-mi face bine dar mă obligă să uit
cât de frumos este să te doresc
în toiul iernii când nu avem unde merge

nu-mi amintesc să fi mințit despre moarte
mi-am cumpărat vin și femei crescute pentru sărbătorile zeului
rău
pus în legătură cu drogurile și violența

nu știu să iubesc atât de mult încât să-mi pierd mințile
la jocul de noroc al destinului ce schimbă karme după bunul plac al soarelui
prințul galben se ridică în fiecare dimineață din ape sărate
neștiind că și el este muritor

m-am urcat într-un pom să văd mai bine
sclipirile ochilor curioși de atâta nesiguranță
atât timp cât oamenii își vor da viața pentru oameni
dragostea mea urăște pacea

nu mă sperie urletul lupilor care vânează singuri
nici frunzele ce dansează înainte să ardă de tot
explicarea viselor mă face mai puternic decât conștiința de sine

adică dumnezeu a greșit?



0 comentarii





Trebuie să fii autentificat pentru a trimite comentarii





Jurnal

Aniversări aprilie

Nu ești autentificat