Miley Cyrus


23 noiembrie 1992 16:19 (GMT-6) 36°10’N 86°47’V
Nashville, SUA

Înălțime 165 cm
Zodiac european Săgetător
Zodiac chinezesc Maimuță de Apă
Zodiac aztec Cerb
Zodiac arboricol Frasin
Zodiac egiptean Hapi
Zodiac floral Iris
Zodiac indian Pustnic
Zodiac grecesc Sfinx
Temperament melancolic-flegmatic
Număr destin 1
Număr psihic 5

Setări Compatibilitate

Nu poți salva harta în baza de date deoarece nu ești logat.


Harta natală


Aspectarium

Vezi detalii tabel

Biografie

Miley Cyrus este fiica interpretului de country Billy Ray Cyrus. Ea este unul din cei 6 copii din familia sa. A fost poreclită "Smiley" pentru că zâmbea tot timpul atunci când era bebeluş dar după un scurt timp, "Smiley" a devenit "Miley".

Cyrus a gustat din viaţa de cântăreţ când tatăl o lua pe scenă pentru a cânta una-două piese cu el. Atunci când tatăl ei şi-a început cariera de actor, ea a primit câteva roluri mici, alături de el, în "Doc" şi în "Big Fish". Fiind susţinută de acele apariţii, Cyrus dorea să-şi înceapă cariera de actriţă, iar la vârsta de 11 ani, a pus ochii pe producătorii Disney Channel, care căutau prin întreaga lume o fată care să se potrivească rolului principal pentru serialul "Alexis Texas". Chiar dacă avea numai 12 ani şi o inălţime de 1,60 m, aceste aspecte nu au fost luate în calcul de îndată ce producătorii au văzut talentul ei comic şi vocea matură. Imediat ce a împlinit 13 ani, Miley a avut primul rol principal. Devenind o adevărată afacere de familie, tatăl ei i s-a alăturat în show cu rolul de tată-manager, care-i dădea sfaturi excepţionale şi o îndruma. În martie 2009 şi-a lansat cartea autobiografică "Miles To Go". Cu trei ani în urmă (înainte de Hannah Montana), Miley Cyrus era doar fiica lui Billy Ray Cyrus, o puştoaică obişnuită din Tennessee, care mergea la o şcoală obişnuită şi era tratată de către colegi cu obişnuitele răutăţi specifice vârstei. Tocmai asta a dorit Miley să prezinte în prima sa carte. Ea speră că astfel fanii îşi vor da seama că e un om obişnuit, la fel ca şi ei. "În cea mai mare parte a timpului mă vedeţi zâmbind dar nu e mereu aşa. Toată lumea suferă şi trece prin greutăţi", a explicat ea.

Înainte de a deveni Hannah Montana, Miley îndura zilnic răutăţi din partea colegilor de şcoală, care mergeau de la furatul cărţilor până la a o încuia în baie, povesteşte ea în “Miles To Go”. "Uneori mi-aş dori să primesc scuze din partea lor, dar să fiu sinceră nu am nevoie de asta. Am depăşit momentul şi sper ca şi ei l-au depăşit. Aceste întâmplări m-au ajutat să devin ceea ce sunt azi", spune ea. Un alt subiect abordat de Miley Cyrus în "Miles To Go" este... prima ei dragoste, la care se referă folosind apelativul “Prince Charming” (Făt Frumos). Asta nu înseamnă că nu ştim cu toṭii despre cine este vorba: un băiat cârlionţat, al cărui nume începe cu Nick şi se termină cu Jonas. Referitor la decizia de a scrie o carte autobiografică, Miley Cyrus spune că a luat-o deoarece a considerat că astfel fanii se vor simţi mai aproape de ea.

La sfârşitul anului 2007 Miley a încheiat o relaţie de doi ani cu Nick Jonas din trupa Jonas Brothers. Pe 18 martie 2008, Cyrus a început un proces legal pentru schimbarea numelui său în „Miley Ray Cyrus”, al doilea nume aparţinând tatălui său. Numele a devenit oficial pe 1 mai 2008.

În februarie 2008 Miley şi prietena ei, Mandy Jiroux, au deschis un cont pe YouTube şi au început să posteze clip-uri video; au intitulat show-ul „The Miley and Mandy Show”.

Pe 8 octombrie 2009 şi-a închis contul pe reţeaua socială Twitter, cerând mai multa intimitate. Cyrus a fost foarte populară pe Twitter, contul ei fiind vizionat de aproximativ 2 milioane de utilizatori ai reţelei. În luna iunie 2009 a încheiat a noua lună de relaţie cu modelul Justin Gaston, cu puţin înainte de a merge în Tybee Island, Georgia pentru a filma The Last Song. În iulie 2009 a început o relaţie cu actorul australian Liam Hemsworth, cu care a jucat în filmul The Last Song. În luna august 2010 Hemsworth a confirmat că relaţia s-a încheiat într-un interviu acordat revistei Us Weekly.

Pe internet a aparut un filmulet cu Cyrus in care se droga cu salvie impreuna cu prietenii sai. Acest drog cauzeaza stari asemanatoare cu cele ale marijoanei. A doua zi dupa ce s-a drogat l-a confundat pe unul din baieti sai din gasca cu fostul iubit, Liam Hemsworth.

