Taur


Cei născuți în această zodie vor fi vrednici a semăna holde și a chivernisi casa. iubitori de jocuri, buni, îndrăzneți. Iubitori de adânci învățături, veseli și iubitori de muzică. La statură înalți și la fată curați, cu ochii frumoși, cuvioși înaintea oamenilor, deschiși la minte, fără de nici un rău, viața lor plină de tot dorul. Când vor ajunge la anii cei desăvârșiți, se vor scumpi și se vor îmbogăți, se vor pleca mai mult la chipul cel duhovnicesc. Vor căuta să aibă tot vorbe bune, dar nu vor mulțumi pe oameni cu faptele cele bune. Iuți la fire, pe obraz vor avea un semn, vor fi tăcuți și tainici. Pe nimeni nu vor asculta ce i-ar învăța, ar dori să fie tot crezuți și lăudați de toți. Vor fi înalți de statură, când vor vorbi vor clipi din ochi. Vor fi mândri să se roage lui Dumnezeu, să nu fie prea iubiți de către oameni, precum li se arată natura, vor fi sângeroși și foarte supărăcioși, mânia îi aduce la mari pagube, vor trăi cinstiți și în desfătări. Aceasta e una din zodiile cele bune pentru orișicine care s-a născut într-însa.


Promo Ruxi



Rubik's Cube

Căutare VIP

Jurnal

Aniversări aprilie

Nu ești autentificat

Articole