Astrosens

cercuri

1089 citiri petrutdan 10 iunie 2020

Abonare 4

am ajuns în punctul în care nu vreau să vorbesc cu nimeni
mă bucur de aerul greu al ploii
împrăștie emoția pe care o credeam unică
viața

de multe ori risc atunci când îmi povestesc gândurile
nu visez
nu mănânc niciodată să-mi ajungă
îmi imaginez lumi dincolo de firele ca niște trasoare
sensibile la efortul minții de a nu refuza răul,
dulcele grai al păcatului ce a pus stăpânire

suntem aceeași ființă
chiar dacă îmi vine să-ți arăt locul unde am dormit
atât de adânc cât au trebuit să caute în mine
apa dulce și rece a unui izvor din care
ni s-au înmulțit zilele

nu-mi spune nimic de morți
încă am timp să nu-mi pese
mă amestec printre oameni de parcă aș fi unul dintre ei
privesc în afară

tu te închini la ce nu cunoști sau ai auzit de la alții
atât timp cât iubim
nu va înceta semănatul

e prea mult să-mi iau negările înapoi
de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic
acum câteva mii de ani
mama și tata s-au ridicat în două picioare
să cresc ferit de capcanele pe care mi le-au pregătit
epoca fierului
și migrația turmelor