Miley Cyrus a fost interesată de teatru încă de cand avea 9 ani, luând lectii la Armstrong Acting Studio când familia ei locuia în Toronto, Canada. Începutul carierei sale a fost marcat de roluri minore, debutând cu un rol minor în serialul tatălui ei, Doc, în care a jucat-o pe Kylie. În 2003 Miley a jucat în filmul lui Tim Burton, Big Fish, unde a interpretat-o pe „Young Ruthie” (tânăra Ruthie).

La 12 ani a dat proba pentru rolul „Lilly Truscott” în serialul Hannah Montana. Directorii executivi de la Disney au crezut că e prea mică pentru rolul acela, dar după mai multe insistenţe ea a fost rechemată pentru audiţii. În cele din urmă ea a audiţionat pentru rolul principal, „Zoe Stewart”. După ce a câştigat rolul, numele personajului a fost schimbat in „Miley Stewart”. Potrivit preşedintelui companiei Disney Channel, Miley a fost aleasă pentru performanţa şi caracterul ei energic şi a fost vazută ca o persoană „care se bucură şi profită de fiecare minut al vieţii”. Mai tarziu Miley l-a adus şi pe tatăl sau, Billy Ray, la audiţii pentru rolul tatălui personajului principal. Serialul se concentreză pe adolescenţă, dar introduce şi aspectul identităţii secrete în poveste.

Serialul Hannah Montana a fost transmis prima dată pe 24 martie 2006 în Statele Unite, avand în medie 4 milioane de telespectatori pe episod. Deoarece serialul a avut un mare succes, Cyrus a înregistrat opt piese pentru coloana sonoră a albumului, debutand pe locul #1 în Billboard 200, cu 281,000 de copii vândute doar în prima saptamana de la lansare. De asemenea Cyrus a realizat acturile de deschidere în turneul The Party's Just Begun Tour a trupei The Cheetah Girls în 39 de oraşe. Turneul a început pe 15 septembrie 2006.

Pe 26 iunie 2007, a lansat un dublu disc, Hannah Montana 2/Meet Miley Cyrus, al doilea disc fiind debutul ei solo. Albumul a debutat pe locul #1 în Billboard 200 cu peste 326,000 de exemplare vândute în prima săptămână de la lansare. Albumul a fost certificat 3x platină de asociaţia RIAA, cu peste 3,2 milioane de exemplare vândute în Statele Unite. „See You Again”, inclusă în acest album, a fost prima melodie a artistei care a intrat în Billboard Hot 100 pe locul #10. Pe 22 iulie 2008 s-a lansat al doilea album de studio al căntâreţei, întitulat Breakout, care a intrat pe locul #1 în topul Billboard 200. În septembrie 2009 a participat în cântecul Just Stand Up! în suport la campania anti-cancer Stand Up To Cancer şi în concertul benefic City Of Hope în sprijinul cercetării cancerului şi programelor de formare profesională.

Pe 1 noiembrie 2009 a înregistrat piesa „I Thought I Lost You” cu John Travolta pentru coloana sonoră a filmului Bolt, în care a interpretat şi vocea lui Penny. Cyrus a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru această piesă.


I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător

Casa I în Taur
Este ferm, perseverent, metodic, gelos, traditionalist, muncitor, avand o mare atractie spre placerile de tot felul. De obicei, este receptiv doar la lucrurile concrete si palpabile. Este foarte incapatanat si este ferm convins ca are dreptate. Isi mentine directia aleasa si nici un argument nu il poate face sa devieze. Isi apara ideile pana in panzele albe. Are o mare atractie pentru muzica si bijuterii.

II. Bani, mijloace materiale, câștiguri, cheltuieli, energie

Casa II în Gemeni
Succesul financiar va fi atins gratie activitatilor variate, schimband des activitatea sau locul de munca.

III. Gândire, comunicare, procesare și transfer al informației, studii, călătorii scurte

Casa III în Rac
Singurele calatorii pe care va dori sa le faca vor fi vizitarea familiei si prietenilor. Familia si persoana iubita sunt foarte importanti pentru el, acestia pot conta totdeauna pe el cand vor avea dificultati sau necazuri.

IV. Casa, mediul înconjurător, condiții externe și interne, părinți

Casa IV în Leu
Conduce viata familiei ca pe o afacere, riguros si autoritar. Este atras spre organizatii.

V. Expresia conștiinței de sine, copii, creativitate, jocuri, dragoste

Casa V în Fecioară
Nu-i lipseste simtul practic in conducerea afacerilor si a caminului. Este ingenios si indemanatic. Este modest si ipocrit.

VI. Sănătate, grijă pentru corp, dietă, haine, muncă de rutină și serviciu

Casa VI în Balanță
Mai presus de orice ii plac conditiile bune de lucru, atmosfera placuta. Punct vulnerabil: rinichii.

VII. Relații cu alți oameni, parteneri

Casa VII în Scorpion
Pasiuni, pasiuni. Infierbantat si imbatat de dragoste. Intepaturi, discutii, dispute in dragoste.

