Astrosens

Alte gânduri...și-o poveste

1016 citiri *** 13 ianuarie 2019

Abonare 1

Hm...Ce ți-e și cu lumea asta, planeta...infinitul și Creația, Viața...și alegerile...Da...

Poate nu înţeleg destul şi aş vrea să pot înţelege.
Poate îmi place să tac şi să privesc.
Poate îmi place să privesc şi să analizez.
Observaţia este baza analizei.
Mă gândesc la o planetă Pământ şi la locuitorii ei...şi mă identific cu o persoană pe care nu o recunosc că s-ar potrivi cu mine. Şi atunci mă întreb; - ce caut eu acolo?
Sau,... mai bine mă gândesc la o bancă pe care stau doi îndrăgostiţi sub clar de lună. Romantic nu?
Romanţa sufletului
Stai şi aştepţi,
Poate te bagă cineva în seamă...
Dar, Cineva acolo Sus ştie tot.
Deci, priveşte înainte.
Din nou îmi fuge gândul... la o pajişte verde cu flori de câmp şi cu un mieluşel pierdut. De ce pierdut?... Nu ştiu, aşa îmi place decorul. Soare, lumină şi munţi în depărtare cu crestele printre nori. O fetiţă aleargă după fluturi albi sau pătaţi, chicotind. De după un tufiş un băieţel o vede şi cu ochii după ea stă la pândă. Puritatea, sinceritatea şi veselia chipurilor celor doi copii se împreunează sub o ţinere uşoară de mână. Sărind de pe un picior pe altul, se pierd în depărtarea unui amurg de vară.
(asta, așa ca să ne mai încălzim, dacă tot e frig afară :))

Şi acum pot să vă spun o poveste?

A fost o dată ca niciodată un maratonist, care mergea, uneori chiar alerga, trecea peste obstacole, mai cădea, iar se ridica (de foarte multe ori singur), dar nu se oprea şi mergea tot înainte. Era obosit, din ce în e mai obosit. Ar fi avut nevoie uneori de puţin sprijin, puţină încurajare, o mângâiere. Îi era din ce în ce mai greu şi picioarele parcă i se mişcau pe loc, ca şi cum ar fi avut un cordon în jurul brâului care nu-l lăsa să înainteze, ba mai mult, îl trăgea înapoi. Era un cordon elastic, iar el se simţea ca o marionetă. Atunci, în lupta aceea mare pe care o dădea pentru înaintare şi de depăşire a momentului de grea încercare, o voce îi şopti:
- Taie, taie cordonul, eliberează-te.
- Dar nu pot singur, răspunse maratonistul.
- Nu-ţi face griji, EU sunt aici lângă tine, însă tu trebuie să o faci.
Maratonistului îi era foarte greu să facă acea mişcare, pentru că ştia că dacă se va întoarce şi va privi în urmă, îl vor năpădi toate amintirile şi toată cursa dusă până la acel punct, va fi trăită cu o triplă intensitate. Nu ştia dacă va suporta, pentru că era mult prea sensibil iar emoţiile care urmau să-l copleşească ar fi putut lua amploarea unui val Tzunami care să-l doboare, tocmai când se simţea mai aproape de final.
Din nou auzi vocea:
- Nu pune totul la suflet, eliberează-ţi sentimentele, dă drumul la tot ce simţi, eliberează-te de frustrări, strigă tot ceea ce sufletul tău a înăbuşit până acum....... eliberează-te şi mergi înainte, fiindcă ai un rol, o misiune în această viaţă.
Undeva în sufletul lui ştia despre ce era vorba...
Maratonistul ascultă, se opri câteva clipe, deschise braţele larg ca şi cum s-ar fi pregătit de o cădere în gol, apoi se întoarse, închise ochii, îşi imagină cordonul care-l ţinea şi dintr-o tăietură îşi simţit spatele eliberat.
Astfel după o ultimă întorsătură de 180º spre trecut, maratonistul se întoarse în prezent şi reuşi să înainteze mai departe, ajungând la finalul concursului (a unei etape din viaţa lui). Porni apoi mai departe, eliberat, fără a se mai simţi în competiţie cu nimeni şi cu nimic, într-un nou act de pe scena vieţii, spre viitor. Remarcase un lucru. Parcă avea din nou legate două cordoane în jurul său; unul pe orizontală cu infinte ramificații de diferite grosimi, dar temporare pe care el le controla de data aceasta și unul pe verticală cu Creatorul său, puternic și gros, dar veșnic!