Harta astrologică a ultimei vieți derivă din harta natală a vieții actuale. Cu alte cuvinte, în astrograma acestei vieți este cuprinsă ultima viață, într-un mod foarte detaliat. Acest lucru explică fenomenul "deja vu" pe care mulți l-am trăit, pentru că împrumutăm foarte mult din viața anterioară în cadrul acestei vieți actuale. Totul este să nu mai repetăm aceleași greșeli. Analizând harta vieții anterioare, poți vedea care au fost aceste greșeli și ce trebuie să faci pentru a le îndrepta.

Metoda folosită aici este propusă de Edgar Cayce. Ea constă în rotirea hărții natale, astfel încât cuspida casei XII devine Ascendentul hărții ultimei vieți. Casele se numerotează invers față de astrograma obișnuită (în sens orar de această dată) și în acest fel casa XI din harta natală devine casa II, din harta ultimei vieți, casa X devine casa III etc. Planetele își păstrează poziția în semn, și din această cauză și aspectele dintre planete rămân aceleași. Singurul lucru ce se schimbă este poziția planetelor în case, reflectând problemele ce le-ai avut de învățat în viața anterioară.

Pentru a păstra mai bine analogia cu o astrogramă obișnuită, programul menține numerotarea în sens antiorar a caselor, schimbând însă sensul zodiilor, care acum au sens orar.



Albă ca Zăpada
1 ianuarie 1970, 12:00:00 (GMT+2) 44°26’N 26°06’E
București, România




Harta ultimei vieți


Aspectarium

Vezi detalii tabel


Indiferent de setări se va desena doar modelul de hartă tip 1, cu 12 zodii și nu tip cosmogramă.


I. Persoana, voința, relația cu viața, reacția la mediul înconjurător

Casa I în Vărsător
În viața trecută ai fost neglijent și foarte degajat. Nu ai știut să te prefaci, fiind sincer și direct. Ai fost inventiv, original, atras de progres, avangardist și nonconformist. Ai avut un curaj nebun, un spirit de libertate foarte mare și nu ai suportat nici o constrângere. Prietenii au fost foarte importanți, ai fost influențabil și atras de aventură și necunoscut.


Soarele

Soarele în Casa II
Ai obținut favoruri de la alte persoane puternice. Ai fost însă și risipitor cu banii.

Luna

Luna în Casa V
Ai manifestat inconstanță în afecțiuni, sau ai fost pasionat de joc și plăceri, mai ales dacă Luna este într-o zodie comună sau cardinală. Ai avut copii.

Mercur

Mercur în Casa I
Ai avut un spirit viu și tranșant.

Venus

Venus în Casa III
Ai fost o persoană veselă și înclinată să vezi totul în roz. Ai iubit muzica, arta, literatura, tot ceea ce are o influență de rafinament. Ai avut o capacitate extraordinară de a te exprima într-o manieră corectă, fie în oral, fie în scris. Ți-a plăcut să călătorești, lucru ce te-a bucurat și ți-a adus beneficii. Te-ai înțeles bine cu frații și surorile, prietenii, vecinii și cunoștințele din sfera ta imediată de activitate.

Marte

Marte în Casa XII
Ai lucrat într-un spital, închisoare, instituție de binefacere, ca gardian, chirurg, administrator al unei proprietăți sau ca agent al poliției secrete. Dacă Marte este afectat, ai avut dușmani care ți-au adus necazuri și neplăceri.

Jupiter

Jupiter în Casa V
Ai avut mulți copii, ai fost popular, ți-a plăcut să te distrezi. Ai avut mulți prieteni care te-au ajutat.

Saturn

Saturn a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe despre acest lucru dând clic aici.

Saturn în Casa XI
Prietenii te-au ajutat să-ţi realizezi ambiţiile. Dacă Saturn primeşte aspecte stresante, ai fost lipsit de prieteni adevaraţi. Nu te-ai preocupat de copii.

Uranus

Uranus în Casa VI
Independenţa, metodele originale şi lipsa continuităţii ti-au creat probleme cu subordonaţii. Bolile au avut o natură stranie. Dacă Uranus primeşte aspecte stresante, ai avut o boală incurabilă.

Neptun

Neptun în Casa IV
Ai avut o atmosferă spirituală în casă și condiții speciale pentru dezvoltarea spirituală, gratie asociațiilor și relațiilor pe care ți le-ai format. Neptun afectat arată fraude, decepții, nenorociri, situații stranii, numeroase schimbări de resedință. Spre sfârșitul vieții ai cunoscut sărăcia.

Pluton

Pluton a avut o mișcare retrogradă la nașterea ta. Citește mai multe despre acest lucru dând clic aici.

Pluton în Casa VI
Ai avut o fire caritabilă, ai fost atras de medicină, igienă și educație sanitară. Ai avut boli rare, cu apariție bruscă.

Nodul Nord

Nodul Nord în Casa XII
Ar fi trebuit să te integrezi în societate, să înveți să-ți îndrepți atenția asupra lucrurilor deosebite și să nu-ți pierzi vremea cu satisfacții meschine. Să înveți să apreciezi tot ceea ce vezi, fără să te mai intrebi de ce și cum.

Lilith

Lilith în Casa VII
Ai avut o căsătorie nefericită și probleme sentimentale. Partenerul ți-a cauzat multe probleme. Ai avut necazuri cu legea.







Cărți interesante

Limbajul animalelor

Ted Andrews

Căutare VIP

Ce zodie este?

Julian McMahon

Alege astrograma corectă!

Reclamă

Forum

    • Muzica
    • ...
    • de Nick
    • acum 5 zile 9 ore

More Topics »

Muzică



Life is Strange

Jurnal

Aniversări noiembrie

Nu ești autentificat

Planete acum

19 noiembrie 2017 2:55 (GMT)
26° 57' 48"
03° 59' 31"
18° 12' 31"
14° 35' 30"
17° 15' 29"
08° 34' 47"
26° 26' 33"
25° 21' 46"
11° 28' 08"
17° 29' 38"
18° 41' 45"
01° 06' 20"
24° 26' 21"