VIII. Finanțe publice, asigurări, taxe

Casa VIII în Săgetător
Moartea va surveni intr-o tara straina sau intr-o calatorie mai lunga. Cu toate aceastea va fi o moarte linistita dupa o viata lunga, cand corpul este prea istovit pentru a continua. Moarte usoara.

IX. Filosofie, religie, educație înaltă, călătorii lungi, străinătate

Casa IX în Capricorn
Respecta religia in care s-a nascut, statornic in credinta. Ii place justitia si loialitatea.

X. Statut public, reputație profesională, carieră, ambiție

Casa X în Vărsător
Succes la invatat. Ii plac intalnirile cu ceilalti, pentru a vorbi si a explica.

XI. Expresie de sine colectivă, prieteni, speranțe

Casa XI în Pești
Are putini prieteni dar sinceri si plini de franchete.

XII. Reacții emoționale inconștiente, singurătate

Casa XII în Berbec
Poate avea initiative fara sa consulte pe nimeni.


Soarele

Soarele în Săgetător
Da un ideal inalt si aspiratii nobile, cu dorinta de a se inalta ridicandu-i in acelasi timp si pe ceilalti. Persoana este binevoitoare si filantropica: este, din aceasta cauza, iubita de intregul sau anturaj. E adesea covarsita de onoruri, numita intr-un post de incredere sau insarcinata cu o misiune de natura delicata. Nu am putea face de altfel o alegere mai buna, caci astfel de persoane au suflete de elita. Aceasta pozitie anunta inaltarea in vreo functie religioasa, politica sau judiciara, da o inteligenta vasta, capabila de a-si da masura in cele mai mari probleme ale vietii.

Soarele în Casa VII
Asociatiile sunt adesea nefericite din cauza egoismului participantilor; dar cel care are Soarele in Casa a VII-a nu are de ce sa se planga sub acest raport, va sti intotdeauna, cand va avea nevoie de un asociat sa atraga spre el vreunul avand un simt inalt al onoarei; ori, cum casatoria este cea mai intima dintre asociatii, Soarele in Casa a VII-a este, sub acest raport, o pozitie mai ales norocoasa, caci ii va aduce un insotitor constant si loial pe care va putea sa se sprijine fara grija pana la moarte, in toate nevoile si vicisitudinile vietii. Cum nici o comoara terestra nu echivaleaza cu o astfel de iubire, aceasta este poate cea mai buna dintre toate pozitiile solare. Daca, din nefericire, persoana ar fi implicata intr-o afacere litigioasa, Soarele in Casa a VII-a ar trezi bunavointa judecatorului si ea ar obtine un rezultat fericit.

Luna

Luna în Scorpion
Luna in Scorpion da un caracter curajos, independent, energic. Persoana care va avea aceasta configuratie nu va permite sa se intervina in planurile sale si nu va suporta nici o constrangere. Este adesea foarte brusca in manierele si cuvintele sale, iute la manie, indiferenta la amenintari, dar sensibila la bunavointa. Are o vointa puternica si incapatanata, cu hotararea bine stabilita de a-si atinge scopurile, orice ar face. Aceasta pozitie da si o mare atractie spre stiintele oculte, dar daca este stresata, predispune la dezmat si atrage neplaceri cu femeile. Cauzeaza dificultati la nasteri.

Luna în Casa VI
Luna in Casa a VI-a este o pozitie putin favorabila, mai ales in nativitatea unei femei. Orice persoana care va avea Luna in aceasta pozitie va reusi mai bine intr-o slujba subalterna, decat intr-o afacere pentru sine, caci astfel isi va pastra cu greu servitorii sau angajatii.

Luna în conjuncție cu Mercur (0°59)
Indica inteligenta, memorie buna, hipersensibilitate, stare de nervozitate. Individul este atras de schimbare pana la a-si produce pagube. Dispune de mari aptitudini pentru studiu, fiind un excelent teoretician. Are pasiuni si preocupari artistice, inclinate spre visare si poezie, dar si spre logoree.

Luna în trigon cu Marte (1°14)
Indica spirit polemic, combativitate, sansa, noroc neasteptat, mare rezistenta la boli, curaj, ambitie, spirit intreprinzator, incredere in sine, realizare in domenii pragmatice care necesita indrazneala si tupeu, tendinta de a actiona in mijlocul unui anturaj, generozitate, fire hotarata.

Luna în conjuncție cu Pluton (2°59)
Indica o fire capricioasa, senzitiva, iritabila, razbunatoare, aventuroasa; calitati de psihometrie, atractie pentru lucrurile secrete si pentru sexualitate, tendinta de a lega imaginatia de erotism.

Luna în trigon cu Lilith (3°54)
Capacitate de a transmite celorlalti puterea de a-si depasi temerile si inhibitiile, printr-o afectiune care elimina barierele de comunicare. Astfel, nativul isi intretine increderea proprie in solutiile optimiste si realizeaza ca poate iesi din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuala. Imagine excentrica si puternica, magnetism, fantasme. Mama autoritara, dar perceputa cu luciditate. Pentru un barbat: atractie pentru femei de tip Lilith.

