Astrosens

copilul de mine

1079 citiri silvim 13 iunie 2020

Abonare 1

sunt un copil ratacit prin viata, ca unul ce se smulge din mana parintilor si fuge dupa un balon de sapun in strada, in trafic...
de aceea nu stiu ce mi ar placea sa fac, sa fiu... imi plac multe si nu ma pot hotari, am tot timpul din lume sa le incerc pe toate, sa explorez...
sunt un copil ce imi place sa mi fac prieteni, o multime, nu le disting gradul de elevare sociala, intelectuala, toti sunt la fel atat timp cat imi acorda atentie sau imi dau de lucru, sa ma tina ocupat.
sunt un copil care plange amarnic cand face buba si fiindca nu e mama aproape sa mangaie, sa treaca, se ridica singurel si se scutura dandu se om mare, responsabil, serios.
sunt un copil care rade la soare, la un nor, la o floare, la un fluture, vorbeste cu cainii ce l sperie pe strada si vrea sa creasca mare, sa si ia ce caine vrea el, sa nu mai fie speriat de caini.
sunt inca un copil ce si traieste copilaria si de la care adultii vor seriozitate, performanta, vor sa i stearga zambetul si s al incoloneze in sirul platitorilor de impozite.
sunt un copil ce si plateste impozitul pe viata cu zile din viata, cu momente netraite, uneori dar cel mai ades sunt un copil ce vrea sa invete sa creasca mare, sa fie si responsabil si iuibitor, sa creasca alti copii pe care sa i invete de mici sa nu mai fie asa speriati de viata, sa nu mai dezvolte fricile, angoasele , durerile si renuntarile parintilor sau ale oamenilor mari din jur.
sunt un copil si rad dupa ce sunt certat, in ciuda nodului din gat care mi spune sa plang ca de o nedreptate, rad fiindca stiu ca e un moment si ca si ploaia imi place.
sunt un copil care azi a fost de rasu plansu cand a fost certat parinteste de un om mare care mai intai i s a adresat glumet,-ironic, ca unui copil, ca nu se recomanda regulamentar, dupa ce se plictisise sa raspunda a zecea oara la telefon cu o titulatura pe care nimeni n avea rabdare s o asculte.
sunt un copil care danseaza in loc sa mearga normal, face masaj pietrelor de pe drum, ierbii, cu talpile lui desculte.
sunt un copil ce in loc sa planga mananca atunci cand se supara si nu poate sa si exprime altfel emotiile profunde, ca toata lumea zice ca i mic si nu conteaza, sunt ridicole durerile lui. dar mancarea nu tine de cald si de iubire, dar mai ales de iubire de sine nu tine.
sunt un copil caruia nu i place neaparat ciocolata, doar ca toata lumea zice ca ciocolata e ambrozia si nectarul copiilor si i ascultator si curios, incearca sa vada daca e asa. doar uneori. la fel e si cu cartofii prajiti, n a mai mancat de cateva luni si nu i lipsesc. dar ii plac maxim ciresele, capsunile, pepenii, strugurii, ar mana zile intregi numai cate un fel din fructele astea, chiar a facut o multa vreme.
sunt un copil care se bucura sa plece singur la drum, se bucura sa plimbe masina sau ghetele pe coclauri pe care mai sunt multi copii mari si putini oameni prea seriosi si blazati, asta e lumea lui fantastica, invizibila pentru adultii de rand.
sunt un copil care uneori e obligat sa faca lucruri serioase de adult, cum ar fi curatenie, mancare, cu multa responsabilitate dar cam mecanic, ca si cand n ar fi treaba lui. iar uneori sunt un copil care se joaca de a gospodaritul de unul singur.
sunt un copil caruia ii place foarte mult sa invete lucruri foarte profunde despre el insusi, despre cei din jur si despre lumea in care traieste, mai ales despre emotii si despre suflet vrea sa invete.
sunt un copil ce nici macar nu vede ca urmeaza adolescenta, o varsta si mai complicata dar si mai faina.
sunt un copil care s a trezit avand 30+ de ani si nici pana la 40+ nu s a obisnuit a fi si a se purta ca adult, ca nu si a trait copilaria si bucuria.
asa ca copilaresc cu intentia sa i ofer copilului din mine atentia, ingrijirea, cunostintele sa creasca mare si sa si vindece toate ranile.