Luna în careu cu Chiron (2°46)
Nativul va trebui sa invete sa se adapteze la orice situatie, sa observe si sa nu refuze schimbarea din pricina incercarilor (familiale, in special). Are har. Este un combatant. Este sensibil. Are nevoie de a fi ghidat pentru a fi ajutat in exprimarea sentimentelor sale. Aspectul este foarte creator.

Mercur

Mercur este retrograd. Citește mai multe despre acest lucru dând clic aici.

Mercur în Scorpion
Mercur in Scorpion da un spirit subtil, aspiratii arzatoare, o inteligenta vie, o limba ascutita, capabile de sarcasme muscatoare care inteapa ca si acul Scorpionului. Nativul este indarjit, incapatanat si e dificil sa te intelegi cu el. Totusi acesti subiecti sunt plini de resurse, de neimblanzit si capabili sa invinga toate obstacolele ce li se pun in cale. Sunt atrasi de lucruri oculte ca acul de magnet. Cand Mercur este afectat, sunt susceptibili de a avea dezamagiri in tot ceea ce intreprind; certareti, cinici, avanseaza intotdeauna o parere contrara celei a altora.

Mercur în Casa VI
Mercur in Casa a VI-a face mentalitatea subiectului prea activa pentru binele sau propriu, caci va fi foarte ambitios si, de aici, susceptibil de a se surmena in detrimentul sanatatii sale: de aceea slabiciunea sistemului sau nervos (ca urmare a surmenajului) se va manifesta probabil printr-o dezordine a functiilor sale digestive in regiunea guverata de Fecioara - a sasea zodie - adica intestinele. Nativul este ultrasensibil la conditia fizica si mentala a celor care il inconjoara si multe necazuri si neplaceri deriva din relatiile sale cu servitorii sai sau subordonatii sai, ceea ce ii afecteaza sanatatea. Ii place studiul igienei, al dieteticii si reuseste foarte bine in practicarea chimiei alimentare, mai ales daca Mercur este bine plasat. Aspectele adverse formate de Mercur si Saturn in Casa a VI-a fac din subiect un invalid cronic, cu un spirit melancolic. Aspectele lui Marte si ale lui Uranus sunt surse fecunde de suicid, datorat intretinerii de ganduri morbide asupra starii de sanatate.

Mercur în conjuncție cu Luna (0°59)
Indica inteligenta, memorie buna, hipersensibilitate, stare de nervozitate. Individul este atras de schimbare pana la a-si produce pagube. Dispune de mari aptitudini pentru studiu, fiind un excelent teoretician. Are pasiuni si preocupari artistice, inclinate spre visare si poezie, dar si spre logoree.

Mercur în trigon cu Marte (0°15)
Indica forta mentala, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forta de exprimare, putere de convingere, tendinta de a-si impune parerea proprie, o fire coordonata, armonioasa, care face totul cu o mare usurinta. Inteligenta practica, cu mari sanse de realizare, precum si tenacitate de a-si urmari proiectele pana la finalizare.

Mercur în conjuncție cu Pluton (3°58)
Indica o fire sacaitoare, excesiv de zeloasa, agitata, irascibila. Persoana poseda o mare forta in exprimare, dar tinde sa exagereze. Nu are simtul masurii si incercand sa faca prea mult, ajunge sa strice.

Mercur în trigon cu Lilith (4°53)
Are sansa de a-si gasi ocupatii utile corelind sexualitatea si misterul, cu literatura sau comertul. Poate fi un scriitor de romane de amor si politiste, sau un negustor de carti si obiecte de acest tip. Capabil sa speculeze slabiciunea altora pentru sex, trebuie sa-si faca ordine in propria viata sexuala. Poate lucra in descifrarea unor enigme, nu fara succes. Poate realiza o legatura intre studii si sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate in comunicatie, curiozitate sexuala, cautare a adevarului. Uneori, calitati pentru comedie. Sublimare prin scris sau invatamant.

Mercur în careu cu Chiron (3°45)
Nativul este un inovator si un ganditor original care exprima la un nivel inalt ceea ce altii gandesc la un nivel inferior. Provocator, foarte curios, el adora discursurile oratorice.

Venus

Venus în Capricorn
Venus in Capricorn zodia Casei a X-a, asigura succese sociale; dar Venus se intelege rau cu Saturn, guvernatorul Capricornului. De aceea exista o usoara tendinta spre melancolie la persoanele care au Venus in aceasta pozitie. Nu sunt niciodata sigure nici de favorurile care pot sa le vina de la altcineva, nici din propria lor popularitate caci Saturn are o tendinta de a le rasturna atunci cand ajung in varf. De aceea nu sunt niciodata sigure ca-si vor pastra situatia, desi aceasta influenta ii poate ajuta sa urce scara avansarii, fie in cercurile sociale, fie in afaceri. Aceasta pozitie o face foarte formalista in ceea ce priveste onoarea, iar daca este rasturnata de raza lui Saturn, pune totul la inima. Venus in zodia lui Saturn orbeste adesea nativul asupra faptului ca o mare diferenta de varsta este nefasta fericirii conjugale: daca este tanar, se va casatori cu o persoana mult mai in varsta, si invers, daca are o anumita varsta, se va casatori cu cineva aflat in toata stralucirea tineretii. Atunci va surveni rezultatul inevitabil: necazuri domestice si desfacerea legaturii. Se mai intampla frecvent ca o persoana avand aceasta pozitie sa faca o casatorie de afacere sau de convenienta. Pe scurt, Venus nu ajunge niciodata la exprimarea legitima a iubirii in casa lui Saturn si este intotdeauna o sursa de suferinte si de nemultumiri pentru partile in cauza.

Venus în Casa VIII
Venus in Casa a VIII-a va aduce avantaje prin casatorie, prin asociere sau prin mosteniri, daca astrul este bine aspectat; dar daca este stresat, cauzeaza pierderi pecuniare, deceptii in dragoste sau o casatorie extravaganta, neplaceri de ordin legal relativ la un testament.

Venus în careu cu Jupiter (3°53)
Indica o fire patimasa, libertina, infidela, gust pentru lux, necazuri cu legea. Persoana poate contracta casatorii la modul necugetat, manifestand tendinta spre excese, ingamfare, grandoare; poate avea necazuri datorita impulsivitatii si maniilor sale. Complexe de superioritate, incercand sa cumpere totul pe bani. Tentat sa-si caute partener, abuzeaza de sarm, este demonstrativ si orgolios. Predispus la inselaciune si frauda.

Venus în conjuncție cu Uranus (3°08)
Indica idei neobisnuite si originale despre arta si dragoste, o fire voluntara, dramatica, romantica; independenta si farmec personal. Individul este inclinat spre studiu, avand posibile talente muzicale si un gust rafinat in arta. Este idealist in probleme sentimentale si uneori devine brutal. Este genul de om care provoaca actiuni fulgeratoare, fara sa se gandeasca la urmari si consecinte. Se bucura de popularitate si de un magnetism care ii aduce succes in relatiile sentimentale. Indica vederi inaintate in plan afectiv, idei originale despre arta si sentimente, fire dramatica, voluntara, romantica, independenta, iubitoare de libertate. Inclinatie spre studiu, spre ocultism, metafizica. Nativul este expert in muzica, rafinat, avand multe cunostinte si prieteni, beneficiind de un puternic magnetism personal, care atrage in mod deosebit sexul opus.

Venus în conjuncție cu Neptun (4°35)
Indica inspiratie in domenii artistice, muzicalitate excelenta, intuitie, predispozitie pentru a fi inselat in dragoste, tendinta de a idealiza o relatie afectiva si de a o trai mai mult la nivel imaginativ, decat real. Nativul este foarte sensibil, tinde sa se autoamageasca, priveste viata in mod idealist.

Marte

Marte în Rac
Marte in Rac, bine aspectat, da o fire independenta si curajoasa, cu tendinta de a se revolta impotriva oricarei constrangeri, iubirea fata de camin. Face ca persoana sa fie foarte ingenioasa (indemanatica), ambitioasa in a aduna tot ceea ce constituie confortul si luxul si de a avea grija de acestea: nativul este deci, in toate cazurile, un bun sustinator material pentru casa. Dar, in acelasi timp, cel care are acest aspect in nativitatea sa, tinde sa exercite o autoritate absoluta asupra oamenilor si lucrurilor din cercul intim al familiei. Aceasta pozitie face caracterul mai degraba nehotarat si da tendinta si dorinta de a schimba ocupatia, astfel incat persoana nu se opreste niciodata la o linie de conduita, ci intreprinde un numar mare de lucruri pentru a le abandona brusc. Marte afectat in Rac, va suscita neplaceri domestice, certuri frecvente, scene violente in casa, cu tendinta de a schimba adesea resedinta; bolile inflamatorii de stomac, tulburarile digestive, accidentele prin foc (incendiu in casa datorita neglijentei) sunt de temut.

Marte în Casa III
Marte in Casa a III-a, atunci cand este bine aspectat, da un spirit fin, stralucitor, alert, predispus la controversa, ingenios, inventiv, plin de resurse; multa initiativa si abilitate constructiva, o riposta rapida si dreapta. Dar atunci cand Marte este afectat in Casa a III-a, exista probabilitatea de accidente in timpul calatoriilor scurte; persoana va avea o fire certareata, irascibila, care-i va atrage neplaceri cu fratii, surorile, vecinii sai. Ea va fi foarte acerba fata de toata lumea si ca urmare, de temut si evitata pe cat posibil.

Marte în trigon cu Luna (1°14)
Indica spirit polemic, combativitate, sansa, noroc neasteptat, mare rezistenta la boli, curaj, ambitie, spirit intreprinzator, incredere in sine, realizare in domenii pragmatice care necesita indrazneala si tupeu, tendinta de a actiona in mijlocul unui anturaj, generozitate, fire hotarata.

Marte în trigon cu Mercur (0°15)
Indica forta mentala, dinamism, energie, ingeniozitate, originalitate, forta de exprimare, putere de convingere, tendinta de a-si impune parerea proprie, o fire coordonata, armonioasa, care face totul cu o mare usurinta. Inteligenta practica, cu mari sanse de realizare, precum si tenacitate de a-si urmari proiectele pana la finalizare.

Marte în trigon cu Pluton (4°13)
Indica o fire ambitioasa, capabila de mari realizari; incredere in sine, punere in valoare a energiilor fizice si mentale intr-un mod armonios, magnetism, capacitati subtile si sansa de a dezvolta cunoasterea in domeniul spiritual.

Marte în trigon cu Lilith (5°08)
Beneficiaza de sansa de a-si recunoaste agresivitatea si de a si-o depasi printr-o intelegere a propriilor tendinte intr-un sens constructiv. Succes in viata sexuala, dar cu experiente din care are de invatat autocontrolul si corecta canalizare a energiilor. Capabil sa-si stapineasca pornirile instinctive. Pentru un barbat implica virilitate, cautarea unei expresii violente, agresivitate (sport, razboi), instincte puternice. Pentru o femeie: provocatoare, virila, autoritara. Uneori homosexualitate.

Jupiter

Jupiter în Balanță
Jupiter in Balanta, atunci cand este in buna configuratie, da o natura binevoitoare, simpatica si afectuoasa; constiincioasa si sociabila, avand un mare interes pentru tot ceea ce se refera la progresele omenirii in : muzica, arte, literatura, relatii sociale, etc. Astfel persoana este foarte iubita. Aceasta pozitie anunta reusita in afaceri si succes in viata publica. Dar daca Jupiter este afectat in acest semn, indulgenta acordata cerintelor de natura inferioara va aduce subiectului neplaceri, un scandal public, pierderea popularitatii si prestigiului sau.

Jupiter în Casa V
Jupiter in Casa a V-a, in configuratie buna, va creste numarul copiilor care vor fi pentru parintii lor o sursa de incantare si profit; asigura popularitatea, buni prieteni care vor fi de mare ajutor nativului. Aceasta pozitie, da un caracter sociabil si iubirea de divertismente, o mare inteligenta. Pronosticheaza castiguri prin speculatia succeselor in educatie, publicatii si ziaristica. Nativul va fi un profesor excelent si va avea o maniera convingatoare de a prezenta lucrurile. Jupiter afectat in Casa a V-a, mai ales in Sagetator, da pasiunea jocului, gustul de sporturi, aversiunea fata de munca. Indica neplaceri cu copiii.

Jupiter în careu cu Venus (3°53)
Indica o fire patimasa, libertina, infidela, gust pentru lux, necazuri cu legea. Persoana poate contracta casatorii la modul necugetat, manifestand tendinta spre excese, ingamfare, grandoare; poate avea necazuri datorita impulsivitatii si maniilor sale. Complexe de superioritate, incercand sa cumpere totul pe bani. Tentat sa-si caute partener, abuzeaza de sarm, este demonstrativ si orgolios. Predispus la inselaciune si frauda.

Saturn

Saturn în Vărsător
Saturn in Varsator, bine dispus da inclinatii filantropice, un caracter amabil si simpatic, un mod clar si deliberat de a se exprima si un spirit patrunzator in afaceri; astfel nativul isi face prieteni printre persoanele in varsta, bogate, intelectuale, in masura sa-l ajute sa se ridice pe scara sociala. Dar cand Saturn este afectat in aceasta zodie, caracterul este viclean, folosindu-se de subterfugii, gata sa se agate de ceilalti ca de o prada, seducandu-le increderea si prietenia; subiectul cade deci obligatoriu pe ultima treapta a societatii. Aceasta pozitie da si o tendinta spre boli de inima si spre varice.

Saturn în Casa X
Saturn in Casa a X-a da o natura energica, increzatoare in ea insasi, ambitioasa, cu rabdarea si perseverenta care caracterizeaza persoana destinata sa se inalte in viata prin munca proprie. Este o semnatura a propriului crez creator, culegand succesul virtutilor saturniene in esenta: tact, previziune, cinste, interes sistematic pentru afaceri. Aceasta pozitie da sefii de industrie, presedintii de banci, persoanele exersand o functie avand mari responsabilitati. Atunci cand Saturn este stresat sau slab prin zodie, va da persoanei aceeasi capacitate de a se inalta, dar va fi un adept al manevrelor clandestine, cu ajutorul metodelor abjecte sau cel putin indezirabile. Saturn in Casa a X-a aduse caderea lui Napoleon.

Uranus

Uranus în Capricorn
Uranus in Capricorn, atunci cand este bine aspectat, da un caracter ambitios si intreprinzator, o fire serioasa si perseverenta, un viu simt al responsabilitatilor, idei originale despre afacerile care ii vor aduce succesul, mai ales in carierele legate de electricitate sau aerotehnica. Uranus afectat da un spirit oscilant, excentric, voluntar, incapatanat, care trebuie sau sa conduca sau sa distruga, certaret, in termeni rai cu societatea in general si cu familia in particular. Aduce, deci, ca urmare, un mare numar de necazuri si neplaceri implicand adesea schimbari bruste de situatie sau de anturaj.

Uranus în Casa VIII
Uranus in Casa a VIII-a este de un bun augur, deoarece indica, atunci cand viata a ajuns la sfarsit, ca acesta va sosi repede, scutind astfel persoana de suferintele lungi si triste care insotesc atat de des trecerea din lumea fizica in lumile spirituale. Stiind aceasta, este bine ca aceste persoane sa aiba afacerile in ordine, astfel incat moartea sa-i gaseasca pregatiti. Aceasta pozitie aduce adesea, prin partener, o mostenire neprevazuta, daca Uranus este bine aspectat; daca aceasta planeta este afectata, persoana se poate gasi amestecata in litigii legate de o proprietate a unei persoane decedate. Oamenii care il au pe Uranus in Casa a VIII-a arata adesea un mare interes pentru lucrurile oculte si devin foarte mistice. Aceasta pozitie predispune la vise si la experiente psihice ciudate.

Uranus în conjuncție cu Venus (3°08)
Indica idei neobisnuite si originale despre arta si dragoste, o fire voluntara, dramatica, romantica; independenta si farmec personal. Individul este inclinat spre studiu, avand posibile talente muzicale si un gust rafinat in arta. Este idealist in probleme sentimentale si uneori devine brutal. Este genul de om care provoaca actiuni fulgeratoare, fara sa se gandeasca la urmari si consecinte. Se bucura de popularitate si de un magnetism care ii aduce succes in relatiile sentimentale. Indica vederi inaintate in plan afectiv, idei originale despre arta si sentimente, fire dramatica, voluntara, romantica, independenta, iubitoare de libertate. Inclinatie spre studiu, spre ocultism, metafizica. Nativul este expert in muzica, rafinat, avand multe cunostinte si prieteni, beneficiind de un puternic magnetism personal, care atrage in mod deosebit sexul opus.

Neptun

Neptun în Capricorn
Neptun in Capricorn, bine aspectat, da o natura serioasa, contemplativa, capabila de a se concentra asupra oricarui subiect: de aceea, astfel de persoane sunt oameni de afaceri fericiti, avizati, clarvazatori, care lucreaza in general pe o scara larga. In cazul in care natura celorlalte aspecte ii poarta spre muncile secrete, spre ocultism, sunt excelenti politisti, capabili de a rezolva problemele cele mai complicate; sunt buni cercetatori in domeniul psihic: pe scurt, acesti oameni exceleaza in orice ocupatie in care gandirea sau concentrarea sunt cheile succesului. Neptun afectat in Capricorn, face ca firea sa fie melancolica, inchisa si adesea inselatoare si da in general niste retrasi care evita societatea (compania) semenilor lor.

Neptun în Casa IX
Neptun in Casa a IX-a este foarte favorabil la cultivarea capacitatilor spirituale. Atunci cand planeta este bine aspectata, ea procura viziuni stranii si presentimente intuitive ciudate; pronosticheaza castiguri si placeri in calatoriile lungi. Daca Neptun este afectat in Casa a IX-a, spiritul va fi temator, anxios, mereu in garda, cu presentimente vagi. Aceasta pozitie indica o inclinatie pentru calatorii, care nu vor fi ferite de neplaceri, pericol de proces si pierderi rezultand din aceasta.

Neptun în conjuncție cu Venus (4°35)
Indica inspiratie in domenii artistice, muzicalitate excelenta, intuitie, predispozitie pentru a fi inselat in dragoste, tendinta de a idealiza o relatie afectiva si de a o trai mai mult la nivel imaginativ, decat real. Nativul este foarte sensibil, tinde sa se autoamageasca, priveste viata in mod idealist.

Pluton

Pluton în Scorpion
Aici a fost Pluton intre 1985 si 1996. In numai 11 ani, sistemele sociale din Europa de Est au cunoscut o transformare dramatica. Pozitia stimuleaza crizele regeneratoare la toate nivelurile, chiar cu sacrificii sau cu pierderi de vieti umane, pentru restabilirea sensurilor si gasirea unor directii de mers cu semnificatie mai profunda. Indica fecunditate, impuls erotic mare, atractie pentru stiintele oculte, mister si secret; exista pericolul periclitarii sanatatii prin abuzuri sexuale. Nativul isi va aprofunda cunoasterea de sine prin educatie si prin dezvoltarea capacitatilor psihice de care dispune. Favorizeaza cercetarea si studiul ocultismului si a spiritualitatii. Posibile boli ale organelor intime, in cazul in care este afectat de alte Planete.

Pluton în Casa VI
Indica o fire caritabila, tendinta de a se sacrifica pe sine, atractie pentru medicina, igiena si educatie sanitara. Persoana trebuie sa invete sa nu astepte prea mult de la ceilalti, deoarece va fi dezamagita. Posibile boli rare, cu aparitie brusca, tendinta spre ipohondrie.

Pluton în conjuncție cu Luna (2°59)
Indica o fire capricioasa, senzitiva, iritabila, razbunatoare, aventuroasa; calitati de psihometrie, atractie pentru lucrurile secrete si pentru sexualitate, tendinta de a lega imaginatia de erotism.

Pluton în conjuncție cu Mercur (3°58)
Indica o fire sacaitoare, excesiv de zeloasa, agitata, irascibila. Persoana poseda o mare forta in exprimare, dar tinde sa exagereze. Nu are simtul masurii si incercand sa faca prea mult, ajunge sa strice.

Pluton în trigon cu Marte (4°13)
Indica o fire ambitioasa, capabila de mari realizari; incredere in sine, punere in valoare a energiilor fizice si mentale intr-un mod armonios, magnetism, capacitati subtile si sansa de a dezvolta cunoasterea in domeniul spiritual.

Nodul Nord

Nodul Nord în Săgetător
In viata anterioara nativul si-a dezvoltat o mare capacitate intelectuala. In aceasta viata repeta aceeasi greseala si acest lucru il impiedica sa-si realizeze misiunea. Trebuie sa invete sa se impuna si sa nu mai depinda de altii. Solutia o poate gasi numai pe cale afectiva, sentimentala si prin renuntarea la mintea prea cerebrala. In a doua parte a vietii poate descoperi credinta.

Nodul Nord în Casa VII
In viata anterioara nativul a fost foarte independent, autoritar, violent si egoist. Si-a creat o karma relationala. In aceasta viata trebuie sa invete devotamentul fata de altul, sa acorde o importanta deosebita relatiei cu partenerul si sa faca totul pentru a-l face fericit.

Lilith

Lilith în Pești
Nativul este inclinat catre o viata duplicitara, secreta, avand tendinta de a se sacrifica in relatia sa.

Lilith în Casa XI
Nativul atrage prieteni pe care nu se poate baza. Are tenta de a stabili relatii sexuale cu un prieten sau prietena. Ideile despre erotism sunt extrem de liberale.

Lilith în trigon cu Luna (3°54)
Capacitate de a transmite celorlalti puterea de a-si depasi temerile si inhibitiile, printr-o afectiune care elimina barierele de comunicare. Astfel, nativul isi intretine increderea proprie in solutiile optimiste si realizeaza ca poate iesi din orice impas prin echilibru sufletesc. Femeie senzuala. Imagine excentrica si puternica, magnetism, fantasme. Mama autoritara, dar perceputa cu luciditate. Pentru un barbat: atractie pentru femei de tip Lilith.

Lilith în trigon cu Mercur (4°53)
Are sansa de a-si gasi ocupatii utile corelind sexualitatea si misterul, cu literatura sau comertul. Poate fi un scriitor de romane de amor si politiste, sau un negustor de carti si obiecte de acest tip. Capabil sa speculeze slabiciunea altora pentru sex, trebuie sa-si faca ordine in propria viata sexuala. Poate lucra in descifrarea unor enigme, nu fara succes. Poate realiza o legatura intre studii si sexualitate. Intelect analitic, spirit penetrant, luciditate in comunicatie, curiozitate sexuala, cautare a adevarului. Uneori, calitati pentru comedie. Sublimare prin scris sau invatamant.

Lilith în trigon cu Marte (5°08)
Beneficiaza de sansa de a-si recunoaste agresivitatea si de a si-o depasi printr-o intelegere a propriilor tendinte intr-un sens constructiv. Succes in viata sexuala, dar cu experiente din care are de invatat autocontrolul si corecta canalizare a energiilor. Capabil sa-si stapineasca pornirile instinctive. Pentru un barbat implica virilitate, cautarea unei expresii violente, agresivitate (sport, razboi), instincte puternice. Pentru o femeie: provocatoare, virila, autoritara. Uneori homosexualitate.

Chiron

Chiron în Leu
Nativul cauta recunostinta altuia. Ii place sa realizeze ceea ce nimeni nu poate sa realizeze in locul lui. Va trebui sa invete increderea in sine.

Chiron în Casa IV
Nativul are sentimentul ca apartine omenirii in totalitatea sa. El isi influenteaza anturajul. Are simtul eternitatii si respectul traditiilor. Individul trebuie sa capete constiinta trecerii timpului precum si calitatile de parinte.

Chiron în careu cu Luna (2°46)
Nativul va trebui sa invete sa se adapteze la orice situatie, sa observe si sa nu refuze schimbarea din pricina incercarilor (familiale, in special). Are har. Este un combatant. Este sensibil. Are nevoie de a fi ghidat pentru a fi ajutat in exprimarea sentimentelor sale. Aspectul este foarte creator.

Chiron în careu cu Mercur (3°45)
Nativul este un inovator si un ganditor original care exprima la un nivel inalt ceea ce altii gandesc la un nivel inferior. Provocator, foarte curios, el adora discursurile oratorice.

Junon

Junon în Rac
Nativul va cauta un partener foarte familial, care doreste sa fondeze un camin traditional si care sa accepte responsabilitatile familiale.

Junon în Casa II
Nativul poate fi sedus de aptitudinile financiare si de simtul valorilor de care dispune partenerul.




Promo Ruxi



Rubik's Cube

Căutare VIP

Jurnal

Aniversări aprilie

Nu ești autentificat

Zile de naștere

Astăzi

Barbra Streisand [3028]
Kelly Clarkson [2664]
Shirley MacLaine [3154]

Mâine

Al Pacino [4023]
Ella Fitzgerald [2741]
George Pădure [3081]
Guglielmo Marconi [2790]
Renée Zellweger [3037]

Articole

Quiz

Cât de mult te displac oamenii în